S-a dus un an de zile
Greoi,spre ,, asfinţit"
Cu năzuinţi deşarte
Şi rost neîmplinit.
Îşi ia acuma rândul
Un altul, mai vioi,
Ce dă la toţi cuvântul
Să-i scape din nevoi.
Şi lumea veşnic vede
_ Cu gândul neîndoit_
Că orice înnoire
Îi semn de procopsit.
Şi -doară- are pildă:
Din viaţa cu progres
Cu ce amar de roadă
- La urmă- s-a ales.
Prin duhul ,, înnoirii"
Se vede arătat
Că viaţa omenirii
Mai rău s-a destrămat.
Deşi - la arătare-
Înaintăm vioi,
Dar sufleteşte mergem
Ca racul, înapoi.
Zburăm după ,, himere"
Ca vântul prin văzduh
Şi văruim mormântul
Cu viaţa ,, fără duh".
SFÂNTUL IOAN IACOB ROMANUL-HOZEVITUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu