MICA FILOCALIE

                    * Nu va minunati de cei care merg pe luna,astronautii, ci de cei care fug de viata lumeasca, si prin lupta lor jerfelnica se apropie de Dumnezeu si devin calatori ai Raiului.

                    * Cel care crede ca poate sa cunoasca tainele lui Dumnezeu prin propria ratiune se aseamana cu omul care vrea sa vada Raiul cu binoclul.

                    * ,, Slava Tie Dumnezeule!" Prin aceste cuvinte toti demonii sunt indepartati.

                    * Cei care se indeparteaza de Hristos se lipsesc de harul dumnezeiesc si este firesc sa fie reci duhovniceste.

                    * Cel care nu-si incredinteaza lui Dumnezeu nevoile lui , ci le incredinteaza lui insusi, zideste pe inchipuirea lumeasca, inalta pe nisip, si mai tarziu sau mai devreme toate se vor prabusi.

                    * Cei care nu merg la Biserica regulat n-au cuvant de indreptatire.Biserica este corabia in care , atunci cand intri , si sa-ti fie somn si sa adormi, aceasta te va duce dincolo.Este de ajuns sa intri acolo!

                    * Cel care se ingrijeste pentru aproapele lui cu iubire curata, se odihneste ostenindu-se.In timp ce acela care se iubeste pe sine si lancezeste , este obosit chiar si daca sade.

                     * Inlesnirile omenesti au depasit limitele si au devenit greutati.Masinile s-au inmultit si l-au facut si pe om masina.De aceea si inimile oamenilor au devenit de fier.

                     * Daca oamenii, vietuiau simplu, dupa Evanghelie, langa Hristos, s-ar fi indulcit duhovniceste si nu i-ar fi sufocat nelinistea lumeasca incat sa aiba angoase, sa se amarasca, sa ia dupa aceea medicamente pentru suflet, si sa devina legume.

                     * Omul adevarat este cel care vietuieste dupa Evanghelie si nu cel care porneste discutii savante.

                     * Este greu ca omul sa dobandeasca iubirea dumnezeiasca, daca inainte de toate nu scoate iubirea de sine dinlauntrul sau si din mica sa familie, si sa intre dupa aceea in familia cea mare a lui Dumnezeu.

                      * Oamenii zgarciti sunt precum pusculitele de bani, strang ca sa gaseasca altii.Astfel , prin lipsa lor de minte pierd plata milosteniei cand ar putea sa-l ajute pe un sarac.

                      * Cu cat omul este mai duhovnicesc , cu atat are mai putine indreptatiri in aceasta lume.

                      * Noi crestinii avem drepturile in ceruri.Dumnezeu ni le pastreaza in vistieria cereasca.
                      * Diplomele multor teologi sunt precum banii ocupatiei turcesti.
                      * Fata de Dumnezeu sa ai dragostea fiului, fata de aproapele inima mamei si fata de cuvantul tau inima judecatorului.
* Diavolul seamana, insa Dumnezeu secera.
* Este cu neputinta sa se piarda sufletul celui care o cinsteste pe Maica Domnului.
* Vietuind in ascuns , sa vietuiesti cu roade ascunse.
* Cand cineva ne umileste si noi nu ne pierdem iubirea fata de acesta , atunci suntem pe calea lui Dumnezeu.
* Sa urci pe Golgota Domnului , pasind pe urmele insangerate ale pasilor Lui.
* In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea(Ioan 16,33)
* Necazurile sunt o scoala unde marile virtuti se dobandesc lesne.
* Bucuria cea mai inalta vine din jertfa. Doar cand omul se jertfeste se inrudeste cu Hristos, pentru ca Hristos este jertfa.
* Cat timp omul ramane el insusi nu poate sa devina om ceresc.Nu exista viata duhovniseasca fara jertfa.
* Arunca asara eul tau, nu-l lua in consideratie si harul lui Hristos se va salaslui in tine.
* Este foarte grav ca, dupa toate cate a facut Dumnezeu pentru noi oamenii, sa mergem in iad si sa-l intristam.
* Nastere straina vazand, sa ne instrainam de lume, mutandu-ne mintea la cer.
   *   CA SA INTRI IN ,, GUVERNUL" LUI DUMNEZEU, TREBUIE SA DEVII SENATOR AL LUI DUMNEZEU, SI NU PLINITORUL VOII TALE.

                                         

                                                  ( Din invataturile Cuviosului Paisie Aghioritul)

                        

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU

      O, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu,Fecioara Stapana, ceea ce esti mai inalta si mai presus decat ingerii si arhanghelii si mai cinstita decat toata faptura ; mirarea cea mare a ingerilor, propovaduirea proorocilor, podoaba cea aleasa a arhanghelilor , intarirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamarita a apostolilor, povatuitoarea cea tare a calugarilor, infranarea cea tare a postitorilor, curatia si marirea fecioarelor, veselia cea lina a maicilor, intelepciunea si invatatura pruncilor, carmuitoarea saracilor si a vaduvelor ; imbracamintea celor goi, sanatatea celor bolnavi, izbavire celor robiti; liniste celor de pe mare, liman bun celor inviforati, povatuitoare neostenita celor rataciti, mergere usoara celor calatori, odihna buna celor osteniti, acoperamant si scapare celor asupriti; nadejdea celor fara de nadejde, ajutatoare celor lipsiti; celor saraci bogatie neimputinata, celor intristati de-a pururea mangaiere, celor pe care nu-i iubeste nimeni iubire cu smerenie; celor pacatosi mantuire catre Dumnezeu ; tuturor crestinilor ocrotire tare, ajutatoare nebiruita si folositoare. Prin Tine Cel nevazut S-a facut vazut, pentru care aducem rugaciune tie , noi robii tai, Doamna noastra.

   O, Preamilostiva imparateasa a Luminii celei intelegatoare si preamarita, care ai nascut pe Imparatul nostru, Hristos Dumnezeu Cel ce da viata tuturor, ceea ce esti marita de cele ceresti, minte ingereasca, stea cu totul luminoasa si mai sfanta decat toti sfintii;

   Imparateasa imparatilor , stapana tuturor fapturilor, Fecioara incuviintata de Dumnezeu, mireasa nestricata,palat al Preasfantului Duh, scaun de foc al nevazutului imparat, chivot ceresc, purtator al Cuvantului lui Dumnezeu, caruta cea in chipul focului;

   Odihna Dumnezeului celui viu, zamislirea negraita a trupului lui Hristos, cuibul Vulturului ceresc, turtureaua cea cu buna glasuire, porumbita cea prea buna, lina si fara de rautate;

   Maica iubitoare de fii, adancul milelor, picatura care risipeste mania lui Dumnezeu, adancimea cea nemasurata, taina cea negraita, minunea cea nestiuta, minune nespusa;

   Biserica nefacuta de mana omeneasca a Insusi Imparatului tuturor veacurilor; tamaia cea cu bun miros, vesmant cinstit, porfira de Dumnezeu tesuta, rai sufletesc, odrasla pomului celui de viata purtator, floarea cea preafrumoasa, care ai inflorit noua veselia cereasca, strugurele mantuirii noastre,paharul Imparatului ceresc, intru care s-a dres de la Duhul Sfant vinul harului Celui neimputinat; solitoarea legii, incepatura credintei celei adevarate a lui Hristos , turnul cel neclintit, pieirea ereticilor,sabia maniei lui Dumnezeu impotriva tuturor celor nelegiuiti; ingrozire diavolilor, biruinta in razboaie, pazitoare adevarata tuturor crestinilor si lumii incredintata mantuire.

   O,intru tot milostiva Doamna Fecioara, stapana Nascatoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugam tie si arata mila ta poporului dreptcredincios; Roaga pe Fiul tau sa ne izbaveasca de tot raul. Si pazeste locasul acesta si toate orasele si satele si partile crestinesti si tot poporul cel binecredincios,care scapa si cheama numele tau cel sfant , de toate napastuirile , de boala, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastra si de razboiul cel dintre noi, de toate durerile si de toata imbulzeala.Ca sa nu fie imputinati robii tai nici cu rani , nici cu ingrozire,nici cu moarte, nici cu dreapta manie a lui Dumnezeu; ci il pazeste si il mantuieste cu mila ta, Doamna, ceea ce te rogi pentru noi si pentru buna intocmire a vazduhului, spre vremi aducatoare de roadele cele de folos, pe care noua le daruieste. Usureaza , ridica si miluieste, stapana preamilostiva, Nascatoare de Dumnezeu prealaudata,de toate nevoile, pe cei ce sunt in primejdii.

   Adu-ti aminte de robii tai si nu trece cu vederea lacrimile si suspinarea lor; ci ne innoieste pe noi cu banatatea ta , ca sa ne mangaiem cu multumire, aflandu-te pe tine ajutatoare. Milostiveste-te , Doamna preacurata , spre ajutorul poporului celui binecredincios.Nadejdea noastra, aduna pe cele risipite; pe cei rataciti pe cale povatuieste-i ,pe cei cazuti de la dreapta credinta iarasi la credinta intoarce-i, pe cei batrani sprijineste-i , pe cei tineri ii invata, pe prunci hraneste-i si preamareste pe cei ce te preamaresc; dar mai ales pazeste sfanta BISERICA FIULUI TAU si o fereste intru lungime de zile.

   O, milostiva si preaindurata imparateasa a cerului si a pamantului , Nascatoare de Dumnezeu, pururea Fecioara, miluieste cu mijlocirea ta poporul dreptcredincios si toata dreptcredincioasa crestinatate.Pazeste-o sub acoperamantul milei tale, apar-o pe ea cu cinstitul tau acoperamant  si roaga pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai intrupat, sa ne incinga pe noi cu putere de sus , ca sa ne putem apara impotriva vrajmasilor nostri vazuti si nevazuti ce se ostesc asupra noastra. Miluieste si mantuieste cu rugaciunile tale , Maica, pe tot poporul dreptcredincios care se inchina icoanei tale. Cauta spre noi toti cu folosinta ta cea preamilostiva , ridica-ne pe noi din adancul pacatelor si ne lumineaza ochii inimii spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici, iar la infricosata judecata , pe Fiul tau pentru noi roaga-L.

UNDE E BISERICA ?

   Zic unii: - Unde-s doi sau trei, adunati in numele Meu.

   Zic altii : - Incuie-te in camara ta si te roaga in ascuns....

   Si iarasi altii : - Biserica sunt eu, Templu al Duhului Sfant.

   Iar altii zic : - Unde e Papa acolo e Biserica.

   In Vechiul Testament , Sfanta Sfintelor,cuprindea:

1.Tablele Legii

2.Mana din pustie si

3.Toiagul lui Aaron.

   In Noul Testament , Sfantul Altar , cuprinde :

1.Sfanta Evanghelie

2.Sfanta Impartasanie si

3.Sfanta Cruce

Unde sunt acestea acolo e Biserica. Acolo e Painea Vietii, de care voia Iisus sa le vorbeasca multimilor, - dar n-a avut la cine.

   Biserica e asemanata cu o casa zidita pe stanca si totusi ca o corabie care inoata prin mijlocul valurilor, bantuita de vanturi si furtuni. Parca nimic mai slab ca Biserica, mereu agitata ,lovita si izbita, si nimic mai tare ca ea, fiindca nimic n-a putut-o cufunda, si iata ramane mereu neatinsa , cu toate sfortarile iadului.

   Iisus pare sa o paraseasca furtunii, si EL vrea sa treaca pe langa ea, ca si cand nu L-ar fi atins primejdia ei.

   Totusi sa nu credeti c-a uitat-o: EL va ingadui ca valurile sa o zbuciume, dar nu sa o inece, nici sa o cufunde. El porunci valurilor si ele se oprira: El intra in corabie si ajunge la liman.

   Iata cele trei furtuni furioase care au tulburat starea Bisericii:

1. Necredinta

2.Curiozitatea, si

3.Prosperitatea.

   I. Necredinta

   De indata ce Biserica aparu pe pamant s-a ridicat necredinta si a latit persecutiile;in sfarsit coruptia moravurilor s-a ivit, care asa de puternic a umflat talazurile , incat corabia parea aproape invaluita.

   Necredinciosii s-au adunat ca sa-i distruga temeliile.

   Ereticii au iesit ca sa-i smulga copiii si sa-i desire maruntaiele; iar daca crestini rai au ramas in sanul sau , aceasta- ca sa-i impinga veninul pana la inima .

   Trebuie, ca e bine intarita aceasta Biserica, daca ea si-a sustinut trainicia  cu toata silinta prigoanelor;cu toate atacurile ereziilor;ea a fost , este si va fi stalp al Adevarului;cu toate pogoramintele depravarilor,Biserica a ramas totusi centrul iubirii.

   Nu e de mirare - daca vom intelege omul. Spun ca noi toti avem in adancul inimii o incepatura(un principiu) de impotrivire si de respingere a tuturor adevarurilor divine;in asa masura ca omul lasat de capul lui, nu numai ca nu le poate intelege,ci ca urmare, nu le poate suferi si fiind izbit in acest punct el e fortat sa le combata. Aceasta incepatura de respingere se numeste in Scripturi necredinta ( Luca 9,41);; alteori duh de neincredere ( Efeseni 2,2), alteori duh de necredinta(Colos 3,6). El e in toti oamenii, dar nu produce in noi toate efectele sale , pentru ca Darul lui Dumnezeu il impiedica.

   Daca veti sui pana la obarsii, veti gasi, ca doua lucruri produc in noi aceasta respingere: prima e orbia, a doua e trufia.

   Orbia nu e aratata in Scripturi intr-un chip limpede: Ele ( Scripturile) spun ca pacatosii au uitat pe Dumnezeu...(Ps.9,18;118,139;49,22).Ce vrea sa spuna acest,, au uitat" ? E usor de inteles: ca Dumnezeu in adevar,luminase omul cu cunostinta de Sine, dar omul a inchis ochii de la aceasta lumina; el s-a lasat condus de simturile sale ,putin cate putin el n-a mai gandit la ceea ce nu mai vedea:el a uitat cu usurinta ceea ce nu mai gandea.

   Aceasta uitare n-ar  lucru, ca sa ne indemne la impotrivire, daca nu i s-ar uni orgoliul ( trufia ) ; dar el, orgoliul , a venit spre nenorocirea noastra , ca, pe langa ca omul sa fie orb desavarsit pe deasupra sa mai fie si trufas. Parasind intelepciunea lui Dumnezeu, el si-a facut o intelepciune dupa chipul sau: el nu stie nimic si crede ca stie toate: - iar daca i-am aminti ( i-am spune ) ca din tot ce spune nu intelege nimic, o ia ca o infruntare pentru nestiinta; el n-o poate suferi, il irita. daca ii lipseste ratiunea , el intrebuinteaza forta.

,,... Tot ce nu intelege, combate.Tot ce nu intelege , huleste " (Judecatori 10 ) Iata pentru ce le spune Iisus:

 ,, Voi vreti sa ma omorati, rai ce sunteti, pentru ca cuvintele Mele nu incap in voi" ( Ioan 8,37 ) Ce teroare, de-a urzi sa omori un om, pentru ca nu intelegi cuvintele lui.

 "...Cu cat adevarurile erau mai inalte, cu atat superba lor ratiune era turtita si nebuna lor impotrivire era aprinsa.Dupa acestea,va mai indoiti de acea incepatura  a importivirii , pe care o ignoranta invechita si trufasa a brazdat-o in inimile oamenilor impotriva lui Dumnezeu si a adavarurilor Sale?Iisus Hristos a probat-o primul.

   Biserica Sa , dainuind in lume, ca sa sustina aceeasi invatatura prin care dumnezeiescul Invatator smintise pe trufasi , va putea fi ea lipsita de vrajmasi? Nu, nu-i cu putinta: fiindca credinta pe care o marturiseste ea surpinde lumea prin noutatea sa, tulbura duhurile prin inaltimea sa, sperie simturile prin asprimea sa - iata de ce se pregateste ea, Biserica, de suferinte!

   " Trebuie ca Biserica, sa fie urata de toata lumea si trebuie s-o stiti , crestini, e un lucru de neinteles ceea ce a suferit Biserica lui Demnezeu vreme de aproape 400 de ani sub imparati necredinciosi.Ar fi nesfarsit de spus.Multumiti-va cu aceasta ca era asa de impovarata  si de ura publica  si de invinuirile de tot felul , incat era acuzata puternic de toate neoranduielile lumii. Daca nu ploua pe pamant , daca barbarii navaleau si faceau prapad,daca inunda Tibrul,crestinii erau cauza!"

   "Copiii mei, raspunde Biserica, nu ma mir prin cate am trecut: sunt obisnuita din tineretile mele; aceiasi dusmani care ma ataca , m-au prigonit din tineretile mele :

... Avel, omorat de fratele sau Cain... Enoh... familia lui Noe...Avraam...Moise...Ilie...Profetii...Iisus Hristos...Apostolii cu toti urmasii lor .Prin urmare, fiii mei , zice Biserica, nu e de mirare prigoana.Priveste vechimea mea ,parul meu argintiu...Nu-mi intorc fata impotriva lor pentru a ma impotrivi prigoanelor...

   Cu toate ca par mereu plutind, mana atotputernica ce-mi serveste de sprijin va sti cum sa ma fereasca de inec, zice Biserica.

   Daca Dumnezeu a sprijinit-o cu atata putere impotriva prigoanelor , credeti , ca o va lasa infranta de erezii? Nu,dragii mei, sa n-o credeti.

   II. Curiozitatea

   " A doua furtuna asupra Bisericii a latit-o curiozitatea. Curiozitatea, fratii mei crestini, e pacostea mintilor, ruina evlaviei si mama ereziilor. Pentru a intelege bine acest adevar , trebuie aratat inainte de toate ca intelepciunea divina a pus margini cunostintelor noastre . Caci dupa cum Providenta vazand ca apele marii se intindeau si se imprastiasera peste tot pamantul , acoperindu-i toata suprafata ,le-a prescris un hotar care sa nu le permita de a-l trece, tot asa, stiind ca neinfranarea mintilor se va intinde pana la infinit, i-a hotarnicit limite peste care i-a poruncit sa nu se intinda ( Tim. 3,9 ).

      Iar de intrebarile cele nebune , si de numere de neamuri , si de prigoniri, si de sfezile cele pentru Lege, te fereste: ca sunt nefolositoare si desarte.

     De omul eretic dupa una si a doua sfatuire  te fereste,

     Stiind ca unul ca acesta s-a razvratit si pacatuieste , fiind singur de sine osandit. ( Tim. 3,9-11 )

    ... Dar curiozitatea mintilor trufase nu poate suferi aceasta modestie." Valurile se ridica pana la cer si se pogoara pana in strafunduri" - zice Scriptura ( Ps. 106,25-26 )

"... Ei sunt tulburati ca betivii. In capul lor e huruiala. Acolo toata intelepciunea lor se imprastie si pierzand drumul , ratacesc si se infunda in erezii. Arie, Nestorie..., curiozitatea voastra v-a pierdut!"

    Singurul remediu sigur: ascultarea de Biserica.

   "Trufia ereticului se rascoala:

   - Ce? Voi crede eu credinta altuia? Eu vreau sa vad, sa inteleg eu...Copii denaturati..."

   III. Prosperitatea

   " Nu va pot ascunte rusinea sa  ( a Bisericii) despre purtarile stricate ale unora din sanul sau.

     Prosperitatea a atras pierzarea. Grandoarea a venit, disciplina a slabit. In vreme ce numarul credinciosilor crestea, ardoarea credintei scadea..."

   " Biserica nu-i facuta decat pentru Sfinti - drept e ca din toate partile sunt chemati copiii lui Dumnezeu, toti cei ce sunt in numar, sa intre, - dar multi intra peste numar.

    ... Dragostea s-a racit, scandalul ( sminteala ) s-a ridicat pana in casa lui Dumnezeu. Iar satana va zice : Aceasta e Biserica ? Acestia sunt urmasii Apostolilor? ( II Cor. 13; I Cor. 13 )" .

    Iata a treia oara cu aceasta viu la voi. In gura a doua si a trei marturii va sta tot graiul.

   Grait-am mai inainte si iarasi mai intai zic, precum cand am fost de fata la voi a doua oara, si acum , nefiind de fata, scriu celor ce mai inainte au pacatuit, si celorlalti tuturor, ca de voi veni iarasi, nu voi cruta,

   De vreme ce cautati ispitire a lui Hristos celui ce graieste intru mine, care la voi nu este neputincios, ci puternic intru voi.

   Ca de s-a si rastignit dintru neputinta, dar este viu din puterea lui Dumnezeu.Pentru ca si noi suntem neputinciosi intru EL, ci vom fi vii impreuna cu dansul din puterea lui Dumnezeu spre voi.

   Pe voi insiva va ispititi, de sunteti intru credinta; pe voi insiva va cercati. Au nu va cumoasteti pe voi , ca Iisus Hristos este intru voi? Fara numai de sunteti netrebnici.

   Ci nadajduiesc ca veti cunoaste  ca noi nu suntem netrebnici.

   Iar ma rog lui Dumnezeu, sa nu faceti nici un rau, nu ca sa ne aratam noi lamuriti , ci ca sa faceti voi binele, iar noi ca niste netrebnici sa fim.

   Ca nu putem ceva impotriva adevarului, ci pentru adevarul.

   Ca ne bucuram cand noi  suntetm slabi, iar voi sunteti tari;de aceasta ne si rugam,pentru a voastra intemeiere.

   Pentru aceasta scriu acestea , nefiind de fata la voi, ca fiind de fata, sa nu fac cu asprime, dupa puterea care mi-a dat-o mie Domnul spre zidire, iar nu spre surpare.

   Deci , fratilor, bucurati-va. Fiti desavarsiti, mangaiati-va, aceeasi cugetati, pace sa aveti;si Dumnezeul dragostei si al pacii va fi cu voi.

   Inchinati-va unul altuia cu sarutare sfanta.

   Inchina-se voua toti Sfintii.

   Harul Domului nostru Iisus Hristos , si dragostea lui Dumnezeu, si impartasirea Sfantului Duh, cu voi cu toti.Amin. ( II Cor.13 )

                   ... PROPASITI PURUREA IN LUCRUL DOMNULUI, STIIND CA OSTENEALA  VOASTRA NU E ZADARNICA INAINTEA LUI .

     (Citatele aduse in aceasta predica de Parintele ARSENIE BOCA sunt  traduceri extrase din opera   teologului J.B. Bossuet: Oeuvre oratoires-Paris 1927.)

BIRUITUL DE FEMEIE

    Din adâncul întuneric unde i-a plăcut să stea,
Lucifer cel fost Luceafăr, azi întunecată stea,
Vede toată strălucirea zburătorului alai
Întru care Preacurata cu Iisus plutesc spre Rai...

   Ochii negrului arhanghel scapără scântei de ură,

Că-n adâncu-i clocoteşte ură fără de măsură

Împotriva Maicii Sfinte şi-a slavitului Ei Fiu,

Pentru-că, el morţi dorindu-I , - Ea e VIE, EL e VIU !

   Unde-i oare bucuria ce-a simţit-o când Iisus,

Pironit prin iscusinţa-i , se stingea pe Cruce pus?...

Unde-i chiotul ce-n diavol răsuna, când Sfânta Mamă,

Martoră la chinul Crucii, nici nu mai putea să geamă...?

   El uitase-atunci că-n chinul lui Iisus, nespus de greu,

Îndurând murea doar omul, nu murea şi Dumnezeu...

Precum un copac: cu raze poleit fiind de soare

Şi-un om vine cu toporul, din tulpină să-l doboare,

Nu cu aurul pe sine l-ar tăia,cum i-ar fi placul,

Căci el razele nu taie,ci tăiat e doar copacul!

   Dumnezeu-Iisus pe Cruce părând lui de-a pururi stins,

A fost undiţa în care însuşi diavolul s-a prins,

Căci răscumpărând prin jertfa-i vii şi morţi, Cerescul Fiu,

Lucifer murea, nu Domnul,- iadul rămânând pustiu!

Prin scuipaţii ce-n obrajii lui Iisus aflat-au vad,

S-au şters lacrimile celor care aveau să geamă-n iad;

Iar prin pământeasca moarte care pe Iisus înghiaţă,

Neamul lui Adam din moarte, ridicat era la viaţă.

   Lucifer acum aude înc-odată, ca prin vis,

Vorbele ce lui şi Evei, Ziditorul le-a fost zis:

Între tine şi femeie, duşmanie-n veci să fie,

Seminţia ta urând-o a femeii seminţie.

Ea zdrobi-va ţie capul ,- sub călcâiu-i să rămâi,

Iar tu, cu veninul morţii, vei împunge-al ei călcâi!...

   Aminteşte-ţi iar Satana- râvnitor de tron mereu,

Că, pe când sta încă-n Ceruri, L-a-ntrebat pe Dumnezeu:

- Doamne de te-oi întreba, să răspunzi oare Tu sta-Vei?:

Cui vei hărăzi lumina ce păstrezi sub Tronul Slavei?...

- Vino şi-l vezi!, zis-a-ndată Dumnezeu, stând să-i arate,

Pe Cel ce răscumpăra-Va ale lumii-ntregi păcate...

Iar când el văzut-a Faţa veşnicului sfânt ,,Cuvânt,,

Îngrozit, a zis în sine, punând faţa-i la pământ:

Ne-ndoios, Acesta este Messia,sub Care-n iad,

Împreună cu toţi prinţii neamurilor am să cad!...

   El e-Acela despre care Isaia scrie-n carte,

Nimici-va El deasemeni şi pe ne-ndurata moarte!

În colibele umile, Milostiv cătând a merge,

De pe faţa tuturora lacrimile le va şterge!...

   Apoi Lucifer citeşte ce-n Apocalipsa-i scrie

Marele Ioan apostol lui Iisus în veşnicie:

...Şi s-a arătat în Ceruri o femeie-n strai de soare,

Cu de stele grea Cunună şi cu luna sub picioare.

Şi fiind ea-nsărcinată, chinuindu-se să nască,

Iată un balaur mare că-naintea-i gura-şi cască,

Vrând ca să-i înghită pruncul care, după ce s-o naşte,

Toate neamurile lumii cu toiag de fier va paşte!...

   Şi-adâncit în triste gânduri, vechiul iadului balaur

Pune-n cumpănă puterea-i cu: ce poate-al lumii Faur,

Şi-nţelege cât de mică e puterea-i şi slab ce e,

Când a capului zdrobire vine-i astfel prin femeie!...

   Căci femeia despre care astfel proorocii-au spus,

E Fecioara-n veci Maria, Nascătoarea lui Iisus!...

Sau Biserica Lui însăşi de-i acea femeie,-  fie,

Căci Biserica se naşte prin Fecioară-n veşnicie,

Şi Biserică Maria, a rămas de-a pururi Vie!

   Şi balaurul citeşte , plin de spaimă , mai departe,

Despre sine ce se scrie în aceeaşi sfântă carte:

...Am văzut apoi un Înger coborându-se din Cer,

Care-n mâini avea o cheie şi un mare lanţ de fier.

Şi prinzându-l pe balaur, l-a legat pe ani o mie,

Ca să nu mai fie slobod cu ştiuta-i viclenie,

Mrejele să şi-le-ntindă cu minciunile lui toate

Şi cu ele-n veci să prindă ale neamurilor gloate...

   Stă balaurul pe gânduri, în amărăciune vie:

S-a-mplinit o mare parte din ce scrie-n profeţie...

Ceea ce mai va-urmare, - după Cel cu Noua Lege,

Ar fi dar să se coboare cel cu lanţul să mă lege?!

O,nu,nu! Mai am putere!...Mi-oi urma-ntre oameni danţul

Şi vedea-voi pân-la urmă dacă nu-i sfărâm eu lanţul!...

Şi Satan cu gura plină de-nverzite-albastre spume,

Sub nimicitoare gânduri, nevăzut se-arunca-n lume...

 ( Din DIVINA ZIDIRE - Vasile Militaru)

ADORMIREA PREACURATEI FECIOARE MARIA

Când Apostolii-ntre dânşii, împarţit aveau pământul,

Neamurilor primitoare duc neobosiţi Cuvântul,

Preacurata Maica Sfântă şi de-a pururea Fecioară,

Tot mai mult dorindu-şi Fiul,plânge şi-ar dori să moară !

Curgând lacrimile-i  grele şi pe când mai greu suspină,

Inger strălucind răsare şi-naintea-i stă-n lumină.

Cu adâncă -nchinăciune el zicându-i : ,, Slavă Ţie,

Mult îndurerată Maică şi Fecioară-n veci Marie!

Iată, coborând din Raiul Îngerilor albi din Cer,

Ţi-am adus această verde ramură de palmier

Ce, la noapte, va deschide drum doritului sicriu,

Că Te-aşteaptă-n Cer iubirea Dumnezeului Tău Fiu!

Ea a zis: - Aud aievea, şi ce văd, au nu e vis?...

Prea-stăluminate Înger, Slavă cui mi-te-a trimis;

Şi dacă-i aievea totul,te-aş ruga fierbinte foarte;

Ai mei fii si fraţi Apostoli să-i văd pân-a nu fi-n moarte!

Sufletul meu să se-nalţe pe când ei toţi fi-vor faţă,

Ca-n mormânt , ei să pogoare trupul meu lipsit de viaţă!

Şi mai fă ca al meu suflet, străbătând albastrul hău,

Înainte să nu-i iasă din adânc nici un duh rău,

Să nu-i tulbure deci zborul astfel nici un duh viclean

Şi să scape al meu suflet de puterea lui Satan!...

Zicând astfel Preacurata, fericită-n de ajuns,

Cu smerenie-n cuvinte , Îngerul i-a dat răspuns:

,, Tot ce vezi şi-auzi, aievei! Şi mai află ca azi poţi

Să vezi adunaţi în juru-ţi pe Apostolii Lui toţi.

Vor veni din lumea-ntreagă, - zile trei să-ţi stea sobor ,

Şi-al tău suflet către Ceruri va zbura din jurul lor!

Că cel care odinioară , stăpânind al vremii scripet,

Pe Iisus cu-ai Săi pe-asinu-I i-a fost dus până-n Egipt,

Poate-n câteva clipite numai, - ca fiind nălucă,

Toţi Apostolii Luminii lângă tine să-i aducă!...

Cât despre Satan, - de ce e Preacurata temătoare,

Când ea , capul a zdrobire i-a călcat cu-a Ei picioare?...,,

Şi-a pierit cum piere ceaţa Îngerul venit din Cer,

Rămânând în mâna Sfintei ramura de palmier

Toată verde, dar atâta de-ncărcată de lumină,

Ca luceafărul de ziuă- neputând sub ochi s-o ţină!...

În clipita urătoare , - cum Ioan era-n Efes,

Un nor alb învăluindu-l , din cea ţară l-a cules.

Şi, adus în pragul casei Maicii lui , în uşă bate-i

Iar apoi ,smerit se-nchină înaintea Preacuratei,

Care-n plâns de bucurie , - lacrimile stând să-i pice,

Lui Ioan ca Mamă dată , cu iubire sfântă-i zice:

Fiul meu , ţi-aduci aminte  vorbele ce-al meu Iisus

Pe când încă sta pe Cruce , amândorura ne-a spus,

Arătându-te pe tine ca fiindu-mi mie fiu ,

Ţie dându-mă ca mamă, - până ce voi fi-n sicriu!

Acum iată că mă cheamă sus în Cer, pe albă cale,

Iar eu trupu-mi fără viaţă il las astfel grijii tale.

Căci aflatam că Iudeii , - fără viaţă când rămân,

Au de gând ca să mă fure, să mă ardă-n chip păgân!

Dar tu nimici-vei planul , dacă ramura de faţă,

O vei pune pe sicriul purtând trupu-mi fără viaţă!...

- Oh, - a zis Ioan,- ce bine m-aş simţi cu fraţii - aproape,

Ca soboru-ntreg să aibe mângâierea să Te-ngroape.

Spre lăcaşul veşniciei să-ţi fim strajă toţi pe cale,

Şi soboru-ntreg să facă lauda-ngropării tale!...

Când Ioan zicea acestea, - toţi Apostolii de-odată,

Înveliţi în nori , din lume, vin la Maica Preacurată;

Şi văzându-se de-olaltă, uluiţi şi cu mirare,

În aceiaşi clipă pun-îşi unul altuia.ntrebare:

,, Au cu ce socoată Domnul, dintru Slava Lui cea Naltă,

Azi şi-a adunat din lume tot soborul laolaltă?...

Când vazut-a Preacurata strâns întregul Ei sobor ,

Le-a dat binecuvântarea şi a stătul în jurul lor,

Tăiniund despre sfârşitul firului ce-a stat a-l toarce,

Şi plecarea cea din care nimeni nu se mai întoarce,

Căci în chiar aceeaşi noapte , când în somnu-i fi-va rece,

Maica Pururea Fecioară dintre ei avea să plece.

Trecând mult de miezul nopţii , către zorii dimineţii,

În lumină orbitoare, a venit şi Domnul Vieţii...

Mii de Ingeri sunt cu Dânsul, având frunţi sub trandafiri,

Patriarhii veşniciei şi oştire de Martiri;

Corul albelor fecioare, strălucind ca nişte crini,

Sau ca rozele-Aurorii cu izvoare de lumini!

Toţi şi toate-n strălumina Cerului şi-a Veşniciei,

Cerc făcuta-u împrejurul tronului gătit Mariei,

Şi-au pornit cântări de slavă şi de biruinţi ne-nfrânte,

Precum ştie numai corul Îngerilor doar să cânte,

Lăudând pe Preacurata, cea pe veci de haruri plină,

Căreia,- ca împărătesei,- oastea cerului se-nchină!

Şi Iisus a zis Ei: ,, Vino,Cea dintre fecioare - Aleasă,

Pe-al Meu Tron, în veci de-a dreapta, să te-aşez Împărăteasă ! ,,

Doamne, gata sunt !, - răspuns-a cu iubire Maica Sfântă,

Şi-n de bucurie lacrimi, oastea Cerului îi cântă:

Vino din Liban, Mireasă, ca să fii Încoronată

Cu de myrt cunună verde ce nu moare niciodată!

Cu surâsul fericirii plutitor pe sfânta-i fată,

Adormit-a Preacurata, pentru-a Veşniciei Viaţă...

Ochii de azur ai Sfintei s-au închis când vru ,,Cuvântul,,

Ca, de-acum să nu-I mai vadă, pământeşti, în veci pământul,

Ş-al Ei suflet, lăsând trupul sub lumină adormit,

A sburat uşor în sânul Fiului Cel Preaiubit.

Şi-n clipita când de trupu-i sufletul s-a fost desprins,

Trandafiri şi chiparoase şi crini albi pe Ea au nins!

Duce-ţi trupul Maicii Mele, zis-a Cel Crucificat,

Jos în valea care poartă numele lui Iosafat,

Veţi găsi deschis acolo monument cu de-aur grile,

Unde, veghetori cu toţii, Mă veţi aştepta trei zile ! ...

Şi Iisus, cu tot alaiul de Dumnezeiesc mister,

Şi cu sufletul Preasfintei au suit , cântând , la Cer,

Căci fiind Ea Maica Vieţii, cu dumnezeiască faţă,

De la viaţa trecătoare, se muta-n eterna viaţă !

Trei fecioare stând să spele trupul sfânt al Celei Sfinte,

Au purces plinirea faptei, desbrăcându-l de veşminte.

Dar lumină-atât de vie, ca ieşind dintr-o zăpadă,

Isvora mereu din trupu-i, că nici n-au putut să-l vadă!

Ridicând apoi sicriul scos în plinul dimineţii,

Toţi Apostolii luminii au pornit cu Maica Vieţii ...

Un nor alb cuprins-a totul ca-ntr-o ceaţă de lumină;

Îngeri mulţi li-s-au adaos, şi-o cântare dulce, lină,

S-auzea până departe, dar pioasa lor grămadă,

Deşi astfel auzită, nimeni nu putea s-o vadă!

Pe când se-trebau iudeii cine cântă, jos sau sus? ,

Un duh rău, ca să-i asmută, la ureche le-a fost spus:

Sunt ai lui Iisus discipoli, cari pe umerii lor poartă

În sicriu către mormântu-i pe Maria care-i moartă !

Auzind aceste zise, cei cu minţile năuce,

Au sărit atunci spre Maica Rstingnitului pe Cruce,

Toţi călăuziţi de diavol... Dar, când unul a fost pus

Mâinile pe sfânt sicriul Născătoarei lui Iisus,

Mâinile i-se uscară pân-la coate, şi uscate,

I-au rămas strângând sicriul Celei Pururea Curate,

Pe când Ingerii de faţă , au orbit pe toţi acei

Ce săriseră cu gânduri mişeleşti în calea Ei !

Spăimântat atunci, iudeul zis-a tare : ,, Petre Sfinte ,

Şi eu te-am scăpat odată, dacă-ţi mai aduci aminte,

De-un iudeu în grea mânie care-ţi înşfăcase ceafa,

Când Iisus era-n Sinedriu, stând să-L judece Caiafa !

Dacă-ţi aminteşti dar, Sfinte , picătura mea de bine ,

Pe-al tău Dumnezeu acuma roagă-l şi tu pentru mine ! ...

,, Mi-amintesc , - răspuns-a Petru, - dar nu-ţi pot fi de folos

Decât numai dacă însuţi crezi în Maică  şi-n Hristos !,,

,,Cred în Maica Lui Preasfântă!, - a răspuns acel iudeu,

Şi-n Iisus cred că e Fiul Unicului Dumnezeu ! ...

Şi zicând aşa iudeul, nu minţeau a lui cuvinte,

Ci, primind Lumina Vie, în Iisus credea fierbinte !

Atunci, liberând sicriul, mâinile-i căzură grele,

Dar rămaseră uscate, fără viul, vieţii-n ele !

Sfântul Petru-i zise-ndată:,, De-ţi vrei trupu-ntreg iar viu,

Crezi în Fiul Maicii Sfinte şi sărută-al Ei sicriu! .

Ceea ce făcând iudeul, s-a făcut bujor la faţă

Că , pe loc,a sale braţe au primit în ele viaţă !

Şi mai zis-a Petru, dându-i ramura de palmier,

Ce I-a fost adus-o  Sfintei Îngerul Gavril din Cer:

Ia această rămurică şi s-atingi cu ea pe ploape

Pe toţi cei ce orbi rămas-au , cari acum îţi sunt aproape

Şi toţi cei care vor crede, vor primi Lumină Vie,

Cei ce nu vor vrea să creadă, orbi vor fi pe veşnicie ! ...

Şi-au urmat apoi prea-drepţii drumul lor, nu fără plângeri,

În acelaş nor de ceaţă şi-n acelaş cor de Îngeri...

Au depus sicriu-n criptă, unde umbră şi răcoare-i,

Şi-au rămas apoi trei zile strajă Pururea Fecioarei.

În a treia zi de-amiază, cu Oştirile-I de sus,

A fost coborât la criptă iarăşi Dumnezeu-Iisus,

Şi găsind pe-ai Săi apostoli având ochii plini de rouă,

Binecuvântând soborul, a grăit lor :,, Pace vouă !,,

Prunci de lapte! ... De ce plângeţi ?... Vă mai trebuie povaţă ?

Au nu ştiţi că Ea nu-I moartă ? Că EU sunt Isvor de viaţă ? ...

Şi-n clipita următoare, ca strigat , veni-nainte-I

Mihail din Cer, cu sine fiind sufletul Preasfintei...

Iar Iisus a zis îndată: Scoală Maică şi fii Vie,

Glorios Altar şi Templu Cerului în Veşnicie !

Cum nu Te-a atins in viaţă nici un strop din ce e tină,

Fără putrezire trupul să-ţi stea-n veşnică lumină! ...

Şi de-ndată , Preacurata deschizând a Sale pleoape

Şi văzând întreg soborul şi pe Fiul Ei aproape,

A surâs precum surâde un copil care se ştie

Adorat de-ai săi, şi-n lacrimi, zis-a : ,, Doamne, Slavă Ţie ! ,,

Şi cu acelaşi trup din lume , mai curat decât toţi crinii,

Născătoarea Nemuririi şi-al Izvorului Luminii,

Însoţită de-ai Săi Îngeri ce cântau în cor mereu,

A suit cu Dumnezeu-I către Tatăl Dumnezeu!

Oastea Cerului văzând-o strălucind ca Aurora,

Zis-a : Iată-Împărăteasa fără greş a tuturora !

Porţile să le deschidă, să primim cu Slavă-anume

Pe-a Luminii Maică Sfântă care-i mai presus de lume,

Că din pântecele Sale, răsturnând a firii legi,

S-a născut Biruitoare- Mântuirea lumii-ntregi ! ...

Şi răsună slava toată de cântări , de Preamărire,

Fiind nunta Preacuratei şi-a Miresei fără Mire,

Întru bucurie sfântă cum în Cer mai naltă nu-i

Şi cum n-a mai fost vreo-odată de la-ntemeierea lui !

Basmele ce legănat-au fiece copilărie,

Ne-au grăit despre fântâna cu izvor de apă vie,

Dintr-u care Feţi-Frumoşii, cu primejdii grele - foarte,

Câţiva stropi putând să scoată, înviau pe morţi din moarte !

O, de câte ori, sub vraja basmelor cu-aşa cuvinte,

La-nvierea cu-acea apă, n-am plâns lacrimă fierbinte,

Lacrimă de bucurie ce-mi curgea zorit pe faţă,

Când, stropiţi cu ,, apa vie ,,  morţii se trezeau la viaţă!

Şi-au curs anii cu duiumul... Brumăriu acum mi-e părul,

Şi, din câte viaţa minte, cunosc astăzi Adevărul :

Că Tu , Maică Preacurată şi de-a Pururea Fecioară,

Eşti fântâna ce-nviază pe cei morţi, să nu mai moară.

Fiindcă pântecelor tale Cerul le-a fost dat să poarte,

Nesfârşita ,, Apă Vie ,, ce dă viaţă fără moarte !

O, preafericită Maică şi Mireasă fără Mire,

Mama lumii muritoare Care-o-mbraci cu Nemurire,

Strălucită-Împărăteasă care să ne mântui poţi,

Şi, mai strălucită-n Ceruri decât Serafimii toţi,

Dac-am plâns sub vrăji de basme, cum să nu ne curgă, mii,

Lacrimile, spre-a Ta Slavă, că, din morţi , aevea vii

Tu ne faci pe toţi cei care , - în veşmânt de Liturghie,

Însetaţi venim la tine să-ţi sorbim din ,, Apa Vie ,, ? ...

Da, să curgă-a noastre lacrimi se cuvine , calde, grele,

Ca schimbate-n diamante, Tron să-ţi făurim din ele,

Să tronezi pe ele în Ceruri, şi din strălucirea-i , toate,

Să se-nalţe Liturghia sufletelor noastre toate,

Închinându-se tot insul Dumnezeului tău Fiu

Şi Fântânei cu ,, APĂ VIE ,, , în eternitate viu!

Slavă Ţie cea de-apururi Sfântă Maică şi Fecioară,

Că dintre comori rodita-i cea mai fără preţ Comoară,

Izvorând Lumina Lumii, ca-ntunericul să fie

Pus pe fugă dintre oameni în a morţii-împărăţie!

Cum din zorii dimineţii naşte soarele mereu,

Tot asemeni Tu născut-ai pe Hristosul Dumnezeu,

Răsărit în faţa Cărui , în de-alungul şi de-a latul,

Fug gonite de lumina-i negurile şi păcatul !

O, de ne-nţeles minume ! Când a mai văzut vecia:

Fructul - amestecat cu floarea, naşterea cu fecioria?!

Câtă slavă pentru lume, câtă negrăită fală,

Ca-nrudindu-ne Treimii Celei supra-fiinţală,

Fiică Tatălui să deie, Mamă Fiului, şi-aleasă

Dintre toate-a ei fecioare, pentru Sfântul Duh Mireasă!

Mai-nainte ca pământul tu să-l calci , primindu-i seva,

Sfărâmata-i capul celui ce-a-nşelat pe-Adam şi Eva,

Căci ai fost Grădină-nchisă , întru care nicidecum,

Şarpele cel rob trufiei nu putea să-şi facă drum!

Mai-nainte deci ca-n ochi-ţi să-nflorească liliecii,

Fosta-i Fiică Acelui Tată mai -nainte de toţi vecii.

Căci din pântec sterp la viaţă tu venind, aveai tot harul,

Cum în scoică străluceşte plin de dar mărgăritarul!

Preafrumoasă, Preacurată înainte Mergătoare,

Celui Care umple Cerul şi pământul veşnic Soare,

Curcubeu cum ochii lumii nu văzuta-u curcubeu,

Sfânta Sfintelor şi pântec născător de Dumnezeu,

Iată cum, prin tine , lumii, - sau mai bine, celor buni,

Li-se-arată peste fire,Cea mai mare din minuni:

FIUL, care OM se face, dar rămâne DUMNEZEU,

MAMĂ care naşte Fiul, dar Fecioară stă mereu;

FIUL care-n Cer cunoaşte , Viu pe Tatăl Bun şi Sfânt,

Iar pe Mama fără seamăn o cunoaşte pe pământ.

Dar în Cer , unde e Tatăl, nu e Mamă totodată;

Pe pământ unde e Mama, iată că nu-ncape Tată!

Au, să vadă, pân-la tine, lumii când i-a mai fost dat:

Fiu ce naşte fără Tată , mamă fără de bărbat?

Când a mai văzut pământul: rodul făr-de rădăcină,

Naştere fără sămânţă; fără foc fiind lumină;

Râu fără isvor, ce curge gâlâind de apă VIE,

Şi, să stingă setea lumii, nu mai seacă-n veşnicie?

Toate-acestea, Maică-Sfântă ce călcata-i tina humii ,

Dumnezeu numai prin Tine, să le vadă, le-a dat lumii !

Mai presus de Îngeri-Sfântă ce născut-ai fost de oameni,

Stând să naşti Izvorul Vieţii , tu cu Dumnezeu te-asameni,

Ca-ai născut în timp , Fecioară Preacurată-n veci Marie,

Pe de Dumnezeu Născutul în afară de vecie.

Iar în Cer El ,Maică Sfântă, sunt cutrecurat când scriu,

Ştie că : S-a născut din Tatăl  şi că : ţie-ţi  este Fiu!

Că-ntre Tatăl şi-ntre Tine , - Amândurora supus,

Dela Ceruri fost în lume şi la Ceruri iar adus,

Stă Iisus, - Odrasla-Soare - Lângă El stând Tu, femeie,

Nestemată fără seamăn ce prin Dumnezeu scânteie!

Taină mai presus de fire eşti, ce lumea o-nfioară,

Că: Fecioară, - eşti şi Maică :Maică eşti, şi-n veci Fecioară !

Cel mai fără seamăn Templu te-are Cerul şi pământul,

În care sălăşluit-a însuşi Dumnezeu-Cuvântul !

Născătoare de Lumină dincolo de veşnicie,

Tu eşti ,, semnul,, despre care Isaia-n carte-i scrie:

Cată pe pământ şi-n Ceruri, omule-n vecii , te-ndemn,

Şi nu vei găsi asemeni cu acesta inc-un semn ! ...

După cele din Scriptură tu eşti , Maică Preacurată,

Uşa Templului  ce Domnul către Izechiel arată:

Încuiată va rămâne uşa-aceasta cum pe veci e !

Nimănui se va deschide ; prin ea nimeni nu mai trece,

Căci intrat-a prin ea Domnul neamului lui Israel

Şi-n a vecilor vecie va sta-nchisă după El ! ...

Cine este - aceasta oare, uluiţi au zis profeţii

Care se iveşte lumii - Dar - ca zorii dimineţii? ...

Cine este-aceasta?! , - iată ce-ntrebare ,, Văzătorii,,

Cei ce văd prin întuneric, peste veacuri, prin toţi norii,

Şi-au fost pus, văzându-Ţi  chipul cu milenii mai-nainte

Cea mai castă - ntre fecioare , Cea mai Sfântă dintre Sfinte;

Că, Tămâie-n veci  aprină fost-ai nărilor Satanei

Şi de-apururea Oglindă fără pată neprihanei!

Limba omenească nu e şi  nici nu va fi vre-odată,

În măsură să grăiască jalea ta nemăsurată

Ce-ntre oameni ai purtat-o cum nu-i mamă să mai poarte,

Pentru Fiul Tău dat morţii , scăpând morţii de la moarte!

Iată preţul fericirii ce etern o guşti în Cer ,

Că, jertfindu-ţi astfel Fiul, - fiii-ţi oameni nu mai pier!

La-nceput , zidit de Tatăl, cu Dumnezeiască fire,

Prin femeie Omul pierde dăruita-i nemurire,

Dar apoi, - după durerea şi adâncile-ţi suspine,

Iată: Viaţa fără moarte tot printr-o femeie vine ...

Scară, minunată scară, caci prin ea-cum alta nu e ,

Dumnezeu în om coboară, - omu-n Dumnezeu se suie! ...

Toţi luceferii din Ceruri , soarele şi luna plină,

Sunt lumină-ntunecată lângă marea ta Lumină!

Fericiţi sunt Heruvimii care în Cer, - nepieritoare,

Pot vedea Dumnezeiasca şi eterna Ei splendoare !

Crinilor nu s-a dat harul ce primit-ai tu, femeie,

Născătoarea Celui care toate-ncepe , toate-ncheie,

Că-ntre crini , eşti mai curată ca zăpezile din ei,

Şi fără de-asemănare eşti pe veci între femei!

Slavă Ţie,Preacurată ce cu sorii te-npresori,

Care stai pe tron de-a dreapta Dumnezeului Trei Sori,

Fiecare-având în tine, dintre noi, pe Cea aleasă:

Tatăl fiică, Fiul Maică, Sfântul Duh în veci Mireasă!

Slavă Ţie Maică Sfântă şi Fecioară Preacurată

Cărei Îngerul adus-a vestea cea mai minunată,

Că zicând lui :  Fie mie precum ai grăit cuvântul ,

Faci pe Dumnezeu să schimbe Cerurile cu pământul!

Slavă Ţie, Născătoarea Dumnezeului-Iisus,

Că pe tron de-a dreapta stându-I eşti de Îngeri mai presus.

Şi cu mult mai strălucită decât înşişi Serafimii,

Bucurie-n veşnicie fiind Tronului Treimii !