CUVÂNT PENTRU ÎNDREPTAREA CELOR CE PETREC CU ÎMPĂTIMIRE

   Din învățăturile Sfântului Efrem Sirul

                    Mă îngrozesc, fraţii mei, şi mă înfricoşez şi cu scârbă mă rănesc de cuvântul ce zice: ,,Vedeţi defăimătorilor, minunaţi-vă şi pieriţi " (Fapte 13,41).Şi mă minunez mai ales pentru a mea nepedepsire, căci m-am făcut cale a toată fărădelegea şi, cu tot păcatul, pe fiecare mădular al meu l-a legat vrăjmaşul. Și dator eram pe mine să mă plâng și să mă tânguiesc pentru rușinea ce este în mine și apoi de ale altora să mă îngrijesc. Dator eram, mai întâi, a mea bârnă să o scot și apoi, paiele altora să le văd, dar defăimarea ce se face acum, în vremea noastră, mă cufundă pe mine în scârbă. Căci văd lenevirea sfătuirii celei de acum și nu o pot suferi, după prooprocul ce zice: ,, Văzut-am pe cei neînțelegători și mă topeam ” (Psalmul 118). Căci care instrument al vrăjmașului nu este în noi? Sau cu care meșteșug, în multe chipuri, nu ne-a stăpânit pe noi? Vai mie, cine nu va plânge relele cele pregătite nouă?
   Deci, luați aminte la cele ce zic, vă rog, cei ce viața aceasta ați luat asupra voastră, și cutremurați-vă, căci chip de îngeri purtând noi, cu diavolul ne întrecem. Chipul este îngeresc și petrecerea lumească.  Oare, îngerii în cer, cu prigonire și cu pizmă petrec, precum vedem acum între oameni? Că s-a înrădăcinat între dânșii pizma, zavistia și grăirea de rău. Că în multe feluri vicleanul și-a stropit ostrăvurile sale în fiecare din noi și, prin meșteșug, pe fiecare îl împiedică.
   Unul a îndreptat postul, dar este stăpânit de pizmă și de zavistie; altul s-a oprit pe sine de la pofta cea necuvioasă, dar este legat de slavă deșartă, ca și cu niște obezi; altul a îndreptat privegherea, dar este prins de vorbirea de rău, ca într-o cursă; altul de vorbirea de rău s-a depărtat, dar este plin de nesupunere și de vorbirea împotrivă; altul de la bucate se înfrânează, dar este cufundat în mândrie și în trufie; altul în rugăciuni este răbdător, dar se biruiește de mânie și de iuțime; altul a isprăvit vreun lucru mic, dar se înalță asupra celor mai leneși; pe altul, în alt chip l-a legat răutatea, și nu este cel ce înțelege.Pentru aceasta se face între oameni prigoniri și zarvă.
   Oare, de unde se întâmplă de suntem în acest fel? Pentru că nu avem adevărata smerenie; pentru că nu avem înaintea ochilor noștri frica lui Dumnezeu; pentru că defăimăm și ne amăgim cu gândul și pentru că ni se pare că bârfa este poruncă mântuitoare! Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit, și noi nici măcar ca pe un frate pe Dânsul nu-l primim.Gura aceea înfricoșată și necuprinsă a grăit: ,, Cel ce voiește între voi a fi mare, să fie decât toți mai de pe urmă și tuturor slugă ” ( Matei 9,35) și noi, ne trufim, și unul asupra altuia ne înălțăm, și unii înaintea altora sărim...
   O, orbire de minte, care nu suferă a se supune celui ce zice: ,, Fiecare, în ceea ce s-a chemat, în aceea să rămână”! (I Corinteni).Cum nu se tem măcar de Cel ce zice ,, Că celor ce mult li s-a dat, mult li se va cere” (Luca 12) , ca, măcar așa, smerita cugetare să o câștige?
   Fraților, nu așa cu prostime, să săvârșim viața noastră! Nu așa, fără de frică, de parcă nu am fi auzit de înfricoșata judecată! Să nu petrecem în acest chip, ca și cum nu am avea să dăm seama Dreptului Judecător! Nu așa, vă rog pe voi ! Să nu ne facem împiedicare și sminteala celorlalți, să nu adăugăm păcate peste păcate, să nu se hulească chipul cel bun prin noi, ci, mai vîrtos, să se laude. Că va veni, va veni și nu va întârzia înfricoșatul ceas în care fără de răspuns ne vor fi nouă lucrurile, când vom fi cercetați. Căci ce vom putea să-I zicem Lui? Ce trebuia să ne facă El nouă și nu ne-a făcut ? Oare, nu L-am văzut pe Însuși Dumnezeu Cuvântul în chip de rob smerit, ca și noi smeriți să ne facem? Oare, fața Lui cea necuprinsă de gând nu am văzut-o scuipată, ca și noi, cînd suntem ocărâți sau certați, să nu ne sălbăticim? Oare, nu am văzut sfântul Lui spate dat spre bătăi, ca și noi să ne supunem în toate? Oare, nu am văzut fața Lui care caută pe pământ și îl face pe el de se cutremură, cum S-a pălmuit, ca și noi, cînd suntem defăimați, să nu ne facem ca niște fiare? Oare nu am auzit glasul Lui zicând: ,, Eu de la Mine nimic nu fac” , ca și noi să nu ne facem obraznici, cu voia proprie și de sine stăpânitori? Oare nu L-am auzit pe Dânsul zicând: ,, Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei11), ca și noi să ne facem blânzi și smeriți, unii pe alții să nu ne zavistuim, unii pe alții să nu ne mușcăm și să nu ne mâncăm? Și ce răspuns Îi vom putea da Lui? Nu, frații mei, nu așa, vă rog! Nu pentru patimile trupești să ne lepădăm afară din fericirea cea fără de moarte. Să nu pierdem pentru cinstea vremelnică slava cea veșnică! Să nu ne osîndim pentru ceartă, pizmă și zavistie în gheena cea înfricoșată! 

RUGĂ CATRE PREA-DULCELE HRISTOS, PENTRU RUGĂCIUNEA CEA CURATĂ

                                                       A SFÂNTULUI EFREM SIRUL

     
 DOAMNE IISUSE HRISTOASE, Fiule al lui Dumnezeu, Dumnezeule, Mântuitorul meu,
 Dulceața cea negrăită, Numele cel mântuitor, dăruiește-mi mie nevrednicului robului Tău umilință și  luminare a inimii, ca luminându-mi inima să izvorăsc cu dulceață lacrimi întru rugăciune curată,  ca să-mi ștergi zapisul păcatelor mele cu puține lacrimi, și să-mi stingi focul cel aprins cu puțin plâns;  căci dacă îmi vei da mie aici să plâng, Stăpâne, acolo de focul cel nestins mă vei slobozi pe mine.
Și știu cu adevărat, știu, Îndelung- răbdătorule, Iubitorule - de - oameni Doamne, că în fiecare zi și ceas  fără de măsură te întărât și te mânii pe Tine, însă bunătatea îndelung-răbdării Tale va birui răutatea și amărăciunea mea. Căci dacă mama, necinstindu-se de copilul său, nu suferă să îl treacă pe el cu vederea,  de ale sale milostiviri biruindu-se, cu cât mai vârtos DARUL TĂU și bunătatea TA, MILOSÂRDE  și Îndelung-răbdătorule DOAMNE, de ale sale nemărginite îndurări pornindu-se, are a birui răutatea mea  și a mă milui pe mine? 
Așa, iubitorule de bine DOAMNE, Dumnezeule al milei și al îndurărilor,  izbăvește-mă pe mine din meșteșugirile cele rele și viclene ale spurcatului și cumplitului dușman care mă îmbulzește în fiecare ceas și îmi necăjește sufletul meu cu gânduri rele și viclene și spurcate.
Puterea Ta cea negrăită, HRISTOASE, cea care a certat valurile mării, să îl certe pe dânsul, și să îl surpe  pe el, și departe de la mine , robul Tău, să îl arunce; căci totdeauna înnoiește asupra mea măiestriile sale,  și se sârguiește să stăpânească mintea mea cea trândavă, și să mă despartă pe mine de Tine și de dumnezeieștile Tale porunci. 
Ci trimite-le, STĂPÂNE, Mult-milostive DOAMNE, degrab, și gonește  de la mine, netrebnicul robul Tău, pe balaurul cel mare împreună cu toate gândurile lui cele rele și viclene
 și spurcate, ca curat să Te laud și să Te slăvesc pe TINE împreună cu cel fără de început al Tău Părinte  și cu Prea-Sfântul și Bunul și De-viață-făcătorul Tău Duh, totdeauna, acum și de-a pururea, și în vecii vecilor. Amin.

ÎNTÂIA RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A CELUI ÎNTRU SFINȚI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN GURĂ DE AUR, PE CARE O ZICEA EL ÎN FIECARE ZI

 
                                    ÎNTÂIA RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS
                                A CELUI ÎNTRU SFINȚI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN GURĂ DE AUR,
                                                        PE CARE O ZICEA EL ÎN FIECARE ZI


             Doamne Dumnezeul meu, Cel mare și înfricoșat și slăvit, Făcătorul a toată zidirea cea văzută și gândită, Cela ce păzești așezământul Tău și mila Ta celor ce te iubesc pe Tine și păzesc poruncile Tale:
și acum, și totdeauna mulțumesc Ție, pentru toate facerile Tale de bine cele făcute spre mine, cele arătate și cele nearătate. Și până acum Te laud, și Te slăvesc, și Te măresc pe Tine; pentru care ai minunat spre mine milele Tale cele bogate și îndurările Tale, sprijinindu-mă din pântecele maicii mele, și întru toate grijindu-Te de mine, și păzind și ocârmuind cu cuvioșie cele ale mele, pentru singură bunătatea și iubirea Ta de oameni. Că nu ai trecut cu vederea smerenia mea, pentru nevrednicia și împătimirea mea, ci pentru iubirea Ta de oameni și milostivirea nu ai încetat de a face bine și a Te îngriji; și până la bătrânețe și curuntețe, Dumnezeul meu, să nu mă părăsești, Iisuse Hristoase, Numele cel bun, Dulceața mea, și Dorirea mea, și Nădejdea mea, Cela ce Te-ai făcut om pentru noi, și toate cu înțelepciune le-ai iconomisit și le-ai tocmit pentru mântuirea noastră, mă mărturisesc Ție, Doamne Dumnezeul meu, cu toată inima mea. Îmi plec genunchile trupului și ale sufletului, arătându-ți Ție, Dumnezeului meu, toate păcatele mele. Pleacă-ți și Tu urechea Ta spre rugăciunea mea, și lasă păgânătatea inimii mele. Am păcătuit, am nelegiuit, am greșit, Te-am întărâtat, Te-am amărât pe Tine, Bunul meu Stăpân și Hrănitor și Purtător de grijă. Nu este nici un fel de răutate grăită sau negrăită, pe care nu am făcut-o, și cu lucrul, și cu cuvântul, și cu cunoștința, și cu necunoștința, cu aducerile aminte și cu înțelegerile. Cu covârșire întru covârșire păcătuind, și de multe ori a mă pocăi făgăduindu-mă, de atâtea ori întru aceleași păcate am căzut. Mai cu lesnire picăturile de ploaie se vor număra, decât mulțimea păcatelor mele. Că au covârșit capul meu, și ca o sarcină grea s-au îngreuiat. Că din tinerețile mele și până acum, poftelor celor necuvioase ușa deschizându-le, porniri neînfrânate și fără de rînduială am  uneltit, întinându-mi haina Sfântului Botez, cea țesută de sus, biserica trupului meu mânjind-o, ticălosul meu suflet cu patimile necinstirii cu totul spurcându-l, și toată altă fărădelege și nedreptate lucrând; pe care, de voi voi din parte să le pomenesc, mă va lăsa vremea povestindu-le.
         Dar fiindcă toate le știi Tu ( că nici nu este zidire nearătată înaintea Ta, că toate goale și descoperite sunt ochilor Tăi ), ce se cade a zice către Cel ce știi cele cunoscute de Tine?
Însă inima mea se zdrobește, și sufletul, și cu totul întru adâncul nedumeririi mă afund, aducându-mi aminte că atunci păcătuind, nici puțin oareșce lucru de căință nu am arătat. Și vremea tăierii este aproape, și sorocul morții stă de față, iară vremea pocăinței, nicăieri.
Pentru aceasta s-a tulburat sufletul meu, și de durere și de întristare este plin.
Că ne-gata și nepregătit fiind, și socotind și cercând cele pentru sine-mi, nimic din destul spre dare de răspuns nu aflu, nici vreun chip și meșteșugire, prin care mă voi izbăvi de focul cel veșnic. Că dacă dreptul abia se mântuiește, eu, păcătosul, unde mă voi arăta? Și dacă prin multe scârbe Împărăția lui Dumnezeu celor vrednici este însortită, și strâmtă și necăjită este calea vieții, eu, întru desfătare și întu neînfrânare totdeauna petrecând, cum mă voi învrednici de mîntuire?
Și dacă toată dreptatea omului  este ca o tearfă lepădată, atâta noroi și nedreptate ce se va socoti?
 Și dacă pentru un cuvânt deșert va să dea cineva seamă,eu, pentru atâtea păcate,
ce răspuns potrivit voi avea?  Vai, suflete!
Că așa cele ale noastre au sporit! Scurtă este viața și de puțină vreme, iute trecând și către moarte trimițând. Veșnică este munca, precum și împărăția drepților, și viața amândurora necurmându-se cu moartea.
Deci ce voi face ? Ce voi lucra ? În ce beznă pe sine-mi mă voi arunca?
Că înfricoșată este și moartea, și mai ales a păcătoșilor, fiindcă și cumplită este - că moartea păcătoșilor cumplită este - , iară mai vârtos, cu mult mai înfricoșat lucru este a cădea în mîinile Dumnezeului celui viu, dintru care nu este cel ce va putea să scoată.
   Deci când va veni să Se slăvească întru Sfinții Săi, și să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui,
 când scaunele se vor pune, și nemitarnicul Judecător înfricoșat va ședea, și râul cel de foc va trece pe dinainte, și strălucirea și bucuria Drepților gătită se va arăta, și toate milioanele Îngerilor, și toți oamenii cei din veac, împreună cu toată zidirea cea văzută și cea gândită cu cutremur va sta de față, ce voi face eu atunci,
de rușine plin fiind, de conștiință mustrat, de toată îndrăzneala și darea de răspuns lipsit?
Suspin dinspre toate părțile. Ah, rele! Ce voi plânge întâi? Ce voi suspina al doilea? Ce voi tângui?
Lipsirea de bunătăți sau chinuirea durerilor? Nemărginirea muncii sau despărțirea de la Dumnezeu?
 Plângi, ticăloase suflete, aducându-ți aminte de acestea, și care după ieșire te vor întâmpina, că foarte grele vor fi și dureroase. Și strigă:

      DUMNEZEUL PUTERILOR, DUMNEZEUL CEL VEȘNIC, DUMNEZEUL MILEI
 ȘI AL ÎNDURĂRILOR! Să nu mă părăsești, să nu mă treci cu vederea, 
să nu depărtezi de la mine mila Ta.

Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele. Că știu milostivirea Stăpânului meu.
Știu nepomenirea de rău a Iubitorului de oameni. Și că voitor al milei este, Care nu voiește moartea păcătosului precum să se întoarcă și să fie viu, și voiește ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului
să vie, și mai ales cei ce se întorc de la păcat. Că nu a venit ca să cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință. Că nu au trebuință cei sănătoși de doctor, ci cei ce rău pătimesc.
   Că și așa aflându-mă, și așa socotind, nu mă abat din nădejdea cea bună, nici mă deznădăjduiesc de a mea mântuire. Acum am început a grăi către Domnul meu: Iară eu sunt pământ și cenușă. Vierme, și nu om. Ocară a oamenilor, și defăimare a norodului. Dă-mi mie cuvânt întru deschiderea gurii mele, Cela ce dai rugăciunea celui ce se roagă. Că de la Tine este toată darea cea bună, și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Tine, Părintele luminilor. Ca și să mă rog după vrednicie, și să cer cele de folos, și să nu mă întorc smerit și rușinat, ci dobândind cele ce am nădăjduit. Și așa mă voi duce bucurându-mă,
 întru deplin adeverirea inimii.
   Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu.
 Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt, Doctorul sufletelor și al trupurilor. Ca și cum aș sta înainte la înfricoșatul Tău scaun, ca și cum m-aș atinge de prea-curatele Tale picioare, așa mă rog și cer, și mă cuceresc cu zdrobită și smerită inimă: Curățește-mă pe mine, păcătosul. Iartă-mi mie, netrebnicului
 și smeritului. Caută din Sfânt lăcașul Tău spre ticăloșia mea. Privește dintru înălțimile Tale cele sfinte spre rugăciunea smeritului robului Tău, și să nu treci cu vederea rugăciunea mea; slăbește-mă, ca să mă odihnesc mai-nainte de a mă duce, de unde de-aici nu mă voi mai  întoarce. Ca un om am păcătuit, ca un Dumnezeu iartă-mă. Că Tu știi, Stăpâne, lesne alunecarea firii omenești, și că plecat este cugetul omului cu osârdie spre cele rele din tinerețe. Adu-Ți aminte că pământ suntem. Adu-Ți aminte că numai Tu singur ești curat și fără prihană și neîntinat, iară noi toți întru certări și canonisiri suntem. Adu-Ți aminte de îndurările Tale cele din veac și de mila Ta. Și să nu mă osândești cu fărădelegile mele, nici să-mi răsplătești după păcatele mele.
Știu mulțimea fărădelegilor mele, că multă este, și nu este supusă numărului, dar știu și noianul iubirii Tale de oameni, că nemărginit este, și nebiruit. Că Tu ești Cel ce ridici păcatul lumii, Care Te-ai pogorât din Cer pe pământ ca să cauți oaia cea rătăcită și pierdută, Păstorul cel bun, Cel ce Îți pui sufletul pentru oi,
și ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.
   Miluiește, Milostive, făptura mâinilor Tale. Să nu Te îngrețoșezi de mine, nevrednicul;
Ci îndură-Te spre făptura Ta. Cela ce pentru mine Cruce ai răbdat, și semnele rănilor ai primit și m-ai vindecat; șterge rănile mele cu doctoria milostivirii și cu buretele iubirii de oameni.
Că toate le poți, și nimic nu îți este Ție cu neputință. Dă umilință inimii mele celei împietrite.
Ușurează-mi greutatea conștiinței.
Primește lacrimile mele și suspinarea, ca ale curvei, și ca ale lui Petru, verhovnicul Apostolilor.
Primește această mică mărturisire  și pocăință a mea.
Cela ce ai primit buna-cunoștință a tâlharului pe Cruce.
Primește rodul cel din buzele mele ca pe o jertfă vie, bine-primită, întru miros de bună mireasmă.
   Mă rog, îmblânzește-Te. Mă cuceresc, înduplecă-Te. A păcătuit și Manassi, împăratul acela;
ci nu s-a pierdut, fiindcă s-a căit. A păcătuit și David mai-nainte de acela; ci păcatul plângându-și, s-a miluit. Multe pilde de acest fel am, care potolesc și mângâie mîhniciunea mea, care gonesc deznădăjduirea de la mine și hrănesc nădejdea mântuirii mele.
Mângâie și Tu inima mea, Părintele îndurărilor și Dumnezeul a toată mngâierea.
Odihnește-o, și fă-i bine cu izvorul milei Tale și al bunătăților. Multe ai făcut din veac mari  și minunate, slăvite și înfricoșate, cărora nu este număr; iară dacă pe mine, curvarul, mă vei mântui, mai multă și mare minune vei face. Că atâta este puterea milostivirii și a iubirii Tale de oameni,
 încât și din noroi mărgăritar face, și din fiu al gheenei, fiu al Împărăției săvârșește.
   Și încă voi striga catre DOMNUL meu, și către DUMNEZEUL meu mă voi ruga:
Ocârmuiește rămășița vieții mele după voia Ta. Întărește-mă întru frica Ta.
Întemeiază-mă întru dragostea Ta. Și cu mulțimea bunătății Tale, sfîrșit bun, și vrednic iubirii Tale de oameni dăruiește-mi. Și caută cu milă și cu iubire de oameni spre oasele și încheieturile mele, și spre toată alcătuirea ipostasului meu. Și la loc de repaos și de odihnă ticălosul meu suflet povățuindu-l, așează-l.
 Că multe lăcașuri sunt la Tine, fiecăruia după vrednicie împărțindu-i.
   Și încă mă rog și mă cuceresc: Dă, DOAMNE, și dar de pricepere nevredniciei mele,
ca să înțeleg cele bine-plăcute Ție, și mie de folos. Și nu numai să le înțeleg, ci și să fac aceea,
adică a nu mă răpi și împreună a mă duce cu cei deșerți, a nu lucra cele necuvioase,
cu nemărire deșartă împreună a mă smeri cu cei smeriți, și cu cei ce pătimesc împreună a pătimi,
și celor ce greșesc a le ierta. Pentru că știu că de nu voi lăsa, nu mi se va lăsa.
Pentru aceasta mă rog, iartă toate tuturor celor ce îmi greșesc mie.
Că nu sunt aceștia pricinuitori, ci eu, ticălosul, cel ce nu fac voia Ta, și nu păzesc poruncile Tale.
 Și celor ce mă iubesc pe mine răsplătește-le cu bogatele Tale daruri. Și pe părinții cei duhovnicești și frații pe care Tu mi i-ai dat, Milostive, cu judecățile care știi, împreună cu mine,
 cu iubire de oameni îndurându-Te miluiește-i.
   Graiurile acestea ale rugăciunii mele fie întâmpinându-mă pe mine, și trăind eu, și după ce voi muri. Mărturisirea aceasta și lacrimile îndreptează-se ca tămâia înaintea Ta, iară eu în fiecare zi aștept moartea cea netrecută. Și trupul meu cel ticălos îngropării dându-se , se va strica, pe care îl vei învia, Dătătorule de viață, nestricat, în vremea facerii celei de a doua oară, iară duhul meu în mâinile Tale îl pun.
 Odihnește, Sfinte Stăpâne, întru lumina viilor și în lăcașul celor ce se veselesc, și pe ai mei născători și strămășii și frații, iară ai Tăi robi bine-cunoscători, și pe cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicului, să mă rog pentru dânșii; și tuturor celor ce întru bună credință s-au săvârșit, iartă-le.
Că deși am păcătuit, dar nu ne-am depărtat de la Tine, nici am întins mîinile noastre către Dumnezeu străin,
 ci pe TINE Te-am cunoscut. Și pe TINE Te-am iubit. Și întru TINE am crezut.
Și Ție ne închinăm, Unuia Dumnezeu în Treime. Întru Tine ne rugăm, și la Tine nădejdile mîntuirii le atârnăm. Miluiește-ne pe noi după mare mila Ta, și ne mântuiește întru Împărăția Ta cea cerească.

   Adevărat, Doamne al meu, Doamne: așa facă-se acestea întru noi, cei ce nădăjduim spre Tine, pentru cea multă și necovârșită bunătate a Ta, și pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni cea negrăită.
Pentru rugăciunile Prea-slăvitei, Prea-lăudatei, Prea-blagoslovitei și Cu-Dar-Dăruitei, Prea-sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, ale Puterilor celor cerești și înțelegătoare, și ale tuturor Sfinților care din veac bine Ți-au plăcut Ție. Amin.Amin.Amin.

RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FOARTE UMILINCIOASĂ ŞI RUGĂTOARE.

   Rugăciunea Sfântului Anastasie Sinaitul - Deci cel ce în fiecare seară o zice pe dânsa cu umilință, de ar veni asupra lui înfricoșatul ceas al morții în noaptea aceasta, se izbăvește de muncă. cu mila lui Dumnezeu

   Îndurate şi Mult-Milostive Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu,
Cela ce ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintru care cel dintîi sunt eu,
 miluieşte-mă pe mine mai - nainte de sfârşitul meu.
Căci ştiu ce înfricoşat şi strajnic judeţ mă aşteaptă pe mine, înainte a toată zidirea,
când şi toate lucrurile mele cele necurate şi spurcate arătate se vor face.
Că neiertate cu adevărat şi nevrednice de iertăciune sunt, ca cele ce covârşesc cu mulţimea nisipul mării.
Pentru aceasta nici nu îndrăznesc, o, Stăpâne, a face cerere de iertarea lor.
Că mai mult decât toţi oamenii am greşit Ţie.
Mai mult decât curvarul curveşte am vieţuit.
Mai mult decât cel cu zece mii de talanţi dator Ţie m-am făcut.
Mai mult decât vameşul rău am vămuit.
Mai mult decât tâlharul pe sine-mi m-am omorât.
Mai mult decât curva eu, iubitorul de curvie, am curvit.
Mai mult decât ninivitenii fără de căinţă am greşit.
Mai mult decât Manassi fărădelegile mele au covârşit capul meu,
și ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine, și m-am chinuit, și m-am gârbovit până în sfârșit.
Că pe Duhul Tău cel Sfânt L-am mâhnit.
Că poruncile Tale nu le-am ascultat.
Că bogăția Ta am risipit-o.
Că Darul Tău am mânjit.
Că arvuna care mi-ai dat mie întru fărădelegi am cheltuit-o.
Că pe sufletul meu, lucrul cel cinstit după chipul Tău, l-am spurcat.
Că vremea pe care mi-ai dat-o mie spre pocăință, cu vrăjmașii Tăi împreună am viețuit-o.
Că nici o poruncă a Ta nu am păzit.
Că haina mea, cu care m-ai îmbrăcat, cu totul am întinat-o.
Că făclia dreptei socoteli am stins-o.
Că fața mea,pe care ai strălucit-o, întru păcate am făcut-o netrebnică.
Că ochii mei pe care i-ai luminat, de voie i-am orbit.
Că buzele mele,pe care de multe ori cu Dumnezeieștile Taine ale Tale le-ai sfințit,
cu cuvinte de rușine le-am spurcat.
Și știu că voi să stau cu adevărat înaintea înfricoșatului Tău scaun, ca un osândit, eu, prea-spurcatul.
Știu că atunci toate cele lucrate de mine se vor vădi, și nimic nu se va ascunde înaintea Ta.
Pentru aceasta mă rog Ție, Prea-Îndurate și Mult-Milostive, Iubitorule de oameni Doamne,
nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
Nu zic să nu mă cerți, căci cu neputință este aceasta din lucrurile mele, ci nu cu mânia Ta
 să mă mustri pe mine (Ps.6:1).
Voi dobândi aceasta de la Tine dacă nu cu mânia Ta, nici cu urgia Ta mă vei certa pe mine,
nici le vei arăta pe acestea înaintea Îngerilor și a oamenilor, spre rușinarea mea și ocara.
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
Dacă mânia vreunui împărat stricăcios nimenea nu o poate suferi, cu cât mai vârtos voi suferi eu,
 ticălosul,mânia Ta, a Domnului meu?
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți.
Știu tâlharul, că a cerut, și îndată a dobândit iertare de la Tine.
Știu curva, că din tot sufletul s-a apropiat, și s-a iertat.
Știu vameșul, că din adânc a suspinat, și s-a îndreptat.
Iară eu, prea-ticălosul, pe toți covârșindu-i cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăința,
pentru că nici am lacrimi cu întindere, nu am mărturisire curată și adevărată, nu am suspin din adâncul inimii,
nu am suflet curat, nu am dragoste după Dumnezeu, nu am sărăcie duhovnicească, nu am rugăciune neîncetată, nu am înfrânare de patimi în trup, nu am curățenie a gândurilor, nu am voință plăcută lui Dumnezeu. Deci cu care față, sau cu ce îndrăzneală voi cere iertare?
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
De multe ori, Stăpâne, m-am făgăduit să mă pocăiesc.
De multe ori în Biserică umilindu-mă, cad la Tine, dar afară ieșind, îndată mă poticnesc în păcate.
De câte ori m-ai miluit, iară eu Te-am mâniat!
De câte ori îndelung ai răbdat, iară eu nu m-am întors!
De câte ori m-ai ridicat, iară eu iarăși alunecându-mă am căzut!
De câte ori pe mine m-ai ascultat, iară eu pe Tine nu Te-am ascultat!
De câte ori m-ai dorit, iară eu nicidecum nu Ți-am slujit Ție!
De câte ori m-ai cinstit, iară eu nu Ți-am mulțumit!
De câte ori, ca un bun Părinte, pe mine, cela ce păcătuiam, m-ai rugat, și ca pe un fiu m-ai sărutat,
și brațele deschizându-mi-le mie, ai strigat ,, Scoală-te, nu te teme, stai, iarăși vino; nu te înfrunt,
nu Mă scârbesc, nu te lepăd, nu îngădui să fie împietrită zidirea Mea, fiul Meu, Chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mâinile Mele, și m-am îmbrăcat întru el, pentru care Mi-am vărsat Sângele.
Nu mă întorc dinspre oaia Mea cea cuvântătoare ce s-a pierdut, când vine către Mine, nu pot ca să nu îi dau bunul neam cel dintâi” nu pot ca să nu o număr cu cele nouăzeci și nouă de oi.
Că pentru aceasta, și numai pentru aceasta M-am pogorât pe pământ și am aprins făclia, adică Trupul Meu,
și am măturat casa, și am chemat pe prietenele, Puterile cerești, să ne veselim pentru aflarea ei.
Deci pe toate unele ca acestea, ca un Bun și iubitor de oameni mi le-ai dăruit mie, Stăpâne.
Iară eu, ticălosul, pe toate defăimându-le, în țară străină și depărtată a pierzării m-am dus.
Ci Tu, Prea-bunule, iarăși mă întoarce, și să nu Te iuțești asupra mea, ticălosul, Doamne, nici cu mânia Ta să mă mustri, Milostive, ci mai îngăduiește-mă încă, nu Te grăbi a mă tăia ca pe smochinul cel neroditor, nici nu porunci să mă secere mai-nainte de vreme din viața aceasta, ci dă-mi soroc al vieții, și mă povățuiește la pocăință, Doamne, și nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, Stăpâne, nici cu iuțimea Ta să mă cerți.
Miluiește-mă , Doamne, că neputicios sunt cu sufletul, neputicios sunt cu gândul, neputincios cu socoteala, neputincios cu voința.
Că a lipsit tăria mea, a lipsit vremea mea, au lipsit întru deșertăciune zilele mele toate, și sfârșitul a sosit.
Ci deschide, deschide, deschide mie, Doamne, celui ce cu nevrednicie bat, și nu-mi închide mie ușa milostivirii Tale. Că de vei închide Tu, cine îmi va deschide?
Nimenea altul, nimenea, fără numai Tu, Cel din fire  Milostiv și Îndurat.
Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt.
Pentru că m-a slăbit vrajmașul, și neputincios și zdrobit m-a făcut.
Iară cel neputincios și zdrobit nu poate să se scoale singur, nu poate să se vindece singur; cel zdrobit nu poate să-și ajute luiși. Deci miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt.
Vindecă-mă , Doamne, că s-au tulburat oasele mele, s-a tulburat și s-a zdrobit sufletul meu.
Deci cel zdrobit cu oasele nu poate să se scoale și să caute pe doctorul, nu poate să alerge și să scape de vrăjmașul.
Tu,dar,mă caută, Stăpâne, Cela ce ai venit să cauți oaia cea pierdută; Tu mă cercetează pe mine, cela ce am căzut în tâlhari; că nu pe jumătate mort, ci cu totul mort m-au lăsat.
Deci vindecă-mă, Doamne, că neputincios și putred m-a făcut vrăjmașul.
Iară cel neputincios și putred cu totul zace jos, cu totul este aruncat ca un stârv ticălos; numai cât cheamă pe Doctorul, numai cât strigă pe Izbăvitorul, numai cât caută împrejur cu ochii, când va veni și-l va cerceta pe el Cela ce vindecă pe cei zdrobiți cu inima și îndreptează pe cei surpați și mântuiește pe cei deznădăjduiți.
Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Tulburare trupească și sufletească m-a cuprins pe mine, Stăpâne, că în patimi trupești am căzut, că și trupul și sufletul batjocură dracilor l-am făcut.
Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, cele ce încheie omul cel din lăuntru.
Și care sunt acestea? Credința, înțelepciunea, nădejdea, dreptatea, înfrânarea, buna credință, blândețea, smerita cugetare și milostivirea. Aceste oase s-au zdrobit, Stăpâne. Ci vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Căci văd de aici că a sosit ceasul vieții mele, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Văd calea cea lungă și grea către cele de acolo, și pe mine că nu sunt gătit către dânsele, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd pe împrumutătorul că îmi cere, și nu pot să-i plătesc, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Văd pe scriitorul că îmi scutură zapisul meu și pe muncitori că scrâșnesc asupra mea, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd calea cea lungă și grea către cele de acolo, și pe mine că nu sunt gătit către dânsele, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Că tot cu totul m-am umplut de tulburare și de întunecare, și mă înfior și mă cutremur și mă înfricoșez și mi se rup cele din lăuntru, și nu știu ce să fac, sau cu ce față să văd pe Judecătorul meu!
 Mă întunec, mă tulbur, și nu mă pricep, mă necăjesc, și de-aici sufletul meu s-a tulburat foarte.
Miluiește-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte. Vicleanul nu încetează a mă supăra, vrăjmașii mei nu se depărtează de a mă lupta, războiul cel dintru mine al trupului mă aprinde totdeauna, gândurile cele viclene nicidecum nu se astâmpără.
Și Tu, Doamne, până când? Iată, vezi, Doamne, toate cele ale mele, că sunt nedumerite și ticăloase. Iată vezi împotrivirea cea asupra mea și războiul trupului și cuptorul patimilor și slăbiciunea puterii sufletului meu. Pentru aceasta, Doamne, până când nu Te milostivești? Până când nu izbândești? Până când nu grăbești? Până când nu cauți? Până când treci cu vederea? Doamne, întru mila Ta mântuiește-mă ; nu mă trece cu vederea pe mine, nevrednicul, pentru mila Ta. Că a Ta trecere cu vederea se face cădere a mea, Stăpâne.
Pentru aceasta, întoarce-Te, Doamne, izbăvește sufletul meu și mă mântuiește pentru mila Ta.
Ca un Îndurat miluiește-Mă. Ca un Milostiv îndură-Te. Ca un Iubitor de oameni mântuiește-mă.
Pentru mila Ta, iară nu pentru lucrurile mele, că sunt rele și viclene.
Nu pentru ostenelile mele, că sunt neputincios.
Nu pentru gândurile  sau cuvintele mele, că sunt spurcate și necurate, ci pentru mila Ta, Mult-milostive Doamne, mântuiește-mă.  Iară de voiești să Te  judeci cu mine, Stăpâne, eu mai întâi aduc asupra mea hotărârea, eu mărturisesc asupra mea că sunt vrednic de moarte. Deci mântuiește-mă pentru mila Ta.
La iubirea Ta de oameni scap, Prea-bunule.
Nu am ce să-Ți aduc  Ție vrednic.
Milostenie cer, să nu-mi ceri prețul ei.
Adu-ți aminte de cuvintele Tale, Doamne, că ,, se pleacă gândul omului cu de-adinsul spre cele rele și viclene din tinerețile lui” ( Facere 8:21 ); și: ,, omul deșertăciunii s-a asemănat, și zilele lui ca umbra trec” ( Ps.143:4); și: ,, nimenea nu este curat de întinăciune” ( Iov 14:4) ; și că ,, întru fărădelegi m-am zămislit, și în păcate m-a născut maica mea”(Ps.50:6). Că de vei lua aminte la fărădelegile noastre, nimenea nu va putea suferi, Doamne. Pentru aceea, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, pentru mila Ta,
 iară nu pentru lucrurile mele.
Că de vei milui pe cel vrednic, nu este nici un lucru minunat.
De vei mântui pe cel drept, nu este nici un lucru străin.
Mântuiește-mă pe mine, pentru mila Ta.
Peste mine fă minunată mila Ta, Doamne.
La mine arată milostivirea Ta, Stăpâne.
Spre mine mărește iubirea Ta de oameni, Sfinte.
Arată peste mine milele Tale cele dintru  început , Doamne, că pe cei drepți mântuiești, și pe cei păcătoși miluiești.
Să nu biruiască răutatea mea pe bunătatea Ta, Doamne, nici să intri la judecată cu robul Tău.
Că de vei voi să Te judeci cu mine, se va astupa gura mea, neavând ce să grăiască sau ce să răspundă.
Pentru aceea, să nu intri la judecată cu robul Tău, nici să cumpănești păcatele mele cu îngrozirea Ta,
 ci ,, întoarce fața Ta de către păcatele mele, și toate fărădelegile mele șterge-le” (Ps.50:10).
Și mă mântuiește, pentru mila Ta, Doamne.
Și mila Ta să-mi urmeze în toate zilele vieții mele(Ps.22:8).
Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, celui ce rău m-am abătut de la Tine, celui ce de-a pururea fug de la Tine și către păcat de-a pururea rău alerg.
Aceasta numai cer, și mă rog, și mă cuceresc: Mântuiește-mă pentru mila Ta.
Mântuiește-mă mai-nainte de a merge la județurile cele de acolo, sau mai vârtos - să zic adevărul - la muncile cele de acolo, unde nu este pocăință, nici mărturisire. ,, că în iad”, zice, ,, cine se va mărturisi Ție?”
Pentru aceea, mântuiește-mă pentru mila Ta, ,, că nu este întru moarte cela ce Te pomenește pe Tine, nici în iad cela ce se mărturisește”(Ps.6:5).
Că acolo nu este pocăință, nu este iertare celor ce aicea nu se pocăiesc, nici se mărturisesc.
Pentru aceea, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, care mă pocăiesc Ție și mă mărturisesc, pentru mila Ta, Doamne, iară nu pentru lucrurile mele.
Că Tu ai zis, Doamne:,, Căutați, și veți afla, bateți, și se va deschide vouă”(Mat.7:7); și: ,, Oricăte veți cere , crezând, veți lua” ( Mat.21:22). Pentru aceea, mântuiește-mă pentru mila Ta, Iubitorule de oameni, Stăpâne, ca și întru mine să se slăvească numele Tău cel prea-sfânt și prea-proslăvit, Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce pentru mine te-ai făcut ca mine.
Ca și eu împreună cu toți Sfinții numărându-mă, să Te slăvesc pe Tine , Iisuse Hristoase, Prea-bunule și iubitorule de oameni, Dumnezeul meu, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început , și cu Prea-sfântul, și Bunul, și De-viață-făcătorul Duhul Tău, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.