DESPRE MÎNDRIE

       Mândria este tăgăduirea lui Dumnezeu, născocirea dracilor , dispreţuirea oamenilor , maica osîndirii, nepoată a laudelor, semnul nerodniciei, izgonitoarea ajutorului lui Dumnezeu, înainte-mergătoarea ieşirii din minţi, pricinuitoarea căderilor, pricina luării în stăpânire (de draci) , izvor al mîniei, uşă făţărniciei, cauza nemilostivirii, păzitoarea păcatelor, contabilă amarnică, judecătoarea oamenilor, potrivnica lui Dumnezeu, rădăcina hulei.
       Începutul mîndriei e sfârşitul slavei deşarte. Mijlocul ei este dispreţuirea aproapelui , vestirea neruşinată a ostenelilor proprii, lauda de sine în inimă, ura mustrării.Iar sfârşitul ei este tagaduirea ajutorului lui Dumnezeu,fălire cu râvna sa, nărav drăcesc.
      Să ascultăm toţi cei ce voim să scăpăm de groapa aceasta.
Patimii acesteia îi place de multe ori să-şi ia hrana chiar din mulţumirea adusă lui Dumnezeu.Căci la îănceput nu se gîndeşte să tăgăduiască cu neruşinare pe Dumnezeu.
       Am văzut om mulţumind lui Dumnezeu cu gura şi fălindu-se cu cugetul. Mărturiseşte despre aceasta fariseul acela, care a spus în chip făţarnic: ,, Îţi mulţumesc, Dumnezeule " (Luca 18,11)
       Unde s-a întâmplat cădere , acolo  s-a sălăşluit mai înainte mîndria.Al doilea lucru e vestitor al celei dintâi.
        ,, Celor mândri Domnul le stă împotrivă " ( Prov.15,25)Şi cine poate să-i miluiască pe ei?
      Pedeapsa celor mândri e căderea , iar îmbolditor, dracul. Părăsirea lor e ieşirea din minţi .De cele dintâi au fost tămăduiţi adeseori oamenii de către oameni. Dar cea din urmă nu poate fi vindecată de oameni.
     Cel ce respinge mustrarea îşi întipăreşte patima.Iar cel ce o primeşte s-a dezlegat de legătura ei.

SFÂRŞITUL LUMII

                              SFÂRŞITUL LUMII
                                                   VASILE MILITARU

   ,,Viu curând!" , - Iisus grăit-a , nelăsând loc îndoielii,

   Iar Apostolii, cuvântu-I l-au fost scris în Evanghelii;

   ,, Ca un fur atunci veni-voi şi nu şti-va nici un viu,

  Fiindcă numai Unul ştie ceasu-n care va să viu,

  Privegheaţi dar zi şi noapte , alungând din gene somnul

  Că nu ştiţi mai dinainte în ce zi veni-va Domnul;

   Că nici Ingerii , nici Fiul nu ştiu ceasul spre-a-l da : ,, iată-l" ;

   Acea zi şi ceasu-acela le cunoaşte numai Tatăl!

 Ci, precum veni potopul şi-a luat cu el tot viul,

tot aşa fără de veste va veni din ceruri Fiul,

Alegând El toţi aleşii până-n ziua cea de-apoi,

Cum ciobanul dintre capre îşi alege-a sale oi.

Şi va pune ,  după fapte, _ dreaptă-n tot fiindu-I strânga:

Oile să-i stea de-a dreapta, caprele sa-i stea de-a stânga...

Şi vor merge astfel drepţii adunaţi în a Mea dreaptă,

Către viaţă nesfîrşită , unde Cerul îi aşteaptă.

Pe când cei în făr-delege câţi în stânga se vor plânge,

Se vor duce unde ochii , râu de lacrimi le vor plânge.

Fiţi dar gata -n toată clipa; înălţaţi-vă-n tot pasul,

Pentru că nu ştie nimeni, când va fi să bată ceasul!

Toate aceste vorbe sfinte când,Apostolilor roată,

Le-a grăit Iisus în veacuri , - le-a grăit la lumea toată!

Să nu fie -n neştiinţă nici un ins din marea turmă,

Că veni-va tuturora Judecata cea din urmă...

Doamne, mare este Mila şi iubirea Ta fierbinte,

Pentru toţi acei spre care ai grăit aşa cuvinte,

Ca să nu rămână vre-unul între morţi , când ai să vii,

Intru marea Judecată, pe toţi morţii să-i învii!

Tu o stii prea bine, Doamne, că de veacuri ne desmierzi,

Şi de-aceea omenirea hotărât-ai ca s-o pierzi,

După care-n lumea nouă , noi cei răi n-o să mai fim,

Când vei coborî din Ceruri noul Tău Ierusalim.

Drept aceea, _ pe când lumii stau deşertăciuni temei,

Iată vrerea Ta purcede peste noi, plinirea Ei:

Lumea-şi deapănă fuiorul... Până-n miez de noapte-adâncă,

In ospăţurile vieţii , oamenii beau şi mănâncă;

Nu stă nimeni să ia seama făr-delegea că-l apasă;

Cu dezmăţul se-ncunună ; cu păcatul stă la masă,

Şi nuntindu-şi fii şi fiice, fericiri vrând toţi cei vii,

Nici măcar visează lumea că Tu, Doamne, la ea vii.

             FOC DIN CER

Ci-ntr-o noapte-ntunecată , fără lună , fără stele,

Iată peste lume ceasuri cum nicicând n-au fost mai grele:

Cerul s-a aprins deodată, şi, ne-nţelegând misterul,

Lumea se trezeşte-n spaime:,, Arde cerul! Arde cerul! ,,...

Aşa pare: Arde cerul, şi toţi cred în acest fel,

Dar nu cerul arde-n sine, ci vazduhul de sub el...

In adânc-adânc, departe, vede fiecare ins

Cerul tot cuprins de flăcări , cât e el de necuprins,

Iar a cerurilor pară, cum s-o spună-i slab cuvântul,

Cu lumină-nfricoşată scaldă-acuma tot pământul!

Toată omeneasca turmă  caută spre Cer, grămadă,

Nici gândind vreun om că focul peste lume va să cadă...

,,Astronomii" care îndreaptă către Ceruri ,, telescoape"

Lămuresc, senini, că focul nu-i de oameni, prea aproape:

Mai presus de stele poate, flăcările ard puhoi,

Dar.. milenii ar fi drumul dela ele pân-la noi!

Au mai fost aşa vedenii... Cu frumoase ploi de stele

Însă nicicând pământenii n-au pus mâna lor pe ele,

Fiindcă miile de stele, stăbătându-şi calea lungă,

Se făceau cenuşă-n hăuri , pân.la noi nevrând s-ajungă!"

Dar când fac ,,savanţii " oameni socoteli aşa de - nalte,

Dumnezeu deasupra are socoteli cu totul alte...

Flăcările către oameni tot mai repede coboară,

Că stă scris în Marea Carte ceasu-n care au să moară,

Deşi gândul fiecărui nici acum nu vrea să-i poarte

Către ceea ce se cheamă din adânc de veacuri ,, moarte " !...

DESPRE PACAT

                  De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume
             si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii
                         pentru ca toti au pacatuit in el. ( Rom.5:12)


     Pacatul si moartea sunt urmari infricosatoare ale faradelegii si ale neascultarii si consecinta robirii libertatii morale a omului.Cel dintai om, lasandu-se inselat, mai intai a lepadat sfatuirea glasului launtric , al ravnei pentru pazirea poruncii dumnezeiesti, mai intai si-a robit libertatea morala sugestiilor diavolului , socotindu-le pe acestea mai mari decat propria lui vrednicie si tindere spre bine; a supus , ca unul care avea voie libera , pe cele mai bune sfatuitorului celui rau, ca unuia mai inalt si mai intelept si, ascultand ca un rob de cel chipurile mai inalt, a incalcat dumnezeiasca porunca spre a carei pazire tindea si o cauta.Daca Adam, ca fiinta libera si independenta, nu si-ar fi supus diavolului libertatea lui morala, niciodata nu ar fi incalcat dumnezeiasca porunca. Asadar pacatul si moartea sunt consecinte ale robirii morale a omului.
     Robirea morala este, asadar, cel mai mare rau , ca una care a adus pacatul si moartea, adica denaturarea chipului dumnezeiesc si stricarea sufletului si a trupului.
     Pacatul este un mare rau , fiindca slabanogeste sufletul , seamana semintele bolii, il dizolva si il distruge si la urma ii gateste moartea. Asa cum bolile distrug trupul si il omoara , la fel si pacatul face sufletului. Sufletul slab , ingreuiat de patimi , se clatina pururi si nu poate privi catre cer niciodata si este cu totul neputincios sa isi atinteasca ochii spre lumina adevarului. Despre starea bolnava a sufletului din pricina pacatului iata ce spune dumnezeiescul Gura de Aur:
    ,, Asa cum cei bolnavi isi feresc ochii de lumina materiala, din pricina slabirii vederii, si asa cum se intorc de la principiile sanatoase , la fel si cei bolnavi cu sufletul, infiebintati de patima , nu pot sa isi atinteasca ochii cugetului catre lumina adevarului." ,, Caci la fel si porcii se pleaca la cele de jos si se apleaca spre pantece si se tavalesc in noroi si nu simt ca se umplu de cea mai groasa tina. "  Si Sfantul Clement al Alexanriei zice: ,, Sa ne temem de boala nu a trupului, ci de pacate, din pricina carora este boala ". La fel spune si cantarea : ,, Din pricina multimii pacatelor mele slabeste trupul meu, slabeste si sufetul meu"
      Boala sufletului este mult mai grea decat cea a trupului si mai primejdioasa , fiindca in timp ce una duce la moartea trupului muritor, cealalta duce la moartea sufletului vesnic, plata pacatului este moartea, si mai mare decat propria moarte ,fiindca duce la despartirea de Dumnezeu. Caci moartea sufletului este despartirea de Dumnezeu. Si se desparte de Dumnezeu fiindca , potrivit cu cele spuse de Sfantul Evanghelist Ioan , oricine savarseste pacatul este de la diavolul. Caci de la inceput diavolul pacatuieste spre aceasta, de aceea nu este nici o impartasire a luminii cu intunericul.  Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca pacatul se savarseste din lipsa fricii de Dumnezeu si ca duce in adancul iadului. Dar ne sfatuieste sa ne departam de pacat, zicand: ,, Lasa-te de pacat, caci faptul de a pacatui este omenesc, dar a ramane in acestea este cu totul dracesc.Dar fiindca desfatarea de pacat este vremelnica si pentru ca dupa aceasta urmeaza multa intristare, zice : ,, In acest fel este pacatul : mai inainte de a fi savarsit , il imbata pe cel stapanit de el , iar dupa ce este savarsit si faptuit, atunci se opresc si se sting cele ale placerii si apoi sta inainte gol invinuitorul , avand rolul unui calau public , care, zdrobindu-l pe cel ratacit , cere cea mai de pe urma pedeapsa , apasandu-l mai greu decat orice povara."

SFATURI DUHOVNICESTI ,,DIN INVATATURILE PARINTELUI ARSENIE BOCA "

           Daca cineva nu-si da seama de ceea ce este, nu va intelege nici trebuinta de a se corija,
    de a se imbunatati ca fire.
                                     ( Parintele Arsenie Boca )

Taina artei de a te putea conduce pe tine insusi consta in a te cunoaste, in a-ti sti scaderile:

1. cele din lene;
2. cele constitutionale;
3. cele din negrija;
4. cele din superficialitate;
5. cele din patimi; si sa te lupti staruitor asupra lor.
    Noi traim la suprafata factorului religios. Legatura-i rudenia noastra cu TATAL, cu FIUL- Care a imbracat firea noastra, atat El, cat si El ne-a imbracat pe noi cu Sine , si cu DUHUL SFANT, a Carui peceti de la Botez stau si asteapta varsta mintii noastre ca sa le cunoasca si sa le trezeasca energiile de viata,energii ale Duhului Sfant,care ne transforma viata.
   Aici e taina sfintirii vietii, a facultatilor sufletesti; ba pana si a trupului. Aici e izvorul vietii duhovnicesti si nadejdea de mantuire.
   Ai putea deci intelege cu acestea , ca mai avem si o alta mancare: CUVANTUL LUI DUMNEZEU si toata grija Sfintei Treimi de a-i arata omului ca noi intru El traim, ne miscam si suntem.
   Tine-te, mentine-te constient in neincetata prezenta a lui Dumnezeu. Astfel,astfel iti savarsesti datoriile, altele iti sunt cuvintele si mai ales roadele.
   Dobandeste-ti practic o mai buna incredere in purtarea de grija a lui  Dumnezeu , ca El iti simplifica o multime de griji , care tocmai de El atarna si nu de tine. Singurul lucru e sa te intrebi adesea ce vrea Dumnezeu cu acestea? din silinta de a talcui cat mai bine vointa lui Dumnezeu, de a intelege cat mai limpede ce vrea El sa faca sau sa nu faca. Sa nu iei cu usurinta indrumarea aceasta in sensul de a lasa toate in seama lui Dumnezeu si sa te formezi (sau sa te diformezi) lasator sau delesator.
    Sa ai puterea si ingeniozitatea organizarii simple a lucrurilor , care prin neoranduiala lor se fac complicate. Lucrurile puse si mentinute in ordine sunt simple si odihnesc.
   Citeste asimiland, nu simplu citit - ca nu -i vorba de-a implini o norma , ci un canon- aceasta-i norma sau principiul. Citeste traint, nu memorizand . A citi traind, bucurandu-te de frumusetea unei idei , te construieste constient si subconstient iar timpul scoate cele sadite acolo asa, candva, ca pe ale tale. Ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ce ai citit , aceea iti apartine cu adevarat, aceea ai asimilat. Deci nu te indrum de-a citi ca sa-ti incarci memoria, aceasta e bibliografie si slava desarta; ci de a creste sufletul  si pe aripile artei mantuirii.
    Dumnezeu este foc mistuitor. Deci, sau te desfaci de pacat, sau vei fi ars cu pacat cu tot.
    Grijeste-te de ceea ce atarna de tine. Iar o grija care a facut-o Dumnezeu atarnatoare de om , e a atarnarii sale de El. Grija omului de Dumnezeu simplifica grija omului de om : asa va avea de toate, pe cand daca omul Il va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii si vietii, va avea si atunci, dar ca un hot, nu ca un fiu, pana va ajunge sa nu mai aiba nimic.
   Dumnezeu nu se lasa expropiat. (Sfantul Maxim Marturisitorul)
   Iubirea de Dumnezeu si infranarea slobozesc sufletul de patimi; citirea si contemplarea izbavesc mintea de nestiinta, iar starea de rugaciune o infatiseaza lui Dumnezeu insusi.