,, IISUS a vorbit către toţi: dacă vrea cineva să vie după MINE, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie "( Luca 9,23 ).
Evanghelia de la Ziua Crucii ne-a adus înaintea ochilor Răstignirea lui IISUS. Din toată această catastrofală decădere omenească, descrisă cu deamănuntul, alegem numai un crâmpei.
După ce Pilat şi-a terminat cercetările asupra lui IISUS - ameninţat de larma din curte - a scris şi ,, vina " LUI pe cruce : ,, Iisus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor " - evreieşte, latineşte şi greceşte- ca să ştie toată lumea vina lui Iisus.
Şi poate că e ,,vina " pe care i-o va aduce toată ,, lumea " , până la sfârşitul lumii.
De atunci IIsus e singurul Împărat pe pământ care nu se mai pogoară de pe cruce, dar şi singurul Împărat care nu vorbeşte oamenilor de pe tron, ci de pe cruce.
Când Pilat a scris vina de ,, Împărat " a lui Iisus, fără să vrea a spus adevărul - fiindcă IISUS spre aceasta S-a născut. Decât că împărăţia lui Iisus nu e din lumea aceasta, deşartă, şi mereu cutremurată de nestatornicia omenească.
Împărăţia lui Iisus e Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţia sufletelor, Împărăţia conştiinţei, Împărăţia Adevărului.
Dar Pilat nu era omul la înălţimea adevărului, când a scris ce a scris. El a vrut numai să-şi bată joc de iudeii care l-au silit să răstignească un NEVINOVAT.
Stăpânirea romană, prin Pilat, voia să-L scape pe Iisus de ura iudeilor, dar conducerea lui Israel ameninţa pe Pilat că nu e prieten Cezarului dacă nu răstigneşte pe Iisus, Care S-a făcut pe sine Împărat!
Adică, după părerea lui Israel, e strict interzis de a exista deodată Iisus şi Cezarul. Şi o spuneau tocmai ei, care erau cei mai înverşunaţi vrăjmaşi ai Cezarului, încât nici pajura romană n-au admis-o pe zidurile Sinedriului din Ierusalim, şi Pilat a trebuit s-o ia de acolo, ca să nu iasă lucrurile cu vărsare de sânge.
De frica Împărăţiei lui Iisus, care nu avea nici de-o iotă loc în inimile lor, iudeii au fost în stare de cea mai mare falsitate sufletească cu putinţă: să-şi prefacă, într-o clipă, ura lor de moarte faţă de Cezarul în cea mai
,, sinceră " iubire şi supuşenie.
De fapt, era o făţărnicie fără pereche.
De aceea şi Pilat, care îi cunoştea, şi-a spălat mâinile de sângele lui Iisus peste destinul neamului acestuia, precum înşişi au cerut.
Şi de ce voiau iudeii să scape de Iisus, chiar şi cu preţul unui destin blestemat?
Fiindcă poporul se lua după Iisus şi ieşea din exploatarea în care-l ţinea Templul şi Sinedriul din Ierusalim.
Pentru iudeii aceştia religia ajunsese o afacere, un izvor de venit, o exploatare a păcatelor şi-a necazurilor. Conducătorii tâlhăreau poporul în numele Legii!
Dumnezeu avea deci drept să se supere şi să pună capăt acestei religii decăzute. De aceea Iisus i-a mustrat ca nimeni altul din profeţi, pentru că au făcut din TEMPLUL lui DUMNEZEU o peşteră de tâlhari.
De aceea şi iudeii L-au răstignit pe Iisus între doi tâlhari.
Aceasta e vina lui Iisus: că venea între oameni ca Împărat al adevărului, împotriva împărăţiei minciunii şi exploatării, pe care o iubea Israel.
Nemaivăzuta iubire de oameni a lui Iisus, pentru iudei era o pretenţie asupra omului, şi avea să o plătească cu crucea.
A plătit-o.
Dar iubirea de oameni nu a încetat nici pe cruce; ba dimpotrivă: de aci străluceşte cu mai mare putere peste toţi oamenii, chemând pe toţi răstigniţii vieţii la SINE.
Iisus e ÎMPĂRATUL, singurul în felul Lui, care nu de pe tron, ci de pe cruce aşteaptă pe oameni să vie la EL.
Şi care sunt ai LUI vin la EL.
Primul care a venit la Iisus cel răstignit a fost tâlharul.
Aceasta e de-o mare mângâiere între oameni, pentru că nimeni nu mai are dreptul să descurajeze.
Cu aceasta ne-am apropiat de situaţia voastră de pelerini la Ziua Crucii. Fiecare cu necazurile, păcatele şi beteşugurile voastre. Fiecare cu vina voastră.
Deosebirea, marea deosebire între noi şi Iisus e că Iisus n-avea vină, pe când noi toţi avem vină. Şi iarăşi: cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, IISUS, a primit crucea; n-a ocolit-o, nu S-a apărat de ea, n-a strigat nevinovăţia Sa, n-a ameninţat stăpânirea omenească ce-L răstignea, ci S-a purtat blând ca Mielul lui Dumnezeu cu cei ce-L răstigneau şi-L huleau după ce L-au răstignit.
Noi, dimpotrivă, căutăm pe toate cărările cum să scăpăm de cruce, cum să ne strigăm nevinovăţia, cum să ne ascundem păcatele, şi strigăm în gura mare ce cruce grea avem de dus în căsătorie, în serviciu, în obligaţii, în meserie, în viaţă. Ne numim creştini, dar ducem crucea târâiş, şi-am fi buni bucuroşi să scăpăm de ea.
Noi facem de ruşine CRUCEA lui HRISTOS, dar şi Crucea lui Hristos ne face de ruşine pe noi.
Căci, să fim drepţi cu noi şi cu Dumnezeu: nouă încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe cap, încă nu ne-a bătut nimeni piroane în mâini şi picioare şi încă nu şi-a bătut nimeni joc de noi cum şi-au bătut de Hristos.
Dar chiar acestea toate de le-am pătimi, trebuie să le răbdăm pentru mântuirea noastră, aşa cum le-a răbdat HRISTOS, tot pentru a noastră mântuire.
Nu e altă cale de mântuire, de ispăşire a păcatelor, decât calea CRUCII. Dacă ar fi fost, Dumnezeu ne-ar fi arătat-o pe aceea.
Prin Cruce, prin suferinţa unei răstigniri în viaţă, se intră în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi se intră cu atât mai sigur, cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă.
Deci cel care vrea să se mântuiască n-are pe nimeni de osândit pentru crucea pe care o duce. Cine s-a hotărât cu toată puterea sufletului său să vie la IISUS, răstignirea-l aşteaptă, dar acesta iubeşte din tot sufletul pe cei ce-l răstignesc. În necazuri se vede iubirea de Dumnezeu şi de oameni. În cuptorul suferinţei de tot felul se curăţeşte sufletul omenesc pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Şi suferinţa smereşte trufia omului şi-L face pe Dumnezeu prieten.
Aşa să vă tâlcuiţi crucea pe care o aveţi fiecare de dus.
În cruce Dumnezeu a ascuns o taină: taina mântuirii fiecăruia. Vai de acela care n-are o cruce de dus: acela n-are prin ce se mântui.
Şi intreresează mântuirea, primirea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu, şi nu ceea ce-i interesează atât pe oameni, cum să scape trupul de cruce.
Ia uitaţi-vă la voi, strâmbi, şchiopi, bolnavi, necăjiţi în tot felul; aflaţi că neajunsurile voastre au un preţ înaintea lui Dumnezeu, dacă le duceţi de acum înainte cu înţelesul de cruce.
Sfântul Apostol Pavel ne spune - întărind nădejdea oamenilor - că deşi trupul nostru din afară se prăpădeşte pe zi ce trece în tot felul de necazuri, Dumnezeu ne lucrează o locuinţă veşnică, nefăcută de mână, în care ne va primi şi o vom primi în schimb.
Căci după o Răstignire aşteptăm o Înviere!
Nu se termină totul cu mormântul!
Ăsta-i motivul pentru care încurajăm la răbdare şi mulţumiri în necazuri pe orice răstignit al vieţii.
Chiar dacă noi nu ne pricepem aşa de bine să desluşim taina suferinţei omeneşti, totuşi asigurăm, luând garanţie pe Cel răstignit, că multe sunt rosturile şi binecuvântate roadele ei ultime.
De încheiere, atragem aminte că greutatea crucii atârnă la noi de greutatea păcatelor făcute.
Păziţi-vă de păcate şi nu veţi avea atâta suferinţă de dus.
Că, mai la urma urmelor, umblarea după păcate atrage nu numai răstignirea noastră, ci şi răstignirea nedreaptă a lui IISUS.
Şi avem, mai presus de orice, interesul ca viaţa lui IISUS, Duhul lui IISUS, purtarea lui IISUS să se arate în viaţa noastră, că altfel nu semănăm cu EL.
De aceea ni s-a dat tuturor crucea, ca în aceasta să ne asemănăm cu IISUS.
Pentru ÎNVIERE, nu e un lucru mare!
14.09.1950
Evanghelia de la Ziua Crucii ne-a adus înaintea ochilor Răstignirea lui IISUS. Din toată această catastrofală decădere omenească, descrisă cu deamănuntul, alegem numai un crâmpei.
După ce Pilat şi-a terminat cercetările asupra lui IISUS - ameninţat de larma din curte - a scris şi ,, vina " LUI pe cruce : ,, Iisus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor " - evreieşte, latineşte şi greceşte- ca să ştie toată lumea vina lui Iisus.
Şi poate că e ,,vina " pe care i-o va aduce toată ,, lumea " , până la sfârşitul lumii.
De atunci IIsus e singurul Împărat pe pământ care nu se mai pogoară de pe cruce, dar şi singurul Împărat care nu vorbeşte oamenilor de pe tron, ci de pe cruce.
Când Pilat a scris vina de ,, Împărat " a lui Iisus, fără să vrea a spus adevărul - fiindcă IISUS spre aceasta S-a născut. Decât că împărăţia lui Iisus nu e din lumea aceasta, deşartă, şi mereu cutremurată de nestatornicia omenească.
Împărăţia lui Iisus e Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţia sufletelor, Împărăţia conştiinţei, Împărăţia Adevărului.
Dar Pilat nu era omul la înălţimea adevărului, când a scris ce a scris. El a vrut numai să-şi bată joc de iudeii care l-au silit să răstignească un NEVINOVAT.
Stăpânirea romană, prin Pilat, voia să-L scape pe Iisus de ura iudeilor, dar conducerea lui Israel ameninţa pe Pilat că nu e prieten Cezarului dacă nu răstigneşte pe Iisus, Care S-a făcut pe sine Împărat!
Adică, după părerea lui Israel, e strict interzis de a exista deodată Iisus şi Cezarul. Şi o spuneau tocmai ei, care erau cei mai înverşunaţi vrăjmaşi ai Cezarului, încât nici pajura romană n-au admis-o pe zidurile Sinedriului din Ierusalim, şi Pilat a trebuit s-o ia de acolo, ca să nu iasă lucrurile cu vărsare de sânge.
De frica Împărăţiei lui Iisus, care nu avea nici de-o iotă loc în inimile lor, iudeii au fost în stare de cea mai mare falsitate sufletească cu putinţă: să-şi prefacă, într-o clipă, ura lor de moarte faţă de Cezarul în cea mai
,, sinceră " iubire şi supuşenie.
De fapt, era o făţărnicie fără pereche.
De aceea şi Pilat, care îi cunoştea, şi-a spălat mâinile de sângele lui Iisus peste destinul neamului acestuia, precum înşişi au cerut.
Şi de ce voiau iudeii să scape de Iisus, chiar şi cu preţul unui destin blestemat?
Fiindcă poporul se lua după Iisus şi ieşea din exploatarea în care-l ţinea Templul şi Sinedriul din Ierusalim.
Pentru iudeii aceştia religia ajunsese o afacere, un izvor de venit, o exploatare a păcatelor şi-a necazurilor. Conducătorii tâlhăreau poporul în numele Legii!
Dumnezeu avea deci drept să se supere şi să pună capăt acestei religii decăzute. De aceea Iisus i-a mustrat ca nimeni altul din profeţi, pentru că au făcut din TEMPLUL lui DUMNEZEU o peşteră de tâlhari.
De aceea şi iudeii L-au răstignit pe Iisus între doi tâlhari.
Aceasta e vina lui Iisus: că venea între oameni ca Împărat al adevărului, împotriva împărăţiei minciunii şi exploatării, pe care o iubea Israel.
Nemaivăzuta iubire de oameni a lui Iisus, pentru iudei era o pretenţie asupra omului, şi avea să o plătească cu crucea.
A plătit-o.
Dar iubirea de oameni nu a încetat nici pe cruce; ba dimpotrivă: de aci străluceşte cu mai mare putere peste toţi oamenii, chemând pe toţi răstigniţii vieţii la SINE.
Iisus e ÎMPĂRATUL, singurul în felul Lui, care nu de pe tron, ci de pe cruce aşteaptă pe oameni să vie la EL.
Şi care sunt ai LUI vin la EL.
Primul care a venit la Iisus cel răstignit a fost tâlharul.
Aceasta e de-o mare mângâiere între oameni, pentru că nimeni nu mai are dreptul să descurajeze.
Cu aceasta ne-am apropiat de situaţia voastră de pelerini la Ziua Crucii. Fiecare cu necazurile, păcatele şi beteşugurile voastre. Fiecare cu vina voastră.
Deosebirea, marea deosebire între noi şi Iisus e că Iisus n-avea vină, pe când noi toţi avem vină. Şi iarăşi: cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, IISUS, a primit crucea; n-a ocolit-o, nu S-a apărat de ea, n-a strigat nevinovăţia Sa, n-a ameninţat stăpânirea omenească ce-L răstignea, ci S-a purtat blând ca Mielul lui Dumnezeu cu cei ce-L răstigneau şi-L huleau după ce L-au răstignit.
Noi, dimpotrivă, căutăm pe toate cărările cum să scăpăm de cruce, cum să ne strigăm nevinovăţia, cum să ne ascundem păcatele, şi strigăm în gura mare ce cruce grea avem de dus în căsătorie, în serviciu, în obligaţii, în meserie, în viaţă. Ne numim creştini, dar ducem crucea târâiş, şi-am fi buni bucuroşi să scăpăm de ea.
Noi facem de ruşine CRUCEA lui HRISTOS, dar şi Crucea lui Hristos ne face de ruşine pe noi.
Căci, să fim drepţi cu noi şi cu Dumnezeu: nouă încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe cap, încă nu ne-a bătut nimeni piroane în mâini şi picioare şi încă nu şi-a bătut nimeni joc de noi cum şi-au bătut de Hristos.
Dar chiar acestea toate de le-am pătimi, trebuie să le răbdăm pentru mântuirea noastră, aşa cum le-a răbdat HRISTOS, tot pentru a noastră mântuire.
Nu e altă cale de mântuire, de ispăşire a păcatelor, decât calea CRUCII. Dacă ar fi fost, Dumnezeu ne-ar fi arătat-o pe aceea.
Prin Cruce, prin suferinţa unei răstigniri în viaţă, se intră în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi se intră cu atât mai sigur, cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă.
Deci cel care vrea să se mântuiască n-are pe nimeni de osândit pentru crucea pe care o duce. Cine s-a hotărât cu toată puterea sufletului său să vie la IISUS, răstignirea-l aşteaptă, dar acesta iubeşte din tot sufletul pe cei ce-l răstignesc. În necazuri se vede iubirea de Dumnezeu şi de oameni. În cuptorul suferinţei de tot felul se curăţeşte sufletul omenesc pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Şi suferinţa smereşte trufia omului şi-L face pe Dumnezeu prieten.
Aşa să vă tâlcuiţi crucea pe care o aveţi fiecare de dus.
În cruce Dumnezeu a ascuns o taină: taina mântuirii fiecăruia. Vai de acela care n-are o cruce de dus: acela n-are prin ce se mântui.
Şi intreresează mântuirea, primirea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu, şi nu ceea ce-i interesează atât pe oameni, cum să scape trupul de cruce.
Ia uitaţi-vă la voi, strâmbi, şchiopi, bolnavi, necăjiţi în tot felul; aflaţi că neajunsurile voastre au un preţ înaintea lui Dumnezeu, dacă le duceţi de acum înainte cu înţelesul de cruce.
Sfântul Apostol Pavel ne spune - întărind nădejdea oamenilor - că deşi trupul nostru din afară se prăpădeşte pe zi ce trece în tot felul de necazuri, Dumnezeu ne lucrează o locuinţă veşnică, nefăcută de mână, în care ne va primi şi o vom primi în schimb.
Căci după o Răstignire aşteptăm o Înviere!
Nu se termină totul cu mormântul!
Chiar dacă noi nu ne pricepem aşa de bine să desluşim taina suferinţei omeneşti, totuşi asigurăm, luând garanţie pe Cel răstignit, că multe sunt rosturile şi binecuvântate roadele ei ultime.
De încheiere, atragem aminte că greutatea crucii atârnă la noi de greutatea păcatelor făcute.
Păziţi-vă de păcate şi nu veţi avea atâta suferinţă de dus.
Că, mai la urma urmelor, umblarea după păcate atrage nu numai răstignirea noastră, ci şi răstignirea nedreaptă a lui IISUS.
Şi avem, mai presus de orice, interesul ca viaţa lui IISUS, Duhul lui IISUS, purtarea lui IISUS să se arate în viaţa noastră, că altfel nu semănăm cu EL.
De aceea ni s-a dat tuturor crucea, ca în aceasta să ne asemănăm cu IISUS.
Pentru ÎNVIERE, nu e un lucru mare!
14.09.1950
