ADORMIREA PREACURATEI FECIOARE MARIA

Când Apostolii-ntre dânşii, împarţit aveau pământul,

Neamurilor primitoare duc neobosiţi Cuvântul,

Preacurata Maica Sfântă şi de-a pururea Fecioară,

Tot mai mult dorindu-şi Fiul,plânge şi-ar dori să moară !

Curgând lacrimile-i  grele şi pe când mai greu suspină,

Inger strălucind răsare şi-naintea-i stă-n lumină.

Cu adâncă -nchinăciune el zicându-i : ,, Slavă Ţie,

Mult îndurerată Maică şi Fecioară-n veci Marie!

Iată, coborând din Raiul Îngerilor albi din Cer,

Ţi-am adus această verde ramură de palmier

Ce, la noapte, va deschide drum doritului sicriu,

Că Te-aşteaptă-n Cer iubirea Dumnezeului Tău Fiu!

Ea a zis: - Aud aievea, şi ce văd, au nu e vis?...

Prea-stăluminate Înger, Slavă cui mi-te-a trimis;

Şi dacă-i aievea totul,te-aş ruga fierbinte foarte;

Ai mei fii si fraţi Apostoli să-i văd pân-a nu fi-n moarte!

Sufletul meu să se-nalţe pe când ei toţi fi-vor faţă,

Ca-n mormânt , ei să pogoare trupul meu lipsit de viaţă!

Şi mai fă ca al meu suflet, străbătând albastrul hău,

Înainte să nu-i iasă din adânc nici un duh rău,

Să nu-i tulbure deci zborul astfel nici un duh viclean

Şi să scape al meu suflet de puterea lui Satan!...

Zicând astfel Preacurata, fericită-n de ajuns,

Cu smerenie-n cuvinte , Îngerul i-a dat răspuns:

,, Tot ce vezi şi-auzi, aievei! Şi mai află ca azi poţi

Să vezi adunaţi în juru-ţi pe Apostolii Lui toţi.

Vor veni din lumea-ntreagă, - zile trei să-ţi stea sobor ,

Şi-al tău suflet către Ceruri va zbura din jurul lor!

Că cel care odinioară , stăpânind al vremii scripet,

Pe Iisus cu-ai Săi pe-asinu-I i-a fost dus până-n Egipt,

Poate-n câteva clipite numai, - ca fiind nălucă,

Toţi Apostolii Luminii lângă tine să-i aducă!...

Cât despre Satan, - de ce e Preacurata temătoare,

Când ea , capul a zdrobire i-a călcat cu-a Ei picioare?...,,

Şi-a pierit cum piere ceaţa Îngerul venit din Cer,

Rămânând în mâna Sfintei ramura de palmier

Toată verde, dar atâta de-ncărcată de lumină,

Ca luceafărul de ziuă- neputând sub ochi s-o ţină!...

În clipita urătoare , - cum Ioan era-n Efes,

Un nor alb învăluindu-l , din cea ţară l-a cules.

Şi, adus în pragul casei Maicii lui , în uşă bate-i

Iar apoi ,smerit se-nchină înaintea Preacuratei,

Care-n plâns de bucurie , - lacrimile stând să-i pice,

Lui Ioan ca Mamă dată , cu iubire sfântă-i zice:

Fiul meu , ţi-aduci aminte  vorbele ce-al meu Iisus

Pe când încă sta pe Cruce , amândorura ne-a spus,

Arătându-te pe tine ca fiindu-mi mie fiu ,

Ţie dându-mă ca mamă, - până ce voi fi-n sicriu!

Acum iată că mă cheamă sus în Cer, pe albă cale,

Iar eu trupu-mi fără viaţă il las astfel grijii tale.

Căci aflatam că Iudeii , - fără viaţă când rămân,

Au de gând ca să mă fure, să mă ardă-n chip păgân!

Dar tu nimici-vei planul , dacă ramura de faţă,

O vei pune pe sicriul purtând trupu-mi fără viaţă!...

- Oh, - a zis Ioan,- ce bine m-aş simţi cu fraţii - aproape,

Ca soboru-ntreg să aibe mângâierea să Te-ngroape.

Spre lăcaşul veşniciei să-ţi fim strajă toţi pe cale,

Şi soboru-ntreg să facă lauda-ngropării tale!...

Când Ioan zicea acestea, - toţi Apostolii de-odată,

Înveliţi în nori , din lume, vin la Maica Preacurată;

Şi văzându-se de-olaltă, uluiţi şi cu mirare,

În aceiaşi clipă pun-îşi unul altuia.ntrebare:

,, Au cu ce socoată Domnul, dintru Slava Lui cea Naltă,

Azi şi-a adunat din lume tot soborul laolaltă?...

Când vazut-a Preacurata strâns întregul Ei sobor ,

Le-a dat binecuvântarea şi a stătul în jurul lor,

Tăiniund despre sfârşitul firului ce-a stat a-l toarce,

Şi plecarea cea din care nimeni nu se mai întoarce,

Căci în chiar aceeaşi noapte , când în somnu-i fi-va rece,

Maica Pururea Fecioară dintre ei avea să plece.

Trecând mult de miezul nopţii , către zorii dimineţii,

În lumină orbitoare, a venit şi Domnul Vieţii...

Mii de Ingeri sunt cu Dânsul, având frunţi sub trandafiri,

Patriarhii veşniciei şi oştire de Martiri;

Corul albelor fecioare, strălucind ca nişte crini,

Sau ca rozele-Aurorii cu izvoare de lumini!

Toţi şi toate-n strălumina Cerului şi-a Veşniciei,

Cerc făcuta-u împrejurul tronului gătit Mariei,

Şi-au pornit cântări de slavă şi de biruinţi ne-nfrânte,

Precum ştie numai corul Îngerilor doar să cânte,

Lăudând pe Preacurata, cea pe veci de haruri plină,

Căreia,- ca împărătesei,- oastea cerului se-nchină!

Şi Iisus a zis Ei: ,, Vino,Cea dintre fecioare - Aleasă,

Pe-al Meu Tron, în veci de-a dreapta, să te-aşez Împărăteasă ! ,,

Doamne, gata sunt !, - răspuns-a cu iubire Maica Sfântă,

Şi-n de bucurie lacrimi, oastea Cerului îi cântă:

Vino din Liban, Mireasă, ca să fii Încoronată

Cu de myrt cunună verde ce nu moare niciodată!

Cu surâsul fericirii plutitor pe sfânta-i fată,

Adormit-a Preacurata, pentru-a Veşniciei Viaţă...

Ochii de azur ai Sfintei s-au închis când vru ,,Cuvântul,,

Ca, de-acum să nu-I mai vadă, pământeşti, în veci pământul,

Ş-al Ei suflet, lăsând trupul sub lumină adormit,

A sburat uşor în sânul Fiului Cel Preaiubit.

Şi-n clipita când de trupu-i sufletul s-a fost desprins,

Trandafiri şi chiparoase şi crini albi pe Ea au nins!

Duce-ţi trupul Maicii Mele, zis-a Cel Crucificat,

Jos în valea care poartă numele lui Iosafat,

Veţi găsi deschis acolo monument cu de-aur grile,

Unde, veghetori cu toţii, Mă veţi aştepta trei zile ! ...

Şi Iisus, cu tot alaiul de Dumnezeiesc mister,

Şi cu sufletul Preasfintei au suit , cântând , la Cer,

Căci fiind Ea Maica Vieţii, cu dumnezeiască faţă,

De la viaţa trecătoare, se muta-n eterna viaţă !

Trei fecioare stând să spele trupul sfânt al Celei Sfinte,

Au purces plinirea faptei, desbrăcându-l de veşminte.

Dar lumină-atât de vie, ca ieşind dintr-o zăpadă,

Isvora mereu din trupu-i, că nici n-au putut să-l vadă!

Ridicând apoi sicriul scos în plinul dimineţii,

Toţi Apostolii luminii au pornit cu Maica Vieţii ...

Un nor alb cuprins-a totul ca-ntr-o ceaţă de lumină;

Îngeri mulţi li-s-au adaos, şi-o cântare dulce, lină,

S-auzea până departe, dar pioasa lor grămadă,

Deşi astfel auzită, nimeni nu putea s-o vadă!

Pe când se-trebau iudeii cine cântă, jos sau sus? ,

Un duh rău, ca să-i asmută, la ureche le-a fost spus:

Sunt ai lui Iisus discipoli, cari pe umerii lor poartă

În sicriu către mormântu-i pe Maria care-i moartă !

Auzind aceste zise, cei cu minţile năuce,

Au sărit atunci spre Maica Rstingnitului pe Cruce,

Toţi călăuziţi de diavol... Dar, când unul a fost pus

Mâinile pe sfânt sicriul Născătoarei lui Iisus,

Mâinile i-se uscară pân-la coate, şi uscate,

I-au rămas strângând sicriul Celei Pururea Curate,

Pe când Ingerii de faţă , au orbit pe toţi acei

Ce săriseră cu gânduri mişeleşti în calea Ei !

Spăimântat atunci, iudeul zis-a tare : ,, Petre Sfinte ,

Şi eu te-am scăpat odată, dacă-ţi mai aduci aminte,

De-un iudeu în grea mânie care-ţi înşfăcase ceafa,

Când Iisus era-n Sinedriu, stând să-L judece Caiafa !

Dacă-ţi aminteşti dar, Sfinte , picătura mea de bine ,

Pe-al tău Dumnezeu acuma roagă-l şi tu pentru mine ! ...

,, Mi-amintesc , - răspuns-a Petru, - dar nu-ţi pot fi de folos

Decât numai dacă însuţi crezi în Maică  şi-n Hristos !,,

,,Cred în Maica Lui Preasfântă!, - a răspuns acel iudeu,

Şi-n Iisus cred că e Fiul Unicului Dumnezeu ! ...

Şi zicând aşa iudeul, nu minţeau a lui cuvinte,

Ci, primind Lumina Vie, în Iisus credea fierbinte !

Atunci, liberând sicriul, mâinile-i căzură grele,

Dar rămaseră uscate, fără viul, vieţii-n ele !

Sfântul Petru-i zise-ndată:,, De-ţi vrei trupu-ntreg iar viu,

Crezi în Fiul Maicii Sfinte şi sărută-al Ei sicriu! .

Ceea ce făcând iudeul, s-a făcut bujor la faţă

Că , pe loc,a sale braţe au primit în ele viaţă !

Şi mai zis-a Petru, dându-i ramura de palmier,

Ce I-a fost adus-o  Sfintei Îngerul Gavril din Cer:

Ia această rămurică şi s-atingi cu ea pe ploape

Pe toţi cei ce orbi rămas-au , cari acum îţi sunt aproape

Şi toţi cei care vor crede, vor primi Lumină Vie,

Cei ce nu vor vrea să creadă, orbi vor fi pe veşnicie ! ...

Şi-au urmat apoi prea-drepţii drumul lor, nu fără plângeri,

În acelaş nor de ceaţă şi-n acelaş cor de Îngeri...

Au depus sicriu-n criptă, unde umbră şi răcoare-i,

Şi-au rămas apoi trei zile strajă Pururea Fecioarei.

În a treia zi de-amiază, cu Oştirile-I de sus,

A fost coborât la criptă iarăşi Dumnezeu-Iisus,

Şi găsind pe-ai Săi apostoli având ochii plini de rouă,

Binecuvântând soborul, a grăit lor :,, Pace vouă !,,

Prunci de lapte! ... De ce plângeţi ?... Vă mai trebuie povaţă ?

Au nu ştiţi că Ea nu-I moartă ? Că EU sunt Isvor de viaţă ? ...

Şi-n clipita următoare, ca strigat , veni-nainte-I

Mihail din Cer, cu sine fiind sufletul Preasfintei...

Iar Iisus a zis îndată: Scoală Maică şi fii Vie,

Glorios Altar şi Templu Cerului în Veşnicie !

Cum nu Te-a atins in viaţă nici un strop din ce e tină,

Fără putrezire trupul să-ţi stea-n veşnică lumină! ...

Şi de-ndată , Preacurata deschizând a Sale pleoape

Şi văzând întreg soborul şi pe Fiul Ei aproape,

A surâs precum surâde un copil care se ştie

Adorat de-ai săi, şi-n lacrimi, zis-a : ,, Doamne, Slavă Ţie ! ,,

Şi cu acelaşi trup din lume , mai curat decât toţi crinii,

Născătoarea Nemuririi şi-al Izvorului Luminii,

Însoţită de-ai Săi Îngeri ce cântau în cor mereu,

A suit cu Dumnezeu-I către Tatăl Dumnezeu!

Oastea Cerului văzând-o strălucind ca Aurora,

Zis-a : Iată-Împărăteasa fără greş a tuturora !

Porţile să le deschidă, să primim cu Slavă-anume

Pe-a Luminii Maică Sfântă care-i mai presus de lume,

Că din pântecele Sale, răsturnând a firii legi,

S-a născut Biruitoare- Mântuirea lumii-ntregi ! ...

Şi răsună slava toată de cântări , de Preamărire,

Fiind nunta Preacuratei şi-a Miresei fără Mire,

Întru bucurie sfântă cum în Cer mai naltă nu-i

Şi cum n-a mai fost vreo-odată de la-ntemeierea lui !

Basmele ce legănat-au fiece copilărie,

Ne-au grăit despre fântâna cu izvor de apă vie,

Dintr-u care Feţi-Frumoşii, cu primejdii grele - foarte,

Câţiva stropi putând să scoată, înviau pe morţi din moarte !

O, de câte ori, sub vraja basmelor cu-aşa cuvinte,

La-nvierea cu-acea apă, n-am plâns lacrimă fierbinte,

Lacrimă de bucurie ce-mi curgea zorit pe faţă,

Când, stropiţi cu ,, apa vie ,,  morţii se trezeau la viaţă!

Şi-au curs anii cu duiumul... Brumăriu acum mi-e părul,

Şi, din câte viaţa minte, cunosc astăzi Adevărul :

Că Tu , Maică Preacurată şi de-a Pururea Fecioară,

Eşti fântâna ce-nviază pe cei morţi, să nu mai moară.

Fiindcă pântecelor tale Cerul le-a fost dat să poarte,

Nesfârşita ,, Apă Vie ,, ce dă viaţă fără moarte !

O, preafericită Maică şi Mireasă fără Mire,

Mama lumii muritoare Care-o-mbraci cu Nemurire,

Strălucită-Împărăteasă care să ne mântui poţi,

Şi, mai strălucită-n Ceruri decât Serafimii toţi,

Dac-am plâns sub vrăji de basme, cum să nu ne curgă, mii,

Lacrimile, spre-a Ta Slavă, că, din morţi , aevea vii

Tu ne faci pe toţi cei care , - în veşmânt de Liturghie,

Însetaţi venim la tine să-ţi sorbim din ,, Apa Vie ,, ? ...

Da, să curgă-a noastre lacrimi se cuvine , calde, grele,

Ca schimbate-n diamante, Tron să-ţi făurim din ele,

Să tronezi pe ele în Ceruri, şi din strălucirea-i , toate,

Să se-nalţe Liturghia sufletelor noastre toate,

Închinându-se tot insul Dumnezeului tău Fiu

Şi Fântânei cu ,, APĂ VIE ,, , în eternitate viu!

Slavă Ţie cea de-apururi Sfântă Maică şi Fecioară,

Că dintre comori rodita-i cea mai fără preţ Comoară,

Izvorând Lumina Lumii, ca-ntunericul să fie

Pus pe fugă dintre oameni în a morţii-împărăţie!

Cum din zorii dimineţii naşte soarele mereu,

Tot asemeni Tu născut-ai pe Hristosul Dumnezeu,

Răsărit în faţa Cărui , în de-alungul şi de-a latul,

Fug gonite de lumina-i negurile şi păcatul !

O, de ne-nţeles minume ! Când a mai văzut vecia:

Fructul - amestecat cu floarea, naşterea cu fecioria?!

Câtă slavă pentru lume, câtă negrăită fală,

Ca-nrudindu-ne Treimii Celei supra-fiinţală,

Fiică Tatălui să deie, Mamă Fiului, şi-aleasă

Dintre toate-a ei fecioare, pentru Sfântul Duh Mireasă!

Mai-nainte ca pământul tu să-l calci , primindu-i seva,

Sfărâmata-i capul celui ce-a-nşelat pe-Adam şi Eva,

Căci ai fost Grădină-nchisă , întru care nicidecum,

Şarpele cel rob trufiei nu putea să-şi facă drum!

Mai-nainte deci ca-n ochi-ţi să-nflorească liliecii,

Fosta-i Fiică Acelui Tată mai -nainte de toţi vecii.

Căci din pântec sterp la viaţă tu venind, aveai tot harul,

Cum în scoică străluceşte plin de dar mărgăritarul!

Preafrumoasă, Preacurată înainte Mergătoare,

Celui Care umple Cerul şi pământul veşnic Soare,

Curcubeu cum ochii lumii nu văzuta-u curcubeu,

Sfânta Sfintelor şi pântec născător de Dumnezeu,

Iată cum, prin tine , lumii, - sau mai bine, celor buni,

Li-se-arată peste fire,Cea mai mare din minuni:

FIUL, care OM se face, dar rămâne DUMNEZEU,

MAMĂ care naşte Fiul, dar Fecioară stă mereu;

FIUL care-n Cer cunoaşte , Viu pe Tatăl Bun şi Sfânt,

Iar pe Mama fără seamăn o cunoaşte pe pământ.

Dar în Cer , unde e Tatăl, nu e Mamă totodată;

Pe pământ unde e Mama, iată că nu-ncape Tată!

Au, să vadă, pân-la tine, lumii când i-a mai fost dat:

Fiu ce naşte fără Tată , mamă fără de bărbat?

Când a mai văzut pământul: rodul făr-de rădăcină,

Naştere fără sămânţă; fără foc fiind lumină;

Râu fără isvor, ce curge gâlâind de apă VIE,

Şi, să stingă setea lumii, nu mai seacă-n veşnicie?

Toate-acestea, Maică-Sfântă ce călcata-i tina humii ,

Dumnezeu numai prin Tine, să le vadă, le-a dat lumii !

Mai presus de Îngeri-Sfântă ce născut-ai fost de oameni,

Stând să naşti Izvorul Vieţii , tu cu Dumnezeu te-asameni,

Ca-ai născut în timp , Fecioară Preacurată-n veci Marie,

Pe de Dumnezeu Născutul în afară de vecie.

Iar în Cer El ,Maică Sfântă, sunt cutrecurat când scriu,

Ştie că : S-a născut din Tatăl  şi că : ţie-ţi  este Fiu!

Că-ntre Tatăl şi-ntre Tine , - Amândurora supus,

Dela Ceruri fost în lume şi la Ceruri iar adus,

Stă Iisus, - Odrasla-Soare - Lângă El stând Tu, femeie,

Nestemată fără seamăn ce prin Dumnezeu scânteie!

Taină mai presus de fire eşti, ce lumea o-nfioară,

Că: Fecioară, - eşti şi Maică :Maică eşti, şi-n veci Fecioară !

Cel mai fără seamăn Templu te-are Cerul şi pământul,

În care sălăşluit-a însuşi Dumnezeu-Cuvântul !

Născătoare de Lumină dincolo de veşnicie,

Tu eşti ,, semnul,, despre care Isaia-n carte-i scrie:

Cată pe pământ şi-n Ceruri, omule-n vecii , te-ndemn,

Şi nu vei găsi asemeni cu acesta inc-un semn ! ...

După cele din Scriptură tu eşti , Maică Preacurată,

Uşa Templului  ce Domnul către Izechiel arată:

Încuiată va rămâne uşa-aceasta cum pe veci e !

Nimănui se va deschide ; prin ea nimeni nu mai trece,

Căci intrat-a prin ea Domnul neamului lui Israel

Şi-n a vecilor vecie va sta-nchisă după El ! ...

Cine este - aceasta oare, uluiţi au zis profeţii

Care se iveşte lumii - Dar - ca zorii dimineţii? ...

Cine este-aceasta?! , - iată ce-ntrebare ,, Văzătorii,,

Cei ce văd prin întuneric, peste veacuri, prin toţi norii,

Şi-au fost pus, văzându-Ţi  chipul cu milenii mai-nainte

Cea mai castă - ntre fecioare , Cea mai Sfântă dintre Sfinte;

Că, Tămâie-n veci  aprină fost-ai nărilor Satanei

Şi de-apururea Oglindă fără pată neprihanei!

Limba omenească nu e şi  nici nu va fi vre-odată,

În măsură să grăiască jalea ta nemăsurată

Ce-ntre oameni ai purtat-o cum nu-i mamă să mai poarte,

Pentru Fiul Tău dat morţii , scăpând morţii de la moarte!

Iată preţul fericirii ce etern o guşti în Cer ,

Că, jertfindu-ţi astfel Fiul, - fiii-ţi oameni nu mai pier!

La-nceput , zidit de Tatăl, cu Dumnezeiască fire,

Prin femeie Omul pierde dăruita-i nemurire,

Dar apoi, - după durerea şi adâncile-ţi suspine,

Iată: Viaţa fără moarte tot printr-o femeie vine ...

Scară, minunată scară, caci prin ea-cum alta nu e ,

Dumnezeu în om coboară, - omu-n Dumnezeu se suie! ...

Toţi luceferii din Ceruri , soarele şi luna plină,

Sunt lumină-ntunecată lângă marea ta Lumină!

Fericiţi sunt Heruvimii care în Cer, - nepieritoare,

Pot vedea Dumnezeiasca şi eterna Ei splendoare !

Crinilor nu s-a dat harul ce primit-ai tu, femeie,

Născătoarea Celui care toate-ncepe , toate-ncheie,

Că-ntre crini , eşti mai curată ca zăpezile din ei,

Şi fără de-asemănare eşti pe veci între femei!

Slavă Ţie,Preacurată ce cu sorii te-npresori,

Care stai pe tron de-a dreapta Dumnezeului Trei Sori,

Fiecare-având în tine, dintre noi, pe Cea aleasă:

Tatăl fiică, Fiul Maică, Sfântul Duh în veci Mireasă!

Slavă Ţie Maică Sfântă şi Fecioară Preacurată

Cărei Îngerul adus-a vestea cea mai minunată,

Că zicând lui :  Fie mie precum ai grăit cuvântul ,

Faci pe Dumnezeu să schimbe Cerurile cu pământul!

Slavă Ţie, Născătoarea Dumnezeului-Iisus,

Că pe tron de-a dreapta stându-I eşti de Îngeri mai presus.

Şi cu mult mai strălucită decât înşişi Serafimii,

Bucurie-n veşnicie fiind Tronului Treimii !