CE ESTE BISERICA ORTODOXĂ ?

   BISERICA ORTODOXĂ este BISERICA CREȘTINĂ ORIGINARĂ, instituită de Domnul nostru Iisus Hristos pe temelia Apostolilor, El Însuși fiind piatra de temelie și însuflețită de DUHUL SFÂNT în ziua de RUSALII.
   Poate că cea mai mare tragedie este faptul că mulți dintre creștinii ortodocși nu cunosc prea multe despre credinta lor. Nu este o raritate situația în care un creștin ortodox își descrie credința sa ca fiind ,, catolicism fără Papă”...
   Ortodoxia este plinătatea credinței apostolice. Biserica Ortodoxă este Biserica întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos. Deși Biserica Ortodoxă nu judecă sufletul nici unui om , lăsând judecata numai lui Dumnezeu, ea are pretenția că ea, și doar ea singură, este una Sfântă, sobornicească și apostolică Biserică mărturisită în Crezul de la Niceea.
   Pretenția Bisericii Ortodoxe de a fi singura și unica adevărată Biserică se bazează pe patru factori:
1. BISERICA ORTODOXĂ a menținut o continuitate istorică neîntreruptă cu Biserica originară întemeiată de Domnul Iisus în Ierusalim.
2. BISERICA ORTODOXĂ a păstrat fidel credința apostolică dată odată pentru totdeauna sfinților, nici adăugând și nici scăzând de la ea ceva.
3. BISERICA ORTODOXĂ se închină cu credincioșie lui DUMNEZEU TATĂL în DUH și în ADEVĂR, oferind omenirii acces la viața personală și harul Preasfintei Treimi.
4. BISERICA ORTODOXĂ a dăruit un număr imens de sfinți de-a lungul secolelor, persoane care poartă în ele însele harul necreat al lui DUMNEZEU....
   Creștinismul nu este o filosofie ; nu este un set de reguli pe care cineva le poate urma de unul singur . El este o viață care poate fi trăită doar în comunitate, în BISERICA pe care HRISTOS ÎNSUȘI a întemeiat-o. DOMNUL nostru a spus foarte clar că această BISERICĂ va birui înseși porțile iadului.
   Continuitatea istorică a Bisericii Ortodoxe ,prin urmare, este primul pilon al pretenției ei de a fi Biserica una, autentică a lui HRISTOS. Alții ar putea să imite Biserica din timpul Noului Testament, unii mai mult decât alții, dar nici o denominațiune protestantă nu va putea pretinde vreodată unitatea organică cu EA.
   Biserica Ortodoxă învață aceleași lucruri în ziua de astăzi ca și în anul 1000, aceleași lucruri pe care le învăța în anul 100. Există o continuitate perfectă de credință și de viață...( Clark Carlton)

LUMINA LUMII

   Textul evanghelic de la Sfântul Apostol Matei (4,12-17) este cu adevărat unul dintre cele mai cutremurătoare ale Noului Testament de nu chiar cel mai cutremurător .  De ce ? 
Pentru că ne vorbeşte despre venirea lui HRISTOS în lume, subînţeles în lumea activă, în lumea întâmplărilor şi evenimentelor, a vieţii cotidiene, în deplină vâltoare a vieţii adulte.
Pruncul din iesle , copilul care îi uimea pe înţelepţii din templu cedează acum pasul tânărului bărbat care-şi asumă sarcina şi înfruntă imanenţa. Textul evanghelic ni-l înfătişază şi ca  ,, LUMINĂ MARE",
 ca ,, LUMINĂ CARE A RĂSĂRIT". Vestea minunată nu mai este făgăduinţă, ci împlinire, începutul real, faptă. Iisus e în vârstă de treizeci de ani , legea şi datina îi îngăduie să propovăduiască şi să proorocescă. Aurora s-a făcut dimineaţă, iar dimineaţa s-a făcut amiază însutit roditoare . Şi ia fiinţă unde ? În Galileea neamurilor, ţinutul care-şi trage numele de la cuvântul ebraic galil , însemnând aglomeraţie, împestriţare, babilonie. Ce vrea să vădească aceasta ? Că HRISTOS a venit pentru toţi oamenii fără excepţie, nu numai pentru iudei. Ci pentru neamurile toate şi toată suflarea omenească.
   Aceasta-i fruntea propovăduirii lui HRISTOS, momentul schimbării la faţă a întregii lumi, punctul de răscruce al speciei noastre, revoluţia cea mare, naşterea de-a doua a umanităţii, anul ei zero , noul Început.
   E momentul minunii din Cana Galileii - minunea sporirii, belşugului, veseliei - , al citirii în sinagogă a textului profetic despre Mesia, devenit actual ( Luca 4,17), al întâlnirii oamenilor cu HRISTOS, mai bine zis al traznetului întâlnirii, care ori de câte ori se produce se învredniceşte de însuşirile trăsnetului şi fulgerului chiar : iuţeala, instantaneitatea, cutremurarea, uimirea, pârjolul. Întâlnirea cu HRISTOS negreşit se aseamănă cu o rafală de vânt ce pustieşte trecutul întreg , ca focul căzut din cer, atotmistuitor. Aşa va fi fost pentru Natanael ( Fiindcă ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi ?), pentru orbul din naştere ( Iar el a zis:Cred, Doamne, şi s-a închinat LUI ), pentru femeia samarineancă
 ( Femeia I-a zis: Doamne văd că tu eşti prooroc),pentru Marta ( Zis-a Lui : Da , Doamne , eu am crezut că tu eşti HRISTOSUL, FIUL LUI DUMNEZEU Care a venit în lume), pentru Simon- Petru ( TU eşti HRISTOSUL , Fiul lui DUMNEZEU Celui Viu),pentru tâlharul cel bun ( Pomeneşte-mă , DOAMNE , când vei veni întru împărăţia TA), pentru Saul din tars ( Şi el, tremurând, şi înspăimântat fiind, a zis : DOAMNE CE VOIEŞTI SĂ FAC ? ), pentru Maria Egipteanca ( încremenită la uşa bisericii din Alexandria ).
   Căile de acces la HRISTOS sunt infinit diversificate. El îşi alege drept vase de cinste oameni întru totul feluriţi şi la prima vedere neadecvaţi a-I fi slujitori (...)
   Iisus, Fiul Tatălui, Dumnezeul, Izbăvitorul şi Împăratul nostru , Unul din TREIME întrupat este -  în cel mai înalt grad - TOT UNA CU LUMINA. Este Acel Care a biruit şi încontinuu biruie întreita forţă negativă : întunericul, moartea şi iadul , tustrele înfăţişări ale beznei, ale ne-luminii, ale infernului. Nu în zadar scrie Ioan , ucenicul mult iubit : ,, Întru EL era VIAŢĂ şi Viaţa era LUMINA oamenilor " . 
HRISTOS, LUMINA,este şi nădejdea sărmanei , greu încercatei noastre vieţi pământeşti. Prietenul nostru de nădejde , sprijinul nostru ferm pe valurile agitatei noastre vieţi , întocmai cum a fost şi al ucenicilor pe lacul Ghenizaret pe corabia ameninţată de valuri(Luca 8,22 si urm.)
   A FI CREŞTIN, e bine să nu pierdem din vedere realitatea aceasta , e o fericire, o taină dulce , un minunat secret. Să ştii că Iisus e Fiul lui Dumnezeu şi al Omului, statornicul nostru însoţitor, că Îl putem oricând chema, ne ruga, ne încredinţa LUI , a-L avea drept exemplu, a simţi că faţă de EL suntem răspunzători de cele ce facem ori nu facem , că nu-L putem trăda şi batjocori prin faptele noastre urâte şi gândurile noastre rele fără a ne ruşina în adâncul sinelui nostru, că nu suntem singuri şi părăsiţi la bunul plac al determinismului sau hazardului - CE FERICIRE mai acută poate fi în clipele noastre de restrişte, descumpănire, ispite şi frustrare ori de linişte şi bucurie ?
   Frigul şi întunericul ne pot asedia , răul se poate oşti împotriva noastră, dar nu pot înfrânge cu desăvârşire resorturile noastre lăuntrice, nu ne pot devasta sufletul deoarece purtăm în noi focul BOTEZULUI. Suntem botezaţi cu apă, desigur, dar apa aceea e FOC şi DUH, în chip invizibil, tot astfel cum şi pâinea şi vinul din SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE nu sunt pâine şi vin , ci TRUPUL şi SÂNGELE lui HRISTOS.
   Spre LUMINĂ şi FOC ne poartă şi ipoteza învăţatului român Ştefan Lupaşcu despre imaginea finală a cosmosului. În cele din urmă , susţine Stefan Lupaşcu, universul întreg va fi alcătuit numai dintr-un singur  soi de particule şi anume din fotoni, corpusculele fără de masă şi purtătorii luminii. Cum va arăta aşadar cosmosul de Apoi, ca o imensitate nefinită de LUMINĂ ?
   LUMINĂ va fi universul şi nimic altceva când toţi constituenţii săi se vor fi prefăcut în fotoni. Ce înseamnă aceasta, ce preînchipuie viziunea aceasta eshatologică şi astrofizică?  ÎMPĂRĂŢIA lui DUMNEZEU, desigur, LUMEA cea NOUĂ a lui HRISTOS, a luminii atotbiruitoare şi atotcuprinzătoare. Cu adevărat Stefan Lupaşcu gândeşte cosmosul în fază ultimă ca pe manifestarea definitivă a lui HRISTOS - LUMINA LUMII. La început a fost CUVÂNTUL ( ,, Cuvîntul era lumina cea adevărată" ), iar la sfârşit tot ea va fi , LUMINA HRISTICĂ, LUMINA TABORICĂ, LUMINA răspândită pe tot întinsul creaţiei.

   HRISTOS, începutul şi sfârşitul, ALPHA şi OMEGA, neasfinţita LUMINĂ a LUMII !
                                                                Nicolae Steinhardt