Rugăciunea Sfântului Anastasie Sinaitul - Deci cel ce în fiecare seară o zice pe dânsa cu umilință, de ar veni asupra lui înfricoșatul ceas al morții în noaptea aceasta, se izbăvește de muncă. cu mila lui Dumnezeu
Îndurate şi Mult-Milostive Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu,
Cela ce ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintru care cel dintîi sunt eu,
miluieşte-mă pe mine mai - nainte de sfârşitul meu.
Căci ştiu ce înfricoşat şi strajnic judeţ mă aşteaptă pe mine, înainte a toată zidirea,
când şi toate lucrurile mele cele necurate şi spurcate arătate se vor face.
Că neiertate cu adevărat şi nevrednice de iertăciune sunt, ca cele ce covârşesc cu mulţimea nisipul mării.
Pentru aceasta nici nu îndrăznesc, o, Stăpâne, a face cerere de iertarea lor.
Că mai mult decât toţi oamenii am greşit Ţie.
Mai mult decât curvarul curveşte am vieţuit.
Mai mult decât cel cu zece mii de talanţi dator Ţie m-am făcut.
Mai mult decât vameşul rău am vămuit.
Mai mult decât tâlharul pe sine-mi m-am omorât.
Mai mult decât curva eu, iubitorul de curvie, am curvit.
Mai mult decât ninivitenii fără de căinţă am greşit.
Mai mult decât Manassi fărădelegile mele au covârşit capul meu,
și ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine, și m-am chinuit, și m-am gârbovit până în sfârșit.
Că pe Duhul Tău cel Sfânt L-am mâhnit.
Că poruncile Tale nu le-am ascultat.
Că bogăția Ta am risipit-o.
Că Darul Tău am mânjit.
Că arvuna care mi-ai dat mie întru fărădelegi am cheltuit-o.
Că pe sufletul meu, lucrul cel cinstit după chipul Tău, l-am spurcat.
Că vremea pe care mi-ai dat-o mie spre pocăință, cu vrăjmașii Tăi împreună am viețuit-o.
Că nici o poruncă a Ta nu am păzit.
Că haina mea, cu care m-ai îmbrăcat, cu totul am întinat-o.
Că făclia dreptei socoteli am stins-o.
Că fața mea,pe care ai strălucit-o, întru păcate am făcut-o netrebnică.
Că ochii mei pe care i-ai luminat, de voie i-am orbit.
Că buzele mele,pe care de multe ori cu Dumnezeieștile Taine ale Tale le-ai sfințit,
cu cuvinte de rușine le-am spurcat.
Și știu că voi să stau cu adevărat înaintea înfricoșatului Tău scaun, ca un osândit, eu, prea-spurcatul.
Știu că atunci toate cele lucrate de mine se vor vădi, și nimic nu se va ascunde înaintea Ta.
Pentru aceasta mă rog Ție, Prea-Îndurate și Mult-Milostive, Iubitorule de oameni Doamne,
nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
Nu zic să nu mă cerți, căci cu neputință este aceasta din lucrurile mele, ci nu cu mânia Ta
să mă mustri pe mine (Ps.6:1).
Voi dobândi aceasta de la Tine dacă nu cu mânia Ta, nici cu urgia Ta mă vei certa pe mine,
nici le vei arăta pe acestea înaintea Îngerilor și a oamenilor, spre rușinarea mea și ocara.
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
Dacă mânia vreunui împărat stricăcios nimenea nu o poate suferi, cu cât mai vârtos voi suferi eu,
ticălosul,mânia Ta, a Domnului meu?
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți.
Știu tâlharul, că a cerut, și îndată a dobândit iertare de la Tine.
Știu curva, că din tot sufletul s-a apropiat, și s-a iertat.
Știu vameșul, că din adânc a suspinat, și s-a îndreptat.
Iară eu, prea-ticălosul, pe toți covârșindu-i cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăința,
pentru că nici am lacrimi cu întindere, nu am mărturisire curată și adevărată, nu am suspin din adâncul inimii,
nu am suflet curat, nu am dragoste după Dumnezeu, nu am sărăcie duhovnicească, nu am rugăciune neîncetată, nu am înfrânare de patimi în trup, nu am curățenie a gândurilor, nu am voință plăcută lui Dumnezeu. Deci cu care față, sau cu ce îndrăzneală voi cere iertare?
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
De multe ori, Stăpâne, m-am făgăduit să mă pocăiesc.
De multe ori în Biserică umilindu-mă, cad la Tine, dar afară ieșind, îndată mă poticnesc în păcate.
De câte ori m-ai miluit, iară eu Te-am mâniat!
De câte ori îndelung ai răbdat, iară eu nu m-am întors!
De câte ori m-ai ridicat, iară eu iarăși alunecându-mă am căzut!
De câte ori pe mine m-ai ascultat, iară eu pe Tine nu Te-am ascultat!
De câte ori m-ai dorit, iară eu nicidecum nu Ți-am slujit Ție!
De câte ori m-ai cinstit, iară eu nu Ți-am mulțumit!
De câte ori, ca un bun Părinte, pe mine, cela ce păcătuiam, m-ai rugat, și ca pe un fiu m-ai sărutat,
și brațele deschizându-mi-le mie, ai strigat ,, Scoală-te, nu te teme, stai, iarăși vino; nu te înfrunt,
nu Mă scârbesc, nu te lepăd, nu îngădui să fie împietrită zidirea Mea, fiul Meu, Chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mâinile Mele, și m-am îmbrăcat întru el, pentru care Mi-am vărsat Sângele.
Nu mă întorc dinspre oaia Mea cea cuvântătoare ce s-a pierdut, când vine către Mine, nu pot ca să nu îi dau bunul neam cel dintâi” nu pot ca să nu o număr cu cele nouăzeci și nouă de oi.
Că pentru aceasta, și numai pentru aceasta M-am pogorât pe pământ și am aprins făclia, adică Trupul Meu,
și am măturat casa, și am chemat pe prietenele, Puterile cerești, să ne veselim pentru aflarea ei.
Deci pe toate unele ca acestea, ca un Bun și iubitor de oameni mi le-ai dăruit mie, Stăpâne.
Iară eu, ticălosul, pe toate defăimându-le, în țară străină și depărtată a pierzării m-am dus.
Ci Tu, Prea-bunule, iarăși mă întoarce, și să nu Te iuțești asupra mea, ticălosul, Doamne, nici cu mânia Ta să mă mustri, Milostive, ci mai îngăduiește-mă încă, nu Te grăbi a mă tăia ca pe smochinul cel neroditor, nici nu porunci să mă secere mai-nainte de vreme din viața aceasta, ci dă-mi soroc al vieții, și mă povățuiește la pocăință, Doamne, și nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, Stăpâne, nici cu iuțimea Ta să mă cerți.
Miluiește-mă , Doamne, că neputicios sunt cu sufletul, neputicios sunt cu gândul, neputincios cu socoteala, neputincios cu voința.
Că a lipsit tăria mea, a lipsit vremea mea, au lipsit întru deșertăciune zilele mele toate, și sfârșitul a sosit.
Ci deschide, deschide, deschide mie, Doamne, celui ce cu nevrednicie bat, și nu-mi închide mie ușa milostivirii Tale. Că de vei închide Tu, cine îmi va deschide?
Nimenea altul, nimenea, fără numai Tu, Cel din fire Milostiv și Îndurat.
Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt.
Pentru că m-a slăbit vrajmașul, și neputincios și zdrobit m-a făcut.
Iară cel neputincios și zdrobit nu poate să se scoale singur, nu poate să se vindece singur; cel zdrobit nu poate să-și ajute luiși. Deci miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt.
Vindecă-mă , Doamne, că s-au tulburat oasele mele, s-a tulburat și s-a zdrobit sufletul meu.
Deci cel zdrobit cu oasele nu poate să se scoale și să caute pe doctorul, nu poate să alerge și să scape de vrăjmașul.
Tu,dar,mă caută, Stăpâne, Cela ce ai venit să cauți oaia cea pierdută; Tu mă cercetează pe mine, cela ce am căzut în tâlhari; că nu pe jumătate mort, ci cu totul mort m-au lăsat.
Deci vindecă-mă, Doamne, că neputincios și putred m-a făcut vrăjmașul.
Iară cel neputincios și putred cu totul zace jos, cu totul este aruncat ca un stârv ticălos; numai cât cheamă pe Doctorul, numai cât strigă pe Izbăvitorul, numai cât caută împrejur cu ochii, când va veni și-l va cerceta pe el Cela ce vindecă pe cei zdrobiți cu inima și îndreptează pe cei surpați și mântuiește pe cei deznădăjduiți.
Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Tulburare trupească și sufletească m-a cuprins pe mine, Stăpâne, că în patimi trupești am căzut, că și trupul și sufletul batjocură dracilor l-am făcut.
Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, cele ce încheie omul cel din lăuntru.
Și care sunt acestea? Credința, înțelepciunea, nădejdea, dreptatea, înfrânarea, buna credință, blândețea, smerita cugetare și milostivirea. Aceste oase s-au zdrobit, Stăpâne. Ci vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Căci văd de aici că a sosit ceasul vieții mele, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Văd calea cea lungă și grea către cele de acolo, și pe mine că nu sunt gătit către dânsele, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd pe împrumutătorul că îmi cere, și nu pot să-i plătesc, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Văd pe scriitorul că îmi scutură zapisul meu și pe muncitori că scrâșnesc asupra mea, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd calea cea lungă și grea către cele de acolo, și pe mine că nu sunt gătit către dânsele, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Că tot cu totul m-am umplut de tulburare și de întunecare, și mă înfior și mă cutremur și mă înfricoșez și mi se rup cele din lăuntru, și nu știu ce să fac, sau cu ce față să văd pe Judecătorul meu!
Mă întunec, mă tulbur, și nu mă pricep, mă necăjesc, și de-aici sufletul meu s-a tulburat foarte.
Miluiește-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte. Vicleanul nu încetează a mă supăra, vrăjmașii mei nu se depărtează de a mă lupta, războiul cel dintru mine al trupului mă aprinde totdeauna, gândurile cele viclene nicidecum nu se astâmpără.
Și Tu, Doamne, până când? Iată, vezi, Doamne, toate cele ale mele, că sunt nedumerite și ticăloase. Iată vezi împotrivirea cea asupra mea și războiul trupului și cuptorul patimilor și slăbiciunea puterii sufletului meu. Pentru aceasta, Doamne, până când nu Te milostivești? Până când nu izbândești? Până când nu grăbești? Până când nu cauți? Până când treci cu vederea? Doamne, întru mila Ta mântuiește-mă ; nu mă trece cu vederea pe mine, nevrednicul, pentru mila Ta. Că a Ta trecere cu vederea se face cădere a mea, Stăpâne.
Pentru aceasta, întoarce-Te, Doamne, izbăvește sufletul meu și mă mântuiește pentru mila Ta.
Ca un Îndurat miluiește-Mă. Ca un Milostiv îndură-Te. Ca un Iubitor de oameni mântuiește-mă.
Pentru mila Ta, iară nu pentru lucrurile mele, că sunt rele și viclene.
Nu pentru ostenelile mele, că sunt neputincios.
Nu pentru gândurile sau cuvintele mele, că sunt spurcate și necurate, ci pentru mila Ta, Mult-milostive Doamne, mântuiește-mă. Iară de voiești să Te judeci cu mine, Stăpâne, eu mai întâi aduc asupra mea hotărârea, eu mărturisesc asupra mea că sunt vrednic de moarte. Deci mântuiește-mă pentru mila Ta.
La iubirea Ta de oameni scap, Prea-bunule.
Nu am ce să-Ți aduc Ție vrednic.
Milostenie cer, să nu-mi ceri prețul ei.
Adu-ți aminte de cuvintele Tale, Doamne, că ,, se pleacă gândul omului cu de-adinsul spre cele rele și viclene din tinerețile lui” ( Facere 8:21 ); și: ,, omul deșertăciunii s-a asemănat, și zilele lui ca umbra trec” ( Ps.143:4); și: ,, nimenea nu este curat de întinăciune” ( Iov 14:4) ; și că ,, întru fărădelegi m-am zămislit, și în păcate m-a născut maica mea”(Ps.50:6). Că de vei lua aminte la fărădelegile noastre, nimenea nu va putea suferi, Doamne. Pentru aceea, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, pentru mila Ta,
iară nu pentru lucrurile mele.
Că de vei milui pe cel vrednic, nu este nici un lucru minunat.
De vei mântui pe cel drept, nu este nici un lucru străin.
Mântuiește-mă pe mine, pentru mila Ta.
Peste mine fă minunată mila Ta, Doamne.
La mine arată milostivirea Ta, Stăpâne.
Spre mine mărește iubirea Ta de oameni, Sfinte.
Arată peste mine milele Tale cele dintru început , Doamne, că pe cei drepți mântuiești, și pe cei păcătoși miluiești.
Să nu biruiască răutatea mea pe bunătatea Ta, Doamne, nici să intri la judecată cu robul Tău.
Că de vei voi să Te judeci cu mine, se va astupa gura mea, neavând ce să grăiască sau ce să răspundă.
Pentru aceea, să nu intri la judecată cu robul Tău, nici să cumpănești păcatele mele cu îngrozirea Ta,
ci ,, întoarce fața Ta de către păcatele mele, și toate fărădelegile mele șterge-le” (Ps.50:10).
Și mă mântuiește, pentru mila Ta, Doamne.
Și mila Ta să-mi urmeze în toate zilele vieții mele(Ps.22:8).
Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, celui ce rău m-am abătut de la Tine, celui ce de-a pururea fug de la Tine și către păcat de-a pururea rău alerg.
Aceasta numai cer, și mă rog, și mă cuceresc: Mântuiește-mă pentru mila Ta.
Mântuiește-mă mai-nainte de a merge la județurile cele de acolo, sau mai vârtos - să zic adevărul - la muncile cele de acolo, unde nu este pocăință, nici mărturisire. ,, că în iad”, zice, ,, cine se va mărturisi Ție?”
Pentru aceea, mântuiește-mă pentru mila Ta, ,, că nu este întru moarte cela ce Te pomenește pe Tine, nici în iad cela ce se mărturisește”(Ps.6:5).
Că acolo nu este pocăință, nu este iertare celor ce aicea nu se pocăiesc, nici se mărturisesc.
Pentru aceea, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, care mă pocăiesc Ție și mă mărturisesc, pentru mila Ta, Doamne, iară nu pentru lucrurile mele.
Că Tu ai zis, Doamne:,, Căutați, și veți afla, bateți, și se va deschide vouă”(Mat.7:7); și: ,, Oricăte veți cere , crezând, veți lua” ( Mat.21:22). Pentru aceea, mântuiește-mă pentru mila Ta, Iubitorule de oameni, Stăpâne, ca și întru mine să se slăvească numele Tău cel prea-sfânt și prea-proslăvit, Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce pentru mine te-ai făcut ca mine.
Ca și eu împreună cu toți Sfinții numărându-mă, să Te slăvesc pe Tine , Iisuse Hristoase, Prea-bunule și iubitorule de oameni, Dumnezeul meu, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început , și cu Prea-sfântul, și Bunul, și De-viață-făcătorul Duhul Tău, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Îndurate şi Mult-Milostive Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu,
Cela ce ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintru care cel dintîi sunt eu,
miluieşte-mă pe mine mai - nainte de sfârşitul meu.
Căci ştiu ce înfricoşat şi strajnic judeţ mă aşteaptă pe mine, înainte a toată zidirea,
când şi toate lucrurile mele cele necurate şi spurcate arătate se vor face.
Că neiertate cu adevărat şi nevrednice de iertăciune sunt, ca cele ce covârşesc cu mulţimea nisipul mării.
Pentru aceasta nici nu îndrăznesc, o, Stăpâne, a face cerere de iertarea lor.
Că mai mult decât toţi oamenii am greşit Ţie.
Mai mult decât curvarul curveşte am vieţuit.
Mai mult decât cel cu zece mii de talanţi dator Ţie m-am făcut.
Mai mult decât vameşul rău am vămuit.
Mai mult decât tâlharul pe sine-mi m-am omorât.
Mai mult decât curva eu, iubitorul de curvie, am curvit.
Mai mult decât ninivitenii fără de căinţă am greşit.
Mai mult decât Manassi fărădelegile mele au covârşit capul meu,
și ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine, și m-am chinuit, și m-am gârbovit până în sfârșit.
Că pe Duhul Tău cel Sfânt L-am mâhnit.
Că poruncile Tale nu le-am ascultat.
Că bogăția Ta am risipit-o.
Că Darul Tău am mânjit.
Că arvuna care mi-ai dat mie întru fărădelegi am cheltuit-o.
Că pe sufletul meu, lucrul cel cinstit după chipul Tău, l-am spurcat.
Că vremea pe care mi-ai dat-o mie spre pocăință, cu vrăjmașii Tăi împreună am viețuit-o.
Că nici o poruncă a Ta nu am păzit.
Că haina mea, cu care m-ai îmbrăcat, cu totul am întinat-o.
Că făclia dreptei socoteli am stins-o.
Că fața mea,pe care ai strălucit-o, întru păcate am făcut-o netrebnică.
Că ochii mei pe care i-ai luminat, de voie i-am orbit.
Că buzele mele,pe care de multe ori cu Dumnezeieștile Taine ale Tale le-ai sfințit,
cu cuvinte de rușine le-am spurcat.
Și știu că voi să stau cu adevărat înaintea înfricoșatului Tău scaun, ca un osândit, eu, prea-spurcatul.
Știu că atunci toate cele lucrate de mine se vor vădi, și nimic nu se va ascunde înaintea Ta.
Pentru aceasta mă rog Ție, Prea-Îndurate și Mult-Milostive, Iubitorule de oameni Doamne,
nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
Nu zic să nu mă cerți, căci cu neputință este aceasta din lucrurile mele, ci nu cu mânia Ta
să mă mustri pe mine (Ps.6:1).
Voi dobândi aceasta de la Tine dacă nu cu mânia Ta, nici cu urgia Ta mă vei certa pe mine,
nici le vei arăta pe acestea înaintea Îngerilor și a oamenilor, spre rușinarea mea și ocara.
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
Dacă mânia vreunui împărat stricăcios nimenea nu o poate suferi, cu cât mai vârtos voi suferi eu,
ticălosul,mânia Ta, a Domnului meu?
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți.
Știu tâlharul, că a cerut, și îndată a dobândit iertare de la Tine.
Știu curva, că din tot sufletul s-a apropiat, și s-a iertat.
Știu vameșul, că din adânc a suspinat, și s-a îndreptat.
Iară eu, prea-ticălosul, pe toți covârșindu-i cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăința,
pentru că nici am lacrimi cu întindere, nu am mărturisire curată și adevărată, nu am suspin din adâncul inimii,
nu am suflet curat, nu am dragoste după Dumnezeu, nu am sărăcie duhovnicească, nu am rugăciune neîncetată, nu am înfrânare de patimi în trup, nu am curățenie a gândurilor, nu am voință plăcută lui Dumnezeu. Deci cu care față, sau cu ce îndrăzneală voi cere iertare?
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
De multe ori, Stăpâne, m-am făgăduit să mă pocăiesc.
De multe ori în Biserică umilindu-mă, cad la Tine, dar afară ieșind, îndată mă poticnesc în păcate.
De câte ori m-ai miluit, iară eu Te-am mâniat!
De câte ori îndelung ai răbdat, iară eu nu m-am întors!
De câte ori m-ai ridicat, iară eu iarăși alunecându-mă am căzut!
De câte ori pe mine m-ai ascultat, iară eu pe Tine nu Te-am ascultat!
De câte ori m-ai dorit, iară eu nicidecum nu Ți-am slujit Ție!
De câte ori m-ai cinstit, iară eu nu Ți-am mulțumit!
De câte ori, ca un bun Părinte, pe mine, cela ce păcătuiam, m-ai rugat, și ca pe un fiu m-ai sărutat,
și brațele deschizându-mi-le mie, ai strigat ,, Scoală-te, nu te teme, stai, iarăși vino; nu te înfrunt,
nu Mă scârbesc, nu te lepăd, nu îngădui să fie împietrită zidirea Mea, fiul Meu, Chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mâinile Mele, și m-am îmbrăcat întru el, pentru care Mi-am vărsat Sângele.
Nu mă întorc dinspre oaia Mea cea cuvântătoare ce s-a pierdut, când vine către Mine, nu pot ca să nu îi dau bunul neam cel dintâi” nu pot ca să nu o număr cu cele nouăzeci și nouă de oi.
Că pentru aceasta, și numai pentru aceasta M-am pogorât pe pământ și am aprins făclia, adică Trupul Meu,
și am măturat casa, și am chemat pe prietenele, Puterile cerești, să ne veselim pentru aflarea ei.
Deci pe toate unele ca acestea, ca un Bun și iubitor de oameni mi le-ai dăruit mie, Stăpâne.
Iară eu, ticălosul, pe toate defăimându-le, în țară străină și depărtată a pierzării m-am dus.
Ci Tu, Prea-bunule, iarăși mă întoarce, și să nu Te iuțești asupra mea, ticălosul, Doamne, nici cu mânia Ta să mă mustri, Milostive, ci mai îngăduiește-mă încă, nu Te grăbi a mă tăia ca pe smochinul cel neroditor, nici nu porunci să mă secere mai-nainte de vreme din viața aceasta, ci dă-mi soroc al vieții, și mă povățuiește la pocăință, Doamne, și nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, Stăpâne, nici cu iuțimea Ta să mă cerți.
Miluiește-mă , Doamne, că neputicios sunt cu sufletul, neputicios sunt cu gândul, neputincios cu socoteala, neputincios cu voința.
Că a lipsit tăria mea, a lipsit vremea mea, au lipsit întru deșertăciune zilele mele toate, și sfârșitul a sosit.
Ci deschide, deschide, deschide mie, Doamne, celui ce cu nevrednicie bat, și nu-mi închide mie ușa milostivirii Tale. Că de vei închide Tu, cine îmi va deschide?
Nimenea altul, nimenea, fără numai Tu, Cel din fire Milostiv și Îndurat.
Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt.
Pentru că m-a slăbit vrajmașul, și neputincios și zdrobit m-a făcut.
Iară cel neputincios și zdrobit nu poate să se scoale singur, nu poate să se vindece singur; cel zdrobit nu poate să-și ajute luiși. Deci miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt.
Vindecă-mă , Doamne, că s-au tulburat oasele mele, s-a tulburat și s-a zdrobit sufletul meu.
Deci cel zdrobit cu oasele nu poate să se scoale și să caute pe doctorul, nu poate să alerge și să scape de vrăjmașul.
Tu,dar,mă caută, Stăpâne, Cela ce ai venit să cauți oaia cea pierdută; Tu mă cercetează pe mine, cela ce am căzut în tâlhari; că nu pe jumătate mort, ci cu totul mort m-au lăsat.
Deci vindecă-mă, Doamne, că neputincios și putred m-a făcut vrăjmașul.
Iară cel neputincios și putred cu totul zace jos, cu totul este aruncat ca un stârv ticălos; numai cât cheamă pe Doctorul, numai cât strigă pe Izbăvitorul, numai cât caută împrejur cu ochii, când va veni și-l va cerceta pe el Cela ce vindecă pe cei zdrobiți cu inima și îndreptează pe cei surpați și mântuiește pe cei deznădăjduiți.
Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Tulburare trupească și sufletească m-a cuprins pe mine, Stăpâne, că în patimi trupești am căzut, că și trupul și sufletul batjocură dracilor l-am făcut.
Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, cele ce încheie omul cel din lăuntru.
Și care sunt acestea? Credința, înțelepciunea, nădejdea, dreptatea, înfrânarea, buna credință, blândețea, smerita cugetare și milostivirea. Aceste oase s-au zdrobit, Stăpâne. Ci vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Căci văd de aici că a sosit ceasul vieții mele, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Văd calea cea lungă și grea către cele de acolo, și pe mine că nu sunt gătit către dânsele, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd pe împrumutătorul că îmi cere, și nu pot să-i plătesc, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Văd pe scriitorul că îmi scutură zapisul meu și pe muncitori că scrâșnesc asupra mea, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd calea cea lungă și grea către cele de acolo, și pe mine că nu sunt gătit către dânsele, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Că tot cu totul m-am umplut de tulburare și de întunecare, și mă înfior și mă cutremur și mă înfricoșez și mi se rup cele din lăuntru, și nu știu ce să fac, sau cu ce față să văd pe Judecătorul meu!
Mă întunec, mă tulbur, și nu mă pricep, mă necăjesc, și de-aici sufletul meu s-a tulburat foarte.
Miluiește-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte. Vicleanul nu încetează a mă supăra, vrăjmașii mei nu se depărtează de a mă lupta, războiul cel dintru mine al trupului mă aprinde totdeauna, gândurile cele viclene nicidecum nu se astâmpără.
Și Tu, Doamne, până când? Iată, vezi, Doamne, toate cele ale mele, că sunt nedumerite și ticăloase. Iată vezi împotrivirea cea asupra mea și războiul trupului și cuptorul patimilor și slăbiciunea puterii sufletului meu. Pentru aceasta, Doamne, până când nu Te milostivești? Până când nu izbândești? Până când nu grăbești? Până când nu cauți? Până când treci cu vederea? Doamne, întru mila Ta mântuiește-mă ; nu mă trece cu vederea pe mine, nevrednicul, pentru mila Ta. Că a Ta trecere cu vederea se face cădere a mea, Stăpâne.
Pentru aceasta, întoarce-Te, Doamne, izbăvește sufletul meu și mă mântuiește pentru mila Ta.
Ca un Îndurat miluiește-Mă. Ca un Milostiv îndură-Te. Ca un Iubitor de oameni mântuiește-mă.
Pentru mila Ta, iară nu pentru lucrurile mele, că sunt rele și viclene.
Nu pentru ostenelile mele, că sunt neputincios.
Nu pentru gândurile sau cuvintele mele, că sunt spurcate și necurate, ci pentru mila Ta, Mult-milostive Doamne, mântuiește-mă. Iară de voiești să Te judeci cu mine, Stăpâne, eu mai întâi aduc asupra mea hotărârea, eu mărturisesc asupra mea că sunt vrednic de moarte. Deci mântuiește-mă pentru mila Ta.
La iubirea Ta de oameni scap, Prea-bunule.
Nu am ce să-Ți aduc Ție vrednic.
Milostenie cer, să nu-mi ceri prețul ei.
Adu-ți aminte de cuvintele Tale, Doamne, că ,, se pleacă gândul omului cu de-adinsul spre cele rele și viclene din tinerețile lui” ( Facere 8:21 ); și: ,, omul deșertăciunii s-a asemănat, și zilele lui ca umbra trec” ( Ps.143:4); și: ,, nimenea nu este curat de întinăciune” ( Iov 14:4) ; și că ,, întru fărădelegi m-am zămislit, și în păcate m-a născut maica mea”(Ps.50:6). Că de vei lua aminte la fărădelegile noastre, nimenea nu va putea suferi, Doamne. Pentru aceea, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, pentru mila Ta,
iară nu pentru lucrurile mele.
Că de vei milui pe cel vrednic, nu este nici un lucru minunat.
De vei mântui pe cel drept, nu este nici un lucru străin.
Mântuiește-mă pe mine, pentru mila Ta.
Peste mine fă minunată mila Ta, Doamne.
La mine arată milostivirea Ta, Stăpâne.
Spre mine mărește iubirea Ta de oameni, Sfinte.
Arată peste mine milele Tale cele dintru început , Doamne, că pe cei drepți mântuiești, și pe cei păcătoși miluiești.
Să nu biruiască răutatea mea pe bunătatea Ta, Doamne, nici să intri la judecată cu robul Tău.
Că de vei voi să Te judeci cu mine, se va astupa gura mea, neavând ce să grăiască sau ce să răspundă.
Pentru aceea, să nu intri la judecată cu robul Tău, nici să cumpănești păcatele mele cu îngrozirea Ta,
ci ,, întoarce fața Ta de către păcatele mele, și toate fărădelegile mele șterge-le” (Ps.50:10).
Și mă mântuiește, pentru mila Ta, Doamne.
Și mila Ta să-mi urmeze în toate zilele vieții mele(Ps.22:8).
Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, celui ce rău m-am abătut de la Tine, celui ce de-a pururea fug de la Tine și către păcat de-a pururea rău alerg.
Aceasta numai cer, și mă rog, și mă cuceresc: Mântuiește-mă pentru mila Ta.
Mântuiește-mă mai-nainte de a merge la județurile cele de acolo, sau mai vârtos - să zic adevărul - la muncile cele de acolo, unde nu este pocăință, nici mărturisire. ,, că în iad”, zice, ,, cine se va mărturisi Ție?”
Pentru aceea, mântuiește-mă pentru mila Ta, ,, că nu este întru moarte cela ce Te pomenește pe Tine, nici în iad cela ce se mărturisește”(Ps.6:5).
Că acolo nu este pocăință, nu este iertare celor ce aicea nu se pocăiesc, nici se mărturisesc.
Pentru aceea, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, care mă pocăiesc Ție și mă mărturisesc, pentru mila Ta, Doamne, iară nu pentru lucrurile mele.
Că Tu ai zis, Doamne:,, Căutați, și veți afla, bateți, și se va deschide vouă”(Mat.7:7); și: ,, Oricăte veți cere , crezând, veți lua” ( Mat.21:22). Pentru aceea, mântuiește-mă pentru mila Ta, Iubitorule de oameni, Stăpâne, ca și întru mine să se slăvească numele Tău cel prea-sfânt și prea-proslăvit, Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce pentru mine te-ai făcut ca mine.
Ca și eu împreună cu toți Sfinții numărându-mă, să Te slăvesc pe Tine , Iisuse Hristoase, Prea-bunule și iubitorule de oameni, Dumnezeul meu, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început , și cu Prea-sfântul, și Bunul, și De-viață-făcătorul Duhul Tău, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu