NAŞTEREA CEA DUPĂ TRUP A DOMNULUI ŞI MÂNTUITORULUI NOSTRU

            Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei ; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie!
             Fecioara, astăzi , pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera,Celui neapropiat, aduce,Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc.Că pentru noi S-a născut Prunc Tânăr,Dumnezeu cel mai înainte de veci.
              Cel ce mai înainte de luceafăr S-a născut din Tatăl fără de maică, astăzi pe pământ S-a întrupat din tine, fără tată. Pentru aceasta, steaua binevesteşte magilor ; iar Îngerii cu păstorii laudă naşterea ta cea mai presus de fire, ceea ce eşti plină de har.

                                                     DE SFÂNTA NAŞTERE
                                O, Soare al Dreptaţii                     Tu, Cel născut cu trupul,
                                Arată-mi raza Ta                           Ca om,la Betleem,
                                Şi dintru nesimţire,                         Călăuzeşte-mi paşii
                                Ridică viaţa mea!                           Spre veşnicul Eden!
                      
                                 Înviorează, Doamne,                     Învaţă-mă să caut
                                 Pe cel slăbănogit,                          Spre veşnicul senin,
                                 Uitând fărădelegea                        La care nu-i durere,
                                 Celui ce Ţi-a greşit!                      Nici scârbă, nici suspin!

                                 Ridică-mi, Doamne , gândul          Cu dragoste cerească
                                 Din veacul trecător                        Aprinde-mă mereu,
                                 Şi-mi potoleşte vântul,                   Stăpâne Milostive
                                 Scoţându-mă din nor!                    Şi Dumnezeul meu!
                                                            Pe Tronul Sfintei Slave
                                                            Cu trupul azi şezând,
                                                            Arată,Doamne, milă
                                                            Spre cei de pe pământ !
                                SFÂNTUL IOAN IACOB ROMÂNUL-HOZEVITUL

NASTEREA UNUI OM NOU

                                                   SFANTUL SIMEON NOUL TEOLOG

...Ca e mai bine sa fii pastorit frumos decât sa pastoresti pe cei ce nu vor aceasta; fiindca nici un câstig nu va avea cel ce se sârguieste sa-i mântuiasca pe altii, dar s-a pierdut pe sine însusi prin conducerea altora.

            […]Care lucru din doua e mai bun la Tine, care e bineplacut Tie, spune-mi, Iubitorule de oameni, Mântuitorule: A fi în griji pentru lucrurile (manastirii) si a purta de grija din plin de nevoile ei trupesti si a le apara pe toate în justitie cu dusmanie si lupta, sau a-mi pastra mintea si inima netulburate, a primi stralucirile harului Tau, a avea simtirile sufletului mereu sub fulgerarile lui, a vibra tainic la cuvintele dumnezeiesti, a le învata cu blândete pe acestea altora si a le învata si eu însumi, caci acela care vorbeste spune cele vorbite de el si pentru sine, si el cel dintâi trebuie sa le si faca. Deci dintre acestea doua, spune-mi, Dumnezeul si Plasmuitorul meu, care e mai bun, care e mai folositor, care îti este mai bineplacut si desavârsit si nu-l ascunde de mine, Atotindurate Cuvinte! — „Asculta ce ai întrebat, scrie ce auzi! Eu sunt Dumnezeu Cel mai-înainte fara de început, Eu sunt prin fire Stapân si Imparatul cerurilor si al celor subpamântene, iar toti si toate sunt robii mei chiar daca nu vor. Caci sunt Creatorul, Judecatorul si Stapânul a toate, sunt acum si voi fi în vecii vecilor, dar nu silesc vreodata pe nimeni care nu vrea, fiindca libera si de bunavoie vreau sa fie slujirea, sa se lucreze frica si sa Mi se arate iubirea de catre supusii Mei, pentru ca asa doresc sa fie robii tocmitii cu plata si prietenii Mei; dar pe ceilalti nu i-am cunoscut si n-am fost cunoscut de ei, de aceea copiii celui nedrept zic ca sunt aspru [In 10, 5], Ma numesc nemilostiv si nedrept. Deci cei ce Ma ocarasc si bârfesc, si care Ma defaima pe Mine, cum ti se vor supune sau cum te vor primi învatator? Spune-mi! Cum te vor socoti oare pastor lupii sau cum vor urma glasului tau fiind fiare salbatice? Iesi, fugi afara din mijlocul unora ca acestia, caci îti va fi de ajuns daca te vei mântui pe tine însuti! Iar daca ai mântui lumea, dar te vei pierde pe tine însuti, ce folos vei avea de la lumea mântuita prin tine? Nu vreau ca tu sa pastoresti pe cineva care nu vrea acest lucru. Uita-te si vezi ca si Eu am pazit acest lucru în lume: pentru cei ce vor sunt Pastor si Stapân, dar pentru ceilalti sunt prin fire Creator si Dumnezeu, dar nu sunt deloc Împarat, nu sunt deloc Capetenie a celor ce nu si-au luat crucea si nu Mi-au urmat Mie [Mt 16, 24], caci acestia sunt copii, robi si vase ale celui potrivnic. Vezi ce taine înfricosatoare! Vezi ce nesimtire! Uita-te si plânge pentru ei, daca e cu putinta, în tot ceasul! Caci daca, fiind ei chemati de la întuneric la lumina cea neînserata, de la moarte la viata, de la iad la cer, de la cele trecatoare si stricacioase la slava cea vesnica, se înfurie nebuneste împotriva învatatorului lor si urzesc împotriva Lui tot felul de uneltiri si prefera mai degraba sa moara decât sa lase întunericul si faptele întunericului si sa-Mi urmeze Mie, cum îi vei pastori, cum îi vei conduce, cum îi vei calauzi — spune-Mi! — pe cei care se napustesc spre foc, se alatura vrajmasului si fac cu râvna împreuna cu el cele potrivnice poruncilor Mele? Cum îi vei pastori ca pe niste oi [Ps 22, 1; In 10, 9]? cum îi vei duce — spune-Mi! — la pasunile poruncilor Mele, la apa voilor Mele, la muntii gânditi cu mintea ai contemplatiilor tainice, ai slavei negraite, prin care cei care o vad dispretuiesc slava de jos si nu-si mai aduc aminte de toate cele simtite si pe toate acestea le socotesc ca o umbra si ca un fum? Spune-Mi cum îl vei câstiga aparator al tau pe acuzatorul tau? cum îl vei convinge sa fie prietenul tau pe vrajmasul care se lupta cu tine? Caci prietenii devin usor dusmani atunci când gasesc un mic pretext, dar dusmanii pot cu greu deveni prieteni chiar daca le fac binefaceri si daruri din belsug, si nu tremura — o, nebunie ultima! — sa-i omoare fara mila si fara compatimire pe binefacatorii lor! Acestia sunt imitatorii lui Cain, acestia sunt mai rai decât Lameh, acestia sunt cei de un narav cu Saul, imitatorii evreilor si zelosii lui Iuda, mostenitori ai sugrumarii lui! Daca ai sa cauti sa-i calauzesti pe acestia, vezi unde vei ajunge! Caci ei nu se întorc acolo unde vrei tu, ci te silesc sa umbli pe calea lor si sa cazi primul în pierzanie înaintea lor si sa cobori mai jos în fundul iadului avându-i negresit urmatori tie pe ei. Daca însa nu vrei sa te asemeni acestora, sa te lasi dus de sfaturile lor ori sa fi partas la faptele lor cele rele [2 In 11], atunci vei avea razvratire, lupta si razboi neîmpacat. Ce ti se va întâmpla si ce vei câstiga de la ei? Asculta si-ti voi spune pe scurt: înainte de toate nu vei putea sa fi robul Meu, fiindca Eu nu vreau ca robul Meu sa sufere lupte. Vor avea o ura nestavilita împotriva ta si se vor porni pe fata si în ascuns spre omor împotriva ta, iar tu vei fi raspunzator de osânda lor; caci moartea ta nu va fi de folos celorlalti asa cum moartea Mea a fost viata lumii, ci te vei face pricina a osândirii lor si vei iesi fara îndraznire din viata. E mai bine, asadar, sa fii pastorit si sa nu pastoresti deloc pe unii ca acestia, ci mai degraba sa te îngrijesti de cele ale tale si sa te rogi pentru ei si pentru toti oamenii sa se întoarca si sa vina toti la cunoastere [1 Tim 2, 4], si sa-i înveti si catehizezi pe cei ce vor. Dar sa nu-i silesti sa faca cele pe care le înveti, ci spune-le si îndeamna-i sa faca cuvintele Mele pazindu-le ca pe unele care dau viata vesnica [In 5, 24]! Iar atunci când voi veni la judecata aceste cuvinte vor sta în picioare si-i vor judeca pe fiecare din acestia dupa vrednicia lor, iar tu vei ramâne cu totul lipsit de raspundere si neosândit, pentru ca n-ai ascuns argintul cuvintelor mele [Ps 11, 6; Mt 25, 18], ci cât l-ai primit l-ai dat tuturor. Acest lucru îmi este bineprimit, acest lucru este al apostolilor si ucenicilor Mei si ei l-au facut dupa poruncile Mele: sa Ma propovaduiasca Dumnezeu în toata lumea, sa învete voile si poruncile Mele si sa le lase în scris oamenilor. Asa lupta-te sa faci si sa înveti si tu, iar celor ce nu vor sa auda cuvintele Mele, spune-le cum am spus si eu celor ce Mi-au zis: «Aspru e cuvântul acesta, cine va putea sa-l asculte?» [In 6, 60], si carora le-am spus: «Daca nu vreti asa, duceti-va si fiecare sa faca cum vrea!», lasând totul pe seama puterii lor si pe seama libertatii lor sa aleaga moartea sau viata [Dt 30, 19]. Fiindca nimeni n-a ajuns vreodata bun fara sa fie ales liber aceasta, nici necredinciosul nu va fi credincios fara sa vrea aceasta, nici iubitorul lumii nu va fi vreodata iubitor de Dumnezeu, nici cel viclean nu-si va schimba gândul, nici nu va ajunge bun cu totul fara voie — caci nimeni n-a ajuns rau prin fire, ci cu intentie —; si tot asa cu intentie si socotinta va putea ajunge bun si virtuos din rau si viclean, daca vrea, dar daca nu vrea acest lucru nu va fi nicicum. Caci nimeni n-a realizat virtutea în lume fara sa vrea, nimeni nu se va mântui fara sa vrea aceasta. Nu cauta mai mult decât aceasta, sârguieste-te sa te mântuiesti pe tine însuti si pe cei ce te asculta, de vei gasi pe pamânt vreun om care sa aiba urechi sa te asculte [Mt 11, 15] si sa auda cuvintele tale!" […]

SCOPUL VIEŢII CREŞTINE

ÎNVĂŢĂTOR ŞI UCENIC

...Convorbirea monahului Serafim de Sarov cu  ucenicul au loc într-o poiană din pădure , la vreo opt kilometri de Mănăstirea Sarov.Acesta este decorul unde se va desfăşura convorbirea dintre un bătrîn care ani îndelungaţi a dus lupta duhovnicească împotriva puterilor întunericului şi un tânar , odinioară ţintuit la pat de o boală necruţătoare , iar acum pus pe picioare prin rugăciunile şi darurile de vindecător ale bătrânului călugăr.
Plămădit din întrebări privind sensul vieţii creştine, ucenicul avea să fie scribul fidel al cuvintelor pe care i-a fost dat să le audă. Prin el ,sfântul monah adresa un mesaj oamenilor , un mesaj în stare să schimbe inimile, să înteţească în ele flacăra Evangheliei, să transfigureze vieţile prin puterea Duhului Sfânt.
     Această comunicare învăţător-ucenic se întâlneste şi în Evanghelie, unde modelul desăvârşit al învăţătorului înţelept ne este dăruit în persoana lui Iisus Hristos,aşa cum vedem în întâlnirile cu Nicodim, cu Marta, cu Petru şi chiar în întâlnirea ultimă , cea de pe cruce, cu tâlharul cel bun. În toate aceste cazuri , ca şi în multe altele, ucenicii primesc cu evlavie cuvintele Învăţătorului din Nazaret, care le va îngădui să înainteze pe calea vieţii în Duhul.
    Ceea ce apropie demersul lui Serafim de cel al Învăţătorului Înţelepciunii evanghelice este preştiinţa - dumnezeiască în cazul lui Iisus, dată prin har în cazul bătrânului monah-, care le permite să cunoască negreşit mişcările sufleteşti ale oamenilor: ,, Domnul mi-a arătat, spune părintele Serafim, că încă din copilărie doreai să ştii care este scopul vieţii creştine şi că de multe ori ai pus acestă întrebare unor înalte feţe bisericeşti,,
      Părintele Serafim întelege bine întrebările care-l frământă pe ucenic , insatisfacţia lui în faţa acelui creştinism călduţ care-i era prezentat, întemeiat pe un cod etic banal -,, urmează poruncile, fă binele,, - pe o purtare călăuzită de un ritualism rece - ,, mergi la biserică, roagă-te la Dumnezeu ,, - totul încununat de sfatul derizoriu:,, Nu căuta mai presus de ceea ce îţi este dat să înţelegi . ,,
     Ce departe suntem de chemarea evanghelică la desăvârşire: Fiţi, dar,voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este(Mat.5,48);  sau la dragoste: Să vă iubiţi unul pe altul precum v-am iubit Eu (In15,12); sau la bucuria Veştii celei Bune : Cel ce crede în Mine , chiar dacă va muri, va trăi (In11,25)!
Ne gândim la Sfânta Tereza de la Lisieux : ,, Vreau să fiu sfântă,sfântă sau nimic.,,Este cu neputinţă să împiedici un suflet să se deschidă iubirii dumnezeieşti.
Întrebările care-l frământă pe ucenic în legătură cu scopul vieţii creştine , cu natura Duhului, cu mijloacele de a-l dobândi şi de a trăi în El , orice om poate-sau trebuie- să şi le pună la un anumit moment al vieţii sale.
Într-o societate hipertehnocratizată , unde se pot construi avioane supersonice, oamenii pierd sensul lucrurilor elementare, elanul vital care pune lumea în mişcare.
     Acest secret ni-l va dezvălui părintele Serafim. La întrebările ucenicului nu răspunde cu argumente teologice de ordin intelecual ,ci, el dezvăluie ochilor uluiţi ai tânărului realitatea unui om transfigurat de Duhul. A prinde în cuvinte conţinutul credinţei este o întreprindere dificilă, uneori mai presus de puterile omeneşti. Este însă  posibil ca, prin fapte, printr-o preschimbare lăuntrică, să arăţi că harul, dragostea divină sunt lucrătoare în om.
A DEZVĂLUI OMUL ÎN ADÂNCUL SĂU
     Cum se poate face această dezvăluire a dorinţelor unui om , a acestei lumi lăuntrice, unde se ţese pânza vieţii sale?
     Pentru Dumnezeu nimic nu este ascuns. Dumnezeu poate pătrunde înlăuntrul omului , ne spune Sfânta Scriptură, căci nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui(Evr.4,12-13). Duhul Sfânt lucrează , căci El cercetează tot, chiar şi adâncul omenesc. Dumnezeu face să iasă la suprafaţă feţe ascunse ale sufletului , pe care omul se teme să le vadă puse în lumină , pentru a nu fi purtat pe cărări primejdioase.
SCOPUL VIEŢII CREŞTINE
     Nimeni nu a dat tânărului definiţia acestui scop. Unii îi spuneau,, mergi la Biserică, roagă-te la Dumnezeu,urmează poruncile , fă binele. Iată scopul vieţii creştine,,...
    Dar nu aşa ar fi trebuit să-i răspundă. Rugăciunea , postul si celelalte bune rânduieli creştine, oricât de bune ar fi, nu constituie scopul vieţii creştine - chiar dacă sunt absolut necesare pentru a-l atinge. Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt . Postul, rugăciunea, milostenia si orice faptă bună săvârşită în numele lui Hristos nu sunt decât nişte mijloace,,
    În sânul creştinismului , mulţi credincioşi, asemenea fariseului, se mulţumesc cu o banală respectare a poruncilor, a rânduielilor, fără a pune suflet.Se instalează confortabil într-o monotonie căldicică, despre care Apocalipsa ne spune că Domnul o varsă din gura Sa (cf.Apoc.3,15) departe de acel foc pe care Iisus a venit să-l aducă pe pământ.
    Legea care, în Primul Legământ, a dat naştere unei mulţimi de proroci, de sfinţi, de drepţi, rămâne în vigoare în contextul Noului Legământ, fiind totodată împlinită.Poruncile şi interdicţiile sunt înlocuite cu chemări pline de bucurie, de îndemnuri stăruitoare care-l elibereză pe păcătos de condiţia sa nefericită: fericiţi cei ce plâng , că aceia se vor mângâia...Va trebui pusă în mişcare o libertate creatoare, al cărei pas iniţial este pocăinţa, căci Împărătia se apropie, ne spune Iisus.
   Când focul a coborât din cer peste Ierusalim în ziua Cincizecimii, Apostolul Petru a îndemnat poporul să săvârşească o prefacere  prin pocăinţă, o întoarcere a fiinţei, şi să dea naştere unei făpturi noi.Pocăinţa este lepădarea de satana şi alipirea de Hristos. Una e să spui că crezi în Dumnezeu şi alta să strigi, asemenea Apostolului Pavel: nu eu mai trăiesc , ci Hristos trăieşte în mine(Gal.2,20)
     Starețul vrea să-şi determine ucenicul să facă din Hristos Stăpânul vieţii sale , să se lase întru totul călăuzit de El. Centrarea pe Fiul lui Dumnezeu nu desfiinţează centrarea pe Duhul lui Dumnezeu, punându-l şi pe Acesta în centru vieţii sale.Aşadar nu se porneşte de la morală, cu preceptele de bine şi de rău, pentru a ajunge la Dumnezeu, ci mai întâi te înrădăcinezi în Dumnezeu Care este Binele absolut, pentru a-ţi călăuzi comportarea morală în viaţă.
   În condiţiile existenţei în lume , principiile etice sunt, desigur, indispensabile.Din punctul de vedere al lui Serafim, nu este vorba atât de a te supune unor reguli de nezdruncinat, ci mai curând de a pătrunde într-o nouă viaţă.Morala nu se întemeiază numai pe principii abstracte  - post, rugăciune, milostenie- oricât ar fi de importante, ci se sprijină pe o persoană vie, mereu gata să vină în ajutor cu facăra iubirii Sale: Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
    În zilele noastre , morala nu este prea bine privită.Actualitatea, filmele,cărţile arată în ce măsură poate fi batjocorită.Propunerea de a trăi împreună cu un Dumnezeu mereu gata să ierte şi să accepte şi Care a mers până la a muri din dragoste de oameni oferă posibilitatea de a ieşi din vechile făgaşe în care viaţa creştină, ca în jansenism sau în puritanism, se reduce la o înşiruire seacă de principii morale.
     ,, ... Şi bagă bine de seamă, tăicuţă, că doar o faptă bună făcută în numele lui Hristos aduce roadele Sfântului Duh. Tot binele care nu este făcut în numele lui Hristos nu va primi răsplată în veacul ce va să vie, iar aici nu aduce harul dumnezeiesc,,
              BUCURIA MEA! HRISTOS A ÎNVIAT!
                - SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV

URCUSUL SPRE IUBIRE

   ... Cand vorbim despre urcusul spre iubire, trebuie se precizam mai intai cateva lucrari in legatura cu porunca iubirii, de fapt cu iubirea insasi. Stim cu totii ca omul este creat astfel de Dumnezeu , incat sa aiba capacitate iubitoare; si o are. O are, dar nu o foloseste totdeauna cum ar trebui si mai ales in ceea ce priveste iubirea fata de vrajmasi, sunt intotdeauna, la cei mai multi oameni, multe ezitari. Sfantul Maxim Marturisitorul , in Filocalie, vol.2, are o scriere intitulata ,, Cele 400 de capete despre dragoste". Vorbeste deci despre iubire in 400 de capete. In aceasta scriere , ne spune ca dragostea este de trei feluri: dragostea dupa porunca,mai presus de fire; dragostea dupa fire;si dragostea impotriva firii.
   Poate fi dragoste mai presus de fire, adica respectand porunca lui Dumnezeu si, in cazul acesta, cel care iubeste nu face deosebire intre bun si rau, intre drept si nedrept, intre apropiat si departat,intre prieten si dusman, ci ii iubeste pe toti la fel, pentru ca asa vrea Dumnezeu si asa porunceste Dumnezeu.
   Este apoi o dragoste fireasca, asa cum iubesc parintii pe copii, copii pe parinti, prietenii intre ei si acesta este o dragoste de mijloc, binecuvantata de Dumnezeu.
   Si mai este si o dragoste impotriva firii si anume pe care o au oamenii patimasi pentru cei patimasi.
   Ce ne intereseaza pe noi acum este iubirea mai presus de fire, iubirea dupa porunca.Cum se poate ajunge ca cineva sa aiba iubirea dupa porunca lui Dumnezeu? Mai intai de toate, trebuie sa stim si sa nu uitam ca iubirea fata de Dumnezeu si iubirea fata de aproapele se implinesc prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu.Aceasta ne-o spune Domnul Hristos in cuvintele: ,, Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste (...) si-l voi iubi si Eu si Ma voi arata lui ( Ioan 14,21). Si mai departe : ,, Daca ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu si Tatal Meu il va iubi si vom veni la el si Ne vom face locas la el "(Ioan 14,23)
    Iubirea fata de Dumnezeu, fata de oameni , nu e ceva abstract, adica ceva care n-are o consistenta, ceva care n-are o manifestare, ci iubirea se manifesta in implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Il iubesc pe vrajmasul meu pentru ca asa imi porunceste Dumnezeu. Nu-l pot iubi, ma rog lui Dumnezeu ca sa-l pot iubi, ca sa pot face voia lui Dumnezeu, sa ma pot asemana cu Dumnezeu.Mantuitorul ne spune in Predica de pe Munte:
,, Ati auzit ce s-a zis celor de demult : sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau, iar Eu va zic voua: iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc, binecuvantati ce cei ce va blestema,rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc" si spune motivul : ,, Ca sa fiti fiii Tatalui vostru celui din ceruri- care ce face? - Care rasare soarele peste cei buni si peste cei rai, trimite ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti"; si dupa putin adauga : ,, Fiti, dar, voi desavarsiti precum Tatal vostru cel din ceruri, desavarsit este" ( Matei 5,48).
    Ce inseamna sa fii desavarsit? Inseamna sa fii perfect, sa urmaresti perfectiunea, perfectiunea religios-morala.Ce inseamna perfectiune? Inseamna deplinatate, adica un lucru il urmaresti in chip deplin. Adica sa faci lucrul cum trebuie facut, perfect, deplin, ca sa nu mai trebuiasca sa intervina cineva sa adauge ceva la ce ai facut tu , ca n-ai facut bine. Asta inseamna perfectiune.
    In ce consta perfectiunea, in ce consta desavarsirea? Raspunsul este simplu: in deplinatatea a tot ceea ce este pozitiv, a tot ceea ce este bun. Sa nu te gandesti niciodata ca ai facut destul, si ca aici trebuie sa te opresti.Insa nici sa nu fii nelinistit ca n-ai facut destul,nu in sensul acesta.
Sfantul Isaac Sirul spune ca desavarsirea nu are hotar. Deci, nu exista un punct in care sa zici: gata, aici s-a ajuns la desavarsire. N-are hotar. De ce ? Pentru ca desavarsirea noastra trebuie sa fie Desavarsirea Tatalui Ceresc. Asa a zis Dumnul Hristos : ,, Fiti dar, voi, desavarsiti, precum Tatal vostru cel din ceruri, desavarsit este".Poti sa ajungi la desavarsirea lui Dumnezeu? Noi zicem ca nu. Nu poti, dar o poti avea in vedere si sa o faci cat mai mult si sa te apropii cat mai mult de deplinatate, de desavarsirea lui Dumnezeu.Atunci, in ce consta desavarsirea, in principal? In doua lucruri: in iubire si in smerenie.Desavarsirea in iubire, pentru ca a zis Mantuitorul nostru sa iubim pe vrajasii nostri. Deci in iubire si in smerenie. Sfantul Isaac Sirul a fost intrebat:,, Ce este desavarsirea ? " si a raspuns: ,, DESAVARSIREA ESTE O PRAPASTIE DE SMERENIE"...
                                                      (Bucuriile Credintei- Parintele Teofil Paraian )

RUGACIUNE DE SEARA

    Cu de lacrimi gene ude, inalt ruga Domnului;
Sufletul pazeste-mi, Doamne, in tot ceasul somnului;
Ganduri ce ma tulbur, cu al Tau Duh infrange-le;
Trupului meu da-i odihna; racoreste-mi sangele;
Somn usor sa ma cuprinda, sa dorm lin ca florile,
Si cu inima curata sa ma scoale zorile;
Rugaciuni sa-nalt spre Tine si sa-Ti cant poruncile,
Precum canta ciocarlia peste toate luncile;
Sa pornesc la munca sfanta, cum pornesc albinele,
Sa pot umple ca si ele, fagurii cu binele,
Si sa Te slavesc pe Tine, de pe valea plangerii,
   Dumnezeule din slava, ce-L slavesc toti ingerii!

  RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI

   Prea Curata Maica, pururea Fecioara,
Sufletul din mine nu-l lasa sa moara,
Ci revarsa , Sfanta , peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!...
Ingeri imprejuru-mi fa sa se adune,
Sa-mi arate calea catre cele bune,
Sa-mi indrepte pasii pe cararea milei,
La-nceputul noptii, la inceputul zilei!...
Sa goneasca toate duhurile rele,
Ce pandesc in drumul vietuirii mele,
Bietului meu suflet sa-i dea viata noua,
Sa rasfranga cerul ca un bob de roua!...
Frant de umilinte, cu adanci suspine,
Sufletul la tine vine sa se-nchine:
Mila Ta din ceruri peste el coboara,
   Maica Preacurata, pururea Fecioara!
                Vasile Militaru

NEAMUL MEU ROMANESC

             Istoriei nationale nu apartine acela care va invinge
                  si va trai cu sacrificarea liniei vietii neamului ,
                  ci acela care,indiferent daca va invinge sau nu,
                    se va mentine pe aceasta linie a neamului.

Ce este neamul? Neamul este mama mea,tatal meu, fratele meu,sora mea,vecinul meu,satul meu,comuna mea,judetul meu si toti inaintasii nostri,cu mosii si cu stramosii lor ce se odihnesc in pamantul acesta si  tot cel ce vorbeste aceeasi limba,are aceeasi credinta si aceleasi idealuri.Acesta este neamul, nu e nici o notiune asa de periculoasa.Dar ateismul si masoneria de astazi se napustesc asupra acestor lucruri pentru ca vor sa distruga orice binefacere intre oameni: nici o solidaritate , nici o legatura si vin acum si-ti spun: Aaa,ca tu esti nationalist.Parca ar fi o dihanie nationalismul,cine stie ce ciudatenie de om ar fi...
Vedeti voi, cu cat se preseaza mai mult cu drepturile omului , cu atat nu le mai ai .
         Cel care lupta,chiar singur,pentru Dumnezeu si neamul sau ,pentru parintii , mosii si stramosii sai ca si pentru urmasi, nu va fi invins niciodata, chiar de va muri pentru cauza cea dreapta.Cateodata, pe aceasta linie a neamului se ridica numai indivizi izolati, parasiti de generatiile lor.In momentul acela,ei sunt neamul.Ei vorbesc in numele lui.Cu ei sunt milioanele de morti si de martiri ai trecutului si viata de maine a neamului.
          Neamul nostru n-a trait prin milioanele de robi care si-au pus gatul in jugul strainilor, ci  prin alesii sai, prin Horia,prin Avram Iancu,prin Tudor,prin Iancu Jianu,prin toti haiducii care, care, ,in fata jugului strain,violator de credinta si de tara, nu s-au supus,ci si-au pus flinta-n spate si s-au ridicat pe potecile muntilor , ducand cu ei icoanele din Biserica , onoarea si scanteia libertatii.
          Istoriei nationale nu apartine acela care va invinge si va trai cu sacrificarea liniei vietii neamului,ci acela care, indiferent daca va invinge sau nu, se va mentine pe aceasta linie a neamului.
          NEAMUL este legatura celor din trecut,prezent si viitor.Fiecare natiune este asezata de catre Dumnezeu si, cum i-a fost data.Ca de obicei, romanul a venit ceva mai la urma sa se planga la Sfantul Petru ca a ramas fara loc de asezare; si atunci Dumnezeu i-a dat gradina Sa cea mare , ca de aceea am fost si suntem o tara ravnita de toti.Putine tari au asemenea oameni si o asemenea structura de relief. Muntii acestia frumosi,cu pastoritul nostru mioritic,dealurile,campiile.Si ne-am obisnuit sa traim simplu, infratiti cu tot ce ne inconjoara , din frumusetea si din bogatia ei fireasca.Dar vremurile se schimba, vin ispitele,vin provocarile.Neam de pastori si de agricultori,romanul nu este facut sa invarta surubul in fabrica, sa indoaie metalele in ateliere.Profilul sau s-a deformat treptat, iar acum romanul nici agricultor, nici pastor, nici industrias,nici negustor,nici afacerist nu mai este.E mai degraba ca un om lepadat de soarta, ajuns bratul cel mai ieftin de munca, sluga pe la bogatii lumii, adeseori instrainat de sine si de ai lui, rob la straini.Vedeti, aici e problema, aici se pierde legatura de neam. Un neam trebuie sa existe intr-o continuitate , intr-o unitate, sa fie legat de o iubire , sa fie luminat de o credinta.Noi stam tot mai prost si cu traditia, si cu unitatea, si cu iubirea,si cu credinta. Ne paste uitarea, ne paste dihonia,ne paste sminteala, ne paste deznadejdea. De aceea , trebuie rugaciune multa , trebuie redescoperita cu adevarat viata intru Hristos, ca in EL e si unitate, si dragoste, si adevar.Altminteri- vai si de neamul acesta!

                                                               ,, Parintele Iustin Parvu ,,