SFATURI ÎN VREMURI DE PRIGOANĂ

  

                              DIN OPERELE EPISCOPULUI IGNATIE BRIANCEANINOV

      Roagă-l pe Dumnezeu să înlăture de la tine orice năpastă. orice ispită. Nu trebuie să te arăți viteaz și să te arunci în vâltoarea necazurilor. Aceata este înfumurare, mândrie. Dar, când necazurile vin singure,să nu te temi de ele, să nu gândești că au venit întâmplător, printr-un concurs de împrejurări. Nu, ele sunt îngăduite de nepătrunsa Pronie a lui Dumnezeu. Fiind plin de credință și de bărbăția și mărinimia născute din credință, să înoți fără frică prin întuneric și prin furtuna cea năprasnică spre portul cel liniștit al veșniciei. Însuși Iisus te călăuzește în chip nevăzut. Cu înțelegere adâncă și plină de evlavie să înveți rugăciunea DOMNULUI, pe care EL a adus-o TATĂLUI în grădina Ghetsimani, în ceasurile de suferință, care au precedat chinurile LUI și moartea pe cruce. Cu această rugăciune să întâmpini și să biruiești orice necaz.

 ,, PĂRINTELE MEU - S-a rugat Mântuitorul - de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești ”. Roagă-te lui Dumnezeu să depărteze de la tine năpastele și totodată leapădă-te de voia ta ca de o voie păcătoasă, oarbă; încredințează-te voii lui Dumnezeu, celei sfinte și înțelepte, pe tine, sufletul și trupul tău, prezentul și viitorul tău și pe cei apropiați ție. Amin.

CUVÂNT PENTRU ÎNDREPTAREA CELOR CE PETREC CU ÎMPĂTIMIRE

   Din învățăturile Sfântului Efrem Sirul

                    Mă îngrozesc, fraţii mei, şi mă înfricoşez şi cu scârbă mă rănesc de cuvântul ce zice: ,,Vedeţi defăimătorilor, minunaţi-vă şi pieriţi " (Fapte 13,41).Şi mă minunez mai ales pentru a mea nepedepsire, căci m-am făcut cale a toată fărădelegea şi, cu tot păcatul, pe fiecare mădular al meu l-a legat vrăjmaşul. Și dator eram pe mine să mă plâng și să mă tânguiesc pentru rușinea ce este în mine și apoi de ale altora să mă îngrijesc. Dator eram, mai întâi, a mea bârnă să o scot și apoi, paiele altora să le văd, dar defăimarea ce se face acum, în vremea noastră, mă cufundă pe mine în scârbă. Căci văd lenevirea sfătuirii celei de acum și nu o pot suferi, după prooprocul ce zice: ,, Văzut-am pe cei neînțelegători și mă topeam ” (Psalmul 118). Căci care instrument al vrăjmașului nu este în noi? Sau cu care meșteșug, în multe chipuri, nu ne-a stăpânit pe noi? Vai mie, cine nu va plânge relele cele pregătite nouă?
   Deci, luați aminte la cele ce zic, vă rog, cei ce viața aceasta ați luat asupra voastră, și cutremurați-vă, căci chip de îngeri purtând noi, cu diavolul ne întrecem. Chipul este îngeresc și petrecerea lumească.  Oare, îngerii în cer, cu prigonire și cu pizmă petrec, precum vedem acum între oameni? Că s-a înrădăcinat între dânșii pizma, zavistia și grăirea de rău. Că în multe feluri vicleanul și-a stropit ostrăvurile sale în fiecare din noi și, prin meșteșug, pe fiecare îl împiedică.
   Unul a îndreptat postul, dar este stăpânit de pizmă și de zavistie; altul s-a oprit pe sine de la pofta cea necuvioasă, dar este legat de slavă deșartă, ca și cu niște obezi; altul a îndreptat privegherea, dar este prins de vorbirea de rău, ca într-o cursă; altul de vorbirea de rău s-a depărtat, dar este plin de nesupunere și de vorbirea împotrivă; altul de la bucate se înfrânează, dar este cufundat în mândrie și în trufie; altul în rugăciuni este răbdător, dar se biruiește de mânie și de iuțime; altul a isprăvit vreun lucru mic, dar se înalță asupra celor mai leneși; pe altul, în alt chip l-a legat răutatea, și nu este cel ce înțelege.Pentru aceasta se face între oameni prigoniri și zarvă.
   Oare, de unde se întâmplă de suntem în acest fel? Pentru că nu avem adevărata smerenie; pentru că nu avem înaintea ochilor noștri frica lui Dumnezeu; pentru că defăimăm și ne amăgim cu gândul și pentru că ni se pare că bârfa este poruncă mântuitoare! Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit, și noi nici măcar ca pe un frate pe Dânsul nu-l primim.Gura aceea înfricoșată și necuprinsă a grăit: ,, Cel ce voiește între voi a fi mare, să fie decât toți mai de pe urmă și tuturor slugă ” ( Matei 9,35) și noi, ne trufim, și unul asupra altuia ne înălțăm, și unii înaintea altora sărim...
   O, orbire de minte, care nu suferă a se supune celui ce zice: ,, Fiecare, în ceea ce s-a chemat, în aceea să rămână”! (I Corinteni).Cum nu se tem măcar de Cel ce zice ,, Că celor ce mult li s-a dat, mult li se va cere” (Luca 12) , ca, măcar așa, smerita cugetare să o câștige?
   Fraților, nu așa cu prostime, să săvârșim viața noastră! Nu așa, fără de frică, de parcă nu am fi auzit de înfricoșata judecată! Să nu petrecem în acest chip, ca și cum nu am avea să dăm seama Dreptului Judecător! Nu așa, vă rog pe voi ! Să nu ne facem împiedicare și sminteala celorlalți, să nu adăugăm păcate peste păcate, să nu se hulească chipul cel bun prin noi, ci, mai vîrtos, să se laude. Că va veni, va veni și nu va întârzia înfricoșatul ceas în care fără de răspuns ne vor fi nouă lucrurile, când vom fi cercetați. Căci ce vom putea să-I zicem Lui? Ce trebuia să ne facă El nouă și nu ne-a făcut ? Oare, nu L-am văzut pe Însuși Dumnezeu Cuvântul în chip de rob smerit, ca și noi smeriți să ne facem? Oare, fața Lui cea necuprinsă de gând nu am văzut-o scuipată, ca și noi, cînd suntem ocărâți sau certați, să nu ne sălbăticim? Oare, nu am văzut sfântul Lui spate dat spre bătăi, ca și noi să ne supunem în toate? Oare, nu am văzut fața Lui care caută pe pământ și îl face pe el de se cutremură, cum S-a pălmuit, ca și noi, cînd suntem defăimați, să nu ne facem ca niște fiare? Oare nu am auzit glasul Lui zicând: ,, Eu de la Mine nimic nu fac” , ca și noi să nu ne facem obraznici, cu voia proprie și de sine stăpânitori? Oare nu L-am auzit pe Dânsul zicând: ,, Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei11), ca și noi să ne facem blânzi și smeriți, unii pe alții să nu ne zavistuim, unii pe alții să nu ne mușcăm și să nu ne mâncăm? Și ce răspuns Îi vom putea da Lui? Nu, frații mei, nu așa, vă rog! Nu pentru patimile trupești să ne lepădăm afară din fericirea cea fără de moarte. Să nu pierdem pentru cinstea vremelnică slava cea veșnică! Să nu ne osîndim pentru ceartă, pizmă și zavistie în gheena cea înfricoșată! 

RUGĂ CATRE PREA-DULCELE HRISTOS, PENTRU RUGĂCIUNEA CEA CURATĂ

                                                       A SFÂNTULUI EFREM SIRUL

     
 DOAMNE IISUSE HRISTOASE, Fiule al lui Dumnezeu, Dumnezeule, Mântuitorul meu,
 Dulceața cea negrăită, Numele cel mântuitor, dăruiește-mi mie nevrednicului robului Tău umilință și  luminare a inimii, ca luminându-mi inima să izvorăsc cu dulceață lacrimi întru rugăciune curată,  ca să-mi ștergi zapisul păcatelor mele cu puține lacrimi, și să-mi stingi focul cel aprins cu puțin plâns;  căci dacă îmi vei da mie aici să plâng, Stăpâne, acolo de focul cel nestins mă vei slobozi pe mine.
Și știu cu adevărat, știu, Îndelung- răbdătorule, Iubitorule - de - oameni Doamne, că în fiecare zi și ceas  fără de măsură te întărât și te mânii pe Tine, însă bunătatea îndelung-răbdării Tale va birui răutatea și amărăciunea mea. Căci dacă mama, necinstindu-se de copilul său, nu suferă să îl treacă pe el cu vederea,  de ale sale milostiviri biruindu-se, cu cât mai vârtos DARUL TĂU și bunătatea TA, MILOSÂRDE  și Îndelung-răbdătorule DOAMNE, de ale sale nemărginite îndurări pornindu-se, are a birui răutatea mea  și a mă milui pe mine? 
Așa, iubitorule de bine DOAMNE, Dumnezeule al milei și al îndurărilor,  izbăvește-mă pe mine din meșteșugirile cele rele și viclene ale spurcatului și cumplitului dușman care mă îmbulzește în fiecare ceas și îmi necăjește sufletul meu cu gânduri rele și viclene și spurcate.
Puterea Ta cea negrăită, HRISTOASE, cea care a certat valurile mării, să îl certe pe dânsul, și să îl surpe  pe el, și departe de la mine , robul Tău, să îl arunce; căci totdeauna înnoiește asupra mea măiestriile sale,  și se sârguiește să stăpânească mintea mea cea trândavă, și să mă despartă pe mine de Tine și de dumnezeieștile Tale porunci. 
Ci trimite-le, STĂPÂNE, Mult-milostive DOAMNE, degrab, și gonește  de la mine, netrebnicul robul Tău, pe balaurul cel mare împreună cu toate gândurile lui cele rele și viclene
 și spurcate, ca curat să Te laud și să Te slăvesc pe TINE împreună cu cel fără de început al Tău Părinte  și cu Prea-Sfântul și Bunul și De-viață-făcătorul Tău Duh, totdeauna, acum și de-a pururea, și în vecii vecilor. Amin.

ÎNTÂIA RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS A CELUI ÎNTRU SFINȚI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN GURĂ DE AUR, PE CARE O ZICEA EL ÎN FIECARE ZI

 
                                    ÎNTÂIA RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS
                                A CELUI ÎNTRU SFINȚI PĂRINTELUI NOSTRU IOAN GURĂ DE AUR,
                                                        PE CARE O ZICEA EL ÎN FIECARE ZI


             Doamne Dumnezeul meu, Cel mare și înfricoșat și slăvit, Făcătorul a toată zidirea cea văzută și gândită, Cela ce păzești așezământul Tău și mila Ta celor ce te iubesc pe Tine și păzesc poruncile Tale:
și acum, și totdeauna mulțumesc Ție, pentru toate facerile Tale de bine cele făcute spre mine, cele arătate și cele nearătate. Și până acum Te laud, și Te slăvesc, și Te măresc pe Tine; pentru care ai minunat spre mine milele Tale cele bogate și îndurările Tale, sprijinindu-mă din pântecele maicii mele, și întru toate grijindu-Te de mine, și păzind și ocârmuind cu cuvioșie cele ale mele, pentru singură bunătatea și iubirea Ta de oameni. Că nu ai trecut cu vederea smerenia mea, pentru nevrednicia și împătimirea mea, ci pentru iubirea Ta de oameni și milostivirea nu ai încetat de a face bine și a Te îngriji; și până la bătrânețe și curuntețe, Dumnezeul meu, să nu mă părăsești, Iisuse Hristoase, Numele cel bun, Dulceața mea, și Dorirea mea, și Nădejdea mea, Cela ce Te-ai făcut om pentru noi, și toate cu înțelepciune le-ai iconomisit și le-ai tocmit pentru mântuirea noastră, mă mărturisesc Ție, Doamne Dumnezeul meu, cu toată inima mea. Îmi plec genunchile trupului și ale sufletului, arătându-ți Ție, Dumnezeului meu, toate păcatele mele. Pleacă-ți și Tu urechea Ta spre rugăciunea mea, și lasă păgânătatea inimii mele. Am păcătuit, am nelegiuit, am greșit, Te-am întărâtat, Te-am amărât pe Tine, Bunul meu Stăpân și Hrănitor și Purtător de grijă. Nu este nici un fel de răutate grăită sau negrăită, pe care nu am făcut-o, și cu lucrul, și cu cuvântul, și cu cunoștința, și cu necunoștința, cu aducerile aminte și cu înțelegerile. Cu covârșire întru covârșire păcătuind, și de multe ori a mă pocăi făgăduindu-mă, de atâtea ori întru aceleași păcate am căzut. Mai cu lesnire picăturile de ploaie se vor număra, decât mulțimea păcatelor mele. Că au covârșit capul meu, și ca o sarcină grea s-au îngreuiat. Că din tinerețile mele și până acum, poftelor celor necuvioase ușa deschizându-le, porniri neînfrânate și fără de rînduială am  uneltit, întinându-mi haina Sfântului Botez, cea țesută de sus, biserica trupului meu mânjind-o, ticălosul meu suflet cu patimile necinstirii cu totul spurcându-l, și toată altă fărădelege și nedreptate lucrând; pe care, de voi voi din parte să le pomenesc, mă va lăsa vremea povestindu-le.
         Dar fiindcă toate le știi Tu ( că nici nu este zidire nearătată înaintea Ta, că toate goale și descoperite sunt ochilor Tăi ), ce se cade a zice către Cel ce știi cele cunoscute de Tine?
Însă inima mea se zdrobește, și sufletul, și cu totul întru adâncul nedumeririi mă afund, aducându-mi aminte că atunci păcătuind, nici puțin oareșce lucru de căință nu am arătat. Și vremea tăierii este aproape, și sorocul morții stă de față, iară vremea pocăinței, nicăieri.
Pentru aceasta s-a tulburat sufletul meu, și de durere și de întristare este plin.
Că ne-gata și nepregătit fiind, și socotind și cercând cele pentru sine-mi, nimic din destul spre dare de răspuns nu aflu, nici vreun chip și meșteșugire, prin care mă voi izbăvi de focul cel veșnic. Că dacă dreptul abia se mântuiește, eu, păcătosul, unde mă voi arăta? Și dacă prin multe scârbe Împărăția lui Dumnezeu celor vrednici este însortită, și strâmtă și necăjită este calea vieții, eu, întru desfătare și întu neînfrânare totdeauna petrecând, cum mă voi învrednici de mîntuire?
Și dacă toată dreptatea omului  este ca o tearfă lepădată, atâta noroi și nedreptate ce se va socoti?
 Și dacă pentru un cuvânt deșert va să dea cineva seamă,eu, pentru atâtea păcate,
ce răspuns potrivit voi avea?  Vai, suflete!
Că așa cele ale noastre au sporit! Scurtă este viața și de puțină vreme, iute trecând și către moarte trimițând. Veșnică este munca, precum și împărăția drepților, și viața amândurora necurmându-se cu moartea.
Deci ce voi face ? Ce voi lucra ? În ce beznă pe sine-mi mă voi arunca?
Că înfricoșată este și moartea, și mai ales a păcătoșilor, fiindcă și cumplită este - că moartea păcătoșilor cumplită este - , iară mai vârtos, cu mult mai înfricoșat lucru este a cădea în mîinile Dumnezeului celui viu, dintru care nu este cel ce va putea să scoată.
   Deci când va veni să Se slăvească întru Sfinții Săi, și să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui,
 când scaunele se vor pune, și nemitarnicul Judecător înfricoșat va ședea, și râul cel de foc va trece pe dinainte, și strălucirea și bucuria Drepților gătită se va arăta, și toate milioanele Îngerilor, și toți oamenii cei din veac, împreună cu toată zidirea cea văzută și cea gândită cu cutremur va sta de față, ce voi face eu atunci,
de rușine plin fiind, de conștiință mustrat, de toată îndrăzneala și darea de răspuns lipsit?
Suspin dinspre toate părțile. Ah, rele! Ce voi plânge întâi? Ce voi suspina al doilea? Ce voi tângui?
Lipsirea de bunătăți sau chinuirea durerilor? Nemărginirea muncii sau despărțirea de la Dumnezeu?
 Plângi, ticăloase suflete, aducându-ți aminte de acestea, și care după ieșire te vor întâmpina, că foarte grele vor fi și dureroase. Și strigă:

      DUMNEZEUL PUTERILOR, DUMNEZEUL CEL VEȘNIC, DUMNEZEUL MILEI
 ȘI AL ÎNDURĂRILOR! Să nu mă părăsești, să nu mă treci cu vederea, 
să nu depărtezi de la mine mila Ta.

Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele. Că știu milostivirea Stăpânului meu.
Știu nepomenirea de rău a Iubitorului de oameni. Și că voitor al milei este, Care nu voiește moartea păcătosului precum să se întoarcă și să fie viu, și voiește ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului
să vie, și mai ales cei ce se întorc de la păcat. Că nu a venit ca să cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință. Că nu au trebuință cei sănătoși de doctor, ci cei ce rău pătimesc.
   Că și așa aflându-mă, și așa socotind, nu mă abat din nădejdea cea bună, nici mă deznădăjduiesc de a mea mântuire. Acum am început a grăi către Domnul meu: Iară eu sunt pământ și cenușă. Vierme, și nu om. Ocară a oamenilor, și defăimare a norodului. Dă-mi mie cuvânt întru deschiderea gurii mele, Cela ce dai rugăciunea celui ce se roagă. Că de la Tine este toată darea cea bună, și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Tine, Părintele luminilor. Ca și să mă rog după vrednicie, și să cer cele de folos, și să nu mă întorc smerit și rușinat, ci dobândind cele ce am nădăjduit. Și așa mă voi duce bucurându-mă,
 întru deplin adeverirea inimii.
   Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu.
 Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt, Doctorul sufletelor și al trupurilor. Ca și cum aș sta înainte la înfricoșatul Tău scaun, ca și cum m-aș atinge de prea-curatele Tale picioare, așa mă rog și cer, și mă cuceresc cu zdrobită și smerită inimă: Curățește-mă pe mine, păcătosul. Iartă-mi mie, netrebnicului
 și smeritului. Caută din Sfânt lăcașul Tău spre ticăloșia mea. Privește dintru înălțimile Tale cele sfinte spre rugăciunea smeritului robului Tău, și să nu treci cu vederea rugăciunea mea; slăbește-mă, ca să mă odihnesc mai-nainte de a mă duce, de unde de-aici nu mă voi mai  întoarce. Ca un om am păcătuit, ca un Dumnezeu iartă-mă. Că Tu știi, Stăpâne, lesne alunecarea firii omenești, și că plecat este cugetul omului cu osârdie spre cele rele din tinerețe. Adu-Ți aminte că pământ suntem. Adu-Ți aminte că numai Tu singur ești curat și fără prihană și neîntinat, iară noi toți întru certări și canonisiri suntem. Adu-Ți aminte de îndurările Tale cele din veac și de mila Ta. Și să nu mă osândești cu fărădelegile mele, nici să-mi răsplătești după păcatele mele.
Știu mulțimea fărădelegilor mele, că multă este, și nu este supusă numărului, dar știu și noianul iubirii Tale de oameni, că nemărginit este, și nebiruit. Că Tu ești Cel ce ridici păcatul lumii, Care Te-ai pogorât din Cer pe pământ ca să cauți oaia cea rătăcită și pierdută, Păstorul cel bun, Cel ce Îți pui sufletul pentru oi,
și ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.
   Miluiește, Milostive, făptura mâinilor Tale. Să nu Te îngrețoșezi de mine, nevrednicul;
Ci îndură-Te spre făptura Ta. Cela ce pentru mine Cruce ai răbdat, și semnele rănilor ai primit și m-ai vindecat; șterge rănile mele cu doctoria milostivirii și cu buretele iubirii de oameni.
Că toate le poți, și nimic nu îți este Ție cu neputință. Dă umilință inimii mele celei împietrite.
Ușurează-mi greutatea conștiinței.
Primește lacrimile mele și suspinarea, ca ale curvei, și ca ale lui Petru, verhovnicul Apostolilor.
Primește această mică mărturisire  și pocăință a mea.
Cela ce ai primit buna-cunoștință a tâlharului pe Cruce.
Primește rodul cel din buzele mele ca pe o jertfă vie, bine-primită, întru miros de bună mireasmă.
   Mă rog, îmblânzește-Te. Mă cuceresc, înduplecă-Te. A păcătuit și Manassi, împăratul acela;
ci nu s-a pierdut, fiindcă s-a căit. A păcătuit și David mai-nainte de acela; ci păcatul plângându-și, s-a miluit. Multe pilde de acest fel am, care potolesc și mângâie mîhniciunea mea, care gonesc deznădăjduirea de la mine și hrănesc nădejdea mântuirii mele.
Mângâie și Tu inima mea, Părintele îndurărilor și Dumnezeul a toată mngâierea.
Odihnește-o, și fă-i bine cu izvorul milei Tale și al bunătăților. Multe ai făcut din veac mari  și minunate, slăvite și înfricoșate, cărora nu este număr; iară dacă pe mine, curvarul, mă vei mântui, mai multă și mare minune vei face. Că atâta este puterea milostivirii și a iubirii Tale de oameni,
 încât și din noroi mărgăritar face, și din fiu al gheenei, fiu al Împărăției săvârșește.
   Și încă voi striga catre DOMNUL meu, și către DUMNEZEUL meu mă voi ruga:
Ocârmuiește rămășița vieții mele după voia Ta. Întărește-mă întru frica Ta.
Întemeiază-mă întru dragostea Ta. Și cu mulțimea bunătății Tale, sfîrșit bun, și vrednic iubirii Tale de oameni dăruiește-mi. Și caută cu milă și cu iubire de oameni spre oasele și încheieturile mele, și spre toată alcătuirea ipostasului meu. Și la loc de repaos și de odihnă ticălosul meu suflet povățuindu-l, așează-l.
 Că multe lăcașuri sunt la Tine, fiecăruia după vrednicie împărțindu-i.
   Și încă mă rog și mă cuceresc: Dă, DOAMNE, și dar de pricepere nevredniciei mele,
ca să înțeleg cele bine-plăcute Ție, și mie de folos. Și nu numai să le înțeleg, ci și să fac aceea,
adică a nu mă răpi și împreună a mă duce cu cei deșerți, a nu lucra cele necuvioase,
cu nemărire deșartă împreună a mă smeri cu cei smeriți, și cu cei ce pătimesc împreună a pătimi,
și celor ce greșesc a le ierta. Pentru că știu că de nu voi lăsa, nu mi se va lăsa.
Pentru aceasta mă rog, iartă toate tuturor celor ce îmi greșesc mie.
Că nu sunt aceștia pricinuitori, ci eu, ticălosul, cel ce nu fac voia Ta, și nu păzesc poruncile Tale.
 Și celor ce mă iubesc pe mine răsplătește-le cu bogatele Tale daruri. Și pe părinții cei duhovnicești și frații pe care Tu mi i-ai dat, Milostive, cu judecățile care știi, împreună cu mine,
 cu iubire de oameni îndurându-Te miluiește-i.
   Graiurile acestea ale rugăciunii mele fie întâmpinându-mă pe mine, și trăind eu, și după ce voi muri. Mărturisirea aceasta și lacrimile îndreptează-se ca tămâia înaintea Ta, iară eu în fiecare zi aștept moartea cea netrecută. Și trupul meu cel ticălos îngropării dându-se , se va strica, pe care îl vei învia, Dătătorule de viață, nestricat, în vremea facerii celei de a doua oară, iară duhul meu în mâinile Tale îl pun.
 Odihnește, Sfinte Stăpâne, întru lumina viilor și în lăcașul celor ce se veselesc, și pe ai mei născători și strămășii și frații, iară ai Tăi robi bine-cunoscători, și pe cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicului, să mă rog pentru dânșii; și tuturor celor ce întru bună credință s-au săvârșit, iartă-le.
Că deși am păcătuit, dar nu ne-am depărtat de la Tine, nici am întins mîinile noastre către Dumnezeu străin,
 ci pe TINE Te-am cunoscut. Și pe TINE Te-am iubit. Și întru TINE am crezut.
Și Ție ne închinăm, Unuia Dumnezeu în Treime. Întru Tine ne rugăm, și la Tine nădejdile mîntuirii le atârnăm. Miluiește-ne pe noi după mare mila Ta, și ne mântuiește întru Împărăția Ta cea cerească.

   Adevărat, Doamne al meu, Doamne: așa facă-se acestea întru noi, cei ce nădăjduim spre Tine, pentru cea multă și necovârșită bunătate a Ta, și pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni cea negrăită.
Pentru rugăciunile Prea-slăvitei, Prea-lăudatei, Prea-blagoslovitei și Cu-Dar-Dăruitei, Prea-sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, ale Puterilor celor cerești și înțelegătoare, și ale tuturor Sfinților care din veac bine Ți-au plăcut Ție. Amin.Amin.Amin.

RUGĂCIUNE CĂTRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, FOARTE UMILINCIOASĂ ŞI RUGĂTOARE.

   Rugăciunea Sfântului Anastasie Sinaitul - Deci cel ce în fiecare seară o zice pe dânsa cu umilință, de ar veni asupra lui înfricoșatul ceas al morții în noaptea aceasta, se izbăvește de muncă. cu mila lui Dumnezeu

   Îndurate şi Mult-Milostive Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu,
Cela ce ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintru care cel dintîi sunt eu,
 miluieşte-mă pe mine mai - nainte de sfârşitul meu.
Căci ştiu ce înfricoşat şi strajnic judeţ mă aşteaptă pe mine, înainte a toată zidirea,
când şi toate lucrurile mele cele necurate şi spurcate arătate se vor face.
Că neiertate cu adevărat şi nevrednice de iertăciune sunt, ca cele ce covârşesc cu mulţimea nisipul mării.
Pentru aceasta nici nu îndrăznesc, o, Stăpâne, a face cerere de iertarea lor.
Că mai mult decât toţi oamenii am greşit Ţie.
Mai mult decât curvarul curveşte am vieţuit.
Mai mult decât cel cu zece mii de talanţi dator Ţie m-am făcut.
Mai mult decât vameşul rău am vămuit.
Mai mult decât tâlharul pe sine-mi m-am omorât.
Mai mult decât curva eu, iubitorul de curvie, am curvit.
Mai mult decât ninivitenii fără de căinţă am greşit.
Mai mult decât Manassi fărădelegile mele au covârşit capul meu,
și ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine, și m-am chinuit, și m-am gârbovit până în sfârșit.
Că pe Duhul Tău cel Sfânt L-am mâhnit.
Că poruncile Tale nu le-am ascultat.
Că bogăția Ta am risipit-o.
Că Darul Tău am mânjit.
Că arvuna care mi-ai dat mie întru fărădelegi am cheltuit-o.
Că pe sufletul meu, lucrul cel cinstit după chipul Tău, l-am spurcat.
Că vremea pe care mi-ai dat-o mie spre pocăință, cu vrăjmașii Tăi împreună am viețuit-o.
Că nici o poruncă a Ta nu am păzit.
Că haina mea, cu care m-ai îmbrăcat, cu totul am întinat-o.
Că făclia dreptei socoteli am stins-o.
Că fața mea,pe care ai strălucit-o, întru păcate am făcut-o netrebnică.
Că ochii mei pe care i-ai luminat, de voie i-am orbit.
Că buzele mele,pe care de multe ori cu Dumnezeieștile Taine ale Tale le-ai sfințit,
cu cuvinte de rușine le-am spurcat.
Și știu că voi să stau cu adevărat înaintea înfricoșatului Tău scaun, ca un osândit, eu, prea-spurcatul.
Știu că atunci toate cele lucrate de mine se vor vădi, și nimic nu se va ascunde înaintea Ta.
Pentru aceasta mă rog Ție, Prea-Îndurate și Mult-Milostive, Iubitorule de oameni Doamne,
nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
Nu zic să nu mă cerți, căci cu neputință este aceasta din lucrurile mele, ci nu cu mânia Ta
 să mă mustri pe mine (Ps.6:1).
Voi dobândi aceasta de la Tine dacă nu cu mânia Ta, nici cu urgia Ta mă vei certa pe mine,
nici le vei arăta pe acestea înaintea Îngerilor și a oamenilor, spre rușinarea mea și ocara.
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
Dacă mânia vreunui împărat stricăcios nimenea nu o poate suferi, cu cât mai vârtos voi suferi eu,
 ticălosul,mânia Ta, a Domnului meu?
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți.
Știu tâlharul, că a cerut, și îndată a dobândit iertare de la Tine.
Știu curva, că din tot sufletul s-a apropiat, și s-a iertat.
Știu vameșul, că din adânc a suspinat, și s-a îndreptat.
Iară eu, prea-ticălosul, pe toți covârșindu-i cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăința,
pentru că nici am lacrimi cu întindere, nu am mărturisire curată și adevărată, nu am suspin din adâncul inimii,
nu am suflet curat, nu am dragoste după Dumnezeu, nu am sărăcie duhovnicească, nu am rugăciune neîncetată, nu am înfrânare de patimi în trup, nu am curățenie a gândurilor, nu am voință plăcută lui Dumnezeu. Deci cu care față, sau cu ce îndrăzneală voi cere iertare?
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.
De multe ori, Stăpâne, m-am făgăduit să mă pocăiesc.
De multe ori în Biserică umilindu-mă, cad la Tine, dar afară ieșind, îndată mă poticnesc în păcate.
De câte ori m-ai miluit, iară eu Te-am mâniat!
De câte ori îndelung ai răbdat, iară eu nu m-am întors!
De câte ori m-ai ridicat, iară eu iarăși alunecându-mă am căzut!
De câte ori pe mine m-ai ascultat, iară eu pe Tine nu Te-am ascultat!
De câte ori m-ai dorit, iară eu nicidecum nu Ți-am slujit Ție!
De câte ori m-ai cinstit, iară eu nu Ți-am mulțumit!
De câte ori, ca un bun Părinte, pe mine, cela ce păcătuiam, m-ai rugat, și ca pe un fiu m-ai sărutat,
și brațele deschizându-mi-le mie, ai strigat ,, Scoală-te, nu te teme, stai, iarăși vino; nu te înfrunt,
nu Mă scârbesc, nu te lepăd, nu îngădui să fie împietrită zidirea Mea, fiul Meu, Chipul Meu, omul pe care l-am zidit cu mâinile Mele, și m-am îmbrăcat întru el, pentru care Mi-am vărsat Sângele.
Nu mă întorc dinspre oaia Mea cea cuvântătoare ce s-a pierdut, când vine către Mine, nu pot ca să nu îi dau bunul neam cel dintâi” nu pot ca să nu o număr cu cele nouăzeci și nouă de oi.
Că pentru aceasta, și numai pentru aceasta M-am pogorât pe pământ și am aprins făclia, adică Trupul Meu,
și am măturat casa, și am chemat pe prietenele, Puterile cerești, să ne veselim pentru aflarea ei.
Deci pe toate unele ca acestea, ca un Bun și iubitor de oameni mi le-ai dăruit mie, Stăpâne.
Iară eu, ticălosul, pe toate defăimându-le, în țară străină și depărtată a pierzării m-am dus.
Ci Tu, Prea-bunule, iarăși mă întoarce, și să nu Te iuțești asupra mea, ticălosul, Doamne, nici cu mânia Ta să mă mustri, Milostive, ci mai îngăduiește-mă încă, nu Te grăbi a mă tăia ca pe smochinul cel neroditor, nici nu porunci să mă secere mai-nainte de vreme din viața aceasta, ci dă-mi soroc al vieții, și mă povățuiește la pocăință, Doamne, și nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, Stăpâne, nici cu iuțimea Ta să mă cerți.
Miluiește-mă , Doamne, că neputicios sunt cu sufletul, neputicios sunt cu gândul, neputincios cu socoteala, neputincios cu voința.
Că a lipsit tăria mea, a lipsit vremea mea, au lipsit întru deșertăciune zilele mele toate, și sfârșitul a sosit.
Ci deschide, deschide, deschide mie, Doamne, celui ce cu nevrednicie bat, și nu-mi închide mie ușa milostivirii Tale. Că de vei închide Tu, cine îmi va deschide?
Nimenea altul, nimenea, fără numai Tu, Cel din fire  Milostiv și Îndurat.
Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt.
Pentru că m-a slăbit vrajmașul, și neputincios și zdrobit m-a făcut.
Iară cel neputincios și zdrobit nu poate să se scoale singur, nu poate să se vindece singur; cel zdrobit nu poate să-și ajute luiși. Deci miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt.
Vindecă-mă , Doamne, că s-au tulburat oasele mele, s-a tulburat și s-a zdrobit sufletul meu.
Deci cel zdrobit cu oasele nu poate să se scoale și să caute pe doctorul, nu poate să alerge și să scape de vrăjmașul.
Tu,dar,mă caută, Stăpâne, Cela ce ai venit să cauți oaia cea pierdută; Tu mă cercetează pe mine, cela ce am căzut în tâlhari; că nu pe jumătate mort, ci cu totul mort m-au lăsat.
Deci vindecă-mă, Doamne, că neputincios și putred m-a făcut vrăjmașul.
Iară cel neputincios și putred cu totul zace jos, cu totul este aruncat ca un stârv ticălos; numai cât cheamă pe Doctorul, numai cât strigă pe Izbăvitorul, numai cât caută împrejur cu ochii, când va veni și-l va cerceta pe el Cela ce vindecă pe cei zdrobiți cu inima și îndreptează pe cei surpați și mântuiește pe cei deznădăjduiți.
Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Tulburare trupească și sufletească m-a cuprins pe mine, Stăpâne, că în patimi trupești am căzut, că și trupul și sufletul batjocură dracilor l-am făcut.
Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, cele ce încheie omul cel din lăuntru.
Și care sunt acestea? Credința, înțelepciunea, nădejdea, dreptatea, înfrânarea, buna credință, blândețea, smerita cugetare și milostivirea. Aceste oase s-au zdrobit, Stăpâne. Ci vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Căci văd de aici că a sosit ceasul vieții mele, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Văd calea cea lungă și grea către cele de acolo, și pe mine că nu sunt gătit către dânsele, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd pe împrumutătorul că îmi cere, și nu pot să-i plătesc, și sufletul meu s-a tulburat foarte.
Văd pe scriitorul că îmi scutură zapisul meu și pe muncitori că scrâșnesc asupra mea, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Văd calea cea lungă și grea către cele de acolo, și pe mine că nu sunt gătit către dânsele, și sufletul meu s-a tulburat foarte. Că tot cu totul m-am umplut de tulburare și de întunecare, și mă înfior și mă cutremur și mă înfricoșez și mi se rup cele din lăuntru, și nu știu ce să fac, sau cu ce față să văd pe Judecătorul meu!
 Mă întunec, mă tulbur, și nu mă pricep, mă necăjesc, și de-aici sufletul meu s-a tulburat foarte.
Miluiește-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte. Vicleanul nu încetează a mă supăra, vrăjmașii mei nu se depărtează de a mă lupta, războiul cel dintru mine al trupului mă aprinde totdeauna, gândurile cele viclene nicidecum nu se astâmpără.
Și Tu, Doamne, până când? Iată, vezi, Doamne, toate cele ale mele, că sunt nedumerite și ticăloase. Iată vezi împotrivirea cea asupra mea și războiul trupului și cuptorul patimilor și slăbiciunea puterii sufletului meu. Pentru aceasta, Doamne, până când nu Te milostivești? Până când nu izbândești? Până când nu grăbești? Până când nu cauți? Până când treci cu vederea? Doamne, întru mila Ta mântuiește-mă ; nu mă trece cu vederea pe mine, nevrednicul, pentru mila Ta. Că a Ta trecere cu vederea se face cădere a mea, Stăpâne.
Pentru aceasta, întoarce-Te, Doamne, izbăvește sufletul meu și mă mântuiește pentru mila Ta.
Ca un Îndurat miluiește-Mă. Ca un Milostiv îndură-Te. Ca un Iubitor de oameni mântuiește-mă.
Pentru mila Ta, iară nu pentru lucrurile mele, că sunt rele și viclene.
Nu pentru ostenelile mele, că sunt neputincios.
Nu pentru gândurile  sau cuvintele mele, că sunt spurcate și necurate, ci pentru mila Ta, Mult-milostive Doamne, mântuiește-mă.  Iară de voiești să Te  judeci cu mine, Stăpâne, eu mai întâi aduc asupra mea hotărârea, eu mărturisesc asupra mea că sunt vrednic de moarte. Deci mântuiește-mă pentru mila Ta.
La iubirea Ta de oameni scap, Prea-bunule.
Nu am ce să-Ți aduc  Ție vrednic.
Milostenie cer, să nu-mi ceri prețul ei.
Adu-ți aminte de cuvintele Tale, Doamne, că ,, se pleacă gândul omului cu de-adinsul spre cele rele și viclene din tinerețile lui” ( Facere 8:21 ); și: ,, omul deșertăciunii s-a asemănat, și zilele lui ca umbra trec” ( Ps.143:4); și: ,, nimenea nu este curat de întinăciune” ( Iov 14:4) ; și că ,, întru fărădelegi m-am zămislit, și în păcate m-a născut maica mea”(Ps.50:6). Că de vei lua aminte la fărădelegile noastre, nimenea nu va putea suferi, Doamne. Pentru aceea, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, pentru mila Ta,
 iară nu pentru lucrurile mele.
Că de vei milui pe cel vrednic, nu este nici un lucru minunat.
De vei mântui pe cel drept, nu este nici un lucru străin.
Mântuiește-mă pe mine, pentru mila Ta.
Peste mine fă minunată mila Ta, Doamne.
La mine arată milostivirea Ta, Stăpâne.
Spre mine mărește iubirea Ta de oameni, Sfinte.
Arată peste mine milele Tale cele dintru  început , Doamne, că pe cei drepți mântuiești, și pe cei păcătoși miluiești.
Să nu biruiască răutatea mea pe bunătatea Ta, Doamne, nici să intri la judecată cu robul Tău.
Că de vei voi să Te judeci cu mine, se va astupa gura mea, neavând ce să grăiască sau ce să răspundă.
Pentru aceea, să nu intri la judecată cu robul Tău, nici să cumpănești păcatele mele cu îngrozirea Ta,
 ci ,, întoarce fața Ta de către păcatele mele, și toate fărădelegile mele șterge-le” (Ps.50:10).
Și mă mântuiește, pentru mila Ta, Doamne.
Și mila Ta să-mi urmeze în toate zilele vieții mele(Ps.22:8).
Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, celui ce rău m-am abătut de la Tine, celui ce de-a pururea fug de la Tine și către păcat de-a pururea rău alerg.
Aceasta numai cer, și mă rog, și mă cuceresc: Mântuiește-mă pentru mila Ta.
Mântuiește-mă mai-nainte de a merge la județurile cele de acolo, sau mai vârtos - să zic adevărul - la muncile cele de acolo, unde nu este pocăință, nici mărturisire. ,, că în iad”, zice, ,, cine se va mărturisi Ție?”
Pentru aceea, mântuiește-mă pentru mila Ta, ,, că nu este întru moarte cela ce Te pomenește pe Tine, nici în iad cela ce se mărturisește”(Ps.6:5).
Că acolo nu este pocăință, nu este iertare celor ce aicea nu se pocăiesc, nici se mărturisesc.
Pentru aceea, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, care mă pocăiesc Ție și mă mărturisesc, pentru mila Ta, Doamne, iară nu pentru lucrurile mele.
Că Tu ai zis, Doamne:,, Căutați, și veți afla, bateți, și se va deschide vouă”(Mat.7:7); și: ,, Oricăte veți cere , crezând, veți lua” ( Mat.21:22). Pentru aceea, mântuiește-mă pentru mila Ta, Iubitorule de oameni, Stăpâne, ca și întru mine să se slăvească numele Tău cel prea-sfânt și prea-proslăvit, Doamne, Dumnezeul meu, Cela ce pentru mine te-ai făcut ca mine.
Ca și eu împreună cu toți Sfinții numărându-mă, să Te slăvesc pe Tine , Iisuse Hristoase, Prea-bunule și iubitorule de oameni, Dumnezeul meu, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început , și cu Prea-sfântul, și Bunul, și De-viață-făcătorul Duhul Tău, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

  

MANTUIREA NOASTRA SI A APROAPELUI

                                                   SFANTUL SIMEON NOUL TEOLOG

...Ca e mai bine sa fii pastorit frumos decât sa pastoresti pe cei ce nu vor aceasta; fiindca nici un câstig nu va avea cel ce se sârguieste sa-i mântuiasca pe altii, dar s-a pierdut pe sine însusi prin conducerea altora.

            […]Care lucru din doua e mai bun la Tine, care e bineplacut Tie, spune-mi,
 Iubitorule de oameni, Mântuitorule: A fi în griji pentru lucrurile (manastirii) si a purta de grija din plin de nevoile ei trupesti si a le apara pe toate în justitie cu dusmanie si lupta, sau a-mi pastra mintea si inima netulburate, a primi stralucirile harului Tau, a avea simtirile sufletului mereu sub fulgerarile lui,
 a vibra tainic la cuvintele dumnezeiesti, a le învata cu blândete pe acestea altora si a le învata si eu însumi, caci acela care vorbeste spune cele vorbite de el si pentru sine, si el cel dintâi trebuie sa le si faca.
 Deci dintre acestea doua, spune-mi, Dumnezeul si Plasmuitorul meu, care e mai bun, care e mai folositor, care îti este mai bineplacut si desavârsit si nu-l ascunde de mine, Atotindurate Cuvinte!
 — „Asculta ce ai întrebat, scrie ce auzi! Eu sunt Dumnezeu Cel mai-înainte fara de început, Eu sunt prin fire Stapân si Imparatul cerurilor si al celor subpamântene, iar toti si toate sunt robii mei chiar daca nu vor.
 Caci sunt Creatorul, Judecatorul si Stapânul a toate, sunt acum si voi fi în vecii vecilor, dar nu silesc vreodata pe nimeni care nu vrea, fiindca libera si de bunavoie vreau sa fie slujirea, sa se lucreze frica si sa Mi se arate iubirea de catre supusii Mei, pentru ca asa doresc sa fie robii tocmiti cu plata si prietenii Mei; 
dar pe ceilalti nu i-am cunoscut si n-am fost cunoscut de ei, de aceea copiii celui nedrept zic ca sunt aspru 
[In 10, 5], Ma numesc nemilostiv si nedrept. Deci cei ce Ma ocarasc si bârfesc, si care Ma defaima pe Mine, cum ti se vor supune sau cum te vor primi învatator? Spune-mi! 
Cum te vor socoti oare pastor lupii sau cum vor urma glasului tau fiind fiare salbatice?
 Iesi, fugi afara din mijlocul unora ca acestia, caci îti va fi de ajuns daca te vei mântui pe tine însuti!
 Iar daca ai mântui lumea, dar te vei pierde pe tine însuti, ce folos vei avea de la lumea mântuita prin tine?
 Nu vreau ca tu sa pastoresti pe cineva care nu vrea acest lucru. Uita-te si vezi ca si Eu am pazit acest lucru în lume: pentru cei ce vor sunt Pastor si Stapân, dar pentru ceilalti sunt prin fire Creator si Dumnezeu, dar nu sunt deloc Împarat, nu sunt deloc Capetenie a celor ce nu si-au luat crucea si nu Mi-au urmat Mie
 [Mt 16, 24], caci acestia sunt copii, robi si vase ale celui potrivnic. 
Vezi ce taine înfricosatoare! Vezi ce nesimtire! Uita-te si plânge pentru ei, daca e cu putinta, în tot ceasul! Caci daca, fiind ei chemati de la întuneric la lumina cea neînserata, de la moarte la viata, de la iad la cer,
 de la cele trecatoare si stricacioase la slava cea vesnica, se înfurie nebuneste împotriva învatatorului lor si urzesc împotriva Lui tot felul de uneltiri si prefera mai degraba sa moara decât sa lase întunericul si faptele întunericului si sa-Mi urmeze Mie, cum îi vei pastori, cum îi vei conduce, cum îi vei calauzi — spune-Mi!
 — pe cei care se napustesc spre foc, se alatura vrajmasului si fac cu râvna împreuna cu el cele potrivnice poruncilor Mele? Cum îi vei pastori ca pe niste oi [Ps 22, 1; In 10, 9]? cum îi vei duce — spune-Mi!
 — la pasunile poruncilor Mele, la apa voilor Mele, la muntii gânditi cu mintea ai contemplatiilor tainice, 
ai slavei negraite, prin care cei care o vad dispretuiesc slava de jos si nu-si mai aduc aminte de toate cele simtite si pe toate acestea le socotesc ca o umbra si ca un fum?
 Spune-Mi cum îl vei câstiga aparator al tau pe acuzatorul tau?
 cum îl vei convinge sa fie prietenul tau pe vrajmasul care se lupta cu tine?
 Caci prietenii devin usor dusmani atunci când gasesc un mic pretext, dar dusmanii pot cu greu deveni prieteni chiar daca le fac binefaceri si daruri din belsug, si nu tremura — o, nebunie ultima!
 — sa-i omoare fara mila si fara compatimire pe binefacatorii lor!
 Acestia sunt imitatorii lui Cain, acestia sunt mai rai decât Lameh, acestia sunt cei de un narav cu Saul, imitatorii evreilor si zelosii lui Iuda, mostenitori ai sugrumarii lui! 
Daca ai sa cauti sa-i calauzesti pe acestia, vezi unde vei ajunge! Caci ei nu se întorc acolo unde vrei tu,
 ci te silesc sa umbli pe calea lor si sa cazi primul în pierzanie înaintea lor si sa cobori mai jos în fundul iadului avându-i negresit urmatori tie pe ei. Daca însa nu vrei sa te asemeni acestora, sa te lasi dus de sfaturile lor ori sa fi partas la faptele lor cele rele [2 In 11], atunci vei avea razvratire, lupta si razboi neîmpacat.
 Ce ti se va întâmpla si ce vei câstiga de la ei? Asculta si-ti voi spune pe scurt: înainte de toate nu vei putea sa fi robul Meu, fiindca Eu nu vreau ca robul Meu sa sufere lupte.
 Vor avea o ura nestavilita împotriva ta si se vor porni pe fata si în ascuns spre omor împotriva ta, iar tu vei fi raspunzator de osânda lor; caci moartea ta nu va fi de folos celorlalti asa cum moartea Mea a fost viata lumii, ci te vei face pricina a osândirii lor si vei iesi fara îndraznire din viata.
 E mai bine, asadar, sa fii pastorit si sa nu pastoresti deloc pe unii ca acestia, ci mai degraba sa te îngrijesti de cele ale tale si sa te rogi pentru ei si pentru toti oamenii sa se întoarca si sa vina toti la cunoastere 
[1 Tim 2, 4], si sa-i înveti si catehizezi pe cei ce vor. Dar sa nu-i silesti sa faca cele pe care le înveti,
 ci spune-le si îndeamna-i sa faca cuvintele Mele pazindu-le ca pe unele care dau viata vesnica [In 5, 24]!
 Iar atunci când voi veni la judecata aceste cuvinte vor sta în picioare si-i vor judeca pe fiecare din acestia dupa vrednicia lor, iar tu vei ramâne cu totul lipsit de raspundere si neosândit, pentru ca n-ai ascuns argintul cuvintelor mele [Ps 11, 6; Mt 25, 18], ci cât l-ai primit l-ai dat tuturor. Acest lucru îmi este bineprimit,
 acest lucru este al apostolilor si ucenicilor Mei si ei l-au facut dupa poruncile Mele: sa Ma propovaduiasca Dumnezeu în toata lumea, sa învete voile si poruncile Mele si sa le lase în scris oamenilor. Asa lupta-te sa faci si sa înveti si tu, iar celor ce nu vor sa auda cuvintele Mele, spune-le cum am spus si eu celor ce Mi-au zis: «Aspru e cuvântul acesta, cine va putea sa-l asculte?» [In 6, 60], si carora le-am spus: «Daca nu vreti asa, duceti-va si fiecare sa faca cum vrea!», lasând totul pe seama puterii lor si pe seama libertatii lor sa aleaga moartea sau viata [Dt 30, 19]. Fiindca nimeni n-a ajuns vreodata bun fara sa fie ales liber aceasta,
 nici necredinciosul nu va fi credincios fara sa vrea aceasta, nici iubitorul lumii nu va fi vreodata iubitor de Dumnezeu, nici cel viclean nu-si va schimba gândul, nici nu va ajunge bun cu totul fara voie
 — caci nimeni n-a ajuns rau prin fire, ci cu intentie —; si tot asa cu intentie si socotinta va putea ajunge bun si virtuos din rau si viclean, daca vrea, dar daca nu vrea acest lucru nu va fi nicicum. 
Caci nimeni n-a realizat virtutea în lume fara sa vrea, nimeni nu se va mântui fara sa vrea aceasta. Nu cauta mai mult decât aceasta, sârguieste-te sa te mântuiesti pe tine însuti si pe cei ce te asculta, de vei gasi pe pamânt vreun om care sa aiba urechi sa te asculte [Mt 11, 15] si sa auda cuvintele tale!" […]

Credeţi că prin buletinele cu cip se va apropia sfârşitul lumii ?

   Adevăratul buletin cu care vom fi marcaţi nu e acela, ci e atunci când vom accepta să primim cei trei de 6, nu imprimaţi în condiţiile tehnice moderne de astăzi, ci imprimaţi în inima noastră. Cei trei de 6 sunt cele trei patimi uriaşe care încep să stăpânească lumea, explicate de Sfântul Andrei al Cezareei, care spune aşa:
 un sase din cei trei de 6 înseamnă ,, o lume orbită de desfrâu". Deci desfrâul sălbatic, nebun, care debordează pe străzi, prin toate satele, târgurile,prin toate cârciumile, prin toate pădurile, prin toată lumea. Prin toate casele este un 6. Este semn şi în România acest 6 ? Da. Iată că este. Un pas satana a intrat în noi.

   Al doilea sase : toată lumea vrea să se îmbogăţească, este robită de materie. Se aleargă, îşi schimbă Dumnezeul cel adevărat cu alţi dumnezei: banul, maşina, femeia,cârciuma,traiul lung,moartea rapidă şi nu-i mai interesează restul. 
 Deci, grijile, alergătura după materie este cel de-al doilea 6.
Este sau nu aceasta în lume ? Vedeţi că, mai ales cei care s-au privatizat nu merg la biserică? Tot ţăranii vin, tot săracii. Intelectualii, îi vedeţi la biserică? Profesorii şi medicii vin la biserică? Unul din cincizeci, dacă vine; cine venea mai înainte, vine şi acum. De cine se mai tem de nu vin ? Iată cum şi al doilea sase ne-a marcat bine şi ne marchează şi acum.

   Al treilea sase : toată lumea-i tulburată: ţările, imperiile, comunităţile, satele, oamenii, familia. Când lumea e tulburată nu ştie ce mai face. Lumea nu mai trăieşte astăzi în interior, lumea trăieşte vizual. Aici e crima mare pe care n-o depistaţi dumneavoastră. Noi trăim ce vedem, ce vedem în ţara noastră, ce vedem la televizor. Observaţi că lumea trăieşte vizual ? Inima e goală toată la interior, ca o cameră pustie. Dumnezeu a plecat din inima noastră şi noi atunci trăim prin vedere şi auzire - ce mai zice muzica aceea, ce-i cu filmul acela, cu sportul, etc. Nu mai trăieşte românul în inimă, nu mai putem trăi în inimă. Dacă pui acum un om din lume să se roage mai mult , cred că-şi pune capăt zilelor. Nu poate sta mai mult de un sfert de oră închis în casă să se roage. A ieşit din el, el trăieşte numai vizual. El este drogat, este handicapat.

Societatea noastră este handicapată , fraţilor. Noi nu mai ştim unde este inimioara noastră, noi n-am simţit un pic măcar din dulceaţa rugăciunii. 
Deci acesta este cel de-al treilea sase din noi: ieşirea afară din noi, revărsarea, tulburarea. 
Tulburarea duce la crimă.Câtă crimă nu există acum !? 
Tulburarea duce la războaie, la sinucidere, la conflicte mortale, chiar între copii şi părinţi, între tineri. Iată că cei trei de sase lucrează activ.

   Deci ,, buletinele lui antihrist " le avem toţi : în măsura în care suntem marcaţi de cei trei de şase de care v-am vorbit. 
Desfrâul sub toate formele. Însăşi îmbrăcămintea necuviincioasă a fetelor este un desfrâu. Ele nu îşi dau seama, dar sunt marcate de sasele lui antihrist, categoric, fără menajamente. Cel care tot timpul trăieşte preocupat de înafară şi aleargă tot numai după materie, moare tot sărac, dar moare de infarct. Aleargă prin ţările străine să câştige un gologan, normal că vine şi moare acasă. Ce frumoasă e ţara noastră. Păi frate, nu ştii să preţuieşti ROMÂNIA. Dacă am şti să preţuim ţara aceasta, am face un rai din România. 

  ( Arh. Ioanichie de la Sihăstria)

OMULE CREŞTIN

OMULE CREŞTIN! Atât cât mai ai timp, străduieşte-te aici, pe pământ, să devii apropiat al lui Dumnezeu şi al sfinţilor Lui prin credinţă şi prin evlavie ; fii îmbisericit, pătrunde-te de duhul bisericesc, de duhul pocăinţei, sfinţeniei şi al păcii, al cugetării la cele dumnezeieşti, de duhul dragostei, al blândeţii, al smereniei, al răbdării, al supunerii celei bune, al mântuirii. Nu-ţi înălţa capul cu semeţie şi nu o dispreţui pe Maica ta, BISERICA, ce te mântuieşte; mergi deseori la biserică în vremea sfintelor slujbe, stai cu smerenie, ascultă, cugetă sau citeşte şi cântă. Dacă nu vei deveni aici al ei şi prin aceasta al lui DUMNEZEU, vei rămâne străin şi de ea, şi de Dumnezeu, şi după moarte Dumnezeu nu te va primi, şi toţi sfinţii Lui se vor lepăda de tine ca de cineva străin lor după duh şi după dispoziţia inimii şi a gândurilor, şi vei fi izgonit în ţară străină - în locul cel întunecat şi arzător al duhurilor căzute şi al sufletelor omeneşti nepocăite. Fii înţelept, ca să scapi de meşteşugirile diavolului şi să ajungi la menirea ta cea înaltă.( Sfântul Ioan de Kronstadt).

TIMP ŞI VEŞNICIE-Teofan Zăvorâtul

                                 
                        UMBLATI CU INTELEPCIUNE...PRETUIND VREMEA

        Dumnezeu a creat pe om „după chipul şi asemănarea Sa" (Fac. 1, 26) spre îndumnezeire.
 Parcurgerea acestei „distanţe spirituale" implică timpul. Timpul devine condiţia esenţială a acestui urcuş.
          În credinţa ortodoxă, timpul este văzut ca un interval între chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului în dragoste. Deşi noi, ca creaturi umane, suntem fiinţe muritoare, suntem în acelaşi timp întăriţi de harul lui Dumnezeu să ne transcendem pe noi înşine. Acest act implică timpul, adică trecutul - cu nemulţumirea pentru ceea ce am fost şi pentru gradul în care ne-am dăruit - şi viitorul, cu tendinţa de a fi mai mult. Dumnezeu Se oferă pe Sine creaturilor Sale punându-Se pe Sine în poziţia de aşteptare. Astfel veşnicia acceptă timpul în ea, adică Dumnezeu acceptă făptura, care trăieşte în timp, în eternitatea Sa.
Sfântul Maxim Mărturisitorul învaţă că: „Indumnezeirea este concentrarea şi sfârşitul tuturor timpurilor şi veacurilor şi a tuturor celor ce sunt în timp şi în veac" (Răspunsuri către Talasie, 59, pg 90).
Iată de ce hotarul existent între temporar şi etern nu separă, ci devine locul de întâlnire a două realităţi care intră în dialog (Dumnezeu şi omul).
Pentru Sfântul Teofan Zăvorâtul (Govorov, 1815-1894), asemenea tuturor Părinţilor Bisericii, timpul nu este altceva decât mijlocul folosit de Dumnezeu pentru a ne conduce la eternitatea Sa. Indumnezeirea este posibilă în timp pentru că „timpul care poate înainta spre plenitudinea adevăratei eternităţi este creator şi soarbe viaţă din energiile dumnezeieşti infinite, transferând-o pe planul creat"
(Pr. Prof. D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă)
Prin tâlcuirile cărţii de faţă, împărţirea timpului în zile ale săptămânii, după învăţătura Sfântului Teofan, sunt trepte spre veşnicie. Miezul duhovnicesc al zilelor săptămânii conduce spre „ziua a opta", spre viaţa veşnică.
Sfântul Teofan este cunoscut mai ales ca om al rugăciunii, căci aceasta este„primul lucru în viaţa creştină... Dacă există rugăciune, duhul trăieşte, dacă nu există rugăciune, nu există viaţă în Duh", spunea el.

DE CE TÂNARUL NU E ATRAS DE BISERICĂ ?

Care sunt modalităţile de atragere a tineretului în Biserică ?
E de datoria preoţilor care au harul lui HRISTOS să explice ce înseamnă HRISTOS, ce înseamnă BISERICA - care e trupul lui HRISTOS. Hristos a spus: ,, Să fiţi cu toţi în MINE , precum EU sunt în TATĂL". EL a venit pentru a ne aduna în SINE, în bunătatea LUI. Bunătatea adună, răul dispersează, dezbină. Preoţii sunt făcuţi să proclame continuu această trebuinţă a oamnenilor de a se aduna în BISERICĂ, de a se aduna ( prin bine ) în trupul lui HRISTOS, de a se aduna prin voinţă, de a înainta spre DUMNEZEUL TREIMII, de a-L simţi pe Dumnezeu ca TATĂ, de a-L simţi pe FIUL ca frate şi împreună cu acest frate  de a-L iubi pe TATĂL cum îl iubeşte acest frate. Şi să-L iubim pe DUHUL SFÂNT , căci numai DUHUL ne uneşte, ne dă putere să ne unim. Aşa că, dacă vrem să ne realizăm ca oameni , trebuie să ne adunăm în biserică, trebuie să realizăm unitatea ( nu putem să o realizăm decât în BISERICĂ ). Dar aceasta înseamnă că nu numai preoţii sunt datori să lupte pentru aceasta; suntem datori noi toţi să facem aceasta, fiecare care a descoperit valoarea unităţii în bine, în HRISTOS, care s-o facă cunoscută, să-i câştige pe ceilalţi .
   De ce sunt grupuri de secte care umblă pe străzi, prin blocuri şi cheamă pe oameni la gruparea lor separatistă( unde ei se consideră că sunt perfecţi şi ceilalţi nimic) şi de ce n-ar face aceasta şi credincioşii BISERICII, care este în mod special, cea care proclamă valoarea unităţii tuturor? Valoarea unităţii tuturor  în HRISTOS este BISERICA. În trupul acesta se menţine fiecare faţă de ceilalţi, ca mădulare ale Trupului, care ne împlinim prin ceilalţi şi ceilalţi prin noi. Am nevoie de ceilalţi şi ceilalţi au nevoie de mine , altfel nu sunt om şi realizarea cea mai deplină a acestei nevoi se face în BISERICĂ, unde ni se cere să ne unim în HRISTOS, să ne unim în bine.PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE
                  ,, O PERSOANĂ ESTE O TAINĂ CONTINUĂ"

NECESITATEA PĂZIRII TUTUROR PORUNCILOR

  Sfântul Simeon Noul Teolog

      ...     Despre faptul că nu trebuie să fim cu nepăsare faţă de lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, nici să dispreţuim chiar şi numai una singură dintre ele, ci trebuie să luptăm ca să păzim toate împreună, ca să nu fim încuiaţi afară din cămara de nuntă [Mt 22, 13; 25,10] ca nişte dispreţuitori [ale lor]. 
Şi despre faptul că trebuie să răbdăm cu vitejie încercările.
Trebuie să ajungem la liman.
Creştinilor, nu auziţi pe Domnul şi apostolii Lui care strigă: „De va păzi cineva toată legea, dar calcă o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile" [Iac 2, 10];
 şi iarăşi: „Cel ce se luptă se înfrânează de la toate"
 [Cor. 9, 25]. Şi, ca să facă mai limpede ceea ce spune, adaugă zicând: „Căci în ceea ce este cineva biruit, în aceasta a fost făcut şi rob" [2 Ptr 2, 19].
 Astfel încât,  cel ce este robit chiar şi numai de o singură patimă, oricare ar fi ea, acela este şi stăpânit de ea şi nu poate să asculte poruncile Domnului; şi cum ar mai putea aceasta având drept domn un stăpân străin [cf. Mt 6, 24; Le 16, 13]. 
Dar pentru ce să nu privim pornind şi de la noi înşine sensul adevărat al cuvintelor Stăpânului şi apostolilor, gândind frumos la el pornind şi de la cele văzute?
Căci vedem că şi despre cei ce plutesc pe mare se zice că au scăpat [din primejdii] nu dacă au plutit atâtea sau atâtea mile, iar mai apoi, ajungând undeva aproape de liman, au căzut în primejdie şi au pierit, ci despre cei ce au ajuns la liman şi au fost redaţi uscatului.
 Aşa şi din cei ce umblă pe drumuri şi se grăbesc să ajungă la o cetate, se zice că au scăpat [de primejdii] şi au ajuns în cetatea spre care mergeau nu dacă au trecut cutare râu sau au străbătut cutare munte şi au scăpat fugind de nişte tâlhari dar, după acestea, întâlnindu-se cu un alt ucigaş sau cu o fiară sălbatică, au fost mâncaţi de ea sau, căzând într-o groapă, s-au sufocat, ci de cei care, cu ajutorul lui Dumnezeu, au scăpat de orice încercare şi de toată unel-tirea aducătoare de moarte. Şi nici măcar de aceştia! Căci de multe ori, după ce au scăpat de toate cele potrivnice, se arată nepăsători şi leneşi şi-i prinde noaptea, iar porţile cetăţii se închid şi se găsesc în afara ei, neştiind ce le va aduce ziua următoare.
Gândeşte-te că „cetatea" aceasta este împărăţia cerurilor, „noaptea" [In 9, 4; 10, 11; 12, 35]
 e moartea fiecăruia dintre noi, iar „ziua următoare" e Venirea [Parusia] Domnului şi Dumnezeului nostru, adică ziua Judecăţii. Prin urmare, cine nu se grăbeşte să ajungă în împărăţia cerurilor până ce e încă în ziua vieţii acesteia, ci la ieşirea sufletului lui se va afla în afara ei, peste el vine noaptea morţii şi nu ştie, prin urmare, ce se va întâmpla cu el în ziua următoare a Judecăţii şi dacă i se va îngădui să intre în ea sau nu.
                                Căprioara care nu se lasă prinsă
Sau încă şi despre antilopa sau căprioara ori alta din aceste vieţuitoare se zice că a alergat şi a scăpat nu atunci când scapă de cutare sau cutare vânător şi de câinele lui sau când a sărit mai sus decât cutare sau cutare laţ dar prinzându-se în altul a căzut în mâinile lor, ci numai când nu a fost deloc capturată nici prinsă într-o capcană.
Gândeşte-te iarăşi că aici „vânătorii" sunt demonii cei răi, iar „câinii" sunt oamenii amăgitori şi învăţătorii mincinoşi care, fiind ei înşişi rătăciţi şi răi, nu încearcă să se îndrepte pe ei înşişi ci, încearcă să înveţe pe alţii; aceştia trebuie să fie socotiţi câini lătrători şi de ei trebuie să fugim ca de unii ce muşcă şi sfâşie prin cuvintele lor oile lui Hristos şi le dau în mâinile vânătorilor.
Iar „tâlhari" socoteşte că sunt gândurile rele şi ruşinoase care cad pe neaşteptate asupra celui ce se luptă şi-l fac să fugă sau să se rupă de tovarăşii lui de drum, crezând că astfel se salvează pe el însuşi; sau care, silindu-l la însoţirea şi consimţirea acelui gând, îl leagă zdravăn şi, sugrumându-l, îl lovesc cu gâdilaturile şi mişcările trupului şi, târându-l cu putere prin pofta cea iraţională, îl aruncă în adâncul păcatului şi în prăpastia făptuirii lui.
                               Vasul preţios care conţine toate virtuţile
Trebuie deci să ne abţinem cu toată puterea de la faptele rele şi să ne alipim în acelaşi timp de toate lucrurile bune, iar poruncile lui Dumnezeu să le facem cu dor şi râvnă aprinsă nedispreţuind nici una din ele, oricare ar fi ea, ca foarte mică [Mt 5, 19]. 
Căci cel ce zice: „Bine că n-am făcut cutare răutate, că n-am făptuit cutare păcat, pentru că asta şi aceea nu sunt nimic", răstoarnă în mod vădit toate poruncile lui Dumnezeu şi li se împotriveşte.
Inchipuieşte-ţi, omule, un vas preţios făcut din toate poruncile lui Dumnezeu: 
din credinţă,
 din frica de Dumnezeu,
 din smerenie,
 din tăcerea faţă de tot cuvântul deşert,
 din ascultarea până la moarte,
 din tăierea voii şi mişcării celei lăuntrice a inimii,
 din pocăinţa şi străpungerea neîncetată [a inimii],
 din rugăciunea neîncetată,
 din paza ochilor,
 din lipsa de afecţiune pătimaşă faţă de aproapele şi din iubirea deopotrivă faţă de toţi,
 din lipsa iubirii de arginţi şi cuminţenie [castitate], 
din nădejdea şi iubirea desăvârşită faţă de Dumnezeu, şi din toate celelalte virtuţi care urmează acestora.
 Căci fiecare din acestea fiind în sine ca o foaie, una de aur, alta de argint, alta de bronz, alta din piatră preţioasă, şi aşa mai departe, şi celelalte făcute din alte diferite materii, unite fiind toate prin Duhul, sudate şi asamblate armonios într-una, fac din ora, precum am zis, un vas mult folositor în care se toarnă, ca un vin nou [Mt 9, 17], harul lui Dumnezeu.
 Spune-mi deci: dacă va lipsi una din toate virtuţile zise mai sus din care şi prin care este alcătuit şi asamblat vasul, oare va mai suferi Dumnezeu să toarne în el măcar vreuna din darurile [harismele] Duhului Lui, chiar dacă gaura foii care lipseşte, adică a locului virtuţii, pare foarte mică? Nicidecum! Căci, negreşit, curgând pe neştiute, puţin câte puţin, prin acea mică fisură, lichidul [harul] turnat în el se va vărsa.
                             Virtuţile întăresc vasul trupului nostru
Cum deci mai putem crede noi că suntem ca nişte vase desăvârşite şi întregi şi că purtăm înăuntrul nostru ca pe o comoară pe Duhul Sfânt fără aceste multe virtuţi a căror bogăţie nestricăcioasă şi nedeşertată n-am dobândit-o prin lucrarea poruncilor, prin puţinele noastre izbânzi, şi acestea fiind încă detaşate unele de altele prin păcate? Cu adevărat „ne-am făcut deşerţi în gândurile noastre şi s-a întunecat inima noastră cea neînţelegătoare şi, zicând că suntem înţelepţi, ne-am făcut nebuni" [Rm 1, 21-22]. Căci strigă şi dumnezeiescul Pavel: „Dumnezeu, Care a zis să strălucească lumina în întuneric, a strălucit şi în inimile noastre şi avem comoara aceasta în vase de lut" [2 Co 4, 6-7]. Dar numind trupurile noastre „vase", precum zice şi altundeva: „Nu ştiţi că trupurile voastre sunt temple ale Duhului Sfânt Care locuieşte întru voi şi că nu sunteţi ai voştri?" [1 Co 6, 19; Rm 8, 11], le numeşte şi „de lut" făcând aluzie la slăbiciunea firii noastre. Aşadar, asemenea trupuri sunt indestructibile şi incasabile pentru puterea nebiruită a comorii din ele. De aceea, continuând zice: „Ca puterea covârşitoare să nu fie de la noi, ci de la Dumnezeu" [2 Co 4, 7]. 
Şi ca să vă fac şi mai limpede aceasta, cam aceasta este ceea ce spune aici [Apostolul]:
 „Nu socoti că tu însuţi ţii şi păzeşti comoara din tine, ci mai degrabă că tu însuţi ai fost păzit de comoara din tine şi că ai fost făcut de către harul care este întru tine vas de bun folos lui Dumnezeu [2 Tim 2, 21]. Iar ceea ce e minunat e că, chiar dacă vasul e zdrobit, nu de noi, ci de alţi vrăjmaşi, comoara rămâne nedeşertată, iar vasul se face mai tare şi mai sigur sub înrâurirea comorii, căci Dumnezeu este comoara". De aceea despre aceasta acelaşi Apostol zice: „Toate le pot în Hristos, Care mă întăreşte" [Flp 4, 13].
                                           Comoara din vas: Treimea
Dar vezi-mi acum felul în care prin asemenea cuvinte spune că Treimea rămâne în tot locul nedespărţită întru noi. Căci zice: „Dumnezeu, Care a zis să strălucească din întuneric lumina, El a strălucit" — adică pe Duhul Sfânt — „în inimile noastre" [2 Co 4, 6] — iar aşa a spus şi Domnul: „Iar Eu vă voi trimite vouă alt Mângâietor, Duhul adevărului" [In 14, 16-17; 15, 26; 16, 7] —, „şi avem comoara aceasta în vase de lut" [2 Co 4, 7] adică în inimi de carne
 [cf. 2 Co 3, 3]. Vrând să-ţi arate însă că, această comoară nu este altceva decât însuşi Cel ce a strălucit, Care este de-o-cinstire şi de-o-fiinţă cu El, a adăugat zicând: „ca puterea cea mai mare să nu fie de la noi, ci de la Dumnezeu" [2 Co 4, 7], adică a Duhului Celui ce s-a sălăşluit întru noi prin luminare. Căci aceasta este comoara: Sfânta Treime, Care e conţinută de către noi, cum s-a zis, prin păzirea exactă a tuturor poruncilor, dar Care ne conţine pe noi toţi prin iubirea de oameni, puterea şi harul Ei, păstrându-ne şi păzindu-ne peste tot neatinşi, neclintiţi şi neabătuţi; iar pe cei ce sunt neputincioşi şi alunecă uşor, fie lipsindu-le ceva, fie greşind puţin, îndată însăşi comoara îi strânge, îi uneşte cu ea însăşi, îi lipeşte de ea şi plineşte toate lipsurile noastre, ne întăreşte şi ne face mai tari. De aceea, vă rog, fraţilor în Hristos, să vă înfăţişaţi pe voi înşivă Domnului fără de prihană de orice păcat, aducând împreună cu voi paza tuturor poruncilor Lui mântuitoare. Căci astfel, luându-le pe ele meşteşugarul, Dumnezeu Cuvântul, ca pe o materie primă compusă din aur, argint şi pietre preţioase, le va uni [asambla] El însuşi pe toate şi, prin acestea, ne va face vase folositoare. Dar să nu-I aducem numai pe unele, iar pe altele să le lăsăm, nici, atunci când  le-am adus pe toate, să ne arătăm Stăpânului Hristos Dumnezeu nepăsători şi dispreţuitori într-una singură, ca nu cumva, mâniindu-Se, să ni le arunce în faţă şi pe acelea şi să poruncească să fim scoşi afară din cămara de nuntă
 [Mt 22, 13; 25, 10]; căci dacă păţim aceasta nu ne va mai folosi cu nimic dacă vom bate de multe ori la uşă zicând: „Doamne, Doamne! Deschide-ne nouă!" [Mt 25, 11]. Căci va spune: „Duceţi-vă de la Mine! căci nu vă ştiu pe voi ca nişte credincioşi, nici ca unii care au ascultat până la moarte [Flp 2, 8] şi au plinit porunca Mea. De aceea, duceţi-vă de la Mine!"
 [Mt 1, 23; 25, 12; Le 13, 27].
                                Greşelile mici sunt de fapt grave
Acestea, ştiu, le voi auzi cel dintâi eu însumi, smeritul şi ticălosul, ca unul ce n-am plinit nici o singură poruncă a lui Dumnezeu. Apoi, şi cei care, ca şi mine, nesupuşi şi neascultători ai poruncilor lui Dumnezeu fiind, zic cu socotinţă lipsită de minte: „Bine că n-am făcut desfrânare! Căci a te jura nu e nimic. Bine că n-am făcut adulter! Căci ce păcat e în a fi furat un bănuţ sau o fărâmitură de pâine?" Sau iarăşi: „Fericit aş fi, zice, şi numai dacă n-aş fi ros de viciile ruşinoase şi necurate ale stricăciunii de bărbaţi [sodomiei] [7 Tim 1, 9-10]; căci ce păcat e în a cleveti sau pizmui, a te amuza şi a râde?" socotindu-se astfel pe ei înşişi ca nişte îngeri ai lui Dumnezeu pentru faptul că sunt curaţi dinspre făptuirile trupeşti ale păcatului şi cugetând fără de minte lucruri mari despre ei înşişi, fără a sufla o vorbă despre virtuţile şi patimile sufleteşti, ba chiar şi dispreţuind toate celelalte porunci ale Domnului şi nesilindu-se pe ei înşişi cu nimic spre împlinirea lor, încă şi refuzând orice făptuire ostenitoare şi pătimitoare de lucruri rele pentru porunca lui Dumnezeu şi petrecând cu nepăsare.
                              Să nu neglijăm nimic
Căci ce folos este, fraţilor, a ne reţine, pe de-o parte, de la desfrânare şi de la toată necurăţia trupească, iar, pe de alta, a pretinde slavă şi a pofti bani? Căci unele strică trupul, iar celelalte sufletul. Dar nu numai acesta, ci şi slava oamenilor şi căutarea acesteia ne fac, potrivit glăsuirii Domnului, necredincioşi, căci zice: „Cum puteţi primi slavă de la oameni şi slava care vine numai de la Dumnezeu nu o căutaţi?" [In 5, 44]. 
Ce înseamnă a fi curat de sodomie, dar a fi posedat de pizmă, ură şi gelozie împotriva aproapelui? Căci ura împotriva aproapelui îl face ucigaş pe cel posedat de ea:
 „Căci cel ce urăşte pe fratele lui", zice Apostolul, „ucigaş de oameni este" [7 In 3, 15].
 Ori, după sfintele canoane, sodomitul şi ucigaşul sunt supuşi uneia şi aceleiaşi epitimii şi, dacă rămân nepocăiţi, se fac vinovaţi de osândă veşnică. Sau ce, dacă cineva nu se îmbată de vin, dar bârfeşte pe fratele lui? Fiindcă, după dumnezeiescul Apostol, amândoi vor fi scoşi afară din împăraţia cerurilor; căci zice: „Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici sodomiţii", şi adaugă „nici beţivii, nici bârfitorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu"
 [7 Co 6, 9-10]. Şi care e folosul postului, spune-mi, dacă nu i se adaugă blândeţea? 
Sau care e folosul blândeţii, dacă aceasta este spre pierzania sufletului şi călcarea chiar şi a unei singure porunci a lui Dumnezeu? Căci, aşa cum cel ce răspunde şi loveşte la rândul lui pe cel ce l-a lovit necinsteşte pe însuşi Dumnezeu Care a zis: „Celui ce te loveşte peste obrazul tău, întoarce-i-l şi pe celălalt" [Mt 5, 39; Le 6, 39], aşa şi cel care rabdă cu îndelungă-răbdare pe cel ce huleşte pe Dumnezeu păcătuieşte împotriva Celui hulit de acesta ca unul care, prin aşa-zisa îndelungă-răbdare, îşi găseşte o plăcere şi cade de acord împreună cu cel ce huleşte. De ce eşti îndrăzneţ pentru ascultarea ta, frate, dacă eşti rob lăcomiei pântecului?
 „Căci nimeni, zice, nu poate fi rob la doi domni" [Mt 6, 24] şi e cu neputinţă ca unul care este rob al pântecului să se facă rob al lui Dumnezeu. Ce te lauzi pentru multa meditaţie a psalmilor, dacă mintea ta se umflă în pene şi nu cunoaşte sensul celor citite?
 Iar dacă pentru aceasta neglijezi slujirile cele rânduite ţie şi serviciile (mănăstirii , bisericii) rânduite ţie de către întâi-stătătorul tău, eu tac, tu ştii însă, pentru că ai auzit dumnezeiasca Scriptură care zice: „Blestemat tot cel ce face lucrurile Domnului fără grijă" [Ir 31, 10]. 
Ce te sprijini pe osteneala din faptele trupeşti, dacă nu porţi de grijă de lucrarea lăuntrică?
 Nu auzi pe Pavel care zice: „Căci exerciţiul trupesc la puţin foloseşte, dar evlavia este pretutindeni folositoare" [7 Tim 4, 8]. Ce [folos] chiar dacă cineva le înfăptuieşte pe amândouă [acestea] dar judecă pe cei ce sunt împreună cu el sau chiar şi pe fraţii care sunt în lume? căci zice: „Cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura" [Mt 7, 2; Le 6, 38]. Dar chiar şi cel ce a înfăptuit toate cele spuse şi nici n-a făcut ceva din cele oprite, nici nu osândeşte pe fraţii nepăsători, dacă, în vreme de încercare, atunci când primeşte scuipări, palme şi ocări, nu le suportă pe acestea fără tulburare sau, tulburat fiind în inima sa, măcar nu scoate din gură un cuvânt necuviincios, ci-şi arată în întregime prin chipul din afară pornirea sufletului lui pusă în mişcare spre mânie şi rosteşte un cuvânt de ocară sau face orice altceva drept răzbunare, cum va mai cuteza unul ca acesta să zică cumva că este rob şi imitator al Stăpânului său şi nu mai degrabă, dimpotrivă, vrăjmaş al Lui?
                            Inimile noastre, tăbliţe pe care se scrie şi binele şi răul
Prin urmare, prietenii lui Dumnezeu şi cei ce-L iubesc pe El, care-L au în ei înşişi ca pe o comoară neclintită a tuturor bunătăţilor, primesc cu bucurie şi plăcere astfel de ocări şi înjosiri, iubind cu o dispoziţie sinceră încă şi mai mult ca pe nişte binefăcători pe cei ce se arată astfel şi fac acestea faţă de ei. Căci cei ce zic: „Ca nişte oameni ce suntem, şi noi suntem mişcaţi spre mânie şi aprindere în vremea certei şi luptei şi uneori ne şi răzbunăm în cuvinte şi chiar fapte pe fraţi, dar după aceasta nu mai avem în suflet duşmănie împotriva lor, ci iertăm toate, şi mai mult încă, ne dăm iertare unii altora", aceştia se aseamănă pentru mine unei tăbliţe nescrise pe care, atunci când găseşte prilej, vrăjmaşul şi duşmanul sufletelor noastre scrie prin însăşi acele suflete învăţăturile lui rele şi întinate, şi pleacă; iar ei, iarăşi, ştergând cele ce le-au scris mişcaţi fiind de cel rău, nu aleg să înscrie în locul lor cele ale lui Hristos pentru ca, venind iarăşi potrivnicul, să găsească scrise tablele inimilor lor [2 Co 3, 3] şi să se întoarcă învins şi ruşinat, ci, prin trândăvie şi uşurătate, fiecare din ei le lasă nescrise şi, atunci când Domnul îi trimite să scrie într-una din acestea învăţăturile Lui, aceia scriu cu râvnă cele ale vrăjmaşilor şi se alipesc de cele amare şi purtătoare-de-moarte, iar pe cele făcătoare-de-viaţă şi mai dulci decât mierea [P 18, 11; H8, 103] le depărtează de la ei.
                    Imitarea lui Hristos
Deci Domnul Iisus şi Dumnezeul nostru, Care n-a căzut în nimic [în păcat], a fost lovit nu numai pentru ca păcătoşii care-L imită pe El să primească iertarea păcatelor, ci şi ca prin ascultarea lor să se facă copărtaşi ai Dumnezeirii Lui; dar de cel ce n-a primit aceasta întru smerenia inimii, ca unul ce se ruşinează să imite Patimile Stăpânului, se va ruşina şi Hristos însuşi înaintea îngerilor şi a Tatălui Lui Cel din ceruri [Mt 10, 33]. 
Ce vreau să spun este aceasta: Dumnezeu fiind, Acela S-a făcut om pentru noi.
 A fost pălmuit, a fost scuipat şi a fost răstignit, şi aceasta e ca şi cum Cel ce e nepătimitor după Dumnezeire ne-ar învăţa şi ar spune fiecăruia dintre noi prin cele pe care le-a pătimit aşa: „Dacă vrei, omule, să te faci dumnezeu şi să dobândeşti viaţa veşnică şi să fii împreună cu Mine — lucru pe care poftindu-l oarecând în chip rău protopărintele tău [Adam] nu l-a dobândit — aşa să te smereşti cum M-am smerit Eu pentru tine, şi, depărtând mândria şi trufia cugetului demonic, primeşte palmele, primeşte scuipările, rabdă-le pe acestea până la moarte şi nu te ruşina. Dacă însă tu te ruşinezi să pătimeşti pentru poruncile Mele aşa cum am pătimit Eu, Dumnezeu, pentru tine, şi Eu voi socoti o ruşine ca tu să fii împreună cu Mine la venirea Mea întru slavă şi voi spune îngerilor Mei: Acesta întru smerenia Mea s-a ruşinat de Mine şi n-a primit să lase slava lumii şi să se asemene Mie, iar acum, când a fost dezbrăcat de slava lui stricăcioasă iar Eu am fost preamărit în slava nemuritoare a Tatălui Meu, mă ruşinez şi numai de faptul de a-l vedea! Să fie, aşadar, azvârlit afară, să fie luat ca şi cei necredincioşi, ca să nu vadă slava Domnului!" Acestea deci le vor auzi cei care în aparenţă păzesc toate poruncile, dar din pricina ruşinii şi ruşinării oamenilor nu primesc ocările, necinstirile şi batjocurile care le vin de la ei, şi nu suportă nici pălmuirile, nici bătăile care le vin de la ei.
                                     Smerenia lui Hristos şi a ucenicului Său
Înfricoşaţi-vă, oamenilor, şi tremuraţi, răbdaţi şi voi cu bucurie ocările pe care le-a îndurat Dumnezeu pentru mântuirea voastră! Dumnezeu este pălmuit de un rob neruşinat [In 18, 22] dându-ţi pildă de biruinţă, şi tu nu primeşti să pătimeşti aceasta de la omul care e supus aceloraşi patimi cu tine? Te ruşinezi să te faci imitator al lui Dumnezeu [Ef5, 1] şi cum vei împărăţi împreună cu El [2 Tim 2, 12] şi vei fi preamărit împreună cu El [Rm 8, 17] în împărăţia cerurilor, dacă nu rabzi aşteptându-L? Căci, dacă şi Acela s-ar fi ruşinat, în ce te priveşte să se facă om pentru tine şi te-ar fi lăsat până în clipa de faţă zăcând în căderea venită din călcarea poruncii, n-ai fi rămas, nenorocitule, împreună cu necredincioşii şi necinstitorii în adâncurile iadului?
 Crezi că Hristos este Dumnezeu? „Da", zice el. „Deci, dacă crezi că Dumnezeu Cel ce a făcut cerul şi pământul [FA 4, 24], S-a deşertat [Flp 2, 7] în chip nedeşertat din şanurile Tatălui, S-a pogorât pe pământ din înălţimea nemărginită a Dumnezeirii şi a slavei Lui celei negrăite şi S-a făcut om simplu şi sărac pentru tine, care eşti lut, cenuşă şi ţărână, oare nu vei primi şi tu să te cobori din părută înălţime a tronului tău şi să te smereşti înaintea fratelui rău, care, după cât se vede, pare că stă mai prejos decât tine, dar prin virtuţile lui se află, poate, mai presus decât tine? Nu-ţi vei arunca haina care pare numai [la vedere] strălucitoare, ruşinându-te de veşmântul ţesut din fir de păr şi de smerenia Aceluia? Nu vei dispreţui toate cele ce sunt în realitate un simplu joc şi mai degrabă o mască a necuviinţei decât o slavă a strălucirii? Nu te vei face întru toate asemenea Făcătorului şi Dumnezeului tău, smerindu-te împreună cu fraţii tăi? Deci, dacă nu suferi să te asemeni Lui, atunci te faci pe tine însuţi — fără să ştii! — mai mare şi mai slăvit decât Acela, arătându-te nouă ca un alt Ana sau Caiafa sau Pilat şi ca un tiran, vrând ca Făcătorul a toate să stea nu pe scaun împreună cu tine, ci să Se înfăţişeze înaintea ta ca un osândit."
                        Să purtăm bucurosi crucea împreună cu Hristos
Acestea deci să fie zise către cei bogaţi şi nobili, care şed deasupra altora şi-şi încruntă sprâncenele cu cuget dispreţuitor. Ce vom spune însă către cei ce au lăsat, aşa-zicând, toate şi au sărăcit pentru împărăţia cerurilor? Ce le vom zice deci? Iată, ai sărăcit, frate, şi ai imitat pe Stăpânul tău, Hristos-Dumnezeu [2 Co 8, 9]. Priveşte-L deci de acum pe Acesta, Care este mai presus de toate cerurile [Ef A, 10] vieţuind şi petrecând [Bar 3, 38] împreună cu tine.
 Iată, voi doi mergeţi împreună pe acelaşi drum, cineva v-a întâlnit pe calea vieţii, i-a dat Stăpânului tău o palmă, după care ţi-a dat de asemenea ţie una. Stăpânul nu răspunde, iar tu te împotriveşti? „Da, zice el, căci şi El a zis celui ce L-a pălmuit: «Dacă am vorbit rău, dovedeşte că este rău, iar dacă am vorbit bine, pentru ce mă baţi?» [In 18, 23]".
 Dar El a spus aceasta nu răspunzându-i [în contradictoriu], după cum presupui tu, ci fiindcă Acela păcat nu a făcut, nici viclenie nu s-a găsit în gura Lui [2 Ptr 2, 22], iar, pe de altă parte, 
ca să nu se socotească că după dreptate l-a lovit pe El, ca pe unul care ar fi făcut păcat, 
cel ce i-a zis: „Aşa răspunzi tu arhiereului?" [In 18, 22], deci din această pricină a grăit El aceasta arătându-se pe Sine însuşi ca nevinovat. 
Dar, negreşit, noi, cei vinovaţi de multe păcate, nu suntem aşa. Căci după aceea, suportând lucruri cu mult mai rele decât aceasta, El nu Se mai găseşte grăind nimic, ci, mai mult, Se arată rugându-Se pentru cei ce L-au răstignit pe El [Le. 23, 34].
 Acela fiind luat în batjocură nu S-a mâniat, iar tu te enervezi?
 Acela rabdă scuipări, palme şi pumni [Mt 26, 67], tu nu suferi să primeşti nici măcar un cuvânt aspru?
 Acela primeşte cruce şi moarte de necinste şi suferinţele piroanelor, şi tu nu primeşti să faci slujirile cele mai de necinste?
 Dar cum te vei face împreună-părtaş slavei Lui [7 Ptr 5, 1], neprimind să te faci împreună-părtaş al morţii Lui de necinste?
 Cu adevărat, în zadar ai lăsat bogăţia, dacă nu vrei să-ţi iei şi crucea, cum a poruncit Acela, împreună cu cuvântul adevărului. „Vindeţi averile tale şi dă-le săracilor!" [Mt 19, 21] a poruncit Hristos tânărului — şi nouă împreună cu el
 — „şi ia-ţi crucea ta şi vino şi urmează Mie!" [Mt 16, 24; 19, 21].
 Tu însă bogăţia ai împărţit-o, dar să-ţi iei crucea n-ai primit, precum s-a zis, ceea ce înseamnă suportarea cu bucurie a asaltului tuturor încercărilor; te-ai lăsat de calea vieţii şi te-ai despărţit, spre nefericirea ta, de preadulcele tău Stăpân şi Dumnezeu!
Ci vă rog, părinţilor şi fraţilor, să păzim toate poruncile lui Hristos,
 să răbdăm până la moarte încercările care vin asupra noastră,
 pentru dorul împărăţiei cerurilor, ca să ne facem părtaşi şi ai slavei lui Iisus [1 Ptr 5, 1],
 ai vieţii veşnice şi moştenitori ai bunătăţilor celor negrăite, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia fie slava în veci. Amin.