Cât de mult ne iubește DOMNUL noi nu putem pricepe.
Vedem crucea, știm că a fost răstignit pentru noi și că a murit în chinuri și, cu toate acestea, prin sine însuși sufletul nu poate înțelege această iubire; ea nu este cunoscută decât prin DUHUL SFÂNT.
Harul Duhului Sfânt e atât de dulce și mila Domnului e atât de mare, că e cu neputință să fie descrise, dar sufletul e atras nesăturat spre EL, căci este aprins de iubirea DOMNULUI , cu totul înghițit de Dumnezeu
și are în EL mare odihnă, și atunci uită cu desăvârșire lumea. Dar Domnul Cel Milostiv nu dă totdeauna sufletului așa; uneori îi dă iubire pentru întreaga lume și atunci sufletul plânge pentru întreaga lume.
Îl roagă pe Stăpânul Cel Bun și Milostiv să reverse harul Său peste orice suflet și să-l miluiască cu milostivirea Sa.
Ce- ți voi da în schimb Ție, Doamne, pentru atât de multă milă revărsată asupra sufletului meu?
Dă-mi, rogu-Te, să-mi văd fărădelegile mele și să plâng totdeauna înaintea Ta, pentru că Tu iubești sufetele smerite și le dai harul Sfântului Duh!
Dumnezeule Milostive,iartă-mă!
Tu vezi cum este atras sufletul meu spre Tine, Ziditorul meu.
Tu ai rănit sufletul meu cu iubirea Ta și el însetează după Tine, atunci și fără sfârșit tânjește și nesăturat năzuiește el spre Tine ziua și noaptea și nu mai vrea să vadă lumea aceasta, deși o iubesc, pentru că mai presus decât toate Îl iubesc pe Ziditorul, și sufletul meu te dorește pe Tine.
O, Ziditorul meu, deși eu, neînsemnata TA făptură, Te-am întristat atât de mult, Tu nu ți-ai adus aminte de păcatele mele.
Dacă ar ști oamenii ce e iubirea DOMNULUI, ar alerga grămadă spre HRISTOS,
și EL i-ar încălzi pe toți cu harul Lui. Milostivirea Lui e negrăită.
Din iubirea lui Dumnezeu sufletul uită pământul.
Domnul iubește mult păcătosul ce se pocăiește și îl strânge cu drag la pieptul Său:
„ Unde ai fost, copilul Meu? De multă vreme te aștept”.
Domnul îi cheamă la EL pe toți prin glasul Evangheliei, și glasul Lui răsună în lumea întreagă:
„ Veniți la MINE toți cei osteniți și EU vă voi odihni pe voi. Veniți și beți apa cea vie.
Veniți și învățați că Eu vă iubesc. Dacă nu v-aș iubi, nu v-aș chema. Nu pot suferi să se piardă nici măcar una dintre oile Mele. Chiar și pentru una singură Păstorul se duce în munți să o caute.”
„ Veniți, deci , la Mine, oile Mele. EU v-am făcut și vă iubesc.
Iubirea Mea pentru voi M-a adus pe pământ și EU am îndurat totul pentru mîntuirea voastră,
și vreau ca voi să cunoașteți iubirea Mea și să spuneți ca apostolii pe Tabor:
DOAMNE, BINE ESTE NOUĂ ÎMPREUNĂ CU TINE !”
Domnul Cel Milostiv ne-a dat nouă, păcătoșilor, pe DUHUL SFÂNT și n-a cerut de la noi nici o plată, dar fiecăruia dintre noi îi spune ca Apostolului Petru : „ Mă iubești tu pe MINE ?” (In 21,15).
Astfel, Domnul vrea de la noi numai iubire și se bucură de întoarcerea noastră.
Milostivirea Domnului față de om e așa: de îndată ce omul încetează să mai păcătuiască și se smerește înaintea lui Dumnezeu, Domnul îi și iartă Milostiv totul și-i dă harul Duhului Sfânt și puterea de-a birui păcatul.
Lucru uimitor : omul se scârbește de fratele lui atunci când acesta e sărac sau nespălat, deși este om ca și el, dar DOMNUL ne iartă totul ca o mamă iubitoare copilului ei și nu se scârbește de nici un păcătos, ba mai mult, îi dă darul Sfântului Duh.
Dacă oamenii ar cunoaște iubrea Domnului pentru noi, s-ar preda cu desăvârșire voii Lui sfinte și ar trăi într-o asemenea odihnă în Dumnezeu ca niște copii de împărat.
Împăratul poartă de grijă de toate: și de împărăție, și de familie, și de copii, iar fiul său trăiește liniștit în palat, toți îl slujesc și el se bucură de toate fără nici o grijă.
Tot așa, cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu trăiește în pace, mulțumit de soarta lui, chiar dacă ar fi bolnav, sărac sau prigonit. Are odihnă pentru că harul Duhului Sfânt e cu el, și dulceața Duhului îl mângâie,
și se întristează numai de faptul că l-a supărat mult pe DOMNUL său preaiubit.
Ah, cum trebuie să trăim pe pământ ca sufletul să simtă întotdeauna că rămâne cu Dumnezeu.
Domnul a zis: „ Nu vă voi lăsa orfani!” și ne-a dat Duhul Sfânt și sufletul trebuie să simtă că Duhul Sfânt viază în el.
Acum însă, norodul a rătăcit de la calea cea bună, și oamenii s-au făcut nemiloși, s-au împietrit cu toții
și nu mai e iubire, de aceea, nici nu mai simt iubirea lui Dumnezeu.
Ah! dacă ar fi cu putință, le-aș arăta pe Domnul și le-aș spune:
„ Priviți cum este Domnul ! În fața iubirii Lui sufletul omului se topește ca ceara ”.
Dar această iubire nu se poate vedea numai cu mintea simplă; ea este cunoscută prin Duhul Sfânt.
DOAMNE, dă-mi să vărs lacrimi pentru mine însumi și pentru întreaga lume,
ca noroadele să Te cunoască și să trăiască veșnic împreună cu Tine.
Doamne, fă-ne vrednici de darul smeritului Duh Sfânt ca să înțelegem slava Ta.
Sufletul meu e întristat până la lacrimi multe:
mi-e milă de oamenii care nu cunosc dulceața străpungerii sfinte a inimii.
Sufletul meu dorește cu putere ca mila Domnului să fie cu toți, ca lumea întreagă,
toți oamenii să știe cât de fierbinte ne iubește Domnul,
ca pe niște scumpi copii.(Cuviosul Siluan Athonitul)
Vedem crucea, știm că a fost răstignit pentru noi și că a murit în chinuri și, cu toate acestea, prin sine însuși sufletul nu poate înțelege această iubire; ea nu este cunoscută decât prin DUHUL SFÂNT.
Harul Duhului Sfânt e atât de dulce și mila Domnului e atât de mare, că e cu neputință să fie descrise, dar sufletul e atras nesăturat spre EL, căci este aprins de iubirea DOMNULUI , cu totul înghițit de Dumnezeu
și are în EL mare odihnă, și atunci uită cu desăvârșire lumea. Dar Domnul Cel Milostiv nu dă totdeauna sufletului așa; uneori îi dă iubire pentru întreaga lume și atunci sufletul plânge pentru întreaga lume.
Îl roagă pe Stăpânul Cel Bun și Milostiv să reverse harul Său peste orice suflet și să-l miluiască cu milostivirea Sa.
Ce- ți voi da în schimb Ție, Doamne, pentru atât de multă milă revărsată asupra sufletului meu?
Dă-mi, rogu-Te, să-mi văd fărădelegile mele și să plâng totdeauna înaintea Ta, pentru că Tu iubești sufetele smerite și le dai harul Sfântului Duh!
Dumnezeule Milostive,iartă-mă!
Tu vezi cum este atras sufletul meu spre Tine, Ziditorul meu.
Tu ai rănit sufletul meu cu iubirea Ta și el însetează după Tine, atunci și fără sfârșit tânjește și nesăturat năzuiește el spre Tine ziua și noaptea și nu mai vrea să vadă lumea aceasta, deși o iubesc, pentru că mai presus decât toate Îl iubesc pe Ziditorul, și sufletul meu te dorește pe Tine.
O, Ziditorul meu, deși eu, neînsemnata TA făptură, Te-am întristat atât de mult, Tu nu ți-ai adus aminte de păcatele mele.
Dacă ar ști oamenii ce e iubirea DOMNULUI, ar alerga grămadă spre HRISTOS,
și EL i-ar încălzi pe toți cu harul Lui. Milostivirea Lui e negrăită.
Din iubirea lui Dumnezeu sufletul uită pământul.
Domnul iubește mult păcătosul ce se pocăiește și îl strânge cu drag la pieptul Său:
„ Unde ai fost, copilul Meu? De multă vreme te aștept”.
Domnul îi cheamă la EL pe toți prin glasul Evangheliei, și glasul Lui răsună în lumea întreagă:
„ Veniți la MINE toți cei osteniți și EU vă voi odihni pe voi. Veniți și beți apa cea vie.
Veniți și învățați că Eu vă iubesc. Dacă nu v-aș iubi, nu v-aș chema. Nu pot suferi să se piardă nici măcar una dintre oile Mele. Chiar și pentru una singură Păstorul se duce în munți să o caute.”
„ Veniți, deci , la Mine, oile Mele. EU v-am făcut și vă iubesc.
Iubirea Mea pentru voi M-a adus pe pământ și EU am îndurat totul pentru mîntuirea voastră,
și vreau ca voi să cunoașteți iubirea Mea și să spuneți ca apostolii pe Tabor:
DOAMNE, BINE ESTE NOUĂ ÎMPREUNĂ CU TINE !”
Domnul Cel Milostiv ne-a dat nouă, păcătoșilor, pe DUHUL SFÂNT și n-a cerut de la noi nici o plată, dar fiecăruia dintre noi îi spune ca Apostolului Petru : „ Mă iubești tu pe MINE ?” (In 21,15).
Astfel, Domnul vrea de la noi numai iubire și se bucură de întoarcerea noastră.
Milostivirea Domnului față de om e așa: de îndată ce omul încetează să mai păcătuiască și se smerește înaintea lui Dumnezeu, Domnul îi și iartă Milostiv totul și-i dă harul Duhului Sfânt și puterea de-a birui păcatul.
Lucru uimitor : omul se scârbește de fratele lui atunci când acesta e sărac sau nespălat, deși este om ca și el, dar DOMNUL ne iartă totul ca o mamă iubitoare copilului ei și nu se scârbește de nici un păcătos, ba mai mult, îi dă darul Sfântului Duh.
Dacă oamenii ar cunoaște iubrea Domnului pentru noi, s-ar preda cu desăvârșire voii Lui sfinte și ar trăi într-o asemenea odihnă în Dumnezeu ca niște copii de împărat.
Împăratul poartă de grijă de toate: și de împărăție, și de familie, și de copii, iar fiul său trăiește liniștit în palat, toți îl slujesc și el se bucură de toate fără nici o grijă.
Tot așa, cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu trăiește în pace, mulțumit de soarta lui, chiar dacă ar fi bolnav, sărac sau prigonit. Are odihnă pentru că harul Duhului Sfânt e cu el, și dulceața Duhului îl mângâie,
și se întristează numai de faptul că l-a supărat mult pe DOMNUL său preaiubit.
Ah, cum trebuie să trăim pe pământ ca sufletul să simtă întotdeauna că rămâne cu Dumnezeu.
Domnul a zis: „ Nu vă voi lăsa orfani!” și ne-a dat Duhul Sfânt și sufletul trebuie să simtă că Duhul Sfânt viază în el.
Acum însă, norodul a rătăcit de la calea cea bună, și oamenii s-au făcut nemiloși, s-au împietrit cu toții
și nu mai e iubire, de aceea, nici nu mai simt iubirea lui Dumnezeu.
Ah! dacă ar fi cu putință, le-aș arăta pe Domnul și le-aș spune:
„ Priviți cum este Domnul ! În fața iubirii Lui sufletul omului se topește ca ceara ”.
Dar această iubire nu se poate vedea numai cu mintea simplă; ea este cunoscută prin Duhul Sfânt.
DOAMNE, dă-mi să vărs lacrimi pentru mine însumi și pentru întreaga lume,
ca noroadele să Te cunoască și să trăiască veșnic împreună cu Tine.
Doamne, fă-ne vrednici de darul smeritului Duh Sfânt ca să înțelegem slava Ta.
Sufletul meu e întristat până la lacrimi multe:
mi-e milă de oamenii care nu cunosc dulceața străpungerii sfinte a inimii.
Sufletul meu dorește cu putere ca mila Domnului să fie cu toți, ca lumea întreagă,
toți oamenii să știe cât de fierbinte ne iubește Domnul,
ca pe niște scumpi copii.(Cuviosul Siluan Athonitul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu