duminică, 22 ianuarie 2012

PSALMUL 50

    Miluiește-mă, Doamne, după mare mila Ta,
Și după îndurările Tale șterge fărădelegea mea.
De fărădelegea mea mă spală
Și din mocirla păcatelor mă scoală,
Că eu îmi cunosc toată fărădelegea
Și păcatul meu e înaintea mea pururea.
Ție Unuia, Doamne, eu am greșit
Și ce este rău  înaintea Ta am făcut,
Că întru cuvintele Tale Te vei îndrepta
Și tu vei birui când mă vei judeca.
Că întru fărădelegi m-am zămislit
Și în păcate mama mea m-a născut.
Că Tu adevărul mult îl iubești
Și cu ascunsurile Tale mă înțelepțești.
Stropi-mă-vei cu isopul milei și mă vei curăți,
Spăla-mă-vei cu lacrimi și mai alb decât omătul voi fi.
Auzul meu îl vei umple de bucurie
Când oasele cele smerite se vor scula cu veselie.
Întoarce,Doamne,fața Ta de către ale mele păcate
Și fărădelegile făcute de mine ștege-mi-le toate.
Inimă curată în mine ,Dumnezeule, zidește
Și cu duh drept înlăuntrul meu îl înnoiește.
Nu mă lepăda,Doamne,de la fața Ta,
Și Duhul Tău Cel Sfânt de la mine nu-L lua.
Fii mie, Doamne, bucurie și Mântuitor
Și mă întărește cu Duhul cel stăpânitor.
Atunci pe cei fărădelege îi voi învăța
Și necredincioșii la Tine se vor înturna.
Dumnezeule, de sângiuri mă izbăvește,
Ca limba mea să se bucure când Te slăvește,
Doamne, deschide-mi buzele  cele de țărână,
Ca să pot lăuda dumnezeiasca ta mână.
Ți-aș fi dat jertfe, dacă mila Ta voiește,
Dar ardere de tot  mila Ta nu mai primește,
Că jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit
Și Dumnezeu nu urgisește pe omul smerit.
Fă bine Bisericii, Doamne al nostru Dumnezeu,
Ca în zidurile ei să fiu o cărămidă și eu.
Atuncea jerfa dreptății bine primită va fi,
Atunci mucenicii și toți sfinții prinos
de bună mireasmă vor mirosi.
Atunci se vor aduce pe Altarul Tău
Toți sfinții și creștinii ce au crezut în Dumnezeu.

( Ieroschimonah Paisie Olaru)

Niciun comentariu: