CUVÂNT PENTRU ÎNDREPTAREA CELOR CE PETREC CU ÎMPĂTIMIRE

   Din învățăturile Sfântului Efrem Sirul

                    Mă îngrozesc, fraţii mei, şi mă înfricoşez şi cu scârbă mă rănesc de cuvântul ce zice: ,,Vedeţi defăimătorilor, minunaţi-vă şi pieriţi " (Fapte 13,41).Şi mă minunez mai ales pentru a mea nepedepsire, căci m-am făcut cale a toată fărădelegea şi, cu tot păcatul, pe fiecare mădular al meu l-a legat vrăjmaşul. Și dator eram pe mine să mă plâng și să mă tânguiesc pentru rușinea ce este în mine și apoi de ale altora să mă îngrijesc. Dator eram, mai întâi, a mea bârnă să o scot și apoi, paiele altora să le văd, dar defăimarea ce se face acum, în vremea noastră, mă cufundă pe mine în scârbă. Căci văd lenevirea sfătuirii celei de acum și nu o pot suferi, după prooprocul ce zice: ,, Văzut-am pe cei neînțelegători și mă topeam ” (Psalmul 118). Căci care instrument al vrăjmașului nu este în noi? Sau cu care meșteșug, în multe chipuri, nu ne-a stăpânit pe noi? Vai mie, cine nu va plânge relele cele pregătite nouă?
   Deci, luați aminte la cele ce zic, vă rog, cei ce viața aceasta ați luat asupra voastră, și cutremurați-vă, căci chip de îngeri purtând noi, cu diavolul ne întrecem. Chipul este îngeresc și petrecerea lumească.  Oare, îngerii în cer, cu prigonire și cu pizmă petrec, precum vedem acum între oameni? Că s-a înrădăcinat între dânșii pizma, zavistia și grăirea de rău. Că în multe feluri vicleanul și-a stropit ostrăvurile sale în fiecare din noi și, prin meșteșug, pe fiecare îl împiedică.
   Unul a îndreptat postul, dar este stăpânit de pizmă și de zavistie; altul s-a oprit pe sine de la pofta cea necuvioasă, dar este legat de slavă deșartă, ca și cu niște obezi; altul a îndreptat privegherea, dar este prins de vorbirea de rău, ca într-o cursă; altul de vorbirea de rău s-a depărtat, dar este plin de nesupunere și de vorbirea împotrivă; altul de la bucate se înfrânează, dar este cufundat în mândrie și în trufie; altul în rugăciuni este răbdător, dar se biruiește de mânie și de iuțime; altul a isprăvit vreun lucru mic, dar se înalță asupra celor mai leneși; pe altul, în alt chip l-a legat răutatea, și nu este cel ce înțelege.Pentru aceasta se face între oameni prigoniri și zarvă.
   Oare, de unde se întâmplă de suntem în acest fel? Pentru că nu avem adevărata smerenie; pentru că nu avem înaintea ochilor noștri frica lui Dumnezeu; pentru că defăimăm și ne amăgim cu gândul și pentru că ni se pare că bârfa este poruncă mântuitoare! Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit, și noi nici măcar ca pe un frate pe Dânsul nu-l primim.Gura aceea înfricoșată și necuprinsă a grăit: ,, Cel ce voiește între voi a fi mare, să fie decât toți mai de pe urmă și tuturor slugă ” ( Matei 9,35) și noi, ne trufim, și unul asupra altuia ne înălțăm, și unii înaintea altora sărim...
   O, orbire de minte, care nu suferă a se supune celui ce zice: ,, Fiecare, în ceea ce s-a chemat, în aceea să rămână”! (I Corinteni).Cum nu se tem măcar de Cel ce zice ,, Că celor ce mult li s-a dat, mult li se va cere” (Luca 12) , ca, măcar așa, smerita cugetare să o câștige?
   Fraților, nu așa cu prostime, să săvârșim viața noastră! Nu așa, fără de frică, de parcă nu am fi auzit de înfricoșata judecată! Să nu petrecem în acest chip, ca și cum nu am avea să dăm seama Dreptului Judecător! Nu așa, vă rog pe voi ! Să nu ne facem împiedicare și sminteala celorlalți, să nu adăugăm păcate peste păcate, să nu se hulească chipul cel bun prin noi, ci, mai vîrtos, să se laude. Că va veni, va veni și nu va întârzia înfricoșatul ceas în care fără de răspuns ne vor fi nouă lucrurile, când vom fi cercetați. Căci ce vom putea să-I zicem Lui? Ce trebuia să ne facă El nouă și nu ne-a făcut ? Oare, nu L-am văzut pe Însuși Dumnezeu Cuvântul în chip de rob smerit, ca și noi smeriți să ne facem? Oare, fața Lui cea necuprinsă de gând nu am văzut-o scuipată, ca și noi, cînd suntem ocărâți sau certați, să nu ne sălbăticim? Oare, nu am văzut sfântul Lui spate dat spre bătăi, ca și noi să ne supunem în toate? Oare, nu am văzut fața Lui care caută pe pământ și îl face pe el de se cutremură, cum S-a pălmuit, ca și noi, cînd suntem defăimați, să nu ne facem ca niște fiare? Oare nu am auzit glasul Lui zicând: ,, Eu de la Mine nimic nu fac” , ca și noi să nu ne facem obraznici, cu voia proprie și de sine stăpânitori? Oare nu L-am auzit pe Dânsul zicând: ,, Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei11), ca și noi să ne facem blânzi și smeriți, unii pe alții să nu ne zavistuim, unii pe alții să nu ne mușcăm și să nu ne mâncăm? Și ce răspuns Îi vom putea da Lui? Nu, frații mei, nu așa, vă rog! Nu pentru patimile trupești să ne lepădăm afară din fericirea cea fără de moarte. Să nu pierdem pentru cinstea vremelnică slava cea veșnică! Să nu ne osîndim pentru ceartă, pizmă și zavistie în gheena cea înfricoșată!