CARTEA CU PILDE - LASCAROV MOLDOVANU

CARTEA CU PILDE
 In aceasta carte aparuta in anul 1940, la editura Cugetarea din Bucuresti, este un capitol care se numeste - Farmacia Bisericii - in care am gasit scris lucruri interesante ( ce bine ar fi sa intelegem toate acestea  si sa le punem in practica, asta pentru BINELE nostru):

  ,, Un preot din America, vazand ca credinciosii folosesc unele lucruri proaste pentru asa-zisa infrumusetare a trupului, s-a apucat si a pus la usa bisericii o bucata mare de carton, pe care era scris asa:
Singura spiterie adevarata este BISERICA.
Ea are cele mai bune dresuri si vopseli, precum si cele mai folositoare unsori pentru infrumusetare.
Cea mai buna vopsea pe buze este surasul plin de bunavointa.
Unsorile cele mai potrivite pentru infrumusetarea fetei sunt gingasia, devotamentul si statornicia, amestecate in parti egale.
 Bautura de viata lunga cea mai potrivita este credinta. 
Crema de migdale dulci, care face sa dispara arsurile dragostei de sine si alte asemenea, este o fapta buna in fiecare zi. 
Cel mai bun suliman pentru orice femeie este nevinovatia si pacea sufletului.
Cea mai buna vopsea de unghii este milostenia.
Balsamul care indulceste necazurile vietii si mareste bucuriile este prietenia.
Hapurile cele mai potrivite pentru gonirea uratului si a barfirii sunt munca si alergaturile.
Iar leacul care vindeca toate boalele trupului si ale sufletului
- numai aci il veti gasi - este SFANTA IMPARTASANIE. 
Veniti, fratilor, la aceasta spiterie.
Ea va da tot ce vreti si nu va cere nimic.
Toate aceste dresuri si balsamuri vi le da degeaba."

CALAUZITI DE DUHUL SI INCALZITI DE HAR

         Cei ce s-au invrednicit sa se faca fii ai lui DUMNEZEU 
si au pe Hristos stralucind in ei sunt calauziti in diferite chipuri de Duhul si sunt incalziti in ascunsul inimii de har. Nu strica sa aducem si unele din desfatarile vazute ale lumii spre pilduirea starilor dumnezeiesti nascute de har in suflet. Caci uneori par ca sunt la o cina imparateasca unde se bucura  si se veselesc cu o bucurie nepovestita si negraita. Acum se bucura duhovniceste ca mireasa de mire, acum isi simt trupul atat de usor, incat socot ca nici nu mai au trup, ca niste ingeri netrupesti. Uneori se veselesc ca de o bautura si se imbata ca de o betie negraita de tainele DUHULUI. Alteori ii cuprinde plansul si suspinarea rugandu-se pentru mantuirea oamenilor; caci arzand de dumnezeiasca dragoste a DUHULUI pentru toti oamenii iau asupra lor tot plansul intregului Adam. Uneori sunt aprinsi de Duhul spre o atat de mare dragoste impreuna cu o bucurie negraita, incat, daca ar fi cu putinta, ar lua in sanul lor pe fiecare om, nedeosebind nicidecum pe cel rau de cel bun. Alteori atat se smeresc, incat li se pare ca nu e nimeni mai prejos ca ei, ci se socotesc cei mai de pe urma dintre toti. Acum sunt coplesiti de o bucurie negraita a Duhului, acum, asemenea unui om puternic care luand armura imparateasca si mergand la razboi, ii bate pe potrivnici, ingradindu-se si ei cu armele Duhului, pornesc impotriva vrajmasilor nevazuti si-i supun sub picioarele lor. 
Aci ii cuprinde o mare seninatate si liniste, ii incalzeste pacea si sunt stapaniti de o placere minunata. 
Aici sunt inteleptiti de o intelegere si de o intelepciune dumnezeiasca, si de o cunostinta neinteleasa a Duhului , si li se descopera prin harul lui HRISTOS cele ce nu pot fi graite de nici o limba. Alta data se intampla sa arate si ei la vedere ca oricare dintre oameni. Astfel harul dumnezeiesc schimbandu-se si variind in chip felurit in ei, vrea sa le povatuiasca si sa le exercite sufletul ca sa-l infatiseze fara pata si curat inaintea Parintelui ceresc.
   Roadele pomenite ale Duhului sunt ale celor care au ajuns la mari masuri si cat se poate de aproape de desavarsire. Aceste mangaieri variate ale Duhului se lucreaza in ei in chip felurit prin Duhul, dar neincetat o lucrare a Duhului e urmata de o alta lucrare a Duhului. Caci cand ajunge cineva la desavarsirea Duhului , dupa ce s-a curatit de toate patimile  si s-a unit in intregime cu Duhul, mangaietor printr-o impartasire negraita, incat s-a invrednicit si sufletul insusi sa se faca duh, ca unit cu DUHUL, atunci se face intreg lumina, intreg duh, intreg bucurie, intreg odihna,intreg veselie, intreg dragoste, intreg gingasie, intreg bunatate, intreg blandete si, asa zicand, se scufunda in virtutile puterii Duhului cel bun ca o piatra in adancul marii, care e invaluita de ape din toate partile. Astfel acestia, uniti in tot chipul cu Duhul lui Dumnezeu, se fac asemenea lui Hristos insusi avand in el neschimbate virtutile Duhului si aratand tuturor roduri de felul acesta. Caci o data ce s-au facut neintinati si curati la inima prin Duhul, este cu neputinta sa arate in afara roduri ale pacatului, ci totdeauna stralucesc in ei, prin toate, roadele DUHULUI. Aceasta este sporirea in desavarsirea duhovniceasca pana la plinatatea lui HRISTOS, la care ne indeamna Apostolul sa ajungem, zicand: ,, Ca sa va umpleti spre toata plinirea lui Hristos'' ( Efes.IV) ; si iarasi: ,, Pana ce vom ajunge toti la barbatul desavarsit , in masura varstei plinirii lui HRISTOS'' 
( Efes.IV). 

Parafraza in 150 de capete - Sfantul Simeon Metafrastul

Calauzit de Duhul si incalzit de har, sporind in  desavarsirea duhovniceasca pana la plinatatea lui Hristos, a fost si  parintele nostru drag, ARSENIE BOCA, pe care il rugam, sa ne ajute si noua in sporirea duhovniceasca, prin rugacinea lui cea plina de har, catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos!

DRAGOSTEA DESAVARSITA

                 Despre desavârsita dragoste si care este lucrarea ei. 

Daca nu ne vom sârgui de aici sa ne împartasim de Duhul Sfânt, nu suntem credinciosi si nici nu vom fi fii ai lui Dumnezeu

            […] O!, primejdie. Desi am fost facuti de Dumnezeu nemuritori si partasi chemarii celei ceresti, mostenitori ai lui Dumnezeu si împreuna mostenitori cu Hristos si cetateni crestini, totusi nu ne dam seama de atâtea bunatati, ci suntem nesimtitori ca fierul care nu simte focul si ca o piele nesimtitoare care nu simte când e vopsita. Asa si noi ne aflam în atâtea bunatati Dumnezeiesti si spunem ca nu avem nici o simtire despre ele; ne falim ca si cum deja suntem mântuiti si numarati cu cinste împreuna cu Sfintii. Imitam, ne împodobim si ne fatarnicim cu sfintenia ca la un bâlci de papusi; vietuim cu ticalosie si ne asemanam mascaricilor si curvelor care neavând frumusete fireasca, socotesc cu nebunie ca se pot împodobi cu scliviseli, cu sulimeneli si cu vopseli de tot felul. Dar cei de demult nu asa s-au facut Sfinti. În ce chip pruncul, când iese din pântecele mamei sale, simtind aerul de afara, îndata începe a plânge si a tipa, tot asa cel nascut de sus, care a iesit ca dintr-un pântece din aceasta lume si a intrat în lumina cea gândita si cereasca si numai putin s-a plecat înlauntrul ei, îndata se umple de negraita bucurie si varsa lacrimi fara durere, cugetând, cum e firesc, la cele de care s-a izbavit si în câta lumina s-a învrednicit sa intre. Acesta e începutul vietii crestinesti, iar cel ce n-a ajuns la cunoasterea si vederea acestui bine, nici nu l-a cautat cu multa staruinta si rabdare, si nici nu s-a curatit cu plâns si cu lacrimi ca sa-l dobândeasca deplin si sa se întareasca într-însul, spune-mi cum poate el sa se numeasca crestin adevarat? Fiindca nu e cum trebuie. Ca daca cel nascut din trup, trup este, si cel nascut din Duh, duh este. Cel nascut trupeste si care nu s-a gândit, n-a crezut si nici nu s-a silit vreodata sa se nasca duhovniceste, cum se va face oare duhovnicesc si cum va fi socotit barbat duhovnicesc? Numai daca nu se va îmbraca cu nestiinta ca si cu o haina întinata si va intra între Sfintii cei purtatori de haine albe si va sedea împreuna cu dânsii la masa împarateasca. Dar va fi legat de mâini si de picioare si va fi scos afara, ca unul ce nu este fiu al luminii, ci al trupului si al sângelui, si va fi aruncat în focul cel vesnic, cel gatit diavolului si îngerilor lui.
            În adevar, cum sa nu fie despartit de cei credinciosi cel ce a luat putere sa se faca fiu al lui Dumnezeu si al Împaratiei Cerurilor si mostenitor al bunatatilor celor vesnice, cel ce a învatat în multe chipuri cum se poate ajunge la aceasta cinste si slava, dar pe toate acestea le-a nesocotit si a cinstit mai mult cele pamântesti si trecatoare si a iubit mai mult viata porceasca, socotind mai buna slava cea vremelnica decât slava cea vesnica? De aceea va rog pe toti, parintilor si fratilor, sârguiti-va pâna e vreme si cât sunteti vii, ca sa va faceti fii ai lui Dumnezeu, si sa fiti fii ai luminii. Ca pe acestea ni le da nasterea cea de Sus. Urâti lumea si toate cele din lume. Urâti si trupul si patimile care se nasc dintr-însul, urâti toata  pofta celor rele, pâna la cea mai neînsemnata. Vom putea face acest lucru daca ne vom gândi la marimea slavei, a bucuriei si a desfatarii ce ne asteapta. Spune-mi, ce poate fi mai mare în Cer si pe pamânt decât sa fii fiu al lui Dumnezeu si mostenitor cu Iisus Hristos? Cu adevarat, nimic! Dar pentru ca cinstim mai mult cele pamântesti si pe cele ce le avem acum, si pentru ca nu cautam bunatatile cele învistierite în ceruri si nici nu suntem cuprinsi de dorirea lor, dovedim ca suntem stapâniti de necredinta, precum e scris: „Cum puteti voi crede, daca primiti slava de la oameni, iar slava de la Adevaratul Dumnezeu nu o cautati?” (Ioan 5,44). Apoi si robi ai patimilor ne-am facut si nu voim deloc sa cautam în sus, catre cer si catre Dumnezeu; ci în neînteleptia sufletului, calcând poruncile lui Dumnezeu, cadem din înfierea Lui. […]
            Iar cel ce se sileste si pazeste fara abatere poruncile lui Dumnezeu si s-a nascut de Sus fiu al lui Dumnezeu, se cunoaste de toti, fiindca e credincios si crestin adevarat. Pe când noi, care nesocotim poruncile lui Dumnezeu si ne lepadam de legile Lui, vom fi pedepsiti de El când va veni cu slava si cu putere înfricosata. Pentru ca suntem necredinciosi cu faptele, si credinciosi numai cu cuvintele. Iar credinta fara fapte, sa nu va amagiti, la nimic nu ne va folosi, pentru ca e moarta si mortii nu se împartasesc de viata, daca nu vom cauta-o mai întâi prin lucrarea poruncilor, din care lucrare rasar si odraslesc ca un rod bogat înlauntrul nostru: dragostea, milostenia, mila de aproapele, blândetea, smerenia, rabdarea ispitelor, curatia inimii, prin care ne învrednicim a vedea pe Dumnezeu si în care se face venirea si stralucirea Sfântului Duh, Care ne naste pe noi de Sus, ne face fii ai lui Dumnezeu, ne îmbraca în Hristos, aprinde faclia si ne arata fii ai luminii, izbaveste sufletele noastre de întuneric si de pe acum ne face partasi, în chip tainic, ai vietii vesnice. Daca nadajduim numai în aceste lucruri si fapte bune, precum postul, privegherea, culcarea pe jos si alte astfel de nevointe, iar lucrarea poruncilor lui Dumnezeu o defaimam ca si cum am putea sa ne mântuim fara acestea, numai prin acelea, sa stim ca acest lucru e cu neputinta. Sa ne convinga de acestea cele cinci fecioare nebune si cei ce au facut multe semne si minuni în numele lui Hristos, dar fiindca n-au avut dragoste si Darul Sfântului Duh, au auzit din gura Domnului: „Duceti-va de la Mine lucratori ai faradelegii, nu va cunosc pe voi de unde sunteti” (Matei 7,23). Si nu numai acestia, ci si multi altii împreuna cu ei, care au fost botezati de Sfintii Apostoli si de Sfintii cei mai de pe urma, iar de Darul Sfântului Duh nu s-au învrednicit din pricina multimii rautatilor, pentru ca n-au avut viata vrednica de chemarea lor, nici nu s-au facut fii ai lui Dumnezeu, ci au ramas trup si sânge. N-au crezut vreodata ca este Duh Sfânt, nu L-au cautat, nici n-au nadajduit sa-L ia. De aceea, acestia nici nu vor putea vreodata sa-si stapâneasca poftele trupului sau patimile sufletului, nici sa faca vreodata isprava de fapta buna, pentru ca zice Domnul: „Fara de Mine nu puteti face nimic” bun (n. ed.)(Ioan 15,5). […]

                     

Sfântul Simeon Noul Teolog, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003