Fericitul Apostol Pavel spune: ,, Cu cat omul cel dinafara se pierde , cu atat cel dinlauntrul nostru se innoieste...,, Pentru ca postirea este hrana sufletului si asa cum hrana trupeasca creste trupul , la fel si postul face sufletul mai vanjos, ii face aripile mai usoare, il poarta deasupra acestei lumi, ii da prilejul sa-si inchipuie lucrurile ceresti , dupa ce-l aseaza pe acesta mai presus de placerile si desfatarile vietii pamantesti.Si asa cum corabiile mai putin incarcate strabat largul marii mai repede , iar cele incarcate mult se misca greu si se scufunda, la fel si postirea, dupa ce face mintea mult mai usoara, o pregateste sa strabata cu usurinta largul vietii de aici , ca sa ne intoarcem catre ceruri, sa ne aratam miscati de cele ceresti si sa nu dam nici o importanta celor trecatoare,ci sa le dispretuim ca fiind mai lipsite de pret decat umbra si visurile. Betia si lacomia pantecelui insa, deoarece asaza greutate asupra mintii si ingroasa trupul , robesc si sufletul, de vreme ce-l asediaza din toate partile si nu ingaduie mecanismului gandirii sa fie mai puternic.( Sfantul Ioan Gura de Aur)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu