SFÂRŞITUL LUMII

                              SFÂRŞITUL LUMII
                                                   VASILE MILITARU

   ,,Viu curând!" , - Iisus grăit-a , nelăsând loc îndoielii,

   Iar Apostolii, cuvântu-I l-au fost scris în Evanghelii;

   ,, Ca un fur atunci veni-voi şi nu şti-va nici un viu,

  Fiindcă numai Unul ştie ceasu-n care va să viu,

  Privegheaţi dar zi şi noapte , alungând din gene somnul

  Că nu ştiţi mai dinainte în ce zi veni-va Domnul;

   Că nici Ingerii , nici Fiul nu ştiu ceasul spre-a-l da : ,, iată-l" ;

   Acea zi şi ceasu-acela le cunoaşte numai Tatăl!

 Ci, precum veni potopul şi-a luat cu el tot viul,

tot aşa fără de veste va veni din ceruri Fiul,

Alegând El toţi aleşii până-n ziua cea de-apoi,

Cum ciobanul dintre capre îşi alege-a sale oi.

Şi va pune ,  după fapte, _ dreaptă-n tot fiindu-I strânga:

Oile să-i stea de-a dreapta, caprele sa-i stea de-a stânga...

Şi vor merge astfel drepţii adunaţi în a Mea dreaptă,

Către viaţă nesfîrşită , unde Cerul îi aşteaptă.

Pe când cei în făr-delege câţi în stânga se vor plânge,

Se vor duce unde ochii , râu de lacrimi le vor plânge.

Fiţi dar gata -n toată clipa; înălţaţi-vă-n tot pasul,

Pentru că nu ştie nimeni, când va fi să bată ceasul!

Toate aceste vorbe sfinte când,Apostolilor roată,

Le-a grăit Iisus în veacuri , - le-a grăit la lumea toată!

Să nu fie -n neştiinţă nici un ins din marea turmă,

Că veni-va tuturora Judecata cea din urmă...

Doamne, mare este Mila şi iubirea Ta fierbinte,

Pentru toţi acei spre care ai grăit aşa cuvinte,

Ca să nu rămână vre-unul între morţi , când ai să vii,

Intru marea Judecată, pe toţi morţii să-i învii!

Tu o stii prea bine, Doamne, că de veacuri ne desmierzi,

Şi de-aceea omenirea hotărât-ai ca s-o pierzi,

După care-n lumea nouă , noi cei răi n-o să mai fim,

Când vei coborî din Ceruri noul Tău Ierusalim.

Drept aceea, _ pe când lumii stau deşertăciuni temei,

Iată vrerea Ta purcede peste noi, plinirea Ei:

Lumea-şi deapănă fuiorul... Până-n miez de noapte-adâncă,

In ospăţurile vieţii , oamenii beau şi mănâncă;

Nu stă nimeni să ia seama făr-delegea că-l apasă;

Cu dezmăţul se-ncunună ; cu păcatul stă la masă,

Şi nuntindu-şi fii şi fiice, fericiri vrând toţi cei vii,

Nici măcar visează lumea că Tu, Doamne, la ea vii.

             FOC DIN CER

Ci-ntr-o noapte-ntunecată , fără lună , fără stele,

Iată peste lume ceasuri cum nicicând n-au fost mai grele:

Cerul s-a aprins deodată, şi, ne-nţelegând misterul,

Lumea se trezeşte-n spaime:,, Arde cerul! Arde cerul! ,,...

Aşa pare: Arde cerul, şi toţi cred în acest fel,

Dar nu cerul arde-n sine, ci vazduhul de sub el...

In adânc-adânc, departe, vede fiecare ins

Cerul tot cuprins de flăcări , cât e el de necuprins,

Iar a cerurilor pară, cum s-o spună-i slab cuvântul,

Cu lumină-nfricoşată scaldă-acuma tot pământul!

Toată omeneasca turmă  caută spre Cer, grămadă,

Nici gândind vreun om că focul peste lume va să cadă...

,,Astronomii" care îndreaptă către Ceruri ,, telescoape"

Lămuresc, senini, că focul nu-i de oameni, prea aproape:

Mai presus de stele poate, flăcările ard puhoi,

Dar.. milenii ar fi drumul dela ele pân-la noi!

Au mai fost aşa vedenii... Cu frumoase ploi de stele

Însă nicicând pământenii n-au pus mâna lor pe ele,

Fiindcă miile de stele, stăbătându-şi calea lungă,

Se făceau cenuşă-n hăuri , pân.la noi nevrând s-ajungă!"

Dar când fac ,,savanţii " oameni socoteli aşa de - nalte,

Dumnezeu deasupra are socoteli cu totul alte...

Flăcările către oameni tot mai repede coboară,

Că stă scris în Marea Carte ceasu-n care au să moară,

Deşi gândul fiecărui nici acum nu vrea să-i poarte

Către ceea ce se cheamă din adânc de veacuri ,, moarte " !...