Tainele-acestea și alte mai mari, mai adânci vei cunoaște
Fiule-ascultă: când flacăra in suflet s-aprinde, se naște,
Răul patimii-alungă si casa se face curată
Focul s-amesteca-n toata fiinta, o strabate si iată;
Printr-o unire nespusă sufletu-ntreg străluceste,
Raze si flacări in jur cu lumina si el răspândește,
Cum? Nu mai pot spune ,dar una se fac : suflet si Ziditor
Cela ce ține zidirea in palmă și-i Domn tuturor
Sfânta Treime intreagă incape-ntr-un suflet curat.
Tatăl si Fiul si Duhul - neacoperit , neapropiat,
Ei locuiesc impreuna ,in suflet, si nu-l parjolesc,
Inteles-ai ce-adâncuri de taină in noi se plinesc?
Omul ,o mână de țărână, poartă pe Domnul in sine,
Poartă intreg pe Acela , ce toate cu-n deget le ține,
Deci pe Acesta purtându-l in sine , in Duh si văzând
Marea-I frumusețe, s-aprinde de dor după EL,si arzând
Cum va putea suferi a dragostei flacără tare?
Cum nu-i vor curge din inimă lacrimi fierbinți și amare?
Cum va grăi, povestind de-a rândul minunile,care
Se-nplinesc înăuntru , in el, si bogata lucrare?
Cum să și tacă, atunci cand îi silit să vorbească?
Pentru că acum abia vede iadul, cu care-i menit să trăiască,
Nimeni nu iși poate da seama in ce intunerec petrece,
In stricăciune si-n moarte-n necunostinta cea rece,
Dacă nu vine , la vreme, din Ceruri scânteia divină,
Când in suflet s-aprinde si arde cereasca lumină.
Cad legaturile grele,pui mâna pe răni, si deodată
Rănile pier si se-nchid si se sterge orice urmă de tină,
Iar din semnele rănilor curg străluciri de lumină.
Trupul intreg e-o minune: se umple de slava cerească...
Din murdăria mocirlei: curat si din lanț slobozit,
Cu dumnezeiasca lumină de tot invăluit
Mă-mbrătisează Stăpânul a toate si-mi dă sărutare...
Si spre-o mare lumină mă duce de-a-notul , pe care
Nici Ingerii n-o pot tălmăci. Minunata lucrare !
Căci ajungând in lumină, minuni si mai mari mi s-arată:
Domnul imi dă să-nțeleg cu de-a rândul lucrarea Lui toata:
Cum innoiește cu harul din Ceruri sărmana mea fire,
Din stricăciune m-a scos , investit cu nemurire
M-a despărțit de-ale lumii, si haina mi-a dat, luminoasă,
Si-ncăltăminte mi-a dat si cununa in veci nestricăcioasă.
M-a-nstreinat de-ale lumii,făcându-mă nepipăit,
Si nevăzut m-a făcut , cu firea celor nevăzute unit .
Si-am inteles cu uimire, că eu, cel inchis in faptură
Port pe Acela, care-i afară de toate, fără măsură.
Dar dacă eu si Acela, cu care prin har m-am unit,
Suntem una-n unire; iar pe mine cum m-oi numi?
- Iata, primește și vezi osebirea cea mare : că sunt
Om după fire - dar Dumnezeu după dar."
(Cuvantul I )
Iata o culme a sfinteniei, vie si nemincinoasa talcuire despre Judecata!
,, Amin, amin graiesc voua : Cine asculta cuvantul meu si crede in Cel ce m-a trimis pe mine , are viata vesnica si la judecata nu vine, ci s-a mutat din moarte la viata" ( Ioan 5,25 )
Fiule-ascultă: când flacăra in suflet s-aprinde, se naște,
Răul patimii-alungă si casa se face curată
Focul s-amesteca-n toata fiinta, o strabate si iată;
Printr-o unire nespusă sufletu-ntreg străluceste,
Raze si flacări in jur cu lumina si el răspândește,
Cum? Nu mai pot spune ,dar una se fac : suflet si Ziditor
Cela ce ține zidirea in palmă și-i Domn tuturor
Sfânta Treime intreagă incape-ntr-un suflet curat.
Tatăl si Fiul si Duhul - neacoperit , neapropiat,
Ei locuiesc impreuna ,in suflet, si nu-l parjolesc,
Inteles-ai ce-adâncuri de taină in noi se plinesc?
Omul ,o mână de țărână, poartă pe Domnul in sine,
Poartă intreg pe Acela , ce toate cu-n deget le ține,
Deci pe Acesta purtându-l in sine , in Duh si văzând
Marea-I frumusețe, s-aprinde de dor după EL,si arzând
Cum va putea suferi a dragostei flacără tare?
Cum nu-i vor curge din inimă lacrimi fierbinți și amare?
Cum va grăi, povestind de-a rândul minunile,care
Se-nplinesc înăuntru , in el, si bogata lucrare?
Cum să și tacă, atunci cand îi silit să vorbească?
Pentru că acum abia vede iadul, cu care-i menit să trăiască,
Nimeni nu iși poate da seama in ce intunerec petrece,
In stricăciune si-n moarte-n necunostinta cea rece,
Dacă nu vine , la vreme, din Ceruri scânteia divină,
Când in suflet s-aprinde si arde cereasca lumină.
Cad legaturile grele,pui mâna pe răni, si deodată
Rănile pier si se-nchid si se sterge orice urmă de tină,
Iar din semnele rănilor curg străluciri de lumină.
Trupul intreg e-o minune: se umple de slava cerească...
Din murdăria mocirlei: curat si din lanț slobozit,
Cu dumnezeiasca lumină de tot invăluit
Mă-mbrătisează Stăpânul a toate si-mi dă sărutare...
Si spre-o mare lumină mă duce de-a-notul , pe care
Nici Ingerii n-o pot tălmăci. Minunata lucrare !
Căci ajungând in lumină, minuni si mai mari mi s-arată:
Domnul imi dă să-nțeleg cu de-a rândul lucrarea Lui toata:
Cum innoiește cu harul din Ceruri sărmana mea fire,
Din stricăciune m-a scos , investit cu nemurire
M-a despărțit de-ale lumii, si haina mi-a dat, luminoasă,
Si-ncăltăminte mi-a dat si cununa in veci nestricăcioasă.
M-a-nstreinat de-ale lumii,făcându-mă nepipăit,
Si nevăzut m-a făcut , cu firea celor nevăzute unit .
Si-am inteles cu uimire, că eu, cel inchis in faptură
Port pe Acela, care-i afară de toate, fără măsură.
Dar dacă eu si Acela, cu care prin har m-am unit,
Suntem una-n unire; iar pe mine cum m-oi numi?
- Iata, primește și vezi osebirea cea mare : că sunt
Om după fire - dar Dumnezeu după dar."
(Cuvantul I )
Iata o culme a sfinteniei, vie si nemincinoasa talcuire despre Judecata!
,, Amin, amin graiesc voua : Cine asculta cuvantul meu si crede in Cel ce m-a trimis pe mine , are viata vesnica si la judecata nu vine, ci s-a mutat din moarte la viata" ( Ioan 5,25 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu