Staretul se misca intr-un alt spatiu duhovnicesc. Punea in valoare intr-un mod diferit faptele sale. Pentru ceilalti gasea totdeauna circumstante atenuante, dar pe sine insusi se judeca aspru. Spunea: ,, Semnul adevaratei vieti duhovnicesti este marea asprime fata de sine si multa ingaduinta fata de altii." Facea o lucrare duhovniceasca fina asupra lui insusi, se pocaia, se spovedea si facea nevointe mari cu multa marime de suflet, incercand astfel sa-i urmeze pe sfinti. ,, Atunci cand sfintii spuneau ca sunt pacatosi, o credeau, pentru ca ochii lor duhovnicesti devenisera microscoape duhovnicesti si vedeau chiar si cele mai mici greseli ale lor ca fiind foarte mari."
Cel care il auzea pe Staret vorbind despre sine ar fi crezut ca este un mare pacatos. Traia intens pocainta, dar inauntrul sau simtea mangaiere si bucurie. Acestea erau atat de mari incat se revarsau si in afara sa.
Pocainta lui era fierbinte, de aceea simtea nevoia sa se spovedeasca des...
Pentru a-si spori pocainta, citea Canonul cel Mare, pe care il invatase pe de rost. De asemenea ii placea si il ajuta in lucrarea pocaintei rugaciunea lui Manase. O spunea cu multa zdrobire si smerenie, aruncandu-se pe sine jos si facande-se una cu pamantul...
Altadata un cleric ce vizita Sfantul Munte se afla la Manastirea Stavronikita, la o priveghere. A fost impresionat de monahul ce statea in strana de alaturi si care, pe toata durata privegherii, a plans. Incerca sa nu fie observat , dar nu reusea. Cand a intrebat cine era acel monah, a aflat ca era Parintele Paisie.
Despre lacrimi Staretul spunea: ,, Exista multe feluri de lacrimi, dar cele de pocainta sunt cele de la Dumnezeu, deoarece curata pacatele si au rasplata duhovniceasca, dar istovesc trupul. Exista si lacrimi tainice, care nu se vad. De multe ori un suspin valoreaza mai mult decat o cana sau o galeata de lacrimi."
Candva a venit la Staret un monah batran din pustie ca sa vada daca cele pe care le auzise despre el erau adevarate. Prin intrebarile pe care i le punea incerca sa afle la ce masura duhovniceasca ajunsese Staretul. ,, Trei ore mi-a tinut teorie. Citise despre rugacinea mintii tot ce aparuse. Spunea:
- In aceasta stare se intampla aceasta, la aceasta masura duhovniceasca vine aceasta. Tu in ce stare ( duhovniceasca) te afli?
- In ce satre? In niciuna.
- Si ce faci acolo, la coliba?
- Ce fac acolo? Cer de la DUMNEZEU sa ma cunosc pe mine insumi. Daca ma cunosc pe mine insumi, voi avea pocainta. Daca vine pocainta, vine smerenia, iar apoi harul. De aceea cer pocainta, pocainta, pocainta. Apoi Dumnezeu trimite harul Sau."
