PĂRINTELE ARSENIE BOCA DESPRE PORUNCA: CREŞTEŢI ŞI VĂ ÎNMULŢIŢI
Trebuiau să crească spiritual și apoi să se înmulțească. Ori ei ce-au făcut?
Neascultând porunca de-a nu mânca din toti pomii - că numai prin nevoința ascultării de o poruncă creștem spiritual - au mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului - s-au cunoscut unul pe altul că-s goi, și, primul rezultat, un criminal ( Cain ).
Era ca și porunca înmulțirii, dar nimeni nu știe clar cum ar fi fost aceea în virtutea ascultării desăvârșite de-a se feri de ,,cunoaștere ”.
Poate că instinctul înmulțirii, sădit ca lege, urca și el la alte valori și nivele, care n-ar fi afectat nemurirea.
O analiză de biologie nu strică: glandele endocrine din specific constrâng, oarecum, partenerii erotizând prin hormoni scoarța cerebrală spre împlinirea legii înmulțirii.
Când însă omul nu-și pune nici o frână,nici o răspundere în cale - nici o creștere spirituală - atunci urmează numai o lege a firii sale fizice- la nivelul dobitoacelor.(,, Omul în cinste - de fiu al lui Dumnezeu - fiind, alăturatu-s-a dobitoacelor și s-a asemănat lor” Psalmul 48,21). Când însă dă dovadă de capacitatea înfrânării, a răspunderii, a stăpânirii de sine, erotizarea scoarței cerebrale ridică omul de la instinctul orb la iubirea conștientă, de la animal la om.
Roadele acestei iubiri - chiar în condițiile pierderii nemuririi- nu mai sunt criminalii.
Cum ar fi arătat oamenii în starea de ascultători de Dumnezeu, o arată Enoh și Ilie, răpiți cu trupul de pe pământ. Maria Egipteanca, care după pocăință mergea pe apă, își cunoștea data morții cu un an înainte.
Legea gravității a biruit-o și sfântul Serafim mergând prin aer, răpit de rugăciune. Semn că puterea Duhului care se purta pe deasupra apelor la creație, cu care mergea și Iisus pe valurile înfuriate de furtună și care S-a făcut nevăzut cu trupul din ochii celor ce voiau să-L omoare înainte de vreme, aduc și trupul fizic în stări care nouă ne sunt necunoscute, dar pe care le gândim laolaltă cu nostalgia Paradisului. Le vom dobândi însă, după învierea ce-a de obște, cand se va face rânduiala definitivă cu omul și cu toți factorii care-l prezintă așa cum e, în modul de acum al existenței.
,, CÂND SE VOR DESFRÂNA NU SE VOR ÎNMULȚI ”
(Osea 4,10)
E prima măsură împotriva acestei patimi. ,, Dumnezeu e mult milostiv și îndelung răbdător dar nepedepsit nimic nu lasă.” ( Naum 1,3).
Atotprezența lui Dumnezeu e activă la toate nivelele creației sub primele două moduri:
1) ca judecată și
2) ca Har ( sau dar).
Deci cum se mișcă libertatea și stăpânirea de sine a omului îi revine fie osândă, fie dar.
Noi, toți suntem asistați de Cel Atotprezent și notați într-un flux continuu în mai multe locuri. Un loc e ,, Cartea Vieții ” , altul e codul nostru genetic, factorul nostru ereditar.,, Pedepsesc vina părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam” ( Exod 20,5).
Al cincilea neam nu mai e pomenit fiindcă neamul aceluia pedepsit s-a stins.
Situația pe teren se petrece în chipul următor: Taina nunții e dată omului de Dumnezeu de la creație, dar prima pereche s-a grăbit la sfatul și ispita unui
,, șarpe”. Prima pereche trebuia întâi să crească și sufletește până la capacitatea de a-și putea stăpânii instinctul, dar, grăbindu-se, instinctul a ajuns el să conducă mintea și să scoată omul de sub ascultarea lui Dumnezeu, care ar fi întărit libertatea și conducerea conștientă a acestui instinct cu rostul exact al lui, după destinul care i-l dase Dumnezeu.
Această grabă și neascultare a primei perechi e păcatul strămoșesc, și aceasta s-a înscris în factorul ereditar al omului. Această deviere a fost și cauza potopului. Dar potopul n-a fost totuși leacul păcatului strămoșesc. Atunci a zis Dumnezeu , că-I pare rău că a făcut pe om
(Facere 6,6).
Putea să le șteargă cu totul urma de pe pământ dar, avea o făgăduință primilor păcătoși, când i-a scos din starea de rai în lumea aceasta de necazuri, că le va trimite un Mântuitor care să-i izbăvească de sub tirania celui care i-a robit păcatului. Le-a trimis pe IISUS HRISTOS. Dar îi izbăvește numai dacă-L iubesc pe EL mai mult decât lumea și mai mult decât se iubesc pe sine și viața asta în condițiile patimilor cu care s-au obișnuit și li se pare viața normală și naturală.
E o greutate: instinctul se prezintă mai devreme decât mintea. Și numaidecât mai vine o greutate: patimile cer ele libertate și întâietate.
Așa se explică știri ce ne vin de necrezut. Intr-o școala mixtă, undeva, se înregistrează 12 fete sub 14 ani însărcinate. Au fost eliminate din școală. Cum de se poate așa ceva?
Instinctul, când se declanșează, are o substanță endocrină care erotizează scoarța cerebrală în așa măsură, încât funcția gândirii e învăluită total și respectivul(a) nu mai vede decât împlinirea patimei. Nu mai ascultă de nimeni, nici de Dumnezeu, decum de părinți, ba mai mult se leapădă și de credință (deși până aci erau cuminți, ascultători și credincioși), acum răbufnesc în comportări de necrezut de ostilitate și răutate. Își bat părinții, băiatul își scuipă mama în obraz... Se întâmplă și cazul contrar: părintele își ucide fata, că școlăriță fiind, se pretează la regim de bordel public. Se întâmplă și sinucideri. Fuga de acasă e figura cea mai moderată. Înhăitarea cu ,, îngerii ” căzuți se numește prietenie. Metoda aceasta amână căsătoria. Sarcinile provenite sunt lepădate sau ucise cu diferite otravuri, care dăunează toată viața sănătății, chiar după o pocăință și coretare a vieții. Așa se instalează sterilitatea și așa provin copii infirmi, monștri, surdo-muți, orbi și alți declasați în fel și chip.
- De unde provine pacostea precocității sexuale?
- De la abuzul la care se pretează căsniciile ,, creștinilor cu numele ” . Că nici o viețuitoare din cele cunoscute de noi nu face acest abuz peste sarcină. Și impresia acestui abuz ( întrucât e inutil) simțit de mamă, se imprimă ca latență, ca predispoziție, ca grabă la aceleași senzații, la care a fost supusă mama în vremea sarcinei cu respectivii precoci. Și se mai însemnează ca vină și înclinație accentuată și în genele cromozomilor xx și xy ai embrionului și fetusului respectiv. Iar când ajunge la oarecare maturizare și declanșare, latența trece violent la actualizare, chiar săvârșind viol și crimă.
Necazul e ispășire și plată. Toate legile tuturor oamenilr au stabilit o ,,socializare” chiar o ,,încreștinare” a acestei forțe oarbe a naturii omenești. Iar abaterile și graba violentă au fost aspru pedepsite de toate legile tuturor neamurilor.
Urmări:
- Lepădarea Domnului Hristos.
- Dărâmarea definitivă a Templului din Ierusalim.
- Împrăștierea poporului în toată lumea.
Urmarea pentru celelalte neamuri:
- Războaiele, până la cel din urmă între supraputeri, război capabil să pustiiască definitiv pământul de oameni.
- Scăderea credinței până la ateism, fenomen numit de BIBILIE ,, nebunie”.
- Venirea zilei Judecății din urmă prin foc. Așa cum scrie locul din cartea Isaiei proorocul ,, Duhul Domnului peste Mine ca să vestesc anul de milostivire a Domnului, robitor dezlegare etc. (Isaia 61,1-3; Luca 4,18-19), oprind citirea la ,, ziua urgiei” , care va fi la A Doua Venire, prin aprinderea și disocierea elementelor chimice, ,, de istov ” , cum scrie sfântul apostol Petru de trei ori ( II Petru 3,10-12).
FENOMENUL necredinței începe cu frecvența desfrânării ,, creștinilor cu numele ”(cum scrie sfântul Pavel ). Că de la creștinii slabi încep toate relele istoriei omului.
Dar până atunci fiecare trage niște urmări personale, ale acelei neascultări străvechi.
Chiar credința li se strâmbă, frâna către păcat slăbește, iar păcatele făcute atrag automat ispășirile ( necazurile specifice fiecărei căderi și decăderi).
Mai mult: li se strâmbă înțelesul noțiunii despre bine și rău, în sensul că binele ar fi plăcerea, iar răul ar fi durerea și necazul. Cînd această strâmbare se instalează în minte, biata minte deschide poarta tuturor păcatelor, care se prezintă cu făgăduința și ambalajul mincinos al binelui sau al naturalului.
De aci urmează o îngustare a minții numai către avantaje de acestea mincinoase ale vieții trecătoare de acum și de aici. Cei ce nu s-ar lăsa în această îngustare se trezesc rătăcind cu mintea în doctrine orientaliste, care nu au nici o responsabilitate, nici Judecata din urmă, nici o viață veșnică, ci o dispariție într-un neant numit Nirvana. E o fugă ,, inteligentă ” de răspundere și de pedeapsă veșnică. Chiar bunătatea lui Dumnezeu e adusă ,,argument” împotriva eternității iadului. Origen a fost unul care a gândit așa, dar a fost pedepsit de Biserică și de Sinoadele ecumenice pentru ideea ,,apocatastazei tuturora ( și a dracilor )” .
Alții ,,găsesc” alte soluții , că nici suflet n-ar fi. Sunt atâtea filosofii și psihologii fără suflet și fără Dumnezeu. Iar oamenilor li s-a imprimat genetic panta declinului mintal și al robiei la diferite patimi, până la măsura de a nu mai înțelege ce e păcatul și ce este mântuirea.
În continuare ajung la cea mai primejdioasă ,, liniște” a nepăsării și a nu-i mai interesa problema sufletului și a mântuirii.
Și e primejdioasă temnița în care te simți ,,bine” (Iorga).
Trebuiau să crească spiritual și apoi să se înmulțească. Ori ei ce-au făcut?
Neascultând porunca de-a nu mânca din toti pomii - că numai prin nevoința ascultării de o poruncă creștem spiritual - au mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului - s-au cunoscut unul pe altul că-s goi, și, primul rezultat, un criminal ( Cain ).
Era ca și porunca înmulțirii, dar nimeni nu știe clar cum ar fi fost aceea în virtutea ascultării desăvârșite de-a se feri de ,,cunoaștere ”.
Poate că instinctul înmulțirii, sădit ca lege, urca și el la alte valori și nivele, care n-ar fi afectat nemurirea.
O analiză de biologie nu strică: glandele endocrine din specific constrâng, oarecum, partenerii erotizând prin hormoni scoarța cerebrală spre împlinirea legii înmulțirii.
Când însă omul nu-și pune nici o frână,nici o răspundere în cale - nici o creștere spirituală - atunci urmează numai o lege a firii sale fizice- la nivelul dobitoacelor.(,, Omul în cinste - de fiu al lui Dumnezeu - fiind, alăturatu-s-a dobitoacelor și s-a asemănat lor” Psalmul 48,21). Când însă dă dovadă de capacitatea înfrânării, a răspunderii, a stăpânirii de sine, erotizarea scoarței cerebrale ridică omul de la instinctul orb la iubirea conștientă, de la animal la om.
Roadele acestei iubiri - chiar în condițiile pierderii nemuririi- nu mai sunt criminalii.
Cum ar fi arătat oamenii în starea de ascultători de Dumnezeu, o arată Enoh și Ilie, răpiți cu trupul de pe pământ. Maria Egipteanca, care după pocăință mergea pe apă, își cunoștea data morții cu un an înainte.
Legea gravității a biruit-o și sfântul Serafim mergând prin aer, răpit de rugăciune. Semn că puterea Duhului care se purta pe deasupra apelor la creație, cu care mergea și Iisus pe valurile înfuriate de furtună și care S-a făcut nevăzut cu trupul din ochii celor ce voiau să-L omoare înainte de vreme, aduc și trupul fizic în stări care nouă ne sunt necunoscute, dar pe care le gândim laolaltă cu nostalgia Paradisului. Le vom dobândi însă, după învierea ce-a de obște, cand se va face rânduiala definitivă cu omul și cu toți factorii care-l prezintă așa cum e, în modul de acum al existenței.
,, CÂND SE VOR DESFRÂNA NU SE VOR ÎNMULȚI ”
(Osea 4,10)
E prima măsură împotriva acestei patimi. ,, Dumnezeu e mult milostiv și îndelung răbdător dar nepedepsit nimic nu lasă.” ( Naum 1,3).
Atotprezența lui Dumnezeu e activă la toate nivelele creației sub primele două moduri:
1) ca judecată și
2) ca Har ( sau dar).
Deci cum se mișcă libertatea și stăpânirea de sine a omului îi revine fie osândă, fie dar.
Noi, toți suntem asistați de Cel Atotprezent și notați într-un flux continuu în mai multe locuri. Un loc e ,, Cartea Vieții ” , altul e codul nostru genetic, factorul nostru ereditar.,, Pedepsesc vina părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam” ( Exod 20,5).
Al cincilea neam nu mai e pomenit fiindcă neamul aceluia pedepsit s-a stins.
Situația pe teren se petrece în chipul următor: Taina nunții e dată omului de Dumnezeu de la creație, dar prima pereche s-a grăbit la sfatul și ispita unui ,, șarpe”. Prima pereche trebuia întâi să crească și sufletește până la capacitatea de a-și putea stăpânii instinctul, dar, grăbindu-se, instinctul a ajuns el să conducă mintea și să scoată omul de sub ascultarea lui Dumnezeu, care ar fi întărit libertatea și conducerea conștientă a acestui instinct cu rostul exact al lui, după destinul care i-l dase Dumnezeu.
Această grabă și neascultare a primei perechi e păcatul strămoșesc, și aceasta s-a înscris în factorul ereditar al omului. Această deviere a fost și cauza potopului. Dar potopul n-a fost totuși leacul păcatului strămoșesc. Atunci a zis Dumnezeu , că-I pare rău că a făcut pe om
(Facere 6,6).
Putea să le șteargă cu totul urma de pe pământ dar, avea o făgăduință primilor păcătoși, când i-a scos din starea de rai în lumea aceasta de necazuri, că le va trimite un Mântuitor care să-i izbăvească de sub tirania celui care i-a robit păcatului. Le-a trimis pe IISUS HRISTOS. Dar îi izbăvește numai dacă-L iubesc pe EL mai mult decât lumea și mai mult decât se iubesc pe sine și viața asta în condițiile patimilor cu care s-au obișnuit și li se pare viața normală și naturală.
E o greutate: instinctul se prezintă mai devreme decât mintea. Și numaidecât mai vine o greutate: patimile cer ele libertate și întâietate.
Așa se explică știri ce ne vin de necrezut. Intr-o școala mixtă, undeva, se înregistrează 12 fete sub 14 ani însărcinate. Au fost eliminate din școală. Cum de se poate așa ceva?
Instinctul, când se declanșează, are o substanță endocrină care erotizează scoarța cerebrală în așa măsură, încât funcția gândirii e învăluită total și respectivul(a) nu mai vede decât împlinirea patimei. Nu mai ascultă de nimeni, nici de Dumnezeu, decum de părinți, ba mai mult se leapădă și de credință (deși până aci erau cuminți, ascultători și credincioși), acum răbufnesc în comportări de necrezut de ostilitate și răutate. Își bat părinții, băiatul își scuipă mama în obraz... Se întâmplă și cazul contrar: părintele își ucide fata, că școlăriță fiind, se pretează la regim de bordel public. Se întâmplă și sinucideri. Fuga de acasă e figura cea mai moderată. Înhăitarea cu ,, îngerii ” căzuți se numește prietenie. Metoda aceasta amână căsătoria. Sarcinile provenite sunt lepădate sau ucise cu diferite otravuri, care dăunează toată viața sănătății, chiar după o pocăință și coretare a vieții. Așa se instalează sterilitatea și așa provin copii infirmi, monștri, surdo-muți, orbi și alți declasați în fel și chip.
- De unde provine pacostea precocității sexuale?
- De la abuzul la care se pretează căsniciile ,, creștinilor cu numele ” . Că nici o viețuitoare din cele cunoscute de noi nu face acest abuz peste sarcină. Și impresia acestui abuz ( întrucât e inutil) simțit de mamă, se imprimă ca latență, ca predispoziție, ca grabă la aceleași senzații, la care a fost supusă mama în vremea sarcinei cu respectivii precoci. Și se mai însemnează ca vină și înclinație accentuată și în genele cromozomilor xx și xy ai embrionului și fetusului respectiv. Iar când ajunge la oarecare maturizare și declanșare, latența trece violent la actualizare, chiar săvârșind viol și crimă.
Necazul e ispășire și plată. Toate legile tuturor oamenilr au stabilit o ,,socializare” chiar o ,,încreștinare” a acestei forțe oarbe a naturii omenești. Iar abaterile și graba violentă au fost aspru pedepsite de toate legile tuturor neamurilor.
Urmări:
- Lepădarea Domnului Hristos.
- Dărâmarea definitivă a Templului din Ierusalim.
- Împrăștierea poporului în toată lumea.
Urmarea pentru celelalte neamuri:
- Războaiele, până la cel din urmă între supraputeri, război capabil să pustiiască definitiv pământul de oameni.
- Scăderea credinței până la ateism, fenomen numit de BIBILIE ,, nebunie”.
- Venirea zilei Judecății din urmă prin foc. Așa cum scrie locul din cartea Isaiei proorocul ,, Duhul Domnului peste Mine ca să vestesc anul de milostivire a Domnului, robitor dezlegare etc. (Isaia 61,1-3; Luca 4,18-19), oprind citirea la ,, ziua urgiei” , care va fi la A Doua Venire, prin aprinderea și disocierea elementelor chimice, ,, de istov ” , cum scrie sfântul apostol Petru de trei ori ( II Petru 3,10-12).
FENOMENUL necredinței începe cu frecvența desfrânării ,, creștinilor cu numele ”(cum scrie sfântul Pavel ). Că de la creștinii slabi încep toate relele istoriei omului.
Dar până atunci fiecare trage niște urmări personale, ale acelei neascultări străvechi.
Chiar credința li se strâmbă, frâna către păcat slăbește, iar păcatele făcute atrag automat ispășirile ( necazurile specifice fiecărei căderi și decăderi).
Mai mult: li se strâmbă înțelesul noțiunii despre bine și rău, în sensul că binele ar fi plăcerea, iar răul ar fi durerea și necazul. Cînd această strâmbare se instalează în minte, biata minte deschide poarta tuturor păcatelor, care se prezintă cu făgăduința și ambalajul mincinos al binelui sau al naturalului.
De aci urmează o îngustare a minții numai către avantaje de acestea mincinoase ale vieții trecătoare de acum și de aici. Cei ce nu s-ar lăsa în această îngustare se trezesc rătăcind cu mintea în doctrine orientaliste, care nu au nici o responsabilitate, nici Judecata din urmă, nici o viață veșnică, ci o dispariție într-un neant numit Nirvana. E o fugă ,, inteligentă ” de răspundere și de pedeapsă veșnică. Chiar bunătatea lui Dumnezeu e adusă ,,argument” împotriva eternității iadului. Origen a fost unul care a gândit așa, dar a fost pedepsit de Biserică și de Sinoadele ecumenice pentru ideea ,,apocatastazei tuturora ( și a dracilor )” .
Alții ,,găsesc” alte soluții , că nici suflet n-ar fi. Sunt atâtea filosofii și psihologii fără suflet și fără Dumnezeu. Iar oamenilor li s-a imprimat genetic panta declinului mintal și al robiei la diferite patimi, până la măsura de a nu mai înțelege ce e păcatul și ce este mântuirea.
În continuare ajung la cea mai primejdioasă ,, liniște” a nepăsării și a nu-i mai interesa problema sufletului și a mântuirii.
Și e primejdioasă temnița în care te simți ,,bine” (Iorga).
