PATIMA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS,
VAZUTA DE DR. P. BARBET, MEDIC CHIRURG LA SPITALUL
SF. IOSIF DIN PARIS.
,, VOI TOTI CEI CE TRECETI PE CALE, INTOARCETI-VA SI VEDETI DE ESTE DURERE CA DUREREA MEA" (Plangeri 1,12).
Daca exista o legenda inradacinata in spirite, este cea despre lipsa de inima a chirurgilor, antrenamentul, nu-i asa, toceste senzatiile si obisnuinta, intretinuta prin necesitatea de a face rau in vederea unui bine, ne pune intr-o stare de sensibila sensibilitate. Idee gresita. Daca ne intarim inima impotriva emotiei, care nu trebuie nici sa se vada, si nici cand este interioara sa impiedice actul chirurgical,ca si un boxer care instinctiv isi contracta epigestul, asteptandu-se la o lovitura de pumn, mila ne ramane totusi vie si cu varsta devine tot mai curata. Cand cineva sta ani de-a randul aplecat deasupra suferintei altuia, cand insusi a gustat din ea, desigur ca se gaseste mult mai aproape de a compatimi decat de a fi indiferent, fiindca ii cunoaste mai bine durerea si ii stie mai bine cauzele si efectele. Tot asa, cand un chirurg a meditat asupra suferintelor din ,, PATIMA DOMNULUI '' , cand a descompus timpurile si circumstantele fiziologice, cand s-a apucat sa reconstituiasca metodic toate etapele acestui martiriu de o noapte si de o zi, el poate mai bine decat cel mai bun si elocvent predicator, mai bine decat orice sfant ascet ( fara de cei ce au avut viziuni directe si au ramas ca striviti sub povara lor), sa sufere impreuna cu el, suferintele lui HRISTOS, va asigur ca este ceva ingrozitor, in ce ma priveste am ajuns sa nu ma pot gandi la ele. Lasitatea fara indoiala, insa cred ca trebuie sa aiba ceva suflet eroic sau sa nu priceapa, sa fie un sfant, sau sa fie inconstient, ca sa faca o cale a crucii. ,, Eu, eu nu mai pot " si totusi mi se pare ca scriu aceasta Cale a Crucii si nu vreau sa refuz, fiindca sunt sigur ca trebuie sa fie bine s-o fac. O, Bunule si dulce Iisuse, vino la mine in ajutor: Tu care le-ai indurat fa sa pot arata bine suferintele Tale! Poate silindu-ma sa raman obiectiv, opunand emotiei sensibilitatea mea de chirurg, poate voi putea sa ajung la capat. Si daca eu plang inainte de a fi terminat, ei bine iubite cititor, bunul meu prieten, fa si tu ca si mine fara rusine, aceasta inseamna ca si tu ai inteles. Urmeaza-ma deci, vom avea ca indreptar cartile sfinte si Sfantul Giulgiu, a carui autenticitate mi-a demonstrat-o studiul stiintific.
,, Incepu a Se spaimanta si a Se mahni" Mc.14,33). Patima Domnului incepe de fapt, de la nastere, fiindca Iisus cu atotstiinta Sa divina a stiut, a vazut si a voit totdeauna Patimile si suferintele care o asteptau pe umanitatea Sa. Ne putem inchipui ce inseamna pentru om sa-si prevada amanuntit tot martiriul. Primul sange varsat pentru noi a fost acela al circumciziunii, opt zile dupa nastere. Totusi Jertfa va incepe in Gradina Ghetsimani. Iisus Hristos dupa ce a dat dar sa I se manance trupul si sa i se bea Sangele Sau, ii aduce pe ucenicii Sai noaptea pe Muntele Maslinilor, unde se ducea de obicei; ii lasa sa sada la intrare, ia cu El, putin mai departe pe cei trei intimi ucenici si se departeaza ca la o aruncatura de piatra pentru ca sa se pregateasca de rugaciune. Stie ca i-a sosit ceasul. El insusi a trimis pe tradatorul din Cariot: ,, Ce faci, fa mai repede!".
Se grabeste sa ispasasca. Vrea, cum insa intrupandu-se a imbracat acest trup de rob, care se numeste umanitatea noastra, acesta se revolta, de aici toata tragedia unei lupte intre vointa si natura SA. ,, A inceput a SE teme si a SE mahni foarte".
Cupa pe care va trebui s-o bea, contine doua amaraciuni: mai intai pacatele oamenilor, pe care trebuie sa le ia asupra Sa. El cel drept, ca sa rascumpere pe fratii Sai, si aceasta ii era fara indoiala cel mai greu lucru. O incercare pe care noi nu ne-o putem inchipui, fiindca numai in masura in care vorbeste sfintenia in noi, simtim mai viu nevrednicia si nelegiuirea pacatului. Dar poate intelegem mai bine previziunea, gustarea anticipata a torturilor pe care EL le sufera de pe acum in gand, cu toate ca noi n-am experimentat decat fiorul retrospectiv al suferintelor trecute. Este ceva ce nu se poate spune: ,, Parinte, de vrei sa treaca paharul acesta de la MINE, insa nu voia MEA, ci a TA sa fie!" Vorbeste aici umanitatea SA, care ne spune, fiindca divinitatea Sa stie din eternitate ceea ce voieste. Omul intr-un impas. Cei trei ucenici au adormit de intristare sarmanii oameni, spune Sf. Luca: ,, Sudoarea LUI ca picaturile de sange ce pica pe pamant" ( Luca 22,44).
Lupta este ingrozitoare - un inger vine sa-L intareasca in acelasi timp, pare-se sa-i primeasca acceptarea. Si fiindca in lupta mai cu dinadinsul Se ruga, si sudoarea Lui s-a facut ca picaturile de sange ce pica pe pamant. Aceasta este sudoare de sange pe care unii exegeti rationalisti temandu-se de vreo minune au socotit-o simbolica. Este curios sa constatam cate prostii pot spune materialistii, in materie stiintifica. Sa constatam ca singurul evanghelist care noteaza acest fapt este un medic; si veneratul nostru confrate Luca: ,, Medicul iubit". O face cu precizia unui bun clinician. Hematridesa este un fenomen foarte rar, insa bine descris. Ea se produce, dupa cum scrie doctorul Le Bec, in conditii cu totul speciale: ,, O mare debilitate fizica insotita de o zguduire morala ca urmare a unei emotii adanci, a unei frici mari!".
,, A inceput a Se teme si a Se mahni foarte ". Frica si groaza sunt aici la maximum si zguduirea morala. Aceasta o exprima Sf. Luca prin ,, Agonie"care in greceste inseamna lupta, neliniste. ,, Si sudoarea LUI s-a facut ca picaturile de sange ce pica pe pamant".
La ce bun sa explicam fenomenul? O dilatatie intensa a capilarelor ce produc sudoarea. Sangele se amesteca cu sudoarea si acesta este amestecul care iese din piele, se aduna si curge pe tot corpul, in cantitate suficienta ca sa curga si sa cada pe pamant. Notati ca aceasta hemoragie microscopica se produce pe toata piele, care in acest chip se gaseste inca de pe acum ranita, dureroasa, debilitata pentru cand vor veni loviturile viitoare.
....
