NAŞTEREA CEA DUPĂ TRUP A DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU

            Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei ; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie!
             Fecioara, astăzi , pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera,Celui neapropiat, aduce,Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc.Că pentru noi S-a născut Prunc Tânăr,Dumnezeu cel mai înainte de veci.
              Cel ce mai înainte de luceafăr S-a născut din Tatăl fără de maică, astăzi pe pământ S-a întrupat din tine, fără tată. Pentru aceasta, steaua binevesteşte magilor ; iar Îngerii cu păstorii laudă naşterea ta cea mai presus de fire, ceea ce eşti plină de har.

                                                     DE SFÂNTA NAŞTERE
                                O, Soare al Dreptaţii                     Tu, Cel născut cu trupul,
                                Arată-mi raza Ta                           Ca om,la Betleem,
                                Şi dintru nesimţire,                         Călăuzeşte-mi paşii
                                Ridică viaţa mea!                           Spre veşnicul Eden!
                      
                                 Înviorează, Doamne,                     Învaţă-mă să caut
                                 Pe cel slăbănogit,                          Spre veşnicul senin,
                                 Uitând fărădelegea                        La care nu-i durere,
                                 Celui ce Ţi-a greşit!                      Nici scârbă, nici suspin!

                                 Ridică-mi, Doamne , gândul          Cu dragoste cerească
                                 Din veacul trecător                        Aprinde-mă mereu,
                                 Şi-mi potoleşte vântul,                   Stăpâne Milostive
                                 Scoţându-mă din nor!                    Şi Dumnezeul meu!
                                                            Pe Tronul Sfintei Slave
                                                            Cu trupul azi şezând,
                                                            Arată,Doamne, milă
                                                            Spre cei de pe pământ !
                                SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL-HOZEVITUL

NASTEREA UNUI OM NOU

                                                   SFANTUL SIMEON NOUL TEOLOG

...Ca e mai bine sa fii pastorit frumos decât sa pastoresti pe cei ce nu vor aceasta; fiindca nici un câstig nu va avea cel ce se sârguieste sa-i mântuiasca pe altii, dar s-a pierdut pe sine însusi prin conducerea altora.

            […]Care lucru din doua e mai bun la Tine, care e bineplacut Tie, spune-mi, Iubitorule de oameni, Mântuitorule: A fi în griji pentru lucrurile (manastirii) si a purta de grija din plin de nevoile ei trupesti si a le apara pe toate în justitie cu dusmanie si lupta, sau a-mi pastra mintea si inima netulburate, a primi stralucirile harului Tau, a avea simtirile sufletului mereu sub fulgerarile lui, a vibra tainic la cuvintele dumnezeiesti, a le învata cu blândete pe acestea altora si a le învata si eu însumi, caci acela care vorbeste spune cele vorbite de el si pentru sine, si el cel dintâi trebuie sa le si faca. Deci dintre acestea doua, spune-mi, Dumnezeul si Plasmuitorul meu, care e mai bun, care e mai folositor, care îti este mai bineplacut si desavârsit si nu-l ascunde de mine, Atotindurate Cuvinte! — „Asculta ce ai întrebat, scrie ce auzi! Eu sunt Dumnezeu Cel mai-înainte fara de început, Eu sunt prin fire Stapân si Imparatul cerurilor si al celor subpamântene, iar toti si toate sunt robii mei chiar daca nu vor. Caci sunt Creatorul, Judecatorul si Stapânul a toate, sunt acum si voi fi în vecii vecilor, dar nu silesc vreodata pe nimeni care nu vrea, fiindca libera si de bunavoie vreau sa fie slujirea, sa se lucreze frica si sa Mi se arate iubirea de catre supusii Mei, pentru ca asa doresc sa fie robii tocmitii cu plata si prietenii Mei; dar pe ceilalti nu i-am cunoscut si n-am fost cunoscut de ei, de aceea copiii celui nedrept zic ca sunt aspru [In 10, 5], Ma numesc nemilostiv si nedrept. Deci cei ce Ma ocarasc si bârfesc, si care Ma defaima pe Mine, cum ti se vor supune sau cum te vor primi învatator? Spune-mi! Cum te vor socoti oare pastor lupii sau cum vor urma glasului tau fiind fiare salbatice? Iesi, fugi afara din mijlocul unora ca acestia, caci îti va fi de ajuns daca te vei mântui pe tine însuti! Iar daca ai mântui lumea, dar te vei pierde pe tine însuti, ce folos vei avea de la lumea mântuita prin tine? Nu vreau ca tu sa pastoresti pe cineva care nu vrea acest lucru. Uita-te si vezi ca si Eu am pazit acest lucru în lume: pentru cei ce vor sunt Pastor si Stapân, dar pentru ceilalti sunt prin fire Creator si Dumnezeu, dar nu sunt deloc Împarat, nu sunt deloc Capetenie a celor ce nu si-au luat crucea si nu Mi-au urmat Mie [Mt 16, 24], caci acestia sunt copii, robi si vase ale celui potrivnic. Vezi ce taine înfricosatoare! Vezi ce nesimtire! Uita-te si plânge pentru ei, daca e cu putinta, în tot ceasul! Caci daca, fiind ei chemati de la întuneric la lumina cea neînserata, de la moarte la viata, de la iad la cer, de la cele trecatoare si stricacioase la slava cea vesnica, se înfurie nebuneste împotriva învatatorului lor si urzesc împotriva Lui tot felul de uneltiri si prefera mai degraba sa moara decât sa lase întunericul si faptele întunericului si sa-Mi urmeze Mie, cum îi vei pastori, cum îi vei conduce, cum îi vei calauzi — spune-Mi! — pe cei care se napustesc spre foc, se alatura vrajmasului si fac cu râvna împreuna cu el cele potrivnice poruncilor Mele? Cum îi vei pastori ca pe niste oi [Ps 22, 1; In 10, 9]? cum îi vei duce — spune-Mi! — la pasunile poruncilor Mele, la apa voilor Mele, la muntii gânditi cu mintea ai contemplatiilor tainice, ai slavei negraite, prin care cei care o vad dispretuiesc slava de jos si nu-si mai aduc aminte de toate cele simtite si pe toate acestea le socotesc ca o umbra si ca un fum? Spune-Mi cum îl vei câstiga aparator al tau pe acuzatorul tau? cum îl vei convinge sa fie prietenul tau pe vrajmasul care se lupta cu tine? Caci prietenii devin usor dusmani atunci când gasesc un mic pretext, dar dusmanii pot cu greu deveni prieteni chiar daca le fac binefaceri si daruri din belsug, si nu tremura — o, nebunie ultima! — sa-i omoare fara mila si fara compatimire pe binefacatorii lor! Acestia sunt imitatorii lui Cain, acestia sunt mai rai decât Lameh, acestia sunt cei de un narav cu Saul, imitatorii evreilor si zelosii lui Iuda, mostenitori ai sugrumarii lui! Daca ai sa cauti sa-i calauzesti pe acestia, vezi unde vei ajunge! Caci ei nu se întorc acolo unde vrei tu, ci te silesc sa umbli pe calea lor si sa cazi primul în pierzanie înaintea lor si sa cobori mai jos în fundul iadului avându-i negresit urmatori tie pe ei. Daca însa nu vrei sa te asemeni acestora, sa te lasi dus de sfaturile lor ori sa fi partas la faptele lor cele rele [2 In 11], atunci vei avea razvratire, lupta si razboi neîmpacat. Ce ti se va întâmpla si ce vei câstiga de la ei? Asculta si-ti voi spune pe scurt: înainte de toate nu vei putea sa fi robul Meu, fiindca Eu nu vreau ca robul Meu sa sufere lupte. Vor avea o ura nestavilita împotriva ta si se vor porni pe fata si în ascuns spre omor împotriva ta, iar tu vei fi raspunzator de osânda lor; caci moartea ta nu va fi de folos celorlalti asa cum moartea Mea a fost viata lumii, ci te vei face pricina a osândirii lor si vei iesi fara îndraznire din viata. E mai bine, asadar, sa fii pastorit si sa nu pastoresti deloc pe unii ca acestia, ci mai degraba sa te îngrijesti de cele ale tale si sa te rogi pentru ei si pentru toti oamenii sa se întoarca si sa vina toti la cunoastere [1 Tim 2, 4], si sa-i înveti si catehizezi pe cei ce vor. Dar sa nu-i silesti sa faca cele pe care le înveti, ci spune-le si îndeamna-i sa faca cuvintele Mele pazindu-le ca pe unele care dau viata vesnica [In 5, 24]! Iar atunci când voi veni la judecata aceste cuvinte vor sta în picioare si-i vor judeca pe fiecare din acestia dupa vrednicia lor, iar tu vei ramâne cu totul lipsit de raspundere si neosândit, pentru ca n-ai ascuns argintul cuvintelor mele [Ps 11, 6; Mt 25, 18], ci cât l-ai primit l-ai dat tuturor. Acest lucru îmi este bineprimit, acest lucru este al apostolilor si ucenicilor Mei si ei l-au facut dupa poruncile Mele: sa Ma propovaduiasca Dumnezeu în toata lumea, sa învete voile si poruncile Mele si sa le lase în scris oamenilor. Asa lupta-te sa faci si sa înveti si tu, iar celor ce nu vor sa auda cuvintele Mele, spune-le cum am spus si eu celor ce Mi-au zis: «Aspru e cuvântul acesta, cine va putea sa-l asculte?» [In 6, 60], si carora le-am spus: «Daca nu vreti asa, duceti-va si fiecare sa faca cum vrea!», lasând totul pe seama puterii lor si pe seama libertatii lor sa aleaga moartea sau viata [Dt 30, 19]. Fiindca nimeni n-a ajuns vreodata bun fara sa fie ales liber aceasta, nici necredinciosul nu va fi credincios fara sa vrea aceasta, nici iubitorul lumii nu va fi vreodata iubitor de Dumnezeu, nici cel viclean nu-si va schimba gândul, nici nu va ajunge bun cu totul fara voie — caci nimeni n-a ajuns rau prin fire, ci cu intentie —; si tot asa cu intentie si socotinta va putea ajunge bun si virtuos din rau si viclean, daca vrea, dar daca nu vrea acest lucru nu va fi nicicum. Caci nimeni n-a realizat virtutea în lume fara sa vrea, nimeni nu se va mântui fara sa vrea aceasta. Nu cauta mai mult decât aceasta, sârguieste-te sa te mântuiesti pe tine însuti si pe cei ce te asculta, de vei gasi pe pamânt vreun om care sa aiba urechi sa te asculte [Mt 11, 15] si sa auda cuvintele tale!" […]

SCOPUL VIEŢII CREŞTINE

ÎNVĂŢĂTOR ŞI UCENIC

...Convorbirea monahului Serafim de Sarov cu  ucenicul au loc într-o poiană din pădure , la vreo opt kilometri de Mănăstirea Sarov.Acesta este decorul unde se va desfăşura convorbirea dintre un bătrîn care ani îndelungaţi a dus lupta duhovnicească împotriva puterilor întunericului şi un tânar , odinioară ţintuit la pat de o boală necruţătoare , iar acum pus pe picioare prin rugăciunile şi darurile de vindecător ale bătrânului călugăr.
Plămădit din întrebări privind sensul vieţii creştine, ucenicul avea să fie scribul fidel al cuvintelor pe care i-a fost dat să le audă. Prin el ,sfântul monah adresa un mesaj oamenilor , un mesaj în stare să schimbe inimile, să înteţească în ele flacăra Evangheliei, să transfigureze vieţile prin puterea Duhului Sfânt.
     Această comunicare învăţător-ucenic se întâlneste şi în Evanghelie, unde modelul desăvârşit al învăţătorului înţelept ne este dăruit în persoana lui Iisus Hristos,aşa cum vedem în întâlnirile cu Nicodim, cu Marta, cu Petru şi chiar în întâlnirea ultimă , cea de pe cruce, cu tâlharul cel bun. În toate aceste cazuri , ca şi în multe altele, ucenicii primesc cu evlavie cuvintele Învăţătorului din Nazaret, care le va îngădui să înainteze pe calea vieţii în Duhul.
    Ceea ce apropie demersul lui Serafim de cel al Învăţătorului Înţelepciunii evanghelice este preştiinţa - dumnezeiască în cazul lui Iisus, dată prin har în cazul bătrânului monah-, care le permite să cunoască negreşit mişcările sufleteşti ale oamenilor: ,, Domnul mi-a arătat, spune părintele Serafim, că încă din copilărie doreai să ştii care este scopul vieţii creştine şi că de multe ori ai pus acestă întrebare unor înalte feţe bisericeşti,,
      Părintele Serafim întelege bine întrebările care-l frământă pe ucenic , insatisfacţia lui în faţa acelui creştinism călduţ care-i era prezentat, întemeiat pe un cod etic banal -,, urmează poruncile, fă binele,, - pe o purtare călăuzită de un ritualism rece - ,, mergi la biserică, roagă-te la Dumnezeu ,, - totul încununat de sfatul derizoriu:,, Nu căuta mai presus de ceea ce îţi este dat să înţelegi . ,,
     Ce departe suntem de chemarea evanghelică la desăvârşire: Fiţi, dar,voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este(Mat.5,48);  sau la dragoste: Să vă iubiţi unul pe altul precum v-am iubit Eu (In15,12); sau la bucuria Veştii celei Bune : Cel ce crede în Mine , chiar dacă va muri, va trăi (In11,25)!
Ne gândim la Sfânta Tereza de la Lisieux : ,, Vreau să fiu sfântă,sfântă sau nimic.,,Este cu neputinţă să împiedici un suflet să se deschidă iubirii dumnezeieşti.
Întrebările care-l frământă pe ucenic în legătură cu scopul vieţii creştine , cu natura Duhului, cu mijloacele de a-l dobândi şi de a trăi în El , orice om poate-sau trebuie- să şi le pună la un anumit moment al vieţii sale.
Într-o societate hipertehnocratizată , unde se pot construi avioane supersonice, oamenii pierd sensul lucrurilor elementare, elanul vital care pune lumea în mişcare.
     Acest secret ni-l va dezvălui părintele Serafim. La întrebările ucenicului nu răspunde cu argumente teologice de ordin intelecual ,ci, el dezvăluie ochilor uluiţi ai tânărului realitatea unui om transfigurat de Duhul. A prinde în cuvinte conţinutul credinţei este o întreprindere dificilă, uneori mai presus de puterile omeneşti. Este însă  posibil ca, prin fapte, printr-o preschimbare lăuntrică, să arăţi că harul, dragostea divină sunt lucrătoare în om.
A DEZVĂLUI OMUL ÎN ADÂNCUL SĂU
     Cum se poate face această dezvăluire a dorinţelor unui om , a acestei lumi lăuntrice, unde se ţese pânza vieţii sale?
     Pentru Dumnezeu nimic nu este ascuns. Dumnezeu poate pătrunde înlăuntrul omului , ne spune Sfânta Scriptură, căci nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui(Evr.4,12-13). Duhul Sfânt lucrează , căci El cercetează tot, chiar şi adâncul omenesc. Dumnezeu face să iasă la suprafaţă feţe ascunse ale sufletului , pe care omul se teme să le vadă puse în lumină , pentru a nu fi purtat pe cărări primejdioase.
SCOPUL VIEŢII CREŞTINE
     Nimeni nu a dat tânărului definiţia acestui scop. Unii îi spuneau,, mergi la Biserică, roagă-te la Dumnezeu,urmează poruncile , fă binele. Iată scopul vieţii creştine,,...
    Dar nu aşa ar fi trebuit să-i răspundă. Rugăciunea , postul si celelalte bune rânduieli creştine, oricât de bune ar fi, nu constituie scopul vieţii creştine - chiar dacă sunt absolut necesare pentru a-l atinge. Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt . Postul, rugăciunea, milostenia si orice faptă bună săvârşită în numele lui Hristos nu sunt decât nişte mijloace,,
    În sânul creştinismului , mulţi credincioşi, asemenea fariseului, se mulţumesc cu o banală respectare a poruncilor, a rânduielilor, fără a pune suflet.Se instalează confortabil într-o monotonie căldicică, despre care Apocalipsa ne spune că Domnul o varsă din gura Sa (cf.Apoc.3,15) departe de acel foc pe care Iisus a venit să-l aducă pe pământ.
    Legea care, în Primul Legământ, a dat naştere unei mulţimi de proroci, de sfinţi, de drepţi, rămâne în vigoare în contextul Noului Legământ, fiind totodată împlinită.Poruncile şi interdicţiile sunt înlocuite cu chemări pline de bucurie, de îndemnuri stăruitoare care-l elibereză pe păcătos de condiţia sa nefericită: fericiţi cei ce plâng , că aceia se vor mângâia...Va trebui pusă în mişcare o libertate creatoare, al cărei pas iniţial este pocăinţa, căci Împărătia se apropie, ne spune Iisus.
   Când focul a coborât din cer peste Ierusalim în ziua Cincizecimii, Apostolul Petru a îndemnat poporul să săvârşească o prefacere  prin pocăinţă, o întoarcere a fiinţei, şi să dea naştere unei făpturi noi.Pocăinţa este lepădarea de satana şi alipirea de Hristos. Una e să spui că crezi în Dumnezeu şi alta să strigi, asemenea Apostolului Pavel: nu eu mai trăiesc , ci Hristos trăieşte în mine(Gal.2,20)
     Starețul vrea să-şi determine ucenicul să facă din Hristos Stăpânul vieţii sale , să se lase întru totul călăuzit de El. Centrarea pe Fiul lui Dumnezeu nu desfiinţează centrarea pe Duhul lui Dumnezeu, punându-l şi pe Acesta în centru vieţii sale.Aşadar nu se porneşte de la morală, cu preceptele de bine şi de rău, pentru a ajunge la Dumnezeu, ci mai întâi te înrădăcinezi în Dumnezeu Care este Binele absolut, pentru a-ţi călăuzi comportarea morală în viaţă.
   În condiţiile existenţei în lume , principiile etice sunt, desigur, indispensabile.Din punctul de vedere al lui Serafim, nu este vorba atât de a te supune unor reguli de nezdruncinat, ci mai curând de a pătrunde într-o nouă viaţă.Morala nu se întemeiază numai pe principii abstracte  - post, rugăciune, milostenie- oricât ar fi de importante, ci se sprijină pe o persoană vie, mereu gata să vină în ajutor cu facăra iubirii Sale: Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
    În zilele noastre , morala nu este prea bine privită.Actualitatea, filmele,cărţile arată în ce măsură poate fi batjocorită.Propunerea de a trăi împreună cu un Dumnezeu mereu gata să ierte şi să accepte şi Care a mers până la a muri din dragoste de oameni oferă posibilitatea de a ieşi din vechile făgaşe în care viaţa creştină, ca în jansenism sau în puritanism, se reduce la o înşiruire seacă de principii morale.
     ,, ... Şi bagă bine de seamă, tăicuţă, că doar o faptă bună făcută în numele lui Hristos aduce roadele Sfântului Duh. Tot binele care nu este făcut în numele lui Hristos nu va primi răsplată în veacul ce va să vie, iar aici nu aduce harul dumnezeiesc,,
              BUCURIA MEA! HRISTOS A ÎNVIAT!
                - SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV

URCUSUL SPRE IUBIRE

   ... Cand vorbim despre urcusul spre iubire, trebuie se precizam mai intai cateva lucrari in legatura cu porunca iubirii, de fapt cu iubirea insasi. Stim cu totii ca omul este creat astfel de Dumnezeu , incat sa aiba capacitate iubitoare; si o are. O are, dar nu o foloseste totdeauna cum ar trebui si mai ales in ceea ce priveste iubirea fata de vrajmasi, sunt intotdeauna, la cei mai multi oameni, multe ezitari. Sfantul Maxim Marturisitorul , in Filocalie, vol.2, are o scriere intitulata ,, Cele 400 de capete despre dragoste". Vorbeste deci despre iubire in 400 de capete. In aceasta scriere , ne spune ca dragostea este de trei feluri: dragostea dupa porunca,mai presus de fire; dragostea dupa fire;si dragostea impotriva firii.
   Poate fi dragoste mai presus de fire, adica respectand porunca lui Dumnezeu si, in cazul acesta, cel care iubeste nu face deosebire intre bun si rau, intre drept si nedrept, intre apropiat si departat,intre prieten si dusman, ci ii iubeste pe toti la fel, pentru ca asa vrea Dumnezeu si asa porunceste Dumnezeu.
   Este apoi o dragoste fireasca, asa cum iubesc parintii pe copii, copii pe parinti, prietenii intre ei si acesta este o dragoste de mijloc, binecuvantata de Dumnezeu.
   Si mai este si o dragoste impotriva firii si anume pe care o au oamenii patimasi pentru cei patimasi.
   Ce ne intereseaza pe noi acum este iubirea mai presus de fire, iubirea dupa porunca.Cum se poate ajunge ca cineva sa aiba iubirea dupa porunca lui Dumnezeu? Mai intai de toate, trebuie sa stim si sa nu uitam ca iubirea fata de Dumnezeu si iubirea fata de aproapele se implinesc prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu.Aceasta ne-o spune Domnul Hristos in cuvintele: ,, Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste (...) si-l voi iubi si Eu si Ma voi arata lui ( Ioan 14,21). Si mai departe : ,, Daca ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu si Tatal Meu il va iubi si vom veni la el si Ne vom face locas la el "(Ioan 14,23)
    Iubirea fata de Dumnezeu, fata de oameni , nu e ceva abstract, adica ceva care n-are o consistenta, ceva care n-are o manifestare, ci iubirea se manifesta in implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Il iubesc pe vrajmasul meu pentru ca asa imi porunceste Dumnezeu. Nu-l pot iubi, ma rog lui Dumnezeu ca sa-l pot iubi, ca sa pot face voia lui Dumnezeu, sa ma pot asemana cu Dumnezeu.Mantuitorul ne spune in Predica de pe Munte:
,, Ati auzit ce s-a zis celor de demult : sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau, iar Eu va zic voua: iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc, binecuvantati ce cei ce va blestema,rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc" si spune motivul : ,, Ca sa fiti fiii Tatalui vostru celui din ceruri- care ce face? - Care rasare soarele peste cei buni si peste cei rai, trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti"; si dupa putin adauga : ,, Fiti, dar, voi desavarsiti precum Tatal vostru cel din ceruri, desavarsit este" ( Matei 5,48).
    Ce inseamna sa fii desavarsit? Inseamna sa fii perfect, sa urmaresti perfectiunea, perfectiunea religios-morala.Ce inseamna perfectiune? Inseamna deplinatate, adica un lucru il urmaresti in chip deplin. Adica sa faci lucrul cum trebuie facut, perfect, deplin, ca sa nu mai trebuiasca sa intervina cineva sa adauge ceva la ce ai facut tu , ca n-ai facut bine. Asta inseamna perfectiune.
    In ce consta perfectiunea, in ce consta desavarsirea? Raspunsul este simplu: in deplinatatea a tot ceea ce este pozitiv, a tot ceea ce este bun. Sa nu te gandesti niciodata ca ai facut destul, si ca aici trebuie sa te opresti.Insa nici sa nu fii nelinistit ca n-ai facut destul,nu in sensul acesta.
Sfantul Isaac Sirul spune ca desavarsirea nu are hotar. Deci, nu exista un punct in care sa zici: gata, aici s-a ajuns la desavarsire. N-are hotar. De ce ? Pentru ca desavarsirea noastra trebuie sa fie Desavarsirea Tatalui Ceresc. Asa a zis Dumnul Hristos : ,, Fiti dar, voi, desavarsiti, precum Tatal vostru cel din ceruri, desavarsit este".Poti sa ajungi la desavarsirea lui Dumnezeu? Noi zicem ca nu. Nu poti, dar o poti avea in vedere si sa o faci cat mai mult si sa te apropii cat mai mult de deplinatate, de desavarsirea lui Dumnezeu.Atunci, in ce consta desavarsirea, in principal? In doua lucruri: in iubire si in smerenie.Desavarsirea in iubire, pentru ca a zis Mantuitorul nostru sa iubim pe vrajasii nostri. Deci in iubire si in smerenie. Sfantul Isaac Sirul a fost intrebat:,, Ce este desavarsirea ? " si a raspuns: ,, DESAVARSIREA ESTE O PRAPASTIE DE SMERENIE"...
                                                      (Bucuriile Credintei- Parintele Teofil Paraian )

RUGACIUNE DE SEARA

    Cu de lacrimi gene ude, inalt ruga Domnului;
Sufletul pazeste-mi, Doamne, in tot ceasul somnului;
Ganduri ce ma tulbur, cu al Tau Duh infrange-le;
Trupului meu da-i odihna; racoreste-mi sangele;
Somn usor sa ma cuprinda, sa dorm lin ca florile,
Si cu inima curata sa ma scoale zorile;
Rugaciuni sa-nalt spre Tine si sa-Ti cant poruncile,
Precum canta ciocarlia peste toate luncile;
Sa pornesc la munca sfanta, cum pornesc albinele,
Sa pot umple ca si ele, fagurii cu binele,
Si sa Te slavesc pe Tine, de pe valea plangerii,
   Dumnezeule din slava, ce-L slavesc toti ingerii!

  RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI

   Prea Curata Maica, pururea Fecioara,
Sufletul din mine nu-l lasa sa moara,
Ci revarsa , Sfanta , peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!...
Ingeri imprejuru-mi fa sa se adune,
Sa-mi arate calea catre cele bune,
Sa-mi indrepte pasii pe cararea milei,
La-nceputul noptii, la inceputul zilei!...
Sa goneasca toate duhurile rele,
Ce pandesc in drumul vietuirii mele,
Bietului meu suflet sa-i dea viata noua,
Sa rasfranga cerul ca un bob de roua!...
Frant de umilinte, cu adanci suspine,
Sufletul la tine vine sa se-nchine:
Mila Ta din ceruri peste el coboara,
   Maica Preacurata, pururea Fecioara!
                Vasile Militaru

NEAMUL MEU ROMANESC

             Istoriei nationale nu apartine acela care va invinge
                  si va trai cu sacrificarea liniei vietii neamului ,
                  ci acela care,indiferent daca va invinge sau nu,
                    se va mentine pe aceasta linie a neamului.

Ce este neamul? Neamul este mama mea,tatal meu, fratele meu,sora mea,vecinul meu,satul meu,comuna mea,judetul meu si toti inaintasii nostri,cu mosii si cu stramosii lor ce se odihnesc in pamantul acesta si  tot cel ce vorbeste aceeasi limba,are aceeasi credinta si aceleasi idealuri.Acesta este neamul, nu e nici o notiune asa de periculoasa.Dar ateismul si masoneria de astazi se napustesc asupra acestor lucruri pentru ca vor sa distruga orice binefacere intre oameni: nici o solidaritate , nici o legatura si vin acum si-ti spun: Aaa,ca tu esti nationalist.Parca ar fi o dihanie nationalismul,cine stie ce ciudatenie de om ar fi...
Vedeti voi, cu cat se preseaza mai mult cu drepturile omului , cu atat nu le mai ai .
         Cel care lupta,chiar singur,pentru Dumnezeu si neamul sau ,pentru parintii , mosii si stramosii sai ca si pentru urmasi, nu va fi invins niciodata, chiar de va muri pentru cauza cea dreapta.Cateodata, pe aceasta linie a neamului se ridica numai indivizi izolati, parasiti de generatiile lor.In momentul acela,ei sunt neamul.Ei vorbesc in numele lui.Cu ei sunt milioanele de morti si de martiri ai trecutului si viata de maine a neamului.
          Neamul nostru n-a trait prin milioanele de robi care si-au pus gatul in jugul strainilor, ci  prin alesii sai, prin Horia,prin Avram Iancu,prin Tudor,prin Iancu Jianu,prin toti haiducii care, care, ,in fata jugului strain,violator de credinta si de tara, nu s-au supus,ci si-au pus flinta-n spate si s-au ridicat pe potecile muntilor , ducand cu ei icoanele din Biserica , onoarea si scanteia libertatii.
          Istoriei nationale nu apartine acela care va invinge si va trai cu sacrificarea liniei vietii neamului,ci acela care, indiferent daca va invinge sau nu, se va mentine pe aceasta linie a neamului.
          NEAMUL este legatura celor din trecut,prezent si viitor.Fiecare natiune este asezata de catre Dumnezeu si, cum i-a fost data.Ca de obicei, romanul a venit ceva mai la urma sa se planga la Sfantul Petru ca a ramas fara loc de asezare; si atunci Dumnezeu i-a dat gradina Sa cea mare , ca de aceea am fost si suntem o tara ravnita de toti.Putine tari au asemenea oameni si o asemenea structura de relief. Muntii acestia frumosi,cu pastoritul nostru mioritic,dealurile,campiile.Si ne-am obisnuit sa traim simplu, infratiti cu tot ce ne inconjoara , din frumusetea si din bogatia ei fireasca.Dar vremurile se schimba, vin ispitele,vin provocarile.Neam de pastori si de agricultori,romanul nu este facut sa invarta surubul in fabrica, sa indoaie metalele in ateliere.Profilul sau s-a deformat treptat, iar acum romanul nici agricultor, nici pastor, nici industrias,nici negustor,nici afacerist nu mai este.E mai degraba ca un om lepadat de soarta, ajuns bratul cel mai ieftin de munca, sluga pe la bogatii lumii, adeseori instrainat de sine si de ai lui, rob la straini.Vedeti, aici e problema, aici se pierde legatura de neam. Un neam trebuie sa existe intr-o continuitate , intr-o unitate, sa fie legat de o iubire , sa fie luminat de o credinta.Noi stam tot mai prost si cu traditia, si cu unitatea, si cu iubirea,si cu credinta. Ne paste uitarea, ne paste dihonia,ne paste sminteala, ne paste deznadejdea. De aceea , trebuie rugaciune multa , trebuie redescoperita cu adevarat viata intru Hristos, ca in EL e si unitate, si dragoste, si adevar.Altminteri- vai si de neamul acesta!

                                                               ,, Parintele Iustin Parvu ,,

DESPRE MÎNDRIE

       Mândria este tăgăduirea lui Dumnezeu, născocirea dracilor , dispreţuirea oamenilor , maica osîndirii, nepoată a laudelor, semnul nerodniciei, izgonitoarea ajutorului lui Dumnezeu, înainte-mergătoarea ieşirii din minţi, pricinuitoarea căderilor, pricina luării în stăpânire (de draci) , izvor al mîniei, uşă făţărniciei, cauza nemilostivirii, păzitoarea păcatelor, contabilă amarnică, judecătoarea oamenilor, potrivnica lui Dumnezeu, rădăcina hulei.
       Începutul mîndriei e sfârşitul slavei deşarte. Mijlocul ei este dispreţuirea aproapelui , vestirea neruşinată a ostenelilor proprii, lauda de sine în inimă, ura mustrării.Iar sfârşitul ei este tagaduirea ajutorului lui Dumnezeu,fălire cu râvna sa, nărav drăcesc.
      Să ascultăm toţi cei ce voim să scăpăm de groapa aceasta.
Patimii acesteia îi place de multe ori să-şi ia hrana chiar din mulţumirea adusă lui Dumnezeu.Căci la îănceput nu se gîndeşte să tăgăduiască cu neruşinare pe Dumnezeu.
       Am văzut om mulţumind lui Dumnezeu cu gura şi fălindu-se cu cugetul. Mărturiseşte despre aceasta fariseul acela, care a spus în chip făţarnic: ,, Îţi mulţumesc, Dumnezeule " (Luca 18,11)
       Unde s-a întâmplat cădere , acolo  s-a sălăşluit mai înainte mîndria.Al doilea lucru e vestitor al celei dintâi.
        ,, Celor mândri Domnul le stă împotrivă " ( Prov.15,25)Şi cine poate să-i miluiască pe ei?
      Pedeapsa celor mândri e căderea , iar îmbolditor, dracul. Părăsirea lor e ieşirea din minţi .De cele dintâi au fost tămăduiţi adeseori oamenii de către oameni. Dar cea din urmă nu poate fi vindecată de oameni.
     Cel ce respinge mustrarea îşi întipăreşte patima.Iar cel ce o primeşte s-a dezlegat de legătura ei.

SFÂRŞITUL LUMII

                              SFÂRŞITUL LUMII
                                                   VASILE MILITARU

   ,,Viu curând!" , - Iisus grăit-a , nelăsând loc îndoielii,

   Iar Apostolii, cuvântu-I l-au fost scris în Evanghelii;

   ,, Ca un fur atunci veni-voi şi nu şti-va nici un viu,

  Fiindcă numai Unul ştie ceasu-n care va să viu,

  Privegheaţi dar zi şi noapte , alungând din gene somnul

  Că nu ştiţi mai dinainte în ce zi veni-va Domnul;

   Că nici Ingerii , nici Fiul nu ştiu ceasul spre-a-l da : ,, iată-l" ;

   Acea zi şi ceasu-acela le cunoaşte numai Tatăl!

 Ci, precum veni potopul şi-a luat cu el tot viul,

tot aşa fără de veste va veni din ceruri Fiul,

Alegând El toţi aleşii până-n ziua cea de-apoi,

Cum ciobanul dintre capre îşi alege-a sale oi.

Şi va pune ,  după fapte, _ dreaptă-n tot fiindu-I strânga:

Oile să-i stea de-a dreapta, caprele sa-i stea de-a stânga...

Şi vor merge astfel drepţii adunaţi în a Mea dreaptă,

Către viaţă nesfîrşită , unde Cerul îi aşteaptă.

Pe când cei în făr-delege câţi în stânga se vor plânge,

Se vor duce unde ochii , râu de lacrimi le vor plânge.

Fiţi dar gata -n toată clipa; înălţaţi-vă-n tot pasul,

Pentru că nu ştie nimeni, când va fi să bată ceasul!

Toate aceste vorbe sfinte când,Apostolilor roată,

Le-a grăit Iisus în veacuri , - le-a grăit la lumea toată!

Să nu fie -n neştiinţă nici un ins din marea turmă,

Că veni-va tuturora Judecata cea din urmă...

Doamne, mare este Mila şi iubirea Ta fierbinte,

Pentru toţi acei spre care ai grăit aşa cuvinte,

Ca să nu rămână vre-unul între morţi , când ai să vii,

Intru marea Judecată, pe toţi morţii să-i învii!

Tu o stii prea bine, Doamne, că de veacuri ne desmierzi,

Şi de-aceea omenirea hotărât-ai ca s-o pierzi,

După care-n lumea nouă , noi cei răi n-o să mai fim,

Când vei coborî din Ceruri noul Tău Ierusalim.

Drept aceea, _ pe când lumii stau deşertăciuni temei,

Iată vrerea Ta purcede peste noi, plinirea Ei:

Lumea-şi deapănă fuiorul... Până-n miez de noapte-adâncă,

In ospăţurile vieţii , oamenii beau şi mănâncă;

Nu stă nimeni să ia seama făr-delegea că-l apasă;

Cu dezmăţul se-ncunună ; cu păcatul stă la masă,

Şi nuntindu-şi fii şi fiice, fericiri vrând toţi cei vii,

Nici măcar visează lumea că Tu, Doamne, la ea vii.

             FOC DIN CER

Ci-ntr-o noapte-ntunecată , fără lună , fără stele,

Iată peste lume ceasuri cum nicicând n-au fost mai grele:

Cerul s-a aprins deodată, şi, ne-nţelegând misterul,

Lumea se trezeşte-n spaime:,, Arde cerul! Arde cerul! ,,...

Aşa pare: Arde cerul, şi toţi cred în acest fel,

Dar nu cerul arde-n sine, ci vazduhul de sub el...

In adânc-adânc, departe, vede fiecare ins

Cerul tot cuprins de flăcări , cât e el de necuprins,

Iar a cerurilor pară, cum s-o spună-i slab cuvântul,

Cu lumină-nfricoşată scaldă-acuma tot pământul!

Toată omeneasca turmă  caută spre Cer, grămadă,

Nici gândind vreun om că focul peste lume va să cadă...

,,Astronomii" care îndreaptă către Ceruri ,, telescoape"

Lămuresc, senini, că focul nu-i de oameni, prea aproape:

Mai presus de stele poate, flăcările ard puhoi,

Dar.. milenii ar fi drumul dela ele pân-la noi!

Au mai fost aşa vedenii... Cu frumoase ploi de stele

Însă nicicând pământenii n-au pus mâna lor pe ele,

Fiindcă miile de stele, stăbătându-şi calea lungă,

Se făceau cenuşă-n hăuri , pân.la noi nevrând s-ajungă!"

Dar când fac ,,savanţii " oameni socoteli aşa de - nalte,

Dumnezeu deasupra are socoteli cu totul alte...

Flăcările către oameni tot mai repede coboară,

Că stă scris în Marea Carte ceasu-n care au să moară,

Deşi gândul fiecărui nici acum nu vrea să-i poarte

Către ceea ce se cheamă din adânc de veacuri ,, moarte " !...

DESPRE PACAT

                  De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume
             si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii
                         pentru ca toti au pacatuit in el. ( Rom.5:12)


     Pacatul si moartea sunt urmari infricosatoare ale faradelegii si ale neascultarii si consecinta robirii libertatii morale a omului.Cel dintai om, lasandu-se inselat, mai intai a lepadat sfatuirea glasului launtric , al ravnei pentru pazirea poruncii dumnezeiesti, mai intai si-a robit libertatea morala sugestiilor diavolului , socotindu-le pe acestea mai mari decat propria lui vrednicie si tindere spre bine; a supus , ca unul care avea voie libera , pe cele mai bune sfatuitorului celui rau, ca unuia mai inalt si mai intelept si, ascultand ca un rob de cel chipurile mai inalt, a incalcat dumnezeiasca porunca spre a carei pazire tindea si o cauta.Daca Adam, ca fiinta libera si independenta, nu si-ar fi supus diavolului libertatea lui morala, niciodata nu ar fi incalcat dumnezeiasca porunca. Asadar pacatul si moartea sunt consecinte ale robirii morale a omului.
     Robirea morala este, asadar, cel mai mare rau , ca una care a adus pacatul si moartea, adica denaturarea chipului dumnezeiesc si stricarea sufletului si a trupului.
     Pacatul este un mare rau , fiindca slabanogeste sufletul , seamana semintele bolii, il dizolva si il distruge si la urma ii gateste moartea. Asa cum bolile distrug trupul si il omoara , la fel si pacatul face sufletului. Sufletul slab , ingreuiat de patimi , se clatina pururi si nu poate privi catre cer niciodata si este cu totul neputincios sa isi atinteasca ochii spre lumina adevarului. Despre starea bolnava a sufletului din pricina pacatului iata ce spune dumnezeiescul Gura de Aur:
    ,, Asa cum cei bolnavi isi feresc ochii de lumina materiala, din pricina slabirii vederii, si asa cum se intorc de la principiile sanatoase , la fel si cei bolnavi cu sufletul, infiebintati de patima , nu pot sa isi atinteasca ochii cugetului catre lumina adevarului." ,, Caci la fel si porcii se pleaca la cele de jos si se apleaca spre pantece si se tavalesc in noroi si nu simt ca se umplu de cea mai groasa tina. "  Si Sfantul Clement al Alexanriei zice: ,, Sa ne temem de boala nu a trupului, ci de pacate, din pricina carora este boala ". La fel spune si cantarea : ,, Din pricina multimii pacatelor mele slabeste trupul meu, slabeste si sufetul meu"
      Boala sufletului este mult mai grea decat cea a trupului si mai primejdioasa , fiindca in timp ce una duce la moartea trupului muritor, cealalta duce la moartea sufletului vesnic, plata pacatului este moartea, si mai mare decat propria moarte ,fiindca duce la despartirea de Dumnezeu. Caci moartea sufletului este despartirea de Dumnezeu. Si se desparte de Dumnezeu fiindca , potrivit cu cele spuse de Sfantul Evanghelist Ioan , oricine savarseste pacatul este de la diavolul. Caci de la inceput diavolul pacatuieste spre aceasta, de aceea nu este nici o impartasire a luminii cu intunericul.  Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca pacatul se savarseste din lipsa fricii de Dumnezeu si ca duce in adancul iadului. Dar ne sfatuieste sa ne departam de pacat, zicand: ,, Lasa-te de pacat, caci faptul de a pacatui este omenesc, dar a ramane in acestea este cu totul dracesc.Dar fiindca desfatarea de pacat este vremelnica si pentru ca dupa aceasta urmeaza multa intristare, zice : ,, In acest fel este pacatul : mai inainte de a fi savarsit , il imbata pe cel stapanit de el , iar dupa ce este savarsit si faptuit, atunci se opresc si se sting cele ale placerii si apoi sta inainte gol invinuitorul , avand rolul unui calau public , care, zdrobindu-l pe cel ratacit , cere cea mai de pe urma pedeapsa , apasandu-l mai greu decat orice povara."

SFATURI DUHOVNICESTI ,,DIN INVATATURILE PARINTELUI ARSENIE BOCA "

           Daca cineva nu-si da seama de ceea ce este, nu va intelege nici trebuinta de a se corija,
    de a se imbunatati ca fire.
                                     ( Parintele Arsenie Boca )

Taina artei de a te putea conduce pe tine insusi consta in a te cunoaste, in a-ti sti scaderile:

1. cele din lene;
2. cele constitutionale;
3. cele din negrija;
4. cele din superficialitate;
5. cele din patimi; si sa te lupti staruitor asupra lor.
    Noi traim la suprafata factorului religios. Legatura-i rudenia noastra cu TATAL, cu FIUL- Care a imbracat firea noastra, atat El, cat si El ne-a imbracat pe noi cu Sine , si cu DUHUL SFANT, a Carui peceti de la Botez stau si asteapta varsta mintii noastre ca sa le cunoasca si sa le trezeasca energiile de viata,energii ale Duhului Sfant,care ne transforma viata.
   Aici e taina sfintirii vietii, a facultatilor sufletesti; ba pana si a trupului. Aici e izvorul vietii duhovnicesti si nadejdea de mantuire.
   Ai putea deci intelege cu acestea , ca mai avem si o alta mancare: CUVANTUL LUI DUMNEZEU si toata grija Sfintei Treimi de a-i arata omului ca noi intru El traim, ne miscam si suntem.
   Tine-te, mentine-te constient in neincetata prezenta a lui Dumnezeu. Astfel,astfel iti savarsesti datoriile, altele iti sunt cuvintele si mai ales roadele.
   Dobandeste-ti practic o mai buna incredere in purtarea de grija a lui  Dumnezeu , ca El iti simplifica o multime de griji , care tocmai de El atarna si nu de tine. Singurul lucru e sa te intrebi adesea ce vrea Dumnezeu cu acestea? din silinta de a talcui cat mai bine vointa lui Dumnezeu, de a intelege cat mai limpede ce vrea El sa faca sau sa nu faca. Sa nu iei cu usurinta indrumarea aceasta in sensul de a lasa toate in seama lui Dumnezeu si sa te formezi (sau sa te diformezi) lasator sau delesator.
    Sa ai puterea si ingeniozitatea organizarii simple a lucrurilor , care prin neoranduiala lor se fac complicate. Lucrurile puse si mentinute in ordine sunt simple si odihnesc.
   Citeste asimiland, nu simplu citit - ca nu -i vorba de-a implini o norma , ci un canon- aceasta-i norma sau principiul. Citeste traint, nu memorizand . A citi traind, bucurandu-te de frumusetea unei idei , te construieste constient si subconstient iar timpul scoate cele sadite acolo asa, candva, ca pe ale tale. Ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ce ai citit , aceea iti apartine cu adevarat, aceea ai asimilat. Deci nu te indrum de-a citi ca sa-ti incarci memoria, aceasta e bibliografie si slava desarta; ci de a creste sufletul  si pe aripile artei mantuirii.
    Dumnezeu este foc mistuitor. Deci, sau te desfaci de pacat, sau vei fi ars cu pacat cu tot.
    Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om , e a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu simplifica grija omului de om : asa va avea de toate, pe cand daca omul Il va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si vietii, va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana va ajunge sa nu mai aiba nimic.
   Dumnezeu nu se lasa expropiat. (Sfantul Maxim Marturisitorul)
   Iubirea de Dumnezeu si infranarea slobozesc sufletul de patimi; citirea si contemplarea izbavesc mintea de nestiinta, iar starea de rugaciune o infatiseaza lui Dumnezeu insusi.

UN SERAFIM PRINTRE OAMENI

                     Un Serafim printre oameni- Sfantul Serafim de Sarov !

     Parintele Serafim avea minte luminoasa, memorie buna,inima deschisa catre toti , vointa neclintita si activitate neostenita. Insa ceea ce-l distingea era felul dulce de a vorbi . Cuvintele lui erau atat de puternice, incat il cutremurau pe cel ce le asculta. Tot  ce spunea era plin de duhul smereniei , inflacara inima, ridica de pe ochi un voal nevazut , inunda mintea cu lumina duhovniceasca, conducea la metanie si la schimbare hotaratoare. Fara voie supunea inima si vointa convorbitorului, si-l umplea de pace si liniste.
   Ca si faptele , la fel si cuvintele Sfantului aveau la baza Noul Testament, textele Parintilor si pildele din Vietile Sfintilor. De aceea aveau deosebita putere si dadeau rezultate minunate. Pentru curatia duhului sau fusese inzestrat cu harisma inainte-vederii. Unora le dadea povata potrivita , inainte de a auzi problema lor. Pentru a nu descoperi tuturor harismele lui, tinea unele reguli, pe care le-a adunat in invatatura lui : ,, Despre pazirea trairilor personale " .
   ,, Nu trebuie, zicea, sa-ti deschizi inima catre celalalt fara a fi nevoie. Intre mii de oameni, poate ca ai sa gasesti doar unul singur care sa poata pastra taina ta.  Cand noi insine n-o tinem inlauntrul nostru , cum putem nadajdui ca o vor tine ceilalti ?
    Cu omul necultivat trebuie sa discute cineva despre lucruri materiale.. Insa cu omul duhovnicesc trebuie sa discute despre cele ceresti.
    Cati s-au umplut de intelepciune duhovniceasca il judeca pe seamanul lor dupa Sfanta Scriptura . Sunt atenti daca vorbele lui vin in acord cu vointa lui Dumnezeu si din asta trag concluziile.
    Cand te intalnesti cu cei din lume , nu vorbi despre cele duhovnicesti, indeosebi cand nu au dispozitie sa le asculte. In cazul acesta sa aplici invatatura Sfantului Dionisie Areopagitul :
<<  Pazeste comoara ta cu prudenta si evlavie  in adancurile sufletului de lumea nesfintita. Pazeste-o asa cum ai primit-o .  Nu e corect, dupa cum spune Domnul, sa arunci porcilor margaritarele stralucitoare>> .
   De aceea sa te straduiesti in tot chipul sa ascunzi in tine comoara harului, altfel o vei pierde si n-o vei mai gasi. Insa cand nevoia o cere sau cand harisma se descopera prin fapta, atunci trebuie sa actionezi cu smerenie spre slava lui Dumnezeu. "
   Ii invata pe crestini sa ramana statornici in adevarul dogmelor crestine, si aducea ca exemplu pe Sfantul Marcu al Efesului, aparatorul neclintit al credintei ortodoxe la Sinodul de la Florenta.
   Deseori vorbea despre esenta ortodoxiei si nevoia de a o apara de eretici. Afirma ca numai aceasta contine adevarul credintei lui Hristos cu deplinatate si claritate.

    Caracteristici deosebite ale cuvintelor si comportarii sale erau iubirea si smerenia. Oricine s-ar fi apropiat de el, vreun sarac zdentaros sau vreun bogat bine imbracat, orisice nevoi pe care le-ar fi avut , in orice stare duhovniceasca s-ar fi aflat, Sfantul il imbratisa cu dragoste, ii punea metanie pana la pamant, ii dadea binecuvantare si ii saruta mana, chiar si acelor persoane nepreotite.
   Pe nimeni nu ranea cu cuvinte dure si severe. Nimanui nu-i impunea povara grea, cu toate ca el ridica crucea lui Hristos cu toate suferintele ei. Cercetarea lui era linistita si se facea cu smerenie si iubire. Prin povata lui se straduia sa trezeasca vocea constiintei.Deseori ii arata credinciosului calea mantuirii in asa fel incat sa nu priceapa ca Sfantul vorbea despre el.
   Fostul nevoitor al tacerii oferea acum invatatura intensa, cuvant puternic, aducator de roade. De pe buzele lui izvora ,, apa vietii " pentru tot omul.
                 

CE ESTE MAI SUBLIM DECÂT PREOTUL ? !

Ce este mai sublim decat preotul ?!  El converseaza fara incetare cu Dumnezeu, si fara incetare Dumnezeu ii raspunde. De orice slujba sau rugaciune a Bisericii este vorba, el vorbeste cu Dumnezeu, si Dumnezeu ii raspunde. Cum, deci, in aceste conditii, cand este asaltat de patimi , preotul va uita ca aceste patimi sunt, pentru el, deosebit de josnice, necurate, si ca nu trebuie cu nici un pret sa le lase sa intre in inima sa, pe care Iisus Hristos trebuie sa o umple in intregime? Preotul este un inger si nu un om. Tot ceea ce este pamantesc trebuie aruncat departe de sine.
         O, Doamne, ,, fa ca preotii Tai sa se imbrace cu dreptate" (Ps.131,9), ca ei sa-si reaminteasca intotdeauna de maretia chemarii lor si sa nu se incurce cu lucrurile lumii si ale diavolului, ca sa fie lipsiti de       ,, grijile lumii acesteia, de inselaciunea bogatiei si de celelalte pofte in inima lor" ( Marcu 4,19)
         Preoti ai lui Dumnezeu, invatati-va sa transformati in patul fericirii, patul durerii credinciosului care sufera; dati-i mangaierea credintei, faceti din el, care se crede atat de nefericit, cel mai fericit dintre toti oamenii ; invatati-va sa-l convingeti ca ,, fiind pedepsit cu putin mare rasplata va primi" ( Intelepciunea lui Solomon) ; si veti fi atunci prietenii oamenilor, ingerii mangaierii, instrumente si imputerniciti ai Sfantului Duh Mangaietorul.
                    SFANTUL IOAN DE KRONSTADT

IA SEAMA, NU UITA, CRESTINE !

 Ia seama, nu uita, crestine ! Nu pierde niciodata credinta in Cel care este Viata ta invizibila, Pacea ta, Lumina ta, Puterea ta, Respiratia ta,  adica IISUS HRISTOS . N-asculta inima ta atunci cand ea devine carnala , obscura,incredula,cand excesul de bautura si mancare , distractiile lumesti o racesc, cand, in cele din urma, traiesti prin cap si nu prin inima; altfel spus, cand exersezi mintea si neglijezi inima , cand tu intaresti si infrumusetezi undita , lasand pescarul in lipsa si mizerie; caci inima, relativ vorbind, este vanatorul sau pescarul , in timp ce mintea este undita pescarului.

 Mangaietorul care umple tot Universul patrunde in sufletul tuturor oamenilor credinciosi , smeriti, blanzi,simpli si buni si locuieste in ei,Se face totul pentru ei: putere, pace, bucurie, succes in tot ceea ce ei intreprind si mai ales in viata lor de evalvie si in toate facerile de bine ,, razbatand toate duhurile si inteligentele, pe cele curate ca si pe cele subtile" (Intelepciunea lui Solomon). ,, Toti la un duh ne-am adapat" ( Cor.12,13). Toti oamenii credinciosi sunt impregnati de Duhul lui Dumnezeu, asa cum un burete este imbibat de apa.

 Cand te rogi ai in vedere aceasta regula, ca e mai bine sa zici cinci cuvinte din adancul inimii , decat
zece mii numai cu limba ta.Daca vezi ca inima ta este rece, ca nu esti dispus sa te rogi , inceteaza sa te mai rogi si reincalzeste-ti inima reprezentandu-ti viu fie propria perversitate , saracia ta spirituala, mizeria si orbirea ta, fie nenumaratele binefaceri pe care Dumnezeu le revarsa neincetat asupra ta si asupra tuturor oamenilor si indeosebi asupra crestinilor , si atunci roaga-te incet, cu inflacarare.
 Daca n-ai timp sa zici toate rugaciunile, aceasta n-are importanta; o rugaciune spusa lent si cu insufletire iti va fi infinit mai folositoare decat daca ai rosti toate rugaciunile tale in graba si fara ca inima ta sa participe.,, Mai bine sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea decat zece mii de cuvinte intr-o limba neinteleasa" ( Cor.14,19) Dar ar fi evident foarte bine sa spunem zece mii de cuvinte cu mintea si cu inima asa cum trebuie.
 Domnul nu paraseste pe cei ce se ostenesc pentru EL si nu-si masoara timpul lor in slujirea Lui, caci cu masura cu care ei au masurat, El le va masura la nesfarsit si le va rasplati pentru suvoiul rugaciunilor lor sincere, trimitindu-le in suflet o abundenta proportionala de lumina duhovniceasca, de caldura, de pace si bucurie. Bine este se ne rugam indelung si continuu, dar ,, nu toti pricep cuvantul acesta, ci numai aceia carora le este dat" (Matei 19,11)

Se zice ca obosim repede la rugaciune. De ce oare? Pentru ca nu ni-l reprezentam intens pe DOMNUL Care este totdeauna de-a dreapta noastra(cf.Ps.16,8)  Priveste-l neincetat cu ochii inimii tale si atunci vei petrece toata noaptea in rugaciune si nu vei fi obosit. Ce zic eu toata noaptea? Vei putea ramane doua sau trei nopti in rugaciune , fara sa te obosesti. Aminteste-ti de calugarii stalpnici. Ei au ramas ani intregi in rugaciune pe un stalp si si-au imblanzit astfel trupul lor , care era la fel ca si al tau, supus lenevirii. Iar tu te simti strivit dupa cateva ore de rugaciune impreuna cu fratii tai ???  
                                   SFANTUL IOAN DE KRONSTADT

LEPADAREA DE CREDINTA DIN ZILELE DE PE URMA ALE LUMII

               Nimeni sa nu va amageasca pre voi in nici un chip, le scrie tesalonicenilor sfantul Apostol Pavel, caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta 92 Tes. 2,3)
              Despre care ,, lepadare de credinta" vorbeste sfantul Apostol, prevenindu-i , in persoana tesalonicenilor, pe toti credinciosii ? Toti exegetii din vechime cred ca spusa lepadare de credinta este aici in loc de cel ce s-a lepadat de credinta , adica insusi Antihrist.De aceasta parere erau Sfantul Ioan Gura de Aur, Theodorit si multi altii, iar Ecumenie adauga doar sub forma de ipoteza : ,, ori poate ca  lepadare de credinta numeste departarea de Dumnezeu, fapta in sine , nu fata savarsitoare.
...  Evident, Apostolul vorbeste despre acea lepadare de credinta ce se va savarsi in zilele de pe urma , inaintea celei de-a doua veniri a Domnului. In prima Epistola catre Timotei scrie: iar Duhul aratat graieste ca in vremurile de apoi se vor departa unii de la credinta , luand aminte la duhurile cele inselatoare si la invataturile cele dracesti.
... Domnul Insusi a prezis ca spre sfarsitul lumii multi proroci mincinosi se vor scula si vor insela pe multi , si ca din pricina inmultirii faradelegii, dragostea multora se va raci (Mt.24,11-12), asa incat atunci cand va veni El oare va afla credinta pe pamant ? ( Lc.18,8)
             Aceste incredintari ne zugravesc un tablou cu totul nemangaietor al starii moral-religioase din vremea de apoi. Evanghelia va fi cunoscuta de catre toti , dar o parte nu va crede in ea , alta - cea mai mare - va fi eretica nu urmand invataturii predanisite de Dumnezeu, ci construindu-si singuri credinta din propriile nascociri care iau ca pretext cuvintele Scripturii.Aceste credinte nascocite de carte oameni se vor inmulti la nesfarsit ... Vor fi si unii care vor tine credinta cea adevarata asa cum a fost predanisita ea de catre Sfintii Apostoli si cum se pastreaza in Biserica Ortodoxa , dar si dintre acestia nu putini vor fi numai cu numele ortodocsi , dar in inima lor nu vor avea randuiala pe care o cere credinta , caci vor iubi veacul de acum. Iata ce cuprinzatoare este lepadarea de credinta pe care o asteptam!  Desi se va auzi peste tot numele de crestin si peste tot se vor vedea Biserici si cinuri bisericesti, acestea vor fi numai aparente , iar inauntru va fi deplina lepadare de credinta. Tocmai pe acest teren se va naste Antihrist si va creste in acelasi duh de aparenta, lipsit de esenta lucrului... Cei alesi insa nu se vor lasa amagiti, dar el va incerca sa-i insele si pe acestia, daca va fi cu putinta - iar ca aceasta sa nu se intample , se vor scurta acele zile rele. Se va arata DOMNUL , nimicindu-l pe Antihrist si toata lucrarea lui prin aratarea venirii SALE. (Sfantul Teofan Zavoratul)

DIN INVATATURILE PARINTELUI NOSTRU ,, ARSENIE BOCA "

          *   Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.
          *   Sa-ti feresti capul de frig si de prostie.
          *   In mintea stramba si lucrul drept se stramba.
           *  Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima.
          *   Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.
          *   Fiecare dintre noi ducem un necredincios in spate- trupul nostru. 
         *   Vicleanul baga de seama ce face Dumnezeu si face si el la fel.Trimite  Dumnezeu slujitori,trimite si el;trimite Dumnezeu vedenii, se arata si el.Propovaduieste Dumnezeu iubirea de oameni fara deosebiri si margini, propovaduieste si el.Cu un cuvant :contraface tot ce face Dumnezeu si da de rapa pe oameni cu multimea inselaciunilor.
   S-a facut de-o indrazneala nemaipomenita , incat si lumina dumnezeiasca o contraface,nu in intelesul ca s-ar putea apropia sa strambe adevarata lumina , caci l-ar face scrum si nu poate sta intr-insa , ci naluceste si el o lumina, cu care amageste pe cine poate si pe cine vede ca umbla cu indrazneala dupa daruri dumnezeiesti, inainte de dobandirea smereniei statornice. Asa se preface in chip mincinos si in inger al luminii  si in hristos mincinos si inseala pe multi ,zicand: Eu sunt hristos!(Luca 21,8).
              Ce poate sa fie , ca e in stare omul sa primeasca orice alta parere numai adevarul nu ? Se impaca omul si cu gandul fioros ca el e Dumnezeu, iar tot restul nu-i decat natura.
   Daca omul ar fi cine se crede , ar da ordin acestei naturi si ea ar trebui sa-l asculte. Dar ea n-asculta decat de Facatorul ei. De aceea noi, cunoscandu-l pe El, stapanul ei, noi ne rugam si, desi nevrednici, Dumnezeu ne asculta rugaciunea.
   Natura nu asculta de autoritatea omului , ci asculta de autoritatea lui morala , de sfintenia lui. Asculta de acea inrudire a omului cu TATAL Sau si Facatorul naturii. Natura nu se impresioneaza de frumusetea omului , prea putin de stiinta lui si deloc de autoritatea lui. Asculta insa de smerenia lui.
  *  Cu cat omul e mai aproape de Dumnezeu , cu atat Il vede pe Dumnezeu mai mare si pe sine mai mic. Cu cat omul este mai departe de Dumnezeu , cu atat se vede pe sine mai mare si pe Dumnezeu mai mic.
  *  Daca ne intelegem, turma si pastori, sa cerem ceva lui Dumnezeu, asa a spus ca ne va da, spre slava Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Hristos.
   Si nu putem indrazni a cere decat o viata curata, iar celelalte ni le va da El, caci stie El ce ne trebuie.
   Dumnezeu vrea pacea, oamenii vor pacea si totusi razboaiele nu se mai termina. Cine-si rade de oameni ?
- Satana!
  El creeaza oamenilor idoli, si oamenii se macelaresc aparandu-si idolii.
  Unii proclama valoarea suprema saracimea, impinsa cu ura impotriva bogatilor: bogatii isi apara bogatia, declarand-o pe aceasta valoarea suprema.
   Doi idoli in conflict.
      PACEA e a lui Dumnezeu. El e " Domn al Pacii". Cantarea ingerilor zice : " Slava lui Dumnezeu intru cei de sus si pe pamant pace". (Luca 2,14)
      Deci pacea e in functie de slava pe care o dau oamenii lui Dumnezeu.
      Cand oamenii i-o refuza , pacea nu se mai afla printre ei. " Se ia pacea de pe pamant".
      *  Trebuie sa intelegem , odata pentru totdeauna , ca nu venim la biserica ca la vrajitoare, ci ca la un slujitor al lui Dumnezeu, care-ti lumineaza rostul vietii tale, care-ti arata cum sa traiesti.

      Cuvantul dreptului Simeon arata care este situatia fiecaruia dintre noi fata de Iisus. De Iisus ne izbim in viata, fie ca vrem, fie ca nu vrem, fie ca credem intru El, fie ca nu credem. Daca Il marturisim pe Iisus, este spre ridicarea, adica spre mantuirea noastra , daca il tagaduim este spre caderea noastra. De aceea cuvintele dreptului Simeon trebuie sa ne faca sa ne trezim si sa ne intrebam, ce facem cu viata noastra : o traim cu Iisus sau impotriva lui Iisus ?

MOARTEA - CALATORIE VREMELNICA

  ,,  Fraţilor, nu fiţi copii la minte ! Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă , fiţi desăvârşiţi ,, (Corinteni 14,20) Pentru că atunci când ne temem de moarte şi nu ne temem de păcat, avem frică copilărească. Copiii mici se tem de maşti, nu se tem însă de foc. Dacă se întâmplă să fie ţinuţi lângă candela aprinsă , întind mâna fără teama spre candelă şi spre flacără. De măsti se tem , insă de lucrul cu adevărat înfricoşător nu se tem. La fel facem şi noi, ne temem de moarte, care se aseamănă cu o mască neînsemnată , însă de păcat nu ne temem , cel care este un lucru înfricoşător şi care înghite ca focul conştiinţa noastră . Şi aceasta se întâmplă nu din cauza firii lucrurilor , ci din propria nostră neluare aminte, pentru că dacă ne gândim la ce este moartea , niciodată nu ne vom înfricoşa. Deci ce este moartea ? Este ca şi cum ţi-ai scoate veşmântul. Pentru că sufletul poartă trupul ca pe un veşmânt, iar peste puţin timp şi pe acesta îl vom scoate prin moarte, ca să-l imbrăcăm din nou , mai strălucitor. Deci ce este moartea? Călătorie vremelnică, prelungirea somnului obişnuit. Prin urmare, dacă te temi de moarte , să te temi şi de somn. Dacă te temi pentru cei care mor , să te temi şi pentru cei care beau şi mănâncă . Pentru că aşa cum acesta este un lucru firesc , la fel şi acela. Să nu te întristeze lucrurile fireşti , ci să te întristeze cele care vin din voia cea rea, nici să te jeluieşti pentru cel care a murit, ci să-l tânguieşti pe cel care vieţuieşte în păcat. Vrei să-ti mai spun şi o altă pricină pentru care ne temem de moarte?  Pentru că nu vieţuim cu evlavie şi nu avem conştiinţa curată.Pentru că dacă existau acestea, nimic nu ne-ar mai fi infricoşat: nici moartea, nici foamea, nici pierderea banilor, nimic din toate acestea.
                  ( Sfântul Ioan Gură de Aur)

CREŞTINISMUL

   Creştinismul nu este un sistem filosofic , nici nu este întemeiat numai pe cunoştinţa omului, ci şi pe voinţa lui şi pe simţire, deoarece crestinismul nu are ca început simpla formare a duhului , ci şi modelarea inimii. De aceea nici nu cere de la adepţii lui numai cunoaşterea preceptelor lui, ci şi potrivirea cu ele. Cere de asemenea şi conlucrarea voinţei şi ca să primească principiile şi contemplaţiile lui ca dumnezeieşti , ca mântuitoare şi să le armonizeze pe acestea cu viaţa. Cere de asemenea şi concursul simţirii , pentru ca să se dedice faptei cu dorire şi cu dragoste , şi să se consacre cu sufletul şi cu inima lucrarii Creştinismului. Intr-un cuvînt , CREŞTINISMUL este o religie care cere nu numai cunoaşterea principiilor ei, ci şi potrivirea lor cu viaţa. Dar, de vreme ce conţinutul religiei  creştine este descoperirea lui Dumnezeu în lume, cere ca adepţii ei să fie sfinţi şi desăvârşiţi , pentru ca toţi să alcătuiască un singur trup , BISERICA, având  cap pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Dumnezeu descoperit.
  Creştinismul cere omul întreg, , fiindcă îşi propune să îl renască şi să îl rezidească într-un om nou, să-i insufle o nouă viaţă morală şi religioasă.
   Creştinismul făgăduieşte să-l împrietenescă pe om cu Dumnezeu, să îl arate adevărat chip şi asemănare a Lui, să îl înalţe la cer şi să îi dăruiască veşnicia şi nemurirea. Creştinismul caută să aducă Impărăţia pe pământ, să dăruiască pace lumii, să infrăţească popoarele şi să le dăruiască fericirea. Acestea sunt principiile Crestinismului şi acesta este Creştinismul. Pentru caracterul lui înalt , pentru marea lui misiune, pretinde cu austeritate sfinţenia şi desăvârşirea adepţilor lui. Pentru aceasta adepţii următori nu sunt cei care prin cuvânt primesc şi cu fapta contrazic principiile Creştinismului , ci cei care atât prin cuvânt , cât şi cu fapta le imbrăţişează , cei care îşi armonizează şi viaţa , şi moravurile şi obiceiurile cu dumnezeieştile porunci ale Creştinismului. Acest adevăr îl confirmă şi cuvintele Mântuitorului , Care zice: Nu cel ce Îmi zice Mie Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia lui Dumnezeu , ci cel ce face voia Tatălui Meu celui din ceruri.
   Creştinismul  aşadar nu este numai cunoştinţă, ci şi simţire şi caută să înveţe mai întâi omului cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi apoi să arate imima lui cort sfânt spre locaş Lui. Fiindcă făgăduieşte că Se va sălăşlui în ea şi va umbla prin ea. (Tit 1:16) Pentru acest mare scop cere de la el să Îl urmeze prin lepădare de sine , prin care numai omul... este liber moral şi se desăvârşeşte pe sine şi se pregăteşte dinainte şi sfârşeşte pe calea cea bună a marelui ţel al misiunii crestinismului.

CUM URMĂM MÂNTUITORULUI HRISTOS

     Mântuitorului Hristos Îi urmăm dacă păzim poruncile Lui şi Îl iubim , fiindcă El Însuşi ne face cunoscut aceasta zicând : Dacă M-aţi  iubi, aţi păzi poruncile Mele.Şi iarăşi: Dacă mă iubeşte cineva, cuvântul Meu îl păzeşte... dacă nu Mă iubeşte , cuvintele Mele nu le păzeşte ! Iar Sfântul Evanghelist Ioan în Epistolele lui zice : Şi în aceasta ştim că L+am cunoscut pe El, dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice că l-a cunoscut pe El , dar poruncile Lui nu le păzeşte , mincinos este şi în el adevăr nu se află.Dar cine păzeşte cuvintele Lui , cu adevărat întru acesta dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. Prin aceasta cunoaştem că suntem întru El  Cel ce spune că petrece întru El dator este, precum Acela, şi el aşa să umble.( Cf.I In 2:3-6)

   Întru aceasta să urmăm lui Hristos identificând voinţa noastră cu voinţa Lui, astfel încât lucrători fiind,să lucreze întru noi nu voia noastră ,ci voia lui Dumnezeu, să trăim nu pentru noi , ci să trăiască întru noi Hristos, aşa cum spune şi Pavel despre el însuşi : Nu eu trăiesc , ci Hristos trăieşte întru mine . Şi iarăşi: Nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine însuşi şi nimeni nu moare pentru sine, căci dacă trăim , Domnului Trăim, iar dacă murim , Domnului murim. Şi dacă trăim , şi dacă murim , ai Domnului suntem.(Rom.14:7-8) Această urmare este adevărata urmare şi numai aceasta ne face pe noi cu adevărat liberi şi aceasta ne face pe noi fiinţe raţionale şi libere moral.Este necesar aşadar ca duhul nostru să urmeze duhului Domnului, inima noastră să fie lipită de El.(Ps.62:8), iar voinţa noastră să se identifice cu voinţa Domnului. Aşa făcând, vom fi adevăraţii Lui ucenici şi vom umbla neabătut pe calea adevărului şi vom rămâne liberi din punct de vedere moral.Numai aşa făcând ne lepădăm de noi înşine, fiindcă nu este mai mare lepădare de sine decât supunerea voinţei trupului voinţei duhului. Fiindcă cu adevărat aceasta este adevărata răstignire a trupului , care cade neputincios la cea mai mică mişcare a voinţei lui proprii. Întru aceasta trupul biruieşte orice întristare.Aceasta este urmarea pe care o cere de la noi Domnul şi întru aceasta petrecem cu adevărat liberi. Orice altă urmare este înşelare. Se înşală cei ce cugetă că sunt creştini , adică următori ai lui Hristos, doar fiindcă Îi poartă numele  sau fiindcă Îi aud poruncile şi le învaţă , dar sunt departe de a se conforma dumnezeieştii voinţe , lepădând păcatul şi supunându-se dumnezeieştii voinţe. Pe creştin îl povăţuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur : ,, Nimic nu-i va folosi dogmele drepte , de nu se va îngriji de petrecerea cea spre viaţă,,.  Şi Sfântul Apostol Pavel :

Căci nu cei ce aud cele ale legii sunt drepţi înaintea Domnului, ci cei ce fac cele ale legii se vor îndrepta. La fel şi ruda Domnului, Iacov, ne îndeamnă zicând: Faceti - vă dar împlinitori ai cuvântului şi nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă. Şi Domnul nostru Iisus Hristos ne învaţă , zicând: Nimeni nu poate sluji la doi domni : căci sau pe unul îl va iubi şi pe altul îl va urî - sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui ; nu puteţi să slujiţi şi lui Dumnezeu , şi lui mamona.

Şi Sfântul Chiril spune:,, Nici un folos nu ne este nouă să fim numiţi cu numele de creştini , afară numai dacă nu vor urma şi faptele , căci este scris: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.

MARTURIA BISERICII ORTODOXE ASTAZI

                      ,, Pentru cine se roaga neincetat, lumea intreaga se face biserica."
                                                           Cuviosul Siluan Athonitul


        Hraniti de Painea Cereasca si facuti vii de Potirul vesnic,neincetat sa multumim lui Hristos, cel ce in toate zilele e de fata in BISERICA SA !
        Toti impreuna - preotii, episcopii cu poporul- trebuie sa ,, traiasca" experienta unei necontenite pogorari a darurilor Duhului Sfant.Atunci crestinii pot trai impreuna cu sentimentul ca sunt una in Hristos si ca lucreaza pentru aceasta unire prin Hristos, unire in responsabilitate, in rugaciunea comuna in Liturghie; unire in rugaciunea unora pentru altii, unire cu cei ce au murit pentru Hristos,, cu mucenicii, cu sfintii... Un adevarat nor de martori (Evr.12,1). Suntem inconjurati din toate partile de acest nor , nu suntem singuri. Nimeni nu este niciodata singur in Biserica, nimeni nu se poate mantui singur , ci fiecare poate sa o faca numai in Biserica, in rugaciunea tuturor, prin rugaciunea tuturor pentru el , in rugaciunea sa pentru ceilalti...Fiecare este el insusi in unire cu Dumnezeu Care ne ajuta sa inaintam , sa ne curatim  de egoismul nostru . Dumnezeu ne face astfel capabili de o iubire tot mai mare , de o cunoastere, de o sensibilitate tot mai mare fata de Dumnezeu.
   ,, Dumnezeu ne face in stare de o rugaciune puternica:rugaciunea comuna si rugaciunea personala ne ajuta sa devenim din ce in ce mai sensibili fata de prezenta lui Dumnezeu , ne sensibilizeaza pe noi insine, fac din noi lumini in stare sa straluceasca; ne fac in stare sa devenim cu totii lumini aprinse de lumina lui Dumnezeu , sa fim in comuniune unii cu altii in aceasta lumina, sa fim intre noi lumini, avand lumina lui Dumnezeu si prin aceasta devenind noi insine luminosi.
     Ortodoxiei ii este strain sentimentul distantei lui Dumnezeu .Aceasta exista numai penrtu ca s-a dezvoltat prea mult aspectul administrativ al Bisericii ,numai pentru ca exista sentimentul pacatului nostru, sau inca deoarece credem in mod gresit ca Hristos a rezolvat definitiv prin Jertfa Sa problema mantuirii noastre, ca ne-a asigurat in mod juridic iertarea pacatelor si ca acum putem dormi linistiti pentru ca totul este aranjat. Dimpotriva, avem nevoie ca Biserica sa fie prezenta ca un mediu prin care lucreaza Dumnezeu.
     Dumnezeu nu poate lucra decat in aceasta comuniune , in aceasta unitate de credinta, de viata, in aceasta unitate de rugaciune.
    Biserica este un mediu divino-uman , si de aceea Ortodoxia  este foarte actuala.Trebuie sa-l ajutam pe om sa gaseasca aceasta unitate cu ceilalti, aceasta caldura a unirii cu ceilalti sub revarsarea energiilor lui Dumnezeu , in sentimentul comun al prezentei lui Dumnezeu in mijlocul lor.

NIMIC NU ESTE DEOPOTRIVA CU BISERICA

   Nimic nu se compara cu BISERICA !  Si sa nu-mi vorbesti despre ziduri si despre arme, pentru ca zidurile, cu vremea, se invechesc, in timp ce Biserica niciodata nu imbatraneste.Barbarii darama zidurile, Biserica, insa, nici demonii n-o biruiesc. Si ca aceste cuvinte nu inseamna o lauda mare , o marturisesc faptele.Cati au razboit Biserica si cati n-au pierit dintre cei care au facut-o? Biserica , insa, s-a inaltat catre ceruri, ea are un final maret. Cand este razboita, ea biruieste, cand este vanata, ea triumfa, cand i se adreseaza cuvinte de ocara, ea devine mai stralucitoare. Biserica primeste lovituri si nu cade din pricina ranilor, este zdruncinata, dar nu se cufunda , este incarcata de valuri , dar nu naufragiaza, este asediata, dar ramane nebiruita, este atacata, dar nu este invinsa!  Asadar, de ce a fost ingaduit razboiul? Ca rasplata sa se arate mai stralucitoare!...
,, Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri,, ( Matei 5,11-12).
Am fost exilat, dar aceasta n-a fost ocara pentru mine, pentru ca un singur lucru este ocara: pacatul.
Si daca intreaga lume te insulta , daca tu nu te-ai jignit pe tine , n-ai fost jignit. Tradare inseamna numai tradarea constiintei. Sa nu-ti tradezi constiinta, si nimic nu te tradeaza!!!

CRUCEA ESTE SLAVA LUI HRISTOS

    Mantuitorul Insusi, inainte sa fie rastignit , a grait: ,, Parinte, a venit ceasul , preaslaveste pe Fiul Tau,, ( Ioan 17,1) numind CRUCEA slava. Despre faptul ca Sfanta Cruce inseamna slava, asculta ce spune Evanghelistul: ,, Caci inca nu era (dat) Duhul , pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit,, (Ioan 7,39)
Ceea ce ne spune Sfantul Evanghelist Ioan se refera la faptul ca harul nu fusese inca dat, deoarece dusmania fata de oameni nu fusese inca pierduta, de vreme ce CRUCEA nu fusese inca inaltata. Pentru ca Sfanta Cruce a risipit dusmania lui Dumnezeu fata de oameni , a adus impacarea, a facut pamantul cer, i-a unit pe oamenii cu ingerii, a stricat acropola mortii , a paralizat puterea diavolului, a pierdut puterea pacatului, a scapat pamantul de inselaciune, a readus adevarul, i-a alungat pe demoni, a stricat templele idolatre, a inaltat altare, a pierdut fumul jerfelor,a sadit virtutea, a intemeiat bisericile. CRUCEA este voia TATALUI , slava FIULUI, bucuria SFANTULUI DUH, lauda fericitului Apostol Pavel, pentru ca zice : ,, Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda , decat numai in CRUCEA DOMNULUI nostru  Iisus Hristos , prin care lumea este rstignita pentru mine, si eu pentru lume!!! ,, (Galateni 6,14). CRUCEA este mai luminoasa decat soarele , mai stralucitoare decat razele lui.Pentru ca atunci cand soarele se intuneca CRUCEA straluceste. Si soarele se intuneca nu poentru ca dispare , ci pentru ca este biruit de stralucirea CRUCII!
Crucea a sfasiat zapisul pacatelor noastre, a facut nefolositoare legatura mortii, CRUCEA este marturia iubirii lui Dumnezeu. ,, Caci Dumnezeu asa a iubit lumea incat pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat ca oricine crede in EL sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica,,(Ioan 3,16)
Si iarasi fericitul Pavel spune: ,, Caci daca, pe cand eram vrajmasi, ne-am impacat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau , cu atat mai mult, impacati fiind, ne vom mantui prin viata Lui.(Romani 5,10).
CRUCEA este zidul cel tare, arma nebiruita, garantia celor bogati ,bunastarea celor saraci,zidul de aparare al celor vanati, arma celor care se lupta in razboaie, pieirea patimilor , dobandirea virtutilor, semn minunat si nemaiintalnit.  ,, Neam viclean si desfranat cere semn, dar semn nu i se va da, decat semnul lui Iona proorocul,, (Matei 12,39). Si fericitul Apostol Pavel spune , de asemenea: ,, Fiindca si iudeii cer semne , iar elinii cauta intelepciune.Insa noi propovaduim pe Hristos Cel rastignit  : pentru iudei, sminteala; pentru neamuri, nebunie.,, (Corinteni 1, 22-23). CRUCEA a deschis RAIUL , l-a bagat in Rai pe talhar, a condus neamul omenesc,care urma sa piara si nu era vrednic nici de pamant , catre Imparatia cerurilor.

POSTIREA FACE SUFLETUL MAI PUTERNIC

    Fericitul Apostol Pavel spune: ,, Cu cat omul cel dinafara se pierde , cu atat cel dinlauntrul nostru se innoieste...,, Pentru ca postirea este hrana sufletului si asa cum hrana trupeasca creste trupul , la fel si postul face sufletul mai vanjos, ii face aripile mai usoare, il poarta deasupra acestei lumi, ii da prilejul sa-si inchipuie lucrurile ceresti , dupa ce-l aseaza pe acesta mai presus de placerile si desfatarile vietii pamantesti.Si asa cum corabiile mai putin incarcate strabat largul marii mai repede , iar cele incarcate mult se misca greu si se scufunda, la fel si postirea, dupa ce face mintea mult mai usoara, o pregateste sa strabata cu usurinta largul vietii de aici , ca sa ne intoarcem catre ceruri, sa ne aratam miscati de cele ceresti si sa nu dam nici o importanta celor trecatoare,ci sa le dispretuim ca fiind mai lipsite de pret decat umbra si visurile.  Betia si lacomia pantecelui insa, deoarece asaza greutate asupra mintii si ingroasa trupul , robesc si sufletul, de vreme ce-l asediaza din toate partile si nu ingaduie mecanismului gandirii sa fie mai puternic.( Sfantul Ioan Gura de Aur)

SIMPLIFICATI-VA VIATA, CA SA SE INDEPARTEZE STRESUL

   Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla , fireasca, si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu gaseasca nicaieri odihna.
   Din traiul cel bun , lumesc,din fericirea lumeasca iese stresul lumesc.Educatia exterioara cu stres duce in fiecare zi sute de oameni la psihanalize si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si instruieste psihiatri, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici existenta sufletului nu o primesc.
Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste?
Cum este cu putinta ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata , cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca , si astfel se vindeca.Daca ar fi  mers cineva la spitalul de boli psihice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii.
   Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor.
   Cand vedem un om cu o neliniste mare , cu mahnire si suparare , desi le are pe toate, atunci sa stim ca ii lipseste Dumnezeu.In cele din urma , oamenii sunt chinuiti si de bogatie, pentru ca bunurile lumesti nu-i implinesc sufleteste: sufera de un chin indoit.
( Cuviosul Paisie Aghioritul)

DIN INTELEPCIUNEA SFINTILOR PARINTI

   * SFANTUL IOAN GURA DE AUR

- Daca nu vrei sa auzi cuvinte rele la adresa ta, nici tu nu trebuie sa vorbesti de rau pe cineva. Vrei sa fii miluit ? Fa si tu milostenie ! Vrei sa fii iertat ? Iarta si tu !
- Dumnezeu nu rasplateste in functie de reusite , ci in functie de incercarea celor care fac eforturi pentru a reusi ceva.
- Atat de mareata este BISERICA , incat, atunci cand se afla in razboi, isi biruieste dusmanii, iar cand este hulita se face mai stralucitoare.
- Chiar daca aici pe pamant Dumnezeu nu-i rasplateste pe toti oamenii buni, astfel se adevereste ceea ce a spus despre Judecata de Apoi , anume ca va pedepsi pe cativa inainte de aceasta, trezindu-i pe cei care dorm somnul adanc al dezinteresului.
- Sa pasim cu frica mare pe calea cea stramta si cu chinuri , ingrozindu-ne continuu, sa nu cumva sa cadem.
- Sunt mai buni si mai presus cei care nu sunt cuprinsi de placerile acestei vieti trecatoare.
- Dumnezeu ne-a dat multe cai sa ne mantuim , insa este nevoie ca noi sa nu fim indiferenti.
- Pacea este mama tuturor bunatatilor si conditia fiecarei bucurii in parte.
- Pacea este un lucru atat de important , incat cei care sunt facatori si aducatori de pace sunt numiti fiii lui Dumnezeu ( Matei 5,9) , iar cei care fac rau , trebuie numiti fii ai diavolului.
- Pe cat de mari sunt bunatatile pe care le-am primit , pe atat de rau suntem pedepsiti atunci cand ne dovedim a fi nevrednici de acestea.

* SFANTUL VASILE CEL MARE

- FERESTE-TE DE TINE INSUTI!!!  Nu te ingriji de cele muritoare ca de cele vesnice, dar nici sa dispretuiesti cele vesnice, ca si cand ar fi trecatoare.
- Daca te cunosti pe tine asa cum trebuie , Il vei intelege si pe DUMNEZEU.
- Dintre toate creaturile LUI , Dumnezeu numai pe om l-a facut sa stea drept, ca sa-ti dai seama ca prin aceasta pozitie viata ta provine din ceruri.
- Daca vrei sa afli cu gandul mintii ce este Dumnezeu, vei vedea cum Acesta alearga in fata ta, intampinandu-ti gandurile.
- Acolo unde este Sfantul Duh, acolo este si HRISTOS,  iar acolo unde este HRISTOS se arata in intregime si stapaneste TATAL.
- ... Cel care a varsat lacrimi fierbinti pentru pacatele aproapelui sau , se vindeca pe sine.
- Lipsa de rautate dovedeste simplitatea caracterului , generozitatea si smerenia.
- Razbunarea si raspunsul in raspar dovedesc multe rele: credinta bolnava, deznadejde, goliciune si un caracter mandru.
- Cel care a pastrat talantul ( darul ) pe care i l-a dat Dumnezeu numai pentru el si nu l-a impartasit cu ceilalti, este osandit ca cel care ,, a ascuns talantul".

DARUL CEL MAI INALT FACUT DE CREATOR CREATURII

     RUGACIUNEA este darul cel mai inalt si fara de pret facut de CREATOR creaturii, omului, care prin ea poate vorbi cu CEL ce l-a creat, asa cum vorbeste un fiu cu parintele sau, poate sa reverse inaintea LUI simtamintele sale de admiratie, de lauda si recunostinta.Dar oare multi pretuiesc acest dar si se grabesc la rugaciune , doxologie si multumire?

   Sfintii Parinti au alcatuit rugacinile cu intelegere si cu inimi deschise prin DUHUL SFANT. De ce insa noi atunci cand le avem pe buze , ne rugam adesea fara a ne deschide inimile si fara a ne gandi la ce spunem? Si cat de minunate sunt aceste rugaciuni !  

   Sa nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug, ca sa-mi dezvinovatesc pacatele mele [Ps 140] Ce inseamna : sa-mi dezvinovatesc pacatele mele? Inseamna sa nu nascocesc  cu viclenie scuze pentru pacate ; ori nu toti pacatuim prin asa ceva? . Facem in fiecare zi mii de pacate si tot de atatea ori gasim justificari viclene . De pilda , nu exista zi in care sa nu fim robi pantecelui , facand din el un idol , lacomindu-ne , ghiftuindu-ne, si gandim in noi insine : nu-i nimic!
Ne omoram timpul cu tot felul de lucruri , uitand de lucrul cel mai insemnat - MANTUIREA CUMPARATA CU UN PRET ATAT DE MARE , si zicem in noi insine : nu-i nimic !


                   Ne rugam deseori cu o inima motaind de patimile vietii si in care vorbeste inima noastra motainda si nu cu o rugaciune adevarata , vie , fierbinte . Lumanarile si candelele ne aduc aminte ca trebuie sa ne rugam fierbinte , inflacarat : Cu duhul fiti fierbinti ; Domnului slujiti[Rm12,12]

                 RUGACIUNEA  sincera pentru popor si mai cu seama pentru enoriasi ne apropie puternic si sincer pe toti : pastorii de pastoriti, pastoritii de pastori. Este bine sa ne rugam sincer pentru toti : fiindca rugaciunea ne inrudeste si ne uneste .
RUGATI-VA  cu sinceritate pentru toti cei apropiati si pentru cei indepartati , fiindca printr-o rugaciune izvorata din inima putem intra in contact duhovnicesc cu toti iubindu-i, chiar daca cu unii nu ne-am vazut si nu ne vom vedea toata viata ; rugaciunea unaste, incalzeste, sfinteste intareste pe toti. RUGATI-VA UNUL PENTRU ALTUL, CA SA VA VINDECATI[Iac 5,16] spune apostolul.