Despre rugaciunea pentru aproapele

Despre rugaciunea pentru aproapele – Sf. Ioan de Kronstadt

OARE CREDEM NOI CU ADEVARAT IN IISUS HRISTOS,MANTUITORUL NOSTRU?

Va voi povesti o intamplare.
Odata, cu multi ani in urma, la ora unsprezece seara, m-a sunat arhiereul meu eparhial, si a spus:,, Batiuska, nadajduiesc ca nu v-am trezit!" Fireste ca ma trezise. Mai departe a continuat: ,, M-au sunat de la spital. Trebuie sa mergeti de urgenta acolo si sa impartasiti un muribund." Eu m-am imbracat de drum, am mers la metrou, am urcat si am plecat in Bronx, care se afla la aproximativ douazeci de kilometri de manastirea noastra. Am ajuns la spital, l-am impartasit pe muribund cu Sfintele Daruri, iar cand am coborat din nou la metrou, era deja unu noaptea. Am asteptat foarte mult trenul, iar cand trenul a venit, in vagon nu era nimeni. Bronx este o zona foarte saraca si foarte primejdioasa. Si exact dupa doua statii, in tren s-a urcat un om, s-a asezat in capatul opus al vagonului si a inceput sa ma priveasca fix. Arata foarte periculos, iar cand usile s-au inchis si trenul a pornit, a inceput sa inainteze in directia mea. Primul meu gand a fost: ,, Gata, mi-a venit ceasul". Barbatul s-a apropiat, s-a asezat in fata mea si a zis:
- Ia spune, cine esti? Ce te-ai impopotanat asa?
Eu i-am raspuns ca sunt preot.
- Ce fel de preot? zice el.
- Ortodox! am raspuns eu.
Eu aveam cu mine geanta in care se aflau epitrahilul, miltfelnicul si tot ce imi trebuia pentru slujba. Facand semn cu capul spre geanta, acest om m-a intrebat:
- In  geanta ce ai?
Eu i-am raspuns:
- Ceea ce ai tu in cap.
- Adica?
- Nimic.
Barbatul a inceput sa rada si a zis:
- Deci, nu ti-e frica de mine?
- Nu, raspund eu, nu mi-e frica.
Atunci s-a asezat si a zis:
- Stii, candva am fost catolic, dar in toate lucrurile astea nu mai cred.
Eu l-am intrebat:
- In ce lucruri?
El a raspuns:
- Un preot ne-a povestit ca el poate schimba painea si vinul in Trup si Sange. Este posibil sa crezi asa ceva?
- Desigur, cred, am raspuns eu.
- Atunci, zice el, enoriasii tai nu cred asa

ceva.
- Ba da, cred!
El s-a uitat la mine si a zis:
- Pai ce, ei nu merg niciodata acasa?
Eu nu am inteles intrebarea lui:
- Ce vrei sa spui? Bineinteles ca merg acasa!
Auzind aceasta, el a dat din mana, mi-a aruncat o privire ironica si a spus cu convingere:
- Nu, ei nu cred. Daca eu as crede ca Iisus Hristos ar fi El Insusi pe acest altar, in aceasta biserica, niciodata n-as pleca acasa. Pentru ce sa merg si unde? Nici ei nu cred, nici tu, parinte, nu crezi.
   Aceasta a fost una dintre cele mai bune predici pe care le-am auzit vreodata. Si eu acum va spun voua: voi nu credeti ca Hristos este aici. Voi nu credeti ca El este in voi si nu credeti ca El este in sora  voastra, altfel niciodata nu v-ati purta asa cum va purtati acum. Asadar, voi, nu oamenii de pe strada, va lepadati de Hristos. Prin insasi viata voastra va spuneti una alteia si tuturor oamenilor ca EL nu exista. El a spus: ,, de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri(Matei 10,33). Nu ne arde, oare, pamantul sub picioare? Cand ne vom schimba? Ce asteptati? Un fulger din cer?... Eu am spun candva aceasta fraza intr-o predica si dintr-odata un fulger a lovit, intr-adevar biserica si nimeni dintre cei care au fost atunci in biserica nu a uitat ceea ce am spus eu. Imi pare rau ca nu pot repeta asta macar din cand in cand...
( Convorbiri pe pamant rusesc- Schiarhimandrit Ioachim )

CUVÂNT DESPRE SFÂNTA RUGĂCIUNE

   MÂNTUITORUL S-a întrupat ca să ne fie nouă spre model de viață trupească și sufletească pe pământ și pregătitoare pentru viața de dincolo de mormânt.
   Iubite, adâncește-ți cugetarea la Marta care primește pe Domnul și la Maria care cade la picioarele Sale.
   Amândouă surorile au mare osârdie la lucru, însă sunt cu totul deosebite lucrările lor. Că Marta slujea, gătind hrană pământească, trupească, Domnului; iar Maria, șezând lângă picioarele LUI, asculta cuvintele LUI. Una odihnea pe Cel văzut, iar cealaltă slujea Celui nevăzut, că era cu adevărat și om și Dumnezeu, Cel de față.
Același Stăpân, osârdia amânduror femeilor a primit-o. Dar Marta, de osteneală obosită, cerea mijlocitor pe Domnul către Maria, să o ajute: ,, zi-i ei ca sculându-se să slujească Ție cu mine”.
   Iar DOMNUL îi răspunde: ,, Marto, Marto, te grijești și spre multe te silești, iar Maria partea cea bună și-a ales-o, care nu se va lua de la dânsa”. Că n-am venit pe lume ca să stăm pe așternuturi moi și pântecele să-l hrănim, ci am venit ca pe voi să vă hrănesc cu cuvântul adevărului și cu vederea tainelor.
   Pe una dar n-a oprit-o de la cele ce lucra, iar pe cealaltă a lăudat-o că și-a ales partea cea bună. Amândouă femeile lucrau cu osârdie, însă partea sufletească era mai de valoare, căci era o privire tainică.
   Tu, suflete, alege ce voiești. De voiești slujește în numele lui HRISTOS, ca Marta cele pământești, Domnul îți dă voie, că zice:
,, Întrucât ați făcut unuia din acești frați ai Mei prea mici, Mie ați făcut”. Că ori de primești străini, ori odihnești săraci, ori de te pleci către cei care se află în dureri, în nevoi, în primejdie, ori de slujești bolnavi, toate asupra Sa le primește HRISTOS.
   Iar de vrei să râvnești Mariei care a lăsat slujba trupului și și-a adâncit inima spre cele sufletești, apoi curat să săvârșești lucrul. Părăsește trupul,lasă lucrarea de pământ și facerea de bucate și celelalte ( în timpul rugăciunii ) și șezi lângă picioarele Domnului și ascultă cuvintele LUI. Căci învățăturile Domnului întăresc nevoile trupului.
   DECI AI LUAT, IUBITE, PILDELE ȘI DOVADA. ALEGE CE VREI. Sau slujitor fii săracilor sau întrăgitor dogmelor lui HRISTOS. Iar de poți pe ambele, plată vei lua.
    DOMNUL prețuiește mai mult partea Mariei. De voiești să iubești cu adevărat pe HRISTOS, trebui să uiți de însuți trupul tău. Și rugându-te, vezi să nu ceri în loc de altele, altele. Nu bani, nu slavă omenească. CAUTĂ ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU mai întâi și toate celelalte se vor adăuga ție.

Păritele Vichentie Mălău

   

DIN INVĂȚĂTURILE SFINȚILOR ROMÂNI

 PROTOSINGHELUL VICHENTIE MĂLĂU


- Într-o zi a văzut starețul doi frați vorbind la strană și le-a zis:
- Nu vorbiți, fraților, in biserică! Nici îngerii nu vorbesc aici, iar voi vorbiți?

Odată l-a întrebat ucenicul:
- De ce nu dormi noaptea, Părinte Vichentie?
- Dacă vine Mirele în miezul nopții? Să mă găsească dormind? raspundea bătrânul. Și se folosea ucenicul de nevointa lui.

Spunea încă ucenicul și acestea:
- N-am văzut în chilia Părintelui Vichentie nici pat, nici pernă, nii învelitoare, nici haine de prisos, decât numai câteva cărți, o masă, o candelă aprinsă, crucea și epitrahilul cu are spovedea. Nu știu unde și cum dormea, nici cum se ruga în chilie, căci întotdeauna îl găseam treaz și senin la față.

Se spunea despre dânsul că în noaptea de 11 noimbrie priveghea singur până dimineața în sfântul altar, în rugăciune și lacrimi, spre pomenirea Sfinților Mina, Victor și Vichentie. Asemenea făcea și în alte nopți de peste an.

Odată un preot a adus pască în sfântul altar. Atunci bătrânul i-a zis:
- Părinte , nu știi că după tipic nu-i voie să se aducă pască, brânză și ouă în sfântul altar? Se cădea să faci 200 de metanii pentru aceasta. Dar nu-mi permit să dau canon la preoți. De aceea voi face eu canonul acesta.

Într-o zi a spus bătrânul către toți:
- Părinților, iată, vin de departe mireni la mănăstiri, cu traistele pline de daruri. Iar noi le primim darurile și-i lăsăm să plece deșerți. Nimic nu le dăm înapoi. ăci cine dintre noi se roagă cu post și cu lacrimi pentru ei? Sau cine le dă sfaturi și cuvinte de mângâiere? Cine mai face metanii pentru mireni? Vai de noi, părinților! Să știți că o să ne întrebe Dumnezeu la judecată!

A venit la Părintele Vichentie un stareț renumit și au vorbit mult despre împreună despre mântuirea sufletului. La urmă i-a zis bătrânul:
- Părinte stareț, sfinția ta obligi pe călugări să postească câte două-trei zile, chiar dacă unii nu pot. Nu este bine să-i lași după puterea și voința lor? Eu nu fac așa. Le dau post, dar cu pâinea pe masă. Cred că mai mare plată vot avea. Îi învăț să postească cu pâinea dinainte. Că ,, pe dătătorul de bună voie îl iubește Dumnezeu”.


Odată a venit un credincios la bătrânul și i-a zis:
- Părinte, cutare om mi-a făcut multe necazuri. Nu mai pot rabda. Spune-mi ce să fac?
- Ascultă, mata, dragul meu. Nu te tulbura pe fratele în zadar, că nu el, ci diavolul este de vină. Deci nu rupe legătura dragostei care este mai scumpă decât orice pe lume.

Altădată au venit  câțiva călugări la el și i-au zis:
- Părinte Vichentie, spune-ne un cuvânt de folos.
- Părinților, zise bătrânul, de nimic nu ne va întreba Hristos la judecată, decât numai atât: Pentru ce nu ne-am pocăit? Pentru ce nu ne-am plâns păcatele? Pentru ce am rămas cu candelele stinse? Deci siliți-vă, dragii mei, siliți-vă la pocăință. Că, iată, vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra nimic. Vine moartea fără veste și ne găsește în păcate. Să fim gata, părinților, să fim gata de drum.


Într-o zi l-au întrebat câțiva credincioși:
- Părinte Vichentie, oare este păcat a mânca de dulce în zile de post?
- Ascultați fraților. Tot ce dezmiardă trupul este păcat. Când Biserica ne oprește să mâncăm de dulce, suntem datori să postim. Eu nu vă pot dezlega să mâncați. Iar dacă Biserica dezleagă la toate, eu nu vă pot lega să nu mâncați. Deci să facem așa cum ne învață Biserica.


Când venea vreun sărac la el și nu avea ce să-i dea, se ducea la maici și le zicea cu glas rugător:
- Maică, a venit Hristos la mine și nu am ce să-i dau milostenie! Te rog, împrumută-mi 100 de lei și, când voi avea, ți-i voi da înapoi.
Iar maicile văzând dragostea lui pentru săraci îi răspundeau:
- Poftiți, Părinte, 100 de lei și nu ni-i mai da înapoi, că vrem și noi să miluim pe Hristos.
Așa îndemna bunul păstor și pe alții să facă milostenie.

Pentru cei ce vorbesc în biserică, spunea:
- Vorbirea, glumele și râsul în biserică sunt păcate împotriva Duhului Sfânt, adică împotriva puterii dumnezeiești, căci prin acestea se disprețuiește sfinșenia bisericii și se dă prilej de sminteală publicului. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărțit de biserică și de credincișii săi.
Vai, ce dureros  lucru este când singuri noi disprețuim ce avem mai sfânt- BISERICA pe care o avem moștenire de la HRISTOS! Despre acestea Însuși Domnul spune: Casa mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile, iar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari ( Matei 21,13).

Zicea Părintele Vichentie Către o călugăriță din Agapia Veche care voia să aducă cu sila pe oameni la pocăință:
- Maică Evsevie, pentru ce nu te ții de învățătura Sfintei Evanghelii, care spune așa: Nimeni nu poate veni la MINE de nu-l va trage pe el TATĂL ( Ioan 6,44)?
Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage și nu-l mișcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui. Așa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea EL. Degeaba te frămânți, căci gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca ale noastre.


Zicea iarăși Părintele Vichentie:
- De câte ori pârăști pe fratele tău , de atâtea ori calci Evanghelia care îți arată pe Domnul răstignit.

Părintele Vichentie către Părintele Cleopa care îi cerea un cuvânt de învățătură:
- Ascultă, mata, Părinte Cleopa, ascultă ce-ți spune popa: Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Și când ți se va părea matale că ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!
- Dar până când, Părinte Vichentie?
Până la ușa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina raiului...

DESPRE SMERENIE

... Chiar dacă Domnul l-ar înălța la cer în fiecare zi și i-ar arăta toată slava cerească în care se află EL, și iubirea serafimilor, a heruvimilor și a tuturor sfinților, chiar și atunci, învățat de experiență, sufletul smerit va spune: ,, Tu, Doamne, îmi arăți slava Ta pentru că iubești zidirea Ta, mie însă dă-mi mai degrabă plâns și puterea de a-Ți mulțumi, Ție Ți se cuvine slavă în cer și pe pământ, mie însă mi se cuvine să plâng pentru păcatele mele”. Altfel nu vei păzi harul DUHULUI SFÂNT pe care ți-l dă Domnul după mila Sa.
    Domnului i s-a făcut milă de mine și mi-a dat să înțeleg  că trebuie să plâng toată viața.
Aceasta este calea Domnului. Și iată, acum scriu din milă față de  oamenii care, asemenea mie,
 sunt mândri și din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să învețe smerenia și să-și găsească
odihna in Dumnezeu;
    Unii zic că aceasta a fost cândva, de demult, dar că acum toate acestea s-au învechit; dar la DOMNUL, nimic nu trece niciodată, numai noi ne schimbăm, ne facem răi și astfel pierdem harul; dar celui ce cere DOMNUL îi dă toate ( Mt.7,7-8), nu pentru că am merita aceasta, ci pentru că EL este milostiv și ne iubește.
    Scriu aceasta pentru că sufletul meu cunoaște pe DOMNUL.

   Mare lucru bun este a învăța smerenia lui HRISTOS; cu ea viața e ușoară și bucuroasă și toate se fac dragi inimii. Numai celor smeriți li Se arată pe Sine Domnul prin Duhul Sfânt dar, dacă nu ne smerim, nu vom vedea pe Dumnezeu. Smerenia e lumina în care putem vedea LUMINA-DUMNEZEU, după cum se cântă: ,, Întru lumina Ta vom vedea LUMINA” (Ps.35,10).

Domnul m-a învățat să țin mintea în iad și să nu deznădăjduiesc și așa sufletul meu se smerește, dar aceasta nu este încă adevărata smerenie, care e de nedescris. Când sufletul vine la Domnul, se înfricoșază. dar când vede pe Domnul, atunci se bucură nespus de frumusețea slavei Lui, iar iubirea lui Dumnezeu și dulceața Duhului Sfânt îl fac să uite cu desăvârșire pământul.
AȘA ESTE RAIUL DOMNULUI.
 Toți vor fi în iubire și de la smerenia lui HRISTOS toți vor fi bucuroși să-i vadă pe ceilalți mai presus decât ei inșiși. Smerenia lui HRISTOS sălășluiește în cei mici: ei sunt bucuroși că sunt mici. Așa mi-a dat să înțeleg Domnul.

     Rugați-vă pentru mine toți sfinții, ca sufletul meu să învețe smerenia lui HRISTOS;

sufletul meu însetează după ea, dar nu o poate avea și cu lacrimi o caut,
ca un copil mic  ce s-a pierdut de mama lui:

,, Unde ești Tu, Domnul meu?
Te-ai ascuns de sufletul meu și cu lacrimi te caut.
Doamne, dă-mi puterea de a mă smeri înaintea măreției Tale.
Doamne, Ție Ți se cuvine slavă în cer și pe pământ, mie însă, micuței Tale zidiri,
dăruiește-mi smeritul Tău Duh.
Mă rog bunătății Tale, Doamne, privește asupra mea din înălțimea slavei Tale și dă-mi puterea
de a Te slăvi ziua și noaptea, căci sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine prin Duhul TĂU Cel Sfânt
și tânjește după Tine și cu lacrimi Te caut.
DOAMNE, DĂ-NE DUHUL SFÂNT;
prin El Te vom slăvi ziua și noaptea, căci dacă trupul nostru e neputincios, Duhul Tău e vioi, El dă sufletului puterea de a Te sluji cu râvnă și întărește mintea în iubirea Ta și o odihnește întru Tine cu o odihnă desăvârșită și nu mai vrea să se gândească la nimic altceva  decât la iubirea Ta.

   Milostive Doamne, duhul meu neputincios nu poate ajunge la Tine, de aceea Te chem ca și regele Avgar: Vino și tămăduiește-mi rănile gândurilor mele păcătoase, și Te voi lăuda ziua și noaptea și Te voi propovădui oamenilor, ca toate noroadele să știe că TU, DOAMNE, ca și odinioară,
săvârșești minuni, ierți păcate, sfințești și dai viață”...
 ( Cuviosul Siluan Athonitul)

               

PATIMA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

                  PATIMA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS,

VAZUTA DE DR. P. BARBET, MEDIC CHIRURG LA SPITALUL

                               SF. IOSIF DIN PARIS.

,, VOI TOTI CEI CE TRECETI PE CALE, INTOARCETI-VA SI VEDETI DE ESTE DURERE CA DUREREA MEA" (Plangeri 1,12).
Daca exista o legenda inradacinata in spirite, este cea despre lipsa de inima a chirurgilor, antrenamentul, nu-i asa, toceste senzatiile si obisnuinta, intretinuta prin necesitatea de a face rau in vederea unui bine, ne pune intr-o stare de sensibila sensibilitate. Idee gresita. Daca ne intarim inima impotriva emotiei, care nu trebuie nici sa se vada, si nici cand este interioara sa impiedice actul chirurgical,ca si un boxer care instinctiv isi contracta epigestul, asteptandu-se la o lovitura de pumn, mila ne ramane totusi vie si cu varsta devine tot mai curata. Cand cineva sta ani de-a randul aplecat deasupra suferintei altuia, cand insusi a gustat din ea, desigur ca se gaseste mult mai aproape de a compatimi decat de a fi indiferent, fiindca ii cunoaste mai bine durerea si ii stie mai bine cauzele si efectele. Tot asa, cand un chirurg a meditat asupra suferintelor din ,, PATIMA DOMNULUI '' , cand a descompus timpurile si circumstantele fiziologice, cand s-a apucat sa reconstituiasca metodic toate etapele acestui martiriu de o noapte si de o zi, el poate mai bine decat cel mai bun si elocvent predicator, mai bine decat orice sfant ascet ( fara de cei ce au avut viziuni directe si au ramas ca striviti sub povara lor), sa sufere impreuna cu el, suferintele lui HRISTOS, va asigur ca este ceva ingrozitor, in ce ma priveste am ajuns sa nu ma pot gandi la ele. Lasitatea fara indoiala, insa cred ca trebuie sa aiba ceva suflet eroic sau sa nu priceapa, sa fie un sfant, sau sa fie inconstient, ca sa faca o cale a crucii. ,, Eu, eu nu mai pot " si totusi mi se pare ca scriu aceasta Cale a Crucii si nu vreau sa refuz, fiindca sunt sigur ca trebuie sa fie bine s-o fac. O, Bunule si dulce Iisuse, vino la mine in ajutor: Tu care le-ai indurat fa sa pot arata bine suferintele Tale! Poate silindu-ma sa raman obiectiv, opunand emotiei sensibilitatea mea de chirurg, poate voi putea sa ajung la capat. Si daca eu plang inainte de a fi terminat, ei bine iubite cititor, bunul meu prieten, fa si tu ca si mine fara rusine, aceasta inseamna ca si tu ai inteles. Urmeaza-ma deci, vom avea ca indreptar cartile sfinte si Sfantul Giulgiu, a carui autenticitate mi-a demonstrat-o studiul stiintific.
   ,, Incepu a Se spaimanta si a Se mahni"  Mc.14,33). Patima Domnului incepe de fapt, de la nastere, fiindca Iisus cu atotstiinta Sa divina a stiut, a vazut si a voit totdeauna Patimile si suferintele care o asteptau pe umanitatea Sa. Ne putem inchipui ce inseamna pentru om sa-si prevada amanuntit tot martiriul. Primul sange varsat pentru noi a fost acela al circumciziunii, opt zile dupa nastere. Totusi Jertfa va incepe in Gradina Ghetsimani. Iisus Hristos dupa ce a dat dar sa I se manance trupul si sa i se bea Sangele Sau, ii aduce pe ucenicii Sai noaptea pe Muntele Maslinilor, unde se ducea de obicei; ii lasa sa sada la intrare, ia cu El, putin mai departe pe cei trei intimi ucenici si se departeaza ca la o aruncatura de piatra pentru ca sa se pregateasca de rugaciune. Stie ca i-a sosit ceasul. El insusi a trimis pe tradatorul din Cariot: ,, Ce faci, fa mai repede!".
Se grabeste sa ispasasca. Vrea, cum insa intrupandu-se a imbracat acest trup de rob, care se numeste umanitatea noastra, acesta se revolta, de aici toata tragedia unei lupte intre vointa si natura SA. ,, A inceput a SE teme si a SE mahni foarte".
   Cupa pe care va trebui s-o bea, contine doua amaraciuni: mai intai pacatele oamenilor, pe care trebuie sa le ia asupra Sa. El cel drept, ca sa rascumpere pe fratii Sai, si aceasta ii era fara indoiala cel mai greu lucru. O incercare pe care noi nu ne-o putem inchipui, fiindca numai in masura in care vorbeste sfintenia in noi, simtim mai viu nevrednicia si nelegiuirea pacatului. Dar poate intelegem mai bine previziunea, gustarea anticipata a torturilor pe care EL le sufera de pe acum in gand, cu toate ca noi n-am experimentat decat fiorul retrospectiv al suferintelor trecute. Este ceva ce nu se poate spune: ,, Parinte, de vrei sa treaca paharul acesta de la MINE, insa nu voia MEA, ci a TA sa fie!" Vorbeste aici umanitatea SA, care ne spune, fiindca divinitatea Sa stie din eternitate ceea ce voieste. Omul intr-un impas. Cei trei ucenici au adormit de intristare sarmanii oameni, spune Sf. Luca: ,, Sudoarea LUI ca picaturile de sange ce pica pe pamant" ( Luca 22,44).
Lupta este ingrozitoare - un inger vine sa-L intareasca in acelasi timp, pare-se sa-i primeasca acceptarea. Si fiindca in lupta mai cu dinadinsul Se ruga, si sudoarea Lui s-a facut ca picaturile de sange ce pica pe pamant. Aceasta este sudoare de sange pe care unii exegeti rationalisti temandu-se de vreo minune au socotit-o simbolica. Este curios sa constatam cate prostii pot spune materialistii, in materie stiintifica. Sa constatam ca singurul evanghelist care noteaza acest fapt este un medic; si veneratul nostru confrate Luca: ,, Medicul iubit". O face cu precizia unui bun clinician. Hematridesa este un fenomen foarte rar, insa bine descris. Ea se produce, dupa cum scrie doctorul Le Bec, in conditii cu totul speciale: ,, O mare debilitate fizica insotita de o zguduire morala ca urmare a unei emotii adanci, a unei frici mari!".
   ,, A inceput a Se teme si a Se mahni foarte ". Frica si groaza sunt aici la maximum si zguduirea morala. Aceasta o exprima Sf. Luca prin ,, Agonie"care in greceste inseamna lupta, neliniste. ,, Si sudoarea LUI s-a facut ca picaturile de sange ce pica pe pamant".
   La ce bun sa explicam fenomenul? O dilatatie intensa a capilarelor ce produc sudoarea. Sangele se amesteca cu sudoarea si acesta este amestecul care iese din piele, se aduna si curge pe tot corpul, in cantitate suficienta ca sa curga si sa cada pe pamant. Notati ca aceasta hemoragie microscopica se produce pe toata piele, care in acest chip se gaseste inca de pe acum ranita, dureroasa, debilitata pentru cand vor veni loviturile viitoare.
   ....