Doamne Iisuse Hristoase , Mielul lui Dumnezeu,
Care ridici păcatele lumii , care ne apasă și ne înăbușesc.
Doamne, cel ce ispitit fiind , ești Atotputernic a ne izbăvi  din orice curse infernale, ajută-ne nouă a ne descătușa din legăturile silnice ale feluritelor păcate care ne mortifică și ne ucid sufletele.
Tu Doamne, Te-ai lăsat să fii dezbrăcat de călăii Tăi, pentru ca să ne îmbraci pe noi cei goi în strălucita haină de nuntă.
 Ai rânduit ca ostașii să arunce sorți pentru cămașa Ta, arătând prin aceasta unitatea, integritatea, pacea și armonia care veșnic trebuie să fie în Biserica Ta.
Dar vai ! Ostașii, călăii Tăi, s-au arătat mai cruțători pentru integritatea hainei Tale, decât cei care aveau datoria de a păstra neîmpărțit, întreg Trupul Bisericii Tale !

DE LA CÂRMA MINŢII ATÂRNĂ ...

   De la început e bine să plecăm cu câteva lucruri ştiute şi anume:
că toţi oamenii , fără deosebire, suntem în aceeaşi vreme şi fiii oamenilor şi fiii lui DUMNEZEU.
Adică, după trup suntem făpturi pământeşti, iar după duh făpturi cereşti, care însă petrecem  vremelnic în corturi pământeşti. De la DUMNEZEU ieşim , petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la DUMNEZEU ne-ntoarcem. Fericit cine se întoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea.
   Unii însă nu se mai întorc ...
   Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăjmaşă, care îi scoate din cale şi, cu pofte pieritoare, îi încâlceşte în lume. Vraja aceea, a păcatului, cu vremea le slăbeşte mintea şi în aşa fel le-o întoarce, încât ajung să zică binelui rău şi răului bine şi din fiii lui DUMNEZEU se fac vrăjmaşii lui Dumnezeu. Vremea li se gată, lumina minţii li se stinge ... şi aşa îi prinde noaptea- moartea - rămaşi rătăciţi de Dumnezeu şi neîntorşi ACASĂ .
    Aci e toată drama omului căzut între tâlhari pe când se pogora din Ierusalim la Ierihon, adică a lui Adam cu toţi urmaşii , părăsind raiul pentru lumea aceasta.
Dar s-a pogorât din Ceruri SAMARINEANUL milostiv .
EL e CEL ce ne-a făcut datori să ştim :  ce suntem , cine ni-s Părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe-aicea şi, într-o lume cu viclene primejdii, cum să ne purtăm, cine ne cheamă ACASĂ şi cine ne-ntinde momeli? ...

Că de la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem. ( Părintele ARSENIE BOCA )