ÎNVĂŢĂTOR ŞI UCENIC
...Convorbirea monahului Serafim de Sarov cu ucenicul au loc într-o poiană din pădure , la vreo opt kilometri de Mănăstirea Sarov.Acesta este decorul unde se va desfăşura convorbirea dintre un bătrîn care ani îndelungaţi a dus lupta duhovnicească împotriva puterilor întunericului şi un tânar , odinioară ţintuit la pat de o boală necruţătoare , iar acum pus pe picioare prin rugăciunile şi darurile de vindecător ale bătrânului călugăr.
Plămădit din întrebări privind sensul vieţii creştine, ucenicul avea să fie scribul fidel al cuvintelor pe care i-a fost dat să le audă. Prin el ,sfântul monah adresa un mesaj oamenilor , un mesaj în stare să schimbe inimile, să înteţească în ele flacăra Evangheliei, să transfigureze vieţile prin puterea Duhului Sfânt.
Această comunicare învăţător-ucenic se întâlneste şi în Evanghelie, unde modelul desăvârşit al învăţătorului înţelept ne este dăruit în persoana lui Iisus Hristos,aşa cum vedem în întâlnirile cu Nicodim, cu Marta, cu Petru şi chiar în întâlnirea ultimă , cea de pe cruce, cu tâlharul cel bun. În toate aceste cazuri , ca şi în multe altele, ucenicii primesc cu evlavie cuvintele Învăţătorului din Nazaret, care le va îngădui să înainteze pe calea vieţii în Duhul.
Ceea ce apropie demersul lui Serafim de cel al Învăţătorului Înţelepciunii evanghelice este preştiinţa - dumnezeiască în cazul lui Iisus, dată prin har în cazul bătrânului monah-, care le permite să cunoască negreşit mişcările sufleteşti ale oamenilor: ,, Domnul mi-a arătat, spune părintele Serafim, că încă din copilărie doreai să ştii care este scopul vieţii creştine şi că de multe ori ai pus acestă întrebare unor înalte feţe bisericeşti,,
Părintele Serafim întelege bine întrebările care-l frământă pe ucenic , insatisfacţia lui în faţa acelui creştinism călduţ care-i era prezentat, întemeiat pe un cod etic banal -,, urmează poruncile, fă binele,, - pe o purtare călăuzită de un ritualism rece - ,, mergi la biserică, roagă-te la Dumnezeu ,, - totul încununat de sfatul derizoriu:,, Nu căuta mai presus de ceea ce îţi este dat să înţelegi . ,,
Ce departe suntem de chemarea evanghelică la desăvârşire: Fiţi, dar,voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este(Mat.5,48); sau la dragoste: Să vă iubiţi unul pe altul precum v-am iubit Eu (In15,12); sau la bucuria Veştii celei Bune : Cel ce crede în Mine , chiar dacă va muri, va trăi (In11,25)!
Ne gândim la Sfânta Tereza de la Lisieux : ,, Vreau să fiu sfântă,sfântă sau nimic.,,Este cu neputinţă să împiedici un suflet să se deschidă iubirii dumnezeieşti.
Întrebările care-l frământă pe ucenic în legătură cu scopul vieţii creştine , cu natura Duhului, cu mijloacele de a-l dobândi şi de a trăi în El , orice om poate-sau trebuie- să şi le pună la un anumit moment al vieţii sale.
Într-o societate hipertehnocratizată , unde se pot construi avioane supersonice, oamenii pierd sensul lucrurilor elementare, elanul vital care pune lumea în mişcare.
Acest secret ni-l va dezvălui părintele Serafim. La întrebările ucenicului nu răspunde cu argumente teologice de ordin intelecual ,ci, el dezvăluie ochilor uluiţi ai tânărului realitatea unui om transfigurat de Duhul. A prinde în cuvinte conţinutul credinţei este o întreprindere dificilă, uneori mai presus de puterile omeneşti. Este însă posibil ca, prin fapte, printr-o preschimbare lăuntrică, să arăţi că harul, dragostea divină sunt lucrătoare în om.
A DEZVĂLUI OMUL ÎN ADÂNCUL SĂU
Cum se poate face această dezvăluire a dorinţelor unui om , a acestei lumi lăuntrice, unde se ţese pânza vieţii sale?
Pentru Dumnezeu nimic nu este ascuns. Dumnezeu poate pătrunde înlăuntrul omului , ne spune Sfânta Scriptură, căci nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui(Evr.4,12-13). Duhul Sfânt lucrează , căci El cercetează tot, chiar şi adâncul omenesc. Dumnezeu face să iasă la suprafaţă feţe ascunse ale sufletului , pe care omul se teme să le vadă puse în lumină , pentru a nu fi purtat pe cărări primejdioase.
SCOPUL VIEŢII CREŞTINE
Nimeni nu a dat tânărului definiţia acestui scop. Unii îi spuneau,, mergi la Biserică, roagă-te la Dumnezeu,urmează poruncile , fă binele. Iată scopul vieţii creştine,,...
Dar nu aşa ar fi trebuit să-i răspundă. Rugăciunea , postul si celelalte bune rânduieli creştine, oricât de bune ar fi, nu constituie scopul vieţii creştine - chiar dacă sunt absolut necesare pentru a-l atinge. Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt . Postul, rugăciunea, milostenia si orice faptă bună săvârşită în numele lui Hristos nu sunt decât nişte mijloace,,
În sânul creştinismului , mulţi credincioşi, asemenea fariseului, se mulţumesc cu o banală respectare a poruncilor, a rânduielilor, fără a pune suflet.Se instalează confortabil într-o monotonie căldicică, despre care Apocalipsa ne spune că Domnul o varsă din gura Sa (cf.Apoc.3,15) departe de acel foc pe care Iisus a venit să-l aducă pe pământ.
Legea care, în Primul Legământ, a dat naştere unei mulţimi de proroci, de sfinţi, de drepţi, rămâne în vigoare în contextul Noului Legământ, fiind totodată împlinită.Poruncile şi interdicţiile sunt înlocuite cu chemări pline de bucurie, de îndemnuri stăruitoare care-l elibereză pe păcătos de condiţia sa nefericită: fericiţi cei ce plâng , că aceia se vor mângâia...Va trebui pusă în mişcare o libertate creatoare, al cărei pas iniţial este pocăinţa, căci Împărătia se apropie, ne spune Iisus.
Când focul a coborât din cer peste Ierusalim în ziua Cincizecimii, Apostolul Petru a îndemnat poporul să săvârşească o prefacere prin pocăinţă, o întoarcere a fiinţei, şi să dea naştere unei făpturi noi.Pocăinţa este lepădarea de satana şi alipirea de Hristos. Una e să spui că crezi în Dumnezeu şi alta să strigi, asemenea Apostolului Pavel: nu eu mai trăiesc , ci Hristos trăieşte în mine(Gal.2,20)
Starețul vrea să-şi determine ucenicul să facă din Hristos Stăpânul vieţii sale , să se lase întru totul călăuzit de El. Centrarea pe Fiul lui Dumnezeu nu desfiinţează centrarea pe Duhul lui Dumnezeu, punându-l şi pe Acesta în centru vieţii sale.Aşadar nu se porneşte de la morală, cu preceptele de bine şi de rău, pentru a ajunge la Dumnezeu, ci mai întâi te înrădăcinezi în Dumnezeu Care este Binele absolut, pentru a-ţi călăuzi comportarea morală în viaţă.
În condiţiile existenţei în lume , principiile etice sunt, desigur, indispensabile.Din punctul de vedere al lui Serafim, nu este vorba atât de a te supune unor reguli de nezdruncinat, ci mai curând de a pătrunde într-o nouă viaţă.Morala nu se întemeiază numai pe principii abstracte - post, rugăciune, milostenie- oricât ar fi de importante, ci se sprijină pe o persoană vie, mereu gata să vină în ajutor cu facăra iubirii Sale: Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
În zilele noastre , morala nu este prea bine privită.Actualitatea, filmele,cărţile arată în ce măsură poate fi batjocorită.Propunerea de a trăi împreună cu un Dumnezeu mereu gata să ierte şi să accepte şi Care a mers până la a muri din dragoste de oameni oferă posibilitatea de a ieşi din vechile făgaşe în care viaţa creştină, ca în jansenism sau în puritanism, se reduce la o înşiruire seacă de principii morale.
,, ... Şi bagă bine de seamă, tăicuţă, că doar o faptă bună făcută în numele lui Hristos aduce roadele Sfântului Duh. Tot binele care nu este făcut în numele lui Hristos nu va primi răsplată în veacul ce va să vie, iar aici nu aduce harul dumnezeiesc,,
BUCURIA MEA! HRISTOS A ÎNVIAT!
- SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV
...Convorbirea monahului Serafim de Sarov cu ucenicul au loc într-o poiană din pădure , la vreo opt kilometri de Mănăstirea Sarov.Acesta este decorul unde se va desfăşura convorbirea dintre un bătrîn care ani îndelungaţi a dus lupta duhovnicească împotriva puterilor întunericului şi un tânar , odinioară ţintuit la pat de o boală necruţătoare , iar acum pus pe picioare prin rugăciunile şi darurile de vindecător ale bătrânului călugăr.
Plămădit din întrebări privind sensul vieţii creştine, ucenicul avea să fie scribul fidel al cuvintelor pe care i-a fost dat să le audă. Prin el ,sfântul monah adresa un mesaj oamenilor , un mesaj în stare să schimbe inimile, să înteţească în ele flacăra Evangheliei, să transfigureze vieţile prin puterea Duhului Sfânt.
Această comunicare învăţător-ucenic se întâlneste şi în Evanghelie, unde modelul desăvârşit al învăţătorului înţelept ne este dăruit în persoana lui Iisus Hristos,aşa cum vedem în întâlnirile cu Nicodim, cu Marta, cu Petru şi chiar în întâlnirea ultimă , cea de pe cruce, cu tâlharul cel bun. În toate aceste cazuri , ca şi în multe altele, ucenicii primesc cu evlavie cuvintele Învăţătorului din Nazaret, care le va îngădui să înainteze pe calea vieţii în Duhul.
Ceea ce apropie demersul lui Serafim de cel al Învăţătorului Înţelepciunii evanghelice este preştiinţa - dumnezeiască în cazul lui Iisus, dată prin har în cazul bătrânului monah-, care le permite să cunoască negreşit mişcările sufleteşti ale oamenilor: ,, Domnul mi-a arătat, spune părintele Serafim, că încă din copilărie doreai să ştii care este scopul vieţii creştine şi că de multe ori ai pus acestă întrebare unor înalte feţe bisericeşti,,
Părintele Serafim întelege bine întrebările care-l frământă pe ucenic , insatisfacţia lui în faţa acelui creştinism călduţ care-i era prezentat, întemeiat pe un cod etic banal -,, urmează poruncile, fă binele,, - pe o purtare călăuzită de un ritualism rece - ,, mergi la biserică, roagă-te la Dumnezeu ,, - totul încununat de sfatul derizoriu:,, Nu căuta mai presus de ceea ce îţi este dat să înţelegi . ,,
Ce departe suntem de chemarea evanghelică la desăvârşire: Fiţi, dar,voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este(Mat.5,48); sau la dragoste: Să vă iubiţi unul pe altul precum v-am iubit Eu (In15,12); sau la bucuria Veştii celei Bune : Cel ce crede în Mine , chiar dacă va muri, va trăi (In11,25)!
Ne gândim la Sfânta Tereza de la Lisieux : ,, Vreau să fiu sfântă,sfântă sau nimic.,,Este cu neputinţă să împiedici un suflet să se deschidă iubirii dumnezeieşti.
Întrebările care-l frământă pe ucenic în legătură cu scopul vieţii creştine , cu natura Duhului, cu mijloacele de a-l dobândi şi de a trăi în El , orice om poate-sau trebuie- să şi le pună la un anumit moment al vieţii sale.
Într-o societate hipertehnocratizată , unde se pot construi avioane supersonice, oamenii pierd sensul lucrurilor elementare, elanul vital care pune lumea în mişcare.
Acest secret ni-l va dezvălui părintele Serafim. La întrebările ucenicului nu răspunde cu argumente teologice de ordin intelecual ,ci, el dezvăluie ochilor uluiţi ai tânărului realitatea unui om transfigurat de Duhul. A prinde în cuvinte conţinutul credinţei este o întreprindere dificilă, uneori mai presus de puterile omeneşti. Este însă posibil ca, prin fapte, printr-o preschimbare lăuntrică, să arăţi că harul, dragostea divină sunt lucrătoare în om.
A DEZVĂLUI OMUL ÎN ADÂNCUL SĂU
Cum se poate face această dezvăluire a dorinţelor unui om , a acestei lumi lăuntrice, unde se ţese pânza vieţii sale?
Pentru Dumnezeu nimic nu este ascuns. Dumnezeu poate pătrunde înlăuntrul omului , ne spune Sfânta Scriptură, căci nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui(Evr.4,12-13). Duhul Sfânt lucrează , căci El cercetează tot, chiar şi adâncul omenesc. Dumnezeu face să iasă la suprafaţă feţe ascunse ale sufletului , pe care omul se teme să le vadă puse în lumină , pentru a nu fi purtat pe cărări primejdioase.
SCOPUL VIEŢII CREŞTINE
Nimeni nu a dat tânărului definiţia acestui scop. Unii îi spuneau,, mergi la Biserică, roagă-te la Dumnezeu,urmează poruncile , fă binele. Iată scopul vieţii creştine,,...
Dar nu aşa ar fi trebuit să-i răspundă. Rugăciunea , postul si celelalte bune rânduieli creştine, oricât de bune ar fi, nu constituie scopul vieţii creştine - chiar dacă sunt absolut necesare pentru a-l atinge. Adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt . Postul, rugăciunea, milostenia si orice faptă bună săvârşită în numele lui Hristos nu sunt decât nişte mijloace,,
În sânul creştinismului , mulţi credincioşi, asemenea fariseului, se mulţumesc cu o banală respectare a poruncilor, a rânduielilor, fără a pune suflet.Se instalează confortabil într-o monotonie căldicică, despre care Apocalipsa ne spune că Domnul o varsă din gura Sa (cf.Apoc.3,15) departe de acel foc pe care Iisus a venit să-l aducă pe pământ.
Legea care, în Primul Legământ, a dat naştere unei mulţimi de proroci, de sfinţi, de drepţi, rămâne în vigoare în contextul Noului Legământ, fiind totodată împlinită.Poruncile şi interdicţiile sunt înlocuite cu chemări pline de bucurie, de îndemnuri stăruitoare care-l elibereză pe păcătos de condiţia sa nefericită: fericiţi cei ce plâng , că aceia se vor mângâia...Va trebui pusă în mişcare o libertate creatoare, al cărei pas iniţial este pocăinţa, căci Împărătia se apropie, ne spune Iisus.
Când focul a coborât din cer peste Ierusalim în ziua Cincizecimii, Apostolul Petru a îndemnat poporul să săvârşească o prefacere prin pocăinţă, o întoarcere a fiinţei, şi să dea naştere unei făpturi noi.Pocăinţa este lepădarea de satana şi alipirea de Hristos. Una e să spui că crezi în Dumnezeu şi alta să strigi, asemenea Apostolului Pavel: nu eu mai trăiesc , ci Hristos trăieşte în mine(Gal.2,20)
Starețul vrea să-şi determine ucenicul să facă din Hristos Stăpânul vieţii sale , să se lase întru totul călăuzit de El. Centrarea pe Fiul lui Dumnezeu nu desfiinţează centrarea pe Duhul lui Dumnezeu, punându-l şi pe Acesta în centru vieţii sale.Aşadar nu se porneşte de la morală, cu preceptele de bine şi de rău, pentru a ajunge la Dumnezeu, ci mai întâi te înrădăcinezi în Dumnezeu Care este Binele absolut, pentru a-ţi călăuzi comportarea morală în viaţă.
În condiţiile existenţei în lume , principiile etice sunt, desigur, indispensabile.Din punctul de vedere al lui Serafim, nu este vorba atât de a te supune unor reguli de nezdruncinat, ci mai curând de a pătrunde într-o nouă viaţă.Morala nu se întemeiază numai pe principii abstracte - post, rugăciune, milostenie- oricât ar fi de importante, ci se sprijină pe o persoană vie, mereu gata să vină în ajutor cu facăra iubirii Sale: Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
În zilele noastre , morala nu este prea bine privită.Actualitatea, filmele,cărţile arată în ce măsură poate fi batjocorită.Propunerea de a trăi împreună cu un Dumnezeu mereu gata să ierte şi să accepte şi Care a mers până la a muri din dragoste de oameni oferă posibilitatea de a ieşi din vechile făgaşe în care viaţa creştină, ca în jansenism sau în puritanism, se reduce la o înşiruire seacă de principii morale.
,, ... Şi bagă bine de seamă, tăicuţă, că doar o faptă bună făcută în numele lui Hristos aduce roadele Sfântului Duh. Tot binele care nu este făcut în numele lui Hristos nu va primi răsplată în veacul ce va să vie, iar aici nu aduce harul dumnezeiesc,,
BUCURIA MEA! HRISTOS A ÎNVIAT!
- SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu