duminică, 13 ianuarie 2013
CUVÂNT PENTRU POCĂINȚĂ
Pentru care pricină oare omul întru toate lucrurile lui cele trupești se pleacă mai mult spre a se teme decât a nădăjdui, iară întru cele ale sufletului nădăjduiește mai mult decât se teme?
Aceasta socotesc că urmează fiindcă își iubește puțin mântuirea sa, de cum se cădea cu adevărat a priveghea, temându-se ca nu cumva va veni moartea în ceasul în care nu nădăjduiește, și îl va afla pe el nepocăit, pentru care are a se munci veșnic. Sunt mulți creștini care, după cum zice Iov, beau păcatul ca niște apă (Iov 15,16). Pentru că fiecare dintre dânșii, mai-nainte de a păcătui, cugetă și zice: Să păcătuiesc, și mă voi mărturisi, mă voi pocăi; iară după ce va păcătui și se va mărturisi, nu se mai grijește pentru păcat, căci zice: M-am mărturisit, m-am pocăit.
O, rău gând! De unde te-ai răsturnat să acoperi uscatul cu vicleșug! ( Sirah37:3).
O, prea-vătămătoare de suflet amăgire și mai-nainte prindere în minte ce acoperi pământul cu păcatele!
Din care adânc ai ieșit? Nu din altul, cu adevărat, decât din iad. Dar au nu se cade a te întoarce iarăși în iad, și a nu mai amăgi pe creștini ? Pentru aceea, noi vom vorovi în cuvântul acesta pentru primejdia acelora ce fără de frică păcătuiesc, și nu se grijesc a face o adevărată mărturisire și POCĂINȚĂ.
POCĂINȚA este inimă zdrobită și smerită.
POCĂINȚA este a părăsi pe cele mai dinainte și a se scârbi pentru dânsele.
POCĂINȚA este necăjire a pântecelui tare, și lovire a sufletului întru simțire puternică.
Nici una din faptele bune nu este mai înaltă decât POCĂINȚA. Că nici a se desăvârși nu poate lucrul ei vreodată. (Cuv.55).
POCĂINȚA este al doilea dar, și se naște în inmă din credință și din frică (Cuv.72). Pocăința este corabia, iară frica este cârmaciul ei. DRAGOSTEA este limanul cel Dumnezeiesc.
Pentru aceasta, iubiții mei întru HRISTOS frați, la pocăință, la pocăință, vă rog cu cuvântul acesta pe toți, mici și mari, sfințiți și lumeni, la pocăință să alergăm, în brațele pocăinței să scăpăm toți, toți, fără de a se lipsi cineva. Căci altă faptă bună nu poate a ne împăca cu Dumnezeu pe noi toți care odată am păcătuit, fără numai pocăința. Să glăsuim cu David și noi: ,, Veniți să ne închinăm, și să cădem la Dânsul, și să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi. Că El este Dumnezeul nostru, și noi norodul Lui, și oile mâinii Lui” (Ps.94:6). Să strigăm cu cei trei tineri către Dumnezeu: ,, Greșit-am și am făcut fărădelege de ne-am depărtat de la Tine, și am păcătuit întru toate, și poruncile Tale nu le-am ascultat, nici am păzit, nici am făcut după cum ne-ai poruncit nouă” ( Cântarea celor trei tineri, 5). Să se întoarcă fiecare din noi de la calea lui cea rea, precum s-au întors și Ninivitenii aceia, și atunci să strigăm și noi către Dumnezeu, precum au strigat și aceia: ,, Cine știe , dar de se va căi Dumnezeu și se va întoarce de la urgia mâniei Sale, și nu vom pieri?”(Iona 3:9). Și care din noi a greșit lui Dumnezeu după Sfântul Botez, acesta să nu înceteze noaptea și ziua de a striga cuvintele acelea umilincioase ce îl învață pe el propovăduitorul pocăinței și cel cu limba și cu inima de aur, Ioan, zicând: ,, Oricine după ce a luat Cerescul Botez, a păcătuit, la cer a păcătuit. Că cel ce mai -nainte de Botez păcătuiește , pe pământ păcătuiește. Că pământ ești, și în pământ vei merge(Fac.3:19), lui Adam s-a zis. Și oricare cu HRISTOS s-a îmbrăcat în Botez, nu mai este pământ, ci cer.
În ce chip cel pământesc, întru acest chip și cei pământești; și în ce chip cel ceresc, întru acest chip și cei cerești (I Cor.15:48). Deci oricare a păcătuit după Botez , la cer a păcătuit, pentru care să se apropie și să zică:
,, PĂRINTE, greșit-am la cer și înaintea TA, și nu sunt vrednic a mă chema fiul TĂU” (Luca 15:18). Pentru ce ? Spune pricina. Fiindcă inima mea cu Sângele lui Iisus stropită fiind, și cu chip de trandafir înflorită, cu dezmierdările am umplut-o de noroi; pe Tine Te-am întărâtat; DUHUL TĂU cel Sfânt l-am amărât; podoaba cea stălucită a credinței am întinat-o; sufletul meu cel slobozit prin Botez și albit cu lumina, întunecându-l cu păcatul, l-am făcut rob. Fă-mă ca pe unul din argații Tăi.”
Să ne sârguim, fraților, a câștiga în sufetul nostru cu deprindere și cu așezare în lăuntru adevărata pocăință și semnele adevăratei pocăințe.
Aceasta socotesc că urmează fiindcă își iubește puțin mântuirea sa, de cum se cădea cu adevărat a priveghea, temându-se ca nu cumva va veni moartea în ceasul în care nu nădăjduiește, și îl va afla pe el nepocăit, pentru care are a se munci veșnic. Sunt mulți creștini care, după cum zice Iov, beau păcatul ca niște apă (Iov 15,16). Pentru că fiecare dintre dânșii, mai-nainte de a păcătui, cugetă și zice: Să păcătuiesc, și mă voi mărturisi, mă voi pocăi; iară după ce va păcătui și se va mărturisi, nu se mai grijește pentru păcat, căci zice: M-am mărturisit, m-am pocăit.
O, rău gând! De unde te-ai răsturnat să acoperi uscatul cu vicleșug! ( Sirah37:3).
O, prea-vătămătoare de suflet amăgire și mai-nainte prindere în minte ce acoperi pământul cu păcatele!
Din care adânc ai ieșit? Nu din altul, cu adevărat, decât din iad. Dar au nu se cade a te întoarce iarăși în iad, și a nu mai amăgi pe creștini ? Pentru aceea, noi vom vorovi în cuvântul acesta pentru primejdia acelora ce fără de frică păcătuiesc, și nu se grijesc a face o adevărată mărturisire și POCĂINȚĂ.
POCĂINȚA este inimă zdrobită și smerită.
POCĂINȚA este a părăsi pe cele mai dinainte și a se scârbi pentru dânsele.
POCĂINȚA este necăjire a pântecelui tare, și lovire a sufletului întru simțire puternică.
Nici una din faptele bune nu este mai înaltă decât POCĂINȚA. Că nici a se desăvârși nu poate lucrul ei vreodată. (Cuv.55).
POCĂINȚA este al doilea dar, și se naște în inmă din credință și din frică (Cuv.72). Pocăința este corabia, iară frica este cârmaciul ei. DRAGOSTEA este limanul cel Dumnezeiesc.
Pentru aceasta, iubiții mei întru HRISTOS frați, la pocăință, la pocăință, vă rog cu cuvântul acesta pe toți, mici și mari, sfințiți și lumeni, la pocăință să alergăm, în brațele pocăinței să scăpăm toți, toți, fără de a se lipsi cineva. Căci altă faptă bună nu poate a ne împăca cu Dumnezeu pe noi toți care odată am păcătuit, fără numai pocăința. Să glăsuim cu David și noi: ,, Veniți să ne închinăm, și să cădem la Dânsul, și să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi. Că El este Dumnezeul nostru, și noi norodul Lui, și oile mâinii Lui” (Ps.94:6). Să strigăm cu cei trei tineri către Dumnezeu: ,, Greșit-am și am făcut fărădelege de ne-am depărtat de la Tine, și am păcătuit întru toate, și poruncile Tale nu le-am ascultat, nici am păzit, nici am făcut după cum ne-ai poruncit nouă” ( Cântarea celor trei tineri, 5). Să se întoarcă fiecare din noi de la calea lui cea rea, precum s-au întors și Ninivitenii aceia, și atunci să strigăm și noi către Dumnezeu, precum au strigat și aceia: ,, Cine știe , dar de se va căi Dumnezeu și se va întoarce de la urgia mâniei Sale, și nu vom pieri?”(Iona 3:9). Și care din noi a greșit lui Dumnezeu după Sfântul Botez, acesta să nu înceteze noaptea și ziua de a striga cuvintele acelea umilincioase ce îl învață pe el propovăduitorul pocăinței și cel cu limba și cu inima de aur, Ioan, zicând: ,, Oricine după ce a luat Cerescul Botez, a păcătuit, la cer a păcătuit. Că cel ce mai -nainte de Botez păcătuiește , pe pământ păcătuiește. Că pământ ești, și în pământ vei merge(Fac.3:19), lui Adam s-a zis. Și oricare cu HRISTOS s-a îmbrăcat în Botez, nu mai este pământ, ci cer.
În ce chip cel pământesc, întru acest chip și cei pământești; și în ce chip cel ceresc, întru acest chip și cei cerești (I Cor.15:48). Deci oricare a păcătuit după Botez , la cer a păcătuit, pentru care să se apropie și să zică:
,, PĂRINTE, greșit-am la cer și înaintea TA, și nu sunt vrednic a mă chema fiul TĂU” (Luca 15:18). Pentru ce ? Spune pricina. Fiindcă inima mea cu Sângele lui Iisus stropită fiind, și cu chip de trandafir înflorită, cu dezmierdările am umplut-o de noroi; pe Tine Te-am întărâtat; DUHUL TĂU cel Sfânt l-am amărât; podoaba cea stălucită a credinței am întinat-o; sufletul meu cel slobozit prin Botez și albit cu lumina, întunecându-l cu păcatul, l-am făcut rob. Fă-mă ca pe unul din argații Tăi.”
Să ne sârguim, fraților, a câștiga în sufetul nostru cu deprindere și cu așezare în lăuntru adevărata pocăință și semnele adevăratei pocăințe.
SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL
,, Semnul pocăinței celei cu de-amănuntul și adevărate este a ne socoti pe noi înșine vrednici de toate necazurile cele văzute și nevăzute care ni se întâmplă nouă, și de mai multe”(Cuv.5 pt.pocăință).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)