Dragostea - iată un cuvânt care stârneşte cele mai contradictorii reprezentari !
Despre dragoste propovăduiesc creştinii şi necreştinii. Despre dragoste vorbesc cei curioşi şi cei care nu împărtăşesc niciun fel de morală. Despre dragoste scriu filosofi şi scriitori , şi, prin acest termen , unii înţeleg una , iar ceilalţi cu totul altceva.
Oare ce fel de dragoste are în vedere Sfântul Efrem Sirul în rugăciunea lui ? Oare acel chip al dragostei care umple cu murdărie inima omului de la vârsta pubertăţii până la bătrâneţe şi care nu-i dă lui tihnă nici ziua şi nici noaptea, dacă el nu o îmblânzeşte cu ajutorul lui Dumnezeu? Oare acea ,, dragoste" pe care o descriu romanele şi care se manifestă astăzi cu jurăminte de credinţă, iar mâine ca vicleană necredinţă, astăzi sub chipul protecţiei cavalereşti, iar mâine prin crunte gâlcevi ce ajung până la bătaie şi moarte? Oare acea
,, dragoste" care , adesea întunecând raţiunea , aduce extaze păcătoase timp de o clipă şi este atât de iraţională , încât, fără jenă şi teamă , calcă în picioare sfintele legiuiri ale cununiei ca să se transforme după aceasta într-o profundă decepţie, iar la sufletele cele mai sensibile, în mustrări insuportabile de conştiinţă şi într-o pierdere deplină a liniştii sufleteşti?
Nu se poate ca rugăciunea Sfântului Efrem să înveţe pe creştin să se roage pentru o astfel de ,, dragoste" , a cărei răscolire l-ar face călcător de jurăminte şi ticălos , fără curăţie şi lipsit de răbdare , nervos şi agitat , mânios si chiar plin de răutate, demonică în nereuşitele lui înclinaţii spre împlinirea patimilor trupeşti şi care , în chip neaşteptat , îl pătează cu o părută desfătare când i se dă prilejul în împlinirea aceasta. Această
,, dragoste" ce caută nelegiuite desfătări , desfătări în afara nunţii, este condamnabilă. Ea se joacă cu inimile oamenilor tot astfel cum vântul se joacă cu valurile mării.Ea îl schimbă pe om, şi chiar în scurtă vreme, din zgârcit în amabil, din plin de răutate în binevoitor, din răutăcios în tandru,ca să-l înece ziua următoare încă şi mai adânc în noroiul patimilor lui de mai înainte. Această ,, dragoste" îl ănvaţă pe cel care iubeşte la răbdare, însă numai în chip prefăcut, pentru că, mai apoi, omul se arată întru totul nerăbdător.Ea inspiră nu jertfelnicia cea adevărată,ci falsa jertfelnicie, ce se vede din faptul că aceasta se schimbă îndată într-o cruzime neaşteptată.
Această ,, dragoste" trupească , legată cu atâtea manifestări nelegiuite , vatămă pe om. Ea este o ură plină de poftă , gata să calce în picioare , pentru desfrânarea sa, sfinţenia nunţii.Adevăratele ei nume sunt nu
,, dragoste " ci dragoste de sine, egoism, desfrâu,destrăbălare,iubire de plăcere, curvie, preacurvie,gelozie şi chiar ură. A numi toate acestea ,,dragoste " ar fi adâncă neînţelepciune. Dragostea în hotarele nunţii este unica legătură trupească binecuvântată de Dumnezeu. Numai ea poate fi numită dragoste. La un singur lucru trebuie să luăm aminte doar, că deasupra acestei binecuvântate de Dumnezeu iubiri între soţi există încă un chip al dragostei , încă şi mai înalt - DRAGOSTEA DUHOVNICEASCĂ , fără de care şi cea mai curată dragoste a celor căsătoriţi nu va putea fi trainică. Pentru ce oare multe dintre căsătoriile , începute cu apropiere sufletescă sinceră , se destramă îndată? Pentru că soţilor le lipseşte năzuinţa de a se apropia şi duhovniceşte.
Dragostea duhovnicească e trebuincioasă fiecărui creştin .Pentru aceasta e de trebuinşă ca fiecare să se roage.Anume pe ea a avut-o în vedere Sfântul Efrem Sirul când ne învaţă să spunem în rugăciune : Duhul dragostei dă-mi-l mie , Doamne!
Despre dragoste propovăduiesc creştinii şi necreştinii. Despre dragoste vorbesc cei curioşi şi cei care nu împărtăşesc niciun fel de morală. Despre dragoste scriu filosofi şi scriitori , şi, prin acest termen , unii înţeleg una , iar ceilalţi cu totul altceva.
Oare ce fel de dragoste are în vedere Sfântul Efrem Sirul în rugăciunea lui ? Oare acel chip al dragostei care umple cu murdărie inima omului de la vârsta pubertăţii până la bătrâneţe şi care nu-i dă lui tihnă nici ziua şi nici noaptea, dacă el nu o îmblânzeşte cu ajutorul lui Dumnezeu? Oare acea ,, dragoste" pe care o descriu romanele şi care se manifestă astăzi cu jurăminte de credinţă, iar mâine ca vicleană necredinţă, astăzi sub chipul protecţiei cavalereşti, iar mâine prin crunte gâlcevi ce ajung până la bătaie şi moarte? Oare acea
,, dragoste" care , adesea întunecând raţiunea , aduce extaze păcătoase timp de o clipă şi este atât de iraţională , încât, fără jenă şi teamă , calcă în picioare sfintele legiuiri ale cununiei ca să se transforme după aceasta într-o profundă decepţie, iar la sufletele cele mai sensibile, în mustrări insuportabile de conştiinţă şi într-o pierdere deplină a liniştii sufleteşti?
Nu se poate ca rugăciunea Sfântului Efrem să înveţe pe creştin să se roage pentru o astfel de ,, dragoste" , a cărei răscolire l-ar face călcător de jurăminte şi ticălos , fără curăţie şi lipsit de răbdare , nervos şi agitat , mânios si chiar plin de răutate, demonică în nereuşitele lui înclinaţii spre împlinirea patimilor trupeşti şi care , în chip neaşteptat , îl pătează cu o părută desfătare când i se dă prilejul în împlinirea aceasta. Această
,, dragoste" ce caută nelegiuite desfătări , desfătări în afara nunţii, este condamnabilă. Ea se joacă cu inimile oamenilor tot astfel cum vântul se joacă cu valurile mării.Ea îl schimbă pe om, şi chiar în scurtă vreme, din zgârcit în amabil, din plin de răutate în binevoitor, din răutăcios în tandru,ca să-l înece ziua următoare încă şi mai adânc în noroiul patimilor lui de mai înainte. Această ,, dragoste" îl ănvaţă pe cel care iubeşte la răbdare, însă numai în chip prefăcut, pentru că, mai apoi, omul se arată întru totul nerăbdător.Ea inspiră nu jertfelnicia cea adevărată,ci falsa jertfelnicie, ce se vede din faptul că aceasta se schimbă îndată într-o cruzime neaşteptată.
Această ,, dragoste" trupească , legată cu atâtea manifestări nelegiuite , vatămă pe om. Ea este o ură plină de poftă , gata să calce în picioare , pentru desfrânarea sa, sfinţenia nunţii.Adevăratele ei nume sunt nu
,, dragoste " ci dragoste de sine, egoism, desfrâu,destrăbălare,iubire de plăcere, curvie, preacurvie,gelozie şi chiar ură. A numi toate acestea ,,dragoste " ar fi adâncă neînţelepciune. Dragostea în hotarele nunţii este unica legătură trupească binecuvântată de Dumnezeu. Numai ea poate fi numită dragoste. La un singur lucru trebuie să luăm aminte doar, că deasupra acestei binecuvântate de Dumnezeu iubiri între soţi există încă un chip al dragostei , încă şi mai înalt - DRAGOSTEA DUHOVNICEASCĂ , fără de care şi cea mai curată dragoste a celor căsătoriţi nu va putea fi trainică. Pentru ce oare multe dintre căsătoriile , începute cu apropiere sufletescă sinceră , se destramă îndată? Pentru că soţilor le lipseşte năzuinţa de a se apropia şi duhovniceşte.
Dragostea duhovnicească e trebuincioasă fiecărui creştin .Pentru aceasta e de trebuinşă ca fiecare să se roage.Anume pe ea a avut-o în vedere Sfântul Efrem Sirul când ne învaţă să spunem în rugăciune : Duhul dragostei dă-mi-l mie , Doamne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu