Despre rugaciunea pentru aproapele

Despre rugaciunea pentru aproapele – Sf. Ioan de Kronstadt

OARE CREDEM NOI CU ADEVARAT IN IISUS HRISTOS,MANTUITORUL NOSTRU?

Va voi povesti o intamplare.
Odata, cu multi ani in urma, la ora unsprezece seara, m-a sunat arhiereul meu eparhial, si a spus:,, Batiuska, nadajduiesc ca nu v-am trezit!" Fireste ca ma trezise. Mai departe a continuat: ,, M-au sunat de la spital. Trebuie sa mergeti de urgenta acolo si sa impartasiti un muribund." Eu m-am imbracat de drum, am mers la metrou, am urcat si am plecat in Bronx, care se afla la aproximativ douazeci de kilometri de manastirea noastra. Am ajuns la spital, l-am impartasit pe muribund cu Sfintele Daruri, iar cand am coborat din nou la metrou, era deja unu noaptea. Am asteptat foarte mult trenul, iar cand trenul a venit, in vagon nu era nimeni. Bronx este o zona foarte saraca si foarte primejdioasa. Si exact dupa doua statii, in tren s-a urcat un om, s-a asezat in capatul opus al vagonului si a inceput sa ma priveasca fix. Arata foarte periculos, iar cand usile s-au inchis si trenul a pornit, a inceput sa inainteze in directia mea. Primul meu gand a fost: ,, Gata, mi-a venit ceasul". Barbatul s-a apropiat, s-a asezat in fata mea si a zis:
- Ia spune, cine esti? Ce te-ai impopotanat asa?
Eu i-am raspuns ca sunt preot.
- Ce fel de preot? zice el.
- Ortodox! am raspuns eu.
Eu aveam cu mine geanta in care se aflau epitrahilul, miltfelnicul si tot ce imi trebuia pentru slujba. Facand semn cu capul spre geanta, acest om m-a intrebat:
- In  geanta ce ai?
Eu i-am raspuns:
- Ceea ce ai tu in cap.
- Adica?
- Nimic.
Barbatul a inceput sa rada si a zis:
- Deci, nu ti-e frica de mine?
- Nu, raspund eu, nu mi-e frica.
Atunci s-a asezat si a zis:
- Stii, candva am fost catolic, dar in toate lucrurile astea nu mai cred.
Eu l-am intrebat:
- In ce lucruri?
El a raspuns:
- Un preot ne-a povestit ca el poate schimba painea si vinul in Trup si Sange. Este posibil sa crezi asa ceva?
- Desigur, cred, am raspuns eu.
- Atunci, zice el, enoriasii tai nu cred asa

ceva.
- Ba da, cred!
El s-a uitat la mine si a zis:
- Pai ce, ei nu merg niciodata acasa?
Eu nu am inteles intrebarea lui:
- Ce vrei sa spui? Bineinteles ca merg acasa!
Auzind aceasta, el a dat din mana, mi-a aruncat o privire ironica si a spus cu convingere:
- Nu, ei nu cred. Daca eu as crede ca Iisus Hristos ar fi El Insusi pe acest altar, in aceasta biserica, niciodata n-as pleca acasa. Pentru ce sa merg si unde? Nici ei nu cred, nici tu, parinte, nu crezi.
   Aceasta a fost una dintre cele mai bune predici pe care le-am auzit vreodata. Si eu acum va spun voua: voi nu credeti ca Hristos este aici. Voi nu credeti ca El este in voi si nu credeti ca El este in sora  voastra, altfel niciodata nu v-ati purta asa cum va purtati acum. Asadar, voi, nu oamenii de pe strada, va lepadati de Hristos. Prin insasi viata voastra va spuneti una alteia si tuturor oamenilor ca EL nu exista. El a spus: ,, de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri(Matei 10,33). Nu ne arde, oare, pamantul sub picioare? Cand ne vom schimba? Ce asteptati? Un fulger din cer?... Eu am spun candva aceasta fraza intr-o predica si dintr-odata un fulger a lovit, intr-adevar biserica si nimeni dintre cei care au fost atunci in biserica nu a uitat ceea ce am spus eu. Imi pare rau ca nu pot repeta asta macar din cand in cand...
( Convorbiri pe pamant rusesc- Schiarhimandrit Ioachim )

CUVÂNT DESPRE SFÂNTA RUGĂCIUNE

   MÂNTUITORUL S-a întrupat ca să ne fie nouă spre model de viață trupească și sufletească pe pământ și pregătitoare pentru viața de dincolo de mormânt.
   Iubite, adâncește-ți cugetarea la Marta care primește pe Domnul și la Maria care cade la picioarele Sale.
   Amândouă surorile au mare osârdie la lucru, însă sunt cu totul deosebite lucrările lor. Că Marta slujea, gătind hrană pământească, trupească, Domnului; iar Maria, șezând lângă picioarele LUI, asculta cuvintele LUI. Una odihnea pe Cel văzut, iar cealaltă slujea Celui nevăzut, că era cu adevărat și om și Dumnezeu, Cel de față.
Același Stăpân, osârdia amânduror femeilor a primit-o. Dar Marta, de osteneală obosită, cerea mijlocitor pe Domnul către Maria, să o ajute: ,, zi-i ei ca sculându-se să slujească Ție cu mine”.
   Iar DOMNUL îi răspunde: ,, Marto, Marto, te grijești și spre multe te silești, iar Maria partea cea bună și-a ales-o, care nu se va lua de la dânsa”. Că n-am venit pe lume ca să stăm pe așternuturi moi și pântecele să-l hrănim, ci am venit ca pe voi să vă hrănesc cu cuvântul adevărului și cu vederea tainelor.
   Pe una dar n-a oprit-o de la cele ce lucra, iar pe cealaltă a lăudat-o că și-a ales partea cea bună. Amândouă femeile lucrau cu osârdie, însă partea sufletească era mai de valoare, căci era o privire tainică.
   Tu, suflete, alege ce voiești. De voiești slujește în numele lui HRISTOS, ca Marta cele pământești, Domnul îți dă voie, că zice:
,, Întrucât ați făcut unuia din acești frați ai Mei prea mici, Mie ați făcut”. Că ori de primești străini, ori odihnești săraci, ori de te pleci către cei care se află în dureri, în nevoi, în primejdie, ori de slujești bolnavi, toate asupra Sa le primește HRISTOS.
   Iar de vrei să râvnești Mariei care a lăsat slujba trupului și și-a adâncit inima spre cele sufletești, apoi curat să săvârșești lucrul. Părăsește trupul,lasă lucrarea de pământ și facerea de bucate și celelalte ( în timpul rugăciunii ) și șezi lângă picioarele Domnului și ascultă cuvintele LUI. Căci învățăturile Domnului întăresc nevoile trupului.
   DECI AI LUAT, IUBITE, PILDELE ȘI DOVADA. ALEGE CE VREI. Sau slujitor fii săracilor sau întrăgitor dogmelor lui HRISTOS. Iar de poți pe ambele, plată vei lua.
    DOMNUL prețuiește mai mult partea Mariei. De voiești să iubești cu adevărat pe HRISTOS, trebui să uiți de însuți trupul tău. Și rugându-te, vezi să nu ceri în loc de altele, altele. Nu bani, nu slavă omenească. CAUTĂ ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU mai întâi și toate celelalte se vor adăuga ție.

Păritele Vichentie Mălău

   

DIN INVĂȚĂTURILE SFINȚILOR ROMÂNI

 PROTOSINGHELUL VICHENTIE MĂLĂU


- Într-o zi a văzut starețul doi frați vorbind la strană și le-a zis:
- Nu vorbiți, fraților, in biserică! Nici îngerii nu vorbesc aici, iar voi vorbiți?

Odată l-a întrebat ucenicul:
- De ce nu dormi noaptea, Părinte Vichentie?
- Dacă vine Mirele în miezul nopții? Să mă găsească dormind? raspundea bătrânul. Și se folosea ucenicul de nevointa lui.

Spunea încă ucenicul și acestea:
- N-am văzut în chilia Părintelui Vichentie nici pat, nici pernă, nii învelitoare, nici haine de prisos, decât numai câteva cărți, o masă, o candelă aprinsă, crucea și epitrahilul cu are spovedea. Nu știu unde și cum dormea, nici cum se ruga în chilie, căci întotdeauna îl găseam treaz și senin la față.

Se spunea despre dânsul că în noaptea de 11 noimbrie priveghea singur până dimineața în sfântul altar, în rugăciune și lacrimi, spre pomenirea Sfinților Mina, Victor și Vichentie. Asemenea făcea și în alte nopți de peste an.

Odată un preot a adus pască în sfântul altar. Atunci bătrânul i-a zis:
- Părinte , nu știi că după tipic nu-i voie să se aducă pască, brânză și ouă în sfântul altar? Se cădea să faci 200 de metanii pentru aceasta. Dar nu-mi permit să dau canon la preoți. De aceea voi face eu canonul acesta.

Într-o zi a spus bătrânul către toți:
- Părinților, iată, vin de departe mireni la mănăstiri, cu traistele pline de daruri. Iar noi le primim darurile și-i lăsăm să plece deșerți. Nimic nu le dăm înapoi. ăci cine dintre noi se roagă cu post și cu lacrimi pentru ei? Sau cine le dă sfaturi și cuvinte de mângâiere? Cine mai face metanii pentru mireni? Vai de noi, părinților! Să știți că o să ne întrebe Dumnezeu la judecată!

A venit la Părintele Vichentie un stareț renumit și au vorbit mult despre împreună despre mântuirea sufletului. La urmă i-a zis bătrânul:
- Părinte stareț, sfinția ta obligi pe călugări să postească câte două-trei zile, chiar dacă unii nu pot. Nu este bine să-i lași după puterea și voința lor? Eu nu fac așa. Le dau post, dar cu pâinea pe masă. Cred că mai mare plată vot avea. Îi învăț să postească cu pâinea dinainte. Că ,, pe dătătorul de bună voie îl iubește Dumnezeu”.


Odată a venit un credincios la bătrânul și i-a zis:
- Părinte, cutare om mi-a făcut multe necazuri. Nu mai pot rabda. Spune-mi ce să fac?
- Ascultă, mata, dragul meu. Nu te tulbura pe fratele în zadar, că nu el, ci diavolul este de vină. Deci nu rupe legătura dragostei care este mai scumpă decât orice pe lume.

Altădată au venit  câțiva călugări la el și i-au zis:
- Părinte Vichentie, spune-ne un cuvânt de folos.
- Părinților, zise bătrânul, de nimic nu ne va întreba Hristos la judecată, decât numai atât: Pentru ce nu ne-am pocăit? Pentru ce nu ne-am plâns păcatele? Pentru ce am rămas cu candelele stinse? Deci siliți-vă, dragii mei, siliți-vă la pocăință. Că, iată, vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra nimic. Vine moartea fără veste și ne găsește în păcate. Să fim gata, părinților, să fim gata de drum.


Într-o zi l-au întrebat câțiva credincioși:
- Părinte Vichentie, oare este păcat a mânca de dulce în zile de post?
- Ascultați fraților. Tot ce dezmiardă trupul este păcat. Când Biserica ne oprește să mâncăm de dulce, suntem datori să postim. Eu nu vă pot dezlega să mâncați. Iar dacă Biserica dezleagă la toate, eu nu vă pot lega să nu mâncați. Deci să facem așa cum ne învață Biserica.


Când venea vreun sărac la el și nu avea ce să-i dea, se ducea la maici și le zicea cu glas rugător:
- Maică, a venit Hristos la mine și nu am ce să-i dau milostenie! Te rog, împrumută-mi 100 de lei și, când voi avea, ți-i voi da înapoi.
Iar maicile văzând dragostea lui pentru săraci îi răspundeau:
- Poftiți, Părinte, 100 de lei și nu ni-i mai da înapoi, că vrem și noi să miluim pe Hristos.
Așa îndemna bunul păstor și pe alții să facă milostenie.

Pentru cei ce vorbesc în biserică, spunea:
- Vorbirea, glumele și râsul în biserică sunt păcate împotriva Duhului Sfânt, adică împotriva puterii dumnezeiești, căci prin acestea se disprețuiește sfinșenia bisericii și se dă prilej de sminteală publicului. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărțit de biserică și de credincișii săi.
Vai, ce dureros  lucru este când singuri noi disprețuim ce avem mai sfânt- BISERICA pe care o avem moștenire de la HRISTOS! Despre acestea Însuși Domnul spune: Casa mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile, iar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari ( Matei 21,13).

Zicea Părintele Vichentie Către o călugăriță din Agapia Veche care voia să aducă cu sila pe oameni la pocăință:
- Maică Evsevie, pentru ce nu te ții de învățătura Sfintei Evanghelii, care spune așa: Nimeni nu poate veni la MINE de nu-l va trage pe el TATĂL ( Ioan 6,44)?
Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage și nu-l mișcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui. Așa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea EL. Degeaba te frămânți, căci gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre.


Zicea iarăși Părintele Vichentie:
- De câte ori pârăști pe fratele tău , de atâtea ori calci Evanghelia care îți arată pe Domnul răstignit.

Părintele Vichentie către Părintele Cleopa care îi cerea un cuvânt de învățătură:
- Ascultă, mata, Părinte Cleopa, ascultă ce-ți spune popa: Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Și când ți se va părea matale că ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!
- Dar până când, Părinte Vichentie?
Până la ușa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina raiului...